Revolta de la Chişinău: multe filme, puţin adevăr

Autor: Alex Varninschi, Vlad Odobescu

Aproape fiecare partid de peste Prut a regizat câte un film de propagandă inspirat de evenimentele de pe 7 aprilie.

De la Prut şi până la Nistru, toată lumea e cu ochii pe televizoare. Prin cămine culturale, prin cinematografe, se încolonează basarabenii la vizionări. În primele rânduri sunt oameni la costum, cu aspiraţii de parlamentari. Doamnelor şi domnilor, urmează campania electorală! Filmul, vă rog!

Fiecare partid are propriul adevăr despre ce s-a întâmplat pe 7 aprilie la Chişinău, în faţa parlamentului, a preşedinţiei sau prin culise. A fost, după caz, lovitură de stat, o manipulare grosolană a autorităţilor, revoltă spontană. Pentru că, spuse pur şi simplu, ar fi doar cuvinte de politicieni, adevărurile au fost ambalate în filme de campanie. În secvenţe s-au injectat doze mari de dramatism, muzici apăsătoare, replici scurte. Campania de la Chişinău are de toate. Lipseşte doar preocuparea pentru adevărul cel mare.

 
Trucaje şi bestii

Comuniştii au fost primii: luna trecută, televiziunea pro-comunistă NIT difuza un film realizat de jurnalistul Constantin Starâş. Începe cu sfârşitul revoltei: în cadre scurte, apar distrugerile de după asaltul de la parlament şi de la preşedinţie. „În continuare, veţi vedea că masele (...) au fost organizate. Şi nu spontan, ci de câteva luni, zi de zi”, zice o voce dură. Dovezile: imagini din campania trecută, în care Vlad Filat vorbeşte despre pregătirile pentru o serie de întâlniri cu alegătorii, după 5 aprilie. Şi manifestanţi încolonaţi, pe un traseu identic - spun autorii -, cu cel pe care aveau să meargă manifestanţii, pe 7 aprilie. Sunt identificate figuri mai mult sau mai puţin cunoscute din opoziţie, strecurate printre tinerii din centru. Şi, din nou, huligani şi poliţişti răniţi. Cum ar veni, nişte bestii atentează la siguranţa naţională.

Partea cea mai controversată e un fragment din discuţia purtată în acea zi între primarul Chişinăului, vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, şi viceprimarul Vladimir Coteţ. La un moment dat, Chirtoacă întreabă care e situaţia în centrul oraşului. I se spune de instituţiile devastate. „Bine, bine!”, încheie Chirtoacă. Sunetele au fost montate, avea să explice mai târziu chiar Starâş, autorul „documentarului”. Motivul: a ţinut să protejeze urechile telespectatorilor „de un limbaj necenzurat”. „Mesajul lor e simplu: opoziţia a organizat devastarea parlamentului, de stabilizarea statului şi ameninţă ordinea publică, pe când noi suntem salvatorii”, arată scriitorul Vasile Ernu. Comuniştii nu şi-au asumat niciodată „paternitatea” filmului.

Şi opoziţia a comandat documentare. Aceleaşi înregistrări video şi audio, folosite şi de comunişti, încearcă să convingă electoratul că PCRM e vinovat de atrocităţi. În plus, argumentează ideea unui plan diabolic preexistent. Voronin şi ai săi şi-au luat toate măsuri le pentru a-şi duce planul la bun sfârşit. Alianţa Moldova Noastră a cerut portalului de ştiri Unimedia realizarea filmului „În apărarea Moldovei”. Partidul Liberal Democrat din Moldova a mers pe o linie mai artistică - puţine cadre filmate în timpul revoltelor, multe secvenţe regizate, un mesaj mai puţin puternic, dar mai bine direcţionat. Ca răspuns la acuzele lui Voronin, conform cărora s-a aflat la baza violenţelor, Partidul Liberal a prezentat şi cel mai lung film: 40 de minute. „Adevărul despre 7 aprilie” e dedicat memoriei morţilor acelor zile. „Sunt împinşi cumva să intre în joc. Să răspundă cu aceleaşi coduri. Vedem o luptă electorală care scoate în faţă nu platforme politice, nu proiecte social-economice, ci emoţii şi pasiune”, explică Ernu.

POLITICA DIN MOLDOVA, PRIN OCHII REGIZORULUI IGOR COBILEANSKI

„Văd personaje neaoşe, totodată sinistre şi contradictorii”

Ar face un film despre 7 aprilie. Regizorul basarabean Igor Cobileanski ar pune cap la cap imaginile filmate de tineri, toată nebunia de atunci.

EVZ: A explodat producţia de „documentare” în Republica Moldova. O fi bine?
Igor Cobileanski: E mult spus documentar. Mai degrabă e tendinţa unor jurnalişti începători de a face publicistică. Există şi o parte benefică, pentru că cei care vor să facă film au această ocazie. Plus că telespectatorii, mai ales tinerii, nu prea sunt obişnuiţi să vadă documentare. Iar interesul pentru evenimentele de pe 7 aprilie provoacă dorinţa de a urmări ceva mai mare. Deci, din punctul meu de vedere, e o reuşită pe mai multe fronturi. Dar am mai multe semne de întrebare în legătură cu calitatea acestor materiale, în sensul dramaturgic, în ceea ce ţine de echidistanţa autorului pentru nişte eve nimente. Această atitudine absolut personală a autorilor - atât de stânga, cât şi de dreapta - e prezentă în toate filmele. Încerc să mă ridic deasupra convingerilor personale vizavi de aceste evenimente şi de acest regim puturos - miroase a moarte de la el -, încerc să focalizez: niciunul nu este echidistant. Au menirea clară de a convinge, de a manipula. „Capcana”, de exemplu, manipulează cu sentimentul absolut uman al victimizării, încearcă să sensibilizeze prezentând familiile şi moartea celor trei tineri. „Atac asupra Moldovei” încearcă să demonstreze cu câtă iscusinţă s-au desfăşurat pro testele opoziţiei cu bani româneşti şi cât de atenţi au fost guvernanţii să nu se întâmple o catastrofă. Modalitatea e diferită, dar finalul e acelaşi: a vota pro sau contra cuiva.
 
Adevărul e nicăieri.
Da. Aş lua un film, ca acela al lui Starâş (Constantin Starâş - autorul filmului „Atac asupra Moldovei” - n.r.) şi unul dintre filmele de dreapta şi aş face un singur film, care mi-ar arăta foarte clar cum gândesc cele două tabere.
 
Găsiţi totuşi calităţi tehnice în realizarea unora dintre ele?
 Da. Trebuie să remarcăm calitatea grafică, calitatea textuală, pot să zic chiar dramaturgică, a două filme: „Capcana” este OK, din perspectivă dramaturgică, şi cel al lui Starâş - din punctul său de vedere, este un material de investigaţie convingător pentru cineva care nu-şi pune foarte multe semne de întrebare.
 
Aţi face vreodată un film despre ce s-a întâmplat pe 7 aprilie?
Sincer, da. Aş aduna foarte multe materiale filmate de tineri. Spun asta pentru că şi eu am fost în Piaţă. N-am aruncat cu pietre, dar am fotografiat foarte multe lucruri, la întâmplare. Şi foarte multă lume făcea asta. Sunt materiale care pot fi folosite într-un film documentar: reprezintă unghiul subiectiv al manifestanţilor. Un lucru e clar: dacă aş face un film de genul ăsta, nu l-aş dedica unor alegeri. Pe mine m-ar fi interesat în primul rând o investigaţie jurnalistică, mai puţin partea artistică: ar fi despre tehnici de manipulare, despre comportamentul fabulos al tinerilor, despre o calitate a moldovenilor: aceea de a face revolte ziua. Moldovenii fac revoltă ziua, începând cu ora 9.00.

Faptul că s-a filmat foarte mult pare să fi influenţat mult gesturile celor de acolo.
Cred că peste tot ar fi fost la fel... Ce mi s-a părut nou şi genial este solidaritatea tinerilor, care au făcut o pseudorevoluţie pe net. Pentru că sunt mii de oameni care discută pe Twitter şi care decid să iasă în piaţă. Este un alt subiect care merită discutat într-un film.
 
Cât umor absurd a conţinut campania care se încheie? Regăsiţi şi aici material pentru un film?
 
De un film e mult. Personaje filmice sunt însă foarte multe. Văd personaje neaoşe şi totodată sinistre şi contradictorii. Sunt tocmai personajele Partidului Comunist, care oscilează între cinism şi prostie. Sunt lucruri absolut idioate... Un exemplu: la câteva zile după ce a murit acel tânăr, Valeriu Boboc, oficialităţile spuneau că s-a intoxicat cu un gaz bizar. Ca să vină un englezoi, câteva luni mai târziu, să demonstreze c-a fost bătut. Într-o conferinţă de presă de ieri (miercuri - n.r.), procurorul general Valeriu Gurbulea povestea despre cum au murit ceilalţi doi, întâmplări la fel de incredibile ca şi cea cu gazul. Şi nimeni nu l-a întrebat: „Cum aţi vrea să vă credem acum?”. Ar fi foarte multe personaje absurde, ar merge cu căldarea.
 

”Atitudinea absolut personală a autorilor (...) e prezentă în toate filmele. Toate au menirea clară de a convinge, de a manipula.”,
Igor Cobileanski regizor

 




LUCIDITATE
 
„Încerc să-mi menţin echilibrul”

Pare că lipseşte luciditatea, chiar dacă mulţi mol - doveni vor să vadă o schimbare acolo.
Cred că schimbarea va veni, nu ştiu dacă acum. Sondajele arată că moldovenii cred cel mai mult în Biserică şi în Voronin. E o simbioză care duce până la dramatism. Astea sunt roadele pe care le culegem în urma unei îndobitociri sovietice, trăită vreme de peste 40 de ani. Astea-s roadele, nu vul garităţi, nu proasta educaţie. Sunt anomalii în gândire, e haos mental.

Pe de altă parte, pentru un regizor e o sursă de inspiraţie nesecată.
 Mă mângâi cu asta: vezi oameni vii, sunt lângă tine. Problema e că în acest mediu trăiesc şi eu. Exact cum ai sta într-un mediu cu bolnavi de tifos: te inspiră să-i vezi cum se chinuie, e şi multă dramă. Dar te gândeşti, la un moment dat, dacă nu cumva te-ai molipsit şi tu. Încerc să-mi menţin echilibrul. Şi nu numai eu: sunt mulţi tineri care gândesc - Slavă Domnului - normal. La un moment dat, ajungi seara înainte de somn şi vezi că treaba e mult mai nasoală decât o simplă inspiraţie.

CADRELE EVENIMENTELOR DIN 7 APRILIE


CITIŢI ŞI:

ALEXANDRU VAKULOVSKI: Putoarea puterii

M.Lupu: „Comuniştii îşi devorează partenerii, ca femela de păianjen”

PAVEL PĂDURARU: Pericolul Lupu

Tarlev: „Unii au căzut în capcană pe 7 aprilie”

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele