Proba video, insuficientă
Proba video a procurorilor a constat într-un colaj de imagini video, luate de la instituţia de presă care a avut reporteri la faţa locului în seara de 14 mai 2007, când s-a produs incidentul, pentru care Turcu a fost deferită justiţiei. Colajul video propus de procurori ca probă a arătat-o pe Elena Turcu care, în mod constant, a refuzat să colaboreze cu poliţiştii care i-au cerut, în repetate rânduri, fie să îi însoţească la secţie, fie ulterior să sufle în aparatul alcooltest, fie să meargă la recoltare de probe.
"Roşeată nu e de la alcool"
Turcu a susţinut din nou că la acel moment nu era beată, că roşeaţa de pe la faţă reprezintă o particularitate individuală pentru care ea nu este vinovată şi că modul în care a procedat la acea vreme a fost "pe fondul unei stări sporite de tensiune", motivată de prezenţa în permanenţă la evenimente a fetiţei ei de numai şase ani.
Procurorul a cerut achitarea
Procurorul a conchis că atâta vreme cât din nicio probă nu reiese valoarea înregistrată de alcooltest şi din cauză că procedura recoltării de probe de sânge a fost viciată în acest caz, în sensul prelevării a două mostre de sânge de câte 10 mililitri, nu poate fi atrasă răspunderea pe Legea penală, care prevede că se deschide dosar penal pentru o alcoolemie mai mare de 0.8 la mie, dar există indicii suficiente că aceasta băuse, astfel încât poate fi sancţionată contravenţional.
Pensionarea refuzată
În 25 februarie 2009, după ce i-a fost refuzată cererea de pensionare de către Preşedinţie, pentru că nu îndeplinea condiţiile, Elena Turcu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Tribunalului Dâmboviţa. În mai 2011, Elena Turcu a solicitat CSM să constate încetarea de drept a suspendării sale din funcţie, urmare a achitării pronunţate de ÎCCJ.
Citește despre problemele din magistratură:
- BĂTĂLIA PE JUSTIŢIE. Şantaj în lupta pentru şefia CS
- SCANDALUL CSM CONTINUĂ. Şantajul AMR: Demisia sau vă revocăm!
- CSM şi şeful lui, decredibilizaţi la Antena lui Voiculescu
CELE MAI POPULARE ŞTIRI DE PE EVZ.RO:
- Reportaj din spitalul în care medicii "ȘI-AU CUSUT" BUZUNARELE
- A UIMIT lumea științifică. Femeia care MIȘCA OBIECTE CU PUTEREA MINȚII. Experimentele la care a fost supusă (Video)
- AMOR, legături periculoase și SCANDAL. Cazul ROMÂNCEI SPIOANĂ pentru britanici (Video)
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:







Spune-ţi părerea!
Sunt oameni care MOR de FOAME pentru ca nu mai au de lucru de ani de zile si BOARFA asta ordinara se va lafai cu 10.000 lei din banii publici !
RUSINE si lui Basescu si lui Ponta ca permit asta !
Nu are nimic pensia cu caracterul ei! A baut? Sa fie sanatoasa dar pensia este urmarea muncii ei de atatia ani si beneficiaza pe drept de ea! Da, stiu pe cineva , un ex procuror care are pensie de 100. mil !
Fara multe comentarii!!!-Si va intrebam !De e ce la-ti omorat pe Ceausescu?! Sa vazut la televizor in toata lumea,!!--Politia,etc.,va-ti facut de tot rasul ! Si mai ne intrebam de ce MCV-ul de la UE nu ne cade bine.!!?? Guvernul-premierul Ponta,min.de interne,presedintele T.Basescu,ce parere aveti??Tupeu de magistrat care stie ca LEGILE ROMANIEI sunt NUMAI pentru populatie.Daca era in Statele Unite,Franta,Anglia -(tari civilizate)-aceasta femeie a-r fi fost incatusata pe loc si nici °°Papa de la Roma°° nu a-r fi scapat-o de pedeapsa!!!!!!!!
socant nu este pensia. primeste cit i se cuvine.socant este ca nu este in puscarie.
Nu cred ca este corect ca un astfel de om sa aiba o asemenea pensie in conditiile scandalului generat.
Dar ce sa facem in conditiile in care institutia prezidentiala nu a intreprins absolut nimic (chiar printr-un comunicat de presa) atunci cand Curtea Constitutionala a decis ca 'numai' pensia magistratilor este constitutionala cand s-a vorbit de 'pensii nesimtite' (pensiile militare).
LA TIRGOVISTE SA INTIMPLAT?ORI TIRGOVISTE FACE PARTE DIN DIMBOVITA,ESTE PRACTICA DIMBOVITEANA.NU INTELEG CUM AU PENSIONATO NU CRED CA DE BATRINETE,NU CRED CA SA PENSIONAT PE INVALIDITATE .
de ce dati asemenea stiri cand dintr-o pensie medie intretinerea pe decembrie reprezinta PESTE JUMATATE. Ne impingeti sa le dam foc la cei care fixeaza asemenea pensii. Sa-ti fie Rusine traian basescu.
Nu vad care este problema nu este om , aplica legea , amenda carnetul suspendat pe citeva luni si gata dar altii care au lasat morti in urma cita puscarie au facut idiotilor a muncit in viata ei are dreptul la pensie cindva se lua facultatea cu capul pe drept nu cu spaga cum ati ajuns voi in ziua de azi cu mai multe facultati si nu sunteti buni la nimic .............
100 DE MIL VECHI E PUTIN PTR ACEASTA FIINTA SUPER EDUCATA PRIN STRAINATATE PE TIMPUL LUI CEAUSESCU SE APARA INTRE EI JUDECATORII -DOAMNE SUNTEM JALNICI -BLETEMATI CA NATIE EU ZIC CA SA-I MAREASCA PENSIA BAUTURILE ALCOOLICE SAU SCUMPIT SOLUTIA DOAR UN METEORIT NE MAI POATE SALVA (LOVI ) NUMAI PARTEA ASTA DE EUROPA !!!
Don't hate the player.....hate the game!
MAI FRATILOR ACESTI MAGISTRATI SUNT SI CU 8 CLASE DE PE TIMPUL LUI CEAUSESCU SE APARA INTRE EI JEGURILE NU SE MAI SATURA DE BANI PRIVITIO PE ACEASTA BOSCHETARA CE PREG ARE -SUPER PNNSIE PTR. CE ?
Cat o sa credeti ca mai scapeti talharilor in robe negre si cu peruci?? Sunteti pusi sa aplicati legea si sa faceti justitie. Dar voi numai de talharit si praduit impreuna cu sindicatul crimei. Inca putin si Judecatorul Suprem Dumnezeu o sa va judece si pe voi. Este doar o chestiune de timp.
asta i-a achitat pe toti interlopii din Targoviste. Au dai aia spagi cu camioanele. Era sefa la penal. O penala.
barbati-su e mare smecher la SRI ce pensie credeati ca o sa aibe?
Deoarece magistratii sunt STAT IN STAT, au legi diferite salarii foarte mari in raport cu calitatea actului de justitie.Nici un magistrat nu raspunde pentru greselile facute cu toate ca uneori urmarile unei hotarari judecatoresti sunt dure pentru cei care trebuie sa suporte consecintele.In cazul meu,sunt intr-un proces de granituire,fostul procuror al Sectorului 1 Mircea Ene a dat un NUP in 2009,iar procesul de granituire nu s-a terminat nici acum.Daca doriti sa faceti o ancheta jurnalistica cautati-ma sau Fundatia Salvati Bucurestii Noi si Damaroaia,deoarece veti avea multe surprize.
revoltator sau nu,politicienii fac legile cum vor muschii lor si nu dau doi lei (vechi) pe ce credeti voi sau pe voturile voastre.
Prin santaj si tupeu fara limite magistratii de la noi,care au o contributie malefica la mizeria materiala si morala in care a ajuns RO,sfideaza orice bun simnt cand isi stabilesc drepturile.Au profitat si profita de o clasa politica corupta si santajabila unde domneste legea bunului plac.Nu mai mira pe nimeni ca vinovatii principali sunt conducatorii de pana acum care au fost niste PAPUSARI in care majoretele(magistratele) au jucat la comanda si acum cer sa fie recompensate pe masura.
Nici in STatele Unite un Judecator nu ia o pensie de $4000
La Romany ca la Tigany
In USA pensia unui judecator de judecatorie e in jur de $12.000/luna. Nici aici judecatorii sau procurorii nu raspund pentru erorile judiciare comise. Si aici statul (adica contribuabilii) platesc pentru aceste erori. Si sunt si aici foarte multi nevinovati care zac prin puscarii ani grei pana ii asculta cineva. Sistemul judiciar e foarte prost si aici. De obicei nu castiga cine are dreptate ci cine face un spectacol mai credibil pentru jurati. Si aici mai sunt judecatori care iau spaga dar sunt indepartati rapid din magistratura. Unii mai stau si pe la puscarie, dar destul de putini.
Decat sa lupte aiurea prin Afganistan, Armata Romana mai bine s-ar intoarce sa puna lucrurile la punct in ... tz1gan1stanul romanesc, numita ne neamu' prost Rromanika, pe alte vremuri o tara asezata, cu oameni harnici si cu frica de Dumnezeu si care se numea Romania ! Si pentru ca o iubeau, romanii adevarati o aparau cu pretul vietii de dusmani si lichele tradatoare si nu o paraseau niciodata !
Datorita majoritatii din Justitie s-a ales praful de industria si economia tarii.A fost prea \"orbita\".
Când un medic chirurg cu o înaltă ţinută profesională şi morală are o pensie de 1300 lei,iar aceastei caricaturi umană şi juridică,statul nostru ,aşazis de drept şi
democratic îi oferă pensia de 10.000lei,stai şi te întrebi dacă România este un stat European membru UE.,sau o ţară bananieră.D-le Preşedinte,D-le Prim Ministru,
D-lor Parlamentari,această tristă realitate,NU vă deranjează ?,NU vă pune pe gânduri ?oare noi milioanele de votanţi cu venituri din salarii sau pensii de 800-1000 lei NU avem dreptul să vă cerem să reparaţi această cruntă NEDREPTATE ?AŞTEPTĂM RĂSPUNSUL .
ce are pensia femeii cu amenda ptr circulatia sub influenta ?
e exact ce este intre vrea sa spuna articolul asta : nimic !!!!!!
Morala:
Stimati politisti, cand intalniti exemplare din astea, impuscati-o.
Si, eventual rugati-l pe domn profesor Cioaca sa va initieze in Elodiologie.
Natiune, cu adevarat, v-ar fi recunoscatoare.
Isi merita pensia din plin! A muncit mult pentru ea! S-a zbatut toata viata, de aceea e asa rosie la fata!. Clatinarea ei nu e de la alcool, ci de la oboseala. Femeia se culca pe la 3 dimineata si se scula la 7. Muncea din greu pentru o cuaza nobila: crebilitatea justitiei! Iar pentru asta si-ar merita pensia. Dar tot ce am scris e vrajeala. caci in realitate individa nu s--ar califica nici pentru ajutorul social.
Parerea lui Dreaqulea este ca atentati la bunul mers al justitiei din Romania.
Nu inteleg unde e neantelegerea nu i-a dat Basescu pensia dupa cum reiese din tutlu si cum o percep unii ci astea sunt legile magistratilor , presedintele i-a semnat dosarul de pensionare sau ce trebuia sa faca sa nu ii aprobe pensionarea ,cei care comenteaza ar trebui sa faca ceva sa schimbe legea magistratilor care au abaterii sa nu mai beneficieze de pensie de magistrat si nu sa critice ca de ce i-a semnat presedintele pensionarea pentru ca el a respectat legea in acest caz .
In loc de balantza un teanc de sute si o sticla de whiskey in loc de sabie. (esharfa impartialitatii de pe ochi nu cred ca ar mai fi necesara)
Avem nevoie de justitiar, totul e corupt si nimic nu merge!!!!!!!!!!!
Vagaboanta asta merita bagata la puscarie si apoi la pensie cu 440 lei.
roșeața i se trage de la pamperși,se vede, ce dracu?
Frumos uitati frati Romani cum stim noi statul Roman sa fim recunoscatori unei lepre betivane pentru pretioasa munca depusa in folosul comunitati, dam acestei zdrente umane o pensie de 10.000 lei pe cind unui cetatean ce a muncit 40 ani care a fost corect ii dam o pensie de800 lei.E corect?Asa ne pretuim noi magistrati,cei de la cc si alte foruri ,corupti ,hoti baditi le dam salarii de zeci de mii de lei pensii de zeci de mii pe cind omul de rind se zbate intro saracie oarba cu 7-800 lei.