Ridzi, la Parchet

Autor: Silvana Pătrăşcanu

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a ajuns, în această dimineaţă, la Parchetul General, însoţită de avocatul său.

Ridzi a declarat, la sosirea la Parchetul General, că a venit ca să dovedească faptul că acea comisie parlamentară care a anchetat-o a funcţionat ilegal.

Fostul ministru a arătat că a adus documente care să demonstreze acest lucru, ea referindu-se la copii ale stenogramelor şedinţelor comisiei. Surse judiciare susţin că stenogramele conţin discuţii în care unii parlamentari din cadrul comisiei parlamentare afirmă că ancheta trebuie oprită, întrucât DNA a început deja cercetări în cazul ei.

Ridzi a mai adus o corespondenţă între DNA şi Ministerul Tineretului şi Sportului în care se arată că au început cercetările împotriva ei.

Ridzi contraatacă

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului  a făcut plângere penală la Parchetul instanţei supreme faţă de membrii Comisiei de anchetă privind organizarea "Zilei Tineretului", pe care îi acuză de abuz în serviciu şi încercare de a determina mărturia mincinoasă.

Plângerea îi vizează pe Alina Gorghiu, Nicolae Bănicioiu, Petru Lakatos, Doina Burcău, Cristian Sorin Dumitrescu, Damian Florea, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Bogdan Olteanu şi Anghel Stanciu, membri ai "Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului, sub semnătura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, pentru organizarea «Zilei Tineretului»".

Comisia parlamentară care a anchetat modul în care Ministerul Tineretului a cheltuit, sub semnătura ministrului Ridzi, banii publici pentru organizarea Zilei Tineretului a recomandat plenului să ceară începerea urmăririi penale împotriva acesteia pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

"Nu vreau să abat atenţia"

După întâlnirea cu procurorii, Monica Iacob Ridzi, a declarat că şi-a susţinut plângerea împotriva membrilor comisiei parlamentare de anchetă şi că doreşte ca aceştia să fie audiaţi de procurori.

Monica Ioacob Ridzi a susţinut că prin plângerea penală făcută nu a intenţionat să distragă atenţia de la dosarul instrumentat de procurorii anticorupţie. De asemenea, fostul ministru a spus că doreşte să demonstreze că ancheta comisiei parlamentare a fost ilegală şi realizată în paralel cu cea a procurorilor.

Istoria dosarului

Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de minister sub semnătura ministrului pentru organizarea Zilei Tineretului a fost înfiinţată în urma unei solicitări a grupului parlamentar al PNL prin care se propunea Camerei Deputaţilor adoptarea cererii de urmărire penală împotriva ministrului.

Plenul Camerei Deputaţilor a avizat, la recomandarea Comisiei juridice, cererea procurorului general de începere a urmăririi penale în cazul Monicăi Iacob Ridzi.

Procurorii DNA au audiat, în 17 august, mai multe persoane în dosarul privind banii cheltuiţi la Ministerului Tineretului şi Sportului.

În 14 august, procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă Monicăi Iacob Ridzi acuzele în cazul contractelor cu Artisan şi Mark privind organizarea evenimentelor de Ziua Tineretului, după ce, în 28 iulie, Parlamentul a aprobat cererea DNA de avizare a începerii urmăririi penale faţă de fostul ministru.


CITIŢI ŞI:

DNA: Ridzi a falsificat acte şi a şteris urme

Nemirschi şi Ridzi se laudă că au făcut economii

Repetiţie pentru alegeri: Războiul dosarelor

Ridzi: „Ar fi un act de laşitate să demisionez”

Onoarea familiei Ridzi scârţâie în Valea Jiului

Ministrul Ridzi riscă închisoarea

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele