Firmă cu şase angajaţi
Firma se bazează pe munca a şase angajaţi, cei mai mulţi dintre ei fiind specialişti în electronică. Activitatea a început în 2002, când proprietarul de acum al firmei avea nevoie de câteva componente. "Doream să achiziţionez câteva amplificatoare, dar aveau preţuri foarte mari. Atunci mi-am dat seama că cea mai bună soluţie ar fi să le produc singur", spune Jitariu.
La un an după înfiinţarei, în 2003, sucevenii au participat la pr
ima ediţie a târgului HIFIarena cu un amplificator, dar nu au avut propriul stand. Treptat, au început să aibă colaborări cu mai multe firme franceze, cărora le ofereau soluţii de hardware şi software. "Anul acesta, avem o cifră de afaceri de 150.000 de euro. Multe dintre produse, circa 80%, merg la export, în cea mai mare parte în Statele Unite".
Îl întrebăm dacă produsele din nordul Moldovei şi-au găsit loc în marile magazine de profil din România, iar Jitariu dă din cap. "În primul rând, suntem noi pe piaţă, iar produsele străine au nume sonore", spune directorul Rockna. Dacă este să cauţi pe forumurile de pe internet, vei auzi numai de bine despre firma suceveanului.
Un sistem costă 3.500 de euro
Principalul avantaj al produselor Rockna este preţul relativ redus. Astfel, în timp ce un produs asemănător al firmelor cu renume costă peste 10.000 de euro, sistemul audio propus de români costă undeva în jur de 3.500 - 4.000 de euro.
Jitariu spune că Rockna este singurul producător român de la târg pentru simplul motiv că "altul nu există". "Sunt tentative, dar foarte timide. Pentru o firmă ca Rockna, este nevoie de o investiţie serioasă în proiectare, cercetare şi în personalul ales", spune directorul firmei.
Dacă până în acest an singura formă de a achiziţiona produsele Rockna era prin distribuitorul Audio Concept, din 2009 firma dispune de un magazin online.
Giganţii japonezi, în duel la târg
Sony şi Panasonic, vedetele obişnuite ale lumii electronicelor, aduc în faţa românilor produse de înaltă fidelitate premiate pe plan european în 2009. Înainte de HiFi Arena, târgul de profil care are loc în aceste zile în Bucureşti, scorul este de cinci la patru pentru Sony.
Camerele de la primul etaj al hotelului Radisson găzduiesc, în perioada 12-15 noiembrie, a şaptea ediţie a târgului HiFiArena. Vizitatorii din prima zi a târgului au ales, în schimbul biletului de intrare de 30 de lei, aventura de sunet şi imagine din camerele în care au expus firme celebre ca Sony, Panasonic, JVC sau Pioneer. Giganţii niponi au lăsat loc doar pentru alte câteva firme, printre care americanii de Bose, românii de la Rockna şi compania daneză Bang & Olufsen.
Noile plasme de la Panasonic
Panasonic a venit la târg cu noile plasme, fabricate cu ajutorul tehnologiei NeoPDP. Un reprezentant al noii game este Viera TX-P42V10E, premiat de Asociaţia Europeană pentru Sunet şi Imagine (EISA) cu premiul pentru cea mai bună plasmă a anului. Produsul iese în evidenţă prin o mai bună calitatea a imaginii, consum redus de energie, durată îndelungată de viaţă şi aspect de "o singură foaie de sticlă". Preţul său este de aproximativ 6.000 de RON.
Panasonic are alte trei produse premiate pe care a ţinut să le prezinte pieţei din România. Marea noutate este camera foto compactă Lumix GH1, cu avantajul că poate filma în regim HD şi cu obiectiv interschimbabil. Iar cum târgul din acest an este dedicat sunetului, alt produs de prim plan al Panasonic este microsistemul stereo SC-HC3, capabil să redea muzică stocată atât pe CD, cât şi iPod.

PLASME DE TOP. Panasonic a venit cu noua gamă de plasme şi cu un model premiat la nivel european
Sony are cel mai bun walkman
Rivalii de la Sony au cinci produse premiate de EISA în acest an. La secţiunea audio, japonezii au primit premiul pentru cel mai bun player media portabil pentru walkman-ul Sony NWZ-X1050, echipat cu memorie de 16 GB şi lansat în luna mai a acestui an.
Dacă Panasonic a luat premiul cel mare la camere multimedia, cu GH1-ul prezentat mai sus, Sony are cea mai bună cameră compactă, Cyber-shot DSC-WX1. Cu un preţ de puţin peste 1.000 de RON, camera ultracompactă are o rezoluţie de 10.2 megapixeli, înregistrare Hi-Fi şi un obiectiv care reduce de două ori distorsiunea.
Deşi a adus alte trei produse premiate, atracţia principală a fost un home-cinema BlueRay cu capacitate de stocare de 50 GB. "Avantajul este că memoria mare permite o comprimare mai mică a fişierului, ceea ce se vede în calitatea imaginii şi sunetului", spune Radu Donisan, reprezentant al Sony la târg. Sistemul are un preţ de aproape 7.000 de lei, în care intră şi boxele wireless.
Cel mai uşor notebook nu a ajuns la târg
Sony a adus la târg mai multe notebook-uri din noile serii VAIO. Printre ele se numără un model din seria Z, cu memorie gigant de 6 GB, hard-disk de 400 de GB şi procesor IntelCore Duo de 2,8 Ghz. Preţul său este de 10.699 de lei.
Deşi anunţat de comunicatul pus la dispoziţie de firma organizatoare a evenimentului, EXPOTEK, cel mai uşor laptop din lume nu a ajuns în faţa bucureştenilor. "Minunea" VAIO X are doar 784 de grame, ecran de 11,1 inch, hard-disk flash de 128 GB şi memoria de 2 GB RAM. Preţul său este de 6.399 de lei.
NOTEBOOK. Sony a venit cu noile serii Vaio
LUX
Pick-up de secol XXI
Firma de distribuţie Audio Concept a amenajat un stand în care prezintă pick-up-urile producătorului american VPI, în premieră în România. "Este o tendinţă care se menţine pe piaţa audiofilă a lumii.", spune Maria Gheorghe, administrator al Audioconcept.
Costul unui sistem format din pick-up, amplificator şi boxe, potrivit pentru un iubitor al discurilor de vinil, este de cel puţin 3.000 de euro. În cazul în care aveţi nevoie doar de pick-up, preţul unuia de dimensiuni reduse este de 1.500 de euro.
Cel mai sofisticat şi performant sistem prezentat la târg are un preţ de peste 100.000 de euro. Concurenţa VPI vine de la marca Bryston, comercializată prin Audiotehnic








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum