RODICA CULCER: Teatrul de umbre

Este rezonabil aşadar să ignorăm retorica ambelor partide şi să privim ruperea coaliţiei ca pe un episod al luptei politice din care toată lumea a ieşit şifonată. Preşedintele a jucat rolul şefului de stat imparţial şi echidistant, dar a parafat în final ruperea coaliţiei. A fost o operaţiune de imagine, pentru că Traian Băsescu, după ce a susţinut cu tărie coaliţia PDL-PSD, nu voia să dea impresia că tot el i-a provocat distrugerea.

Noi însă nu putem exclude ideea că expulzarea PSD din guvern a fost calculată de la bun început. Ea trebuia să fie provocată iniţial prin revocarea Ecaterinei Andronescu, care însă a fentat abil în două rânduri, aşa că a trebuit revocat brutal Dan Nica pentru ca PSD să nu mai poată evita retragerea. Este adevărat că PSD nu a fost un partener de guvernare corect, dar nici PDL nu mai poate pretinde că este fată mare după ce a făcut amor cu duşmanul.
 
Poate susţine că a fost nevoit să facă această alianţă pentru a salva patria în pericol şi că altă soluţie nu exista în decembrie 2008 din cauza refuzului PNL de a intra la guvernare, dar ruperea coaliţiei nu putea fi altceva decât un gest politic lipsit de eleganţă. În plus, PDL rămâne singur la guvernare într-o perioadă economică extrem de grea, sub tirul opoziţiei politice, al sindicatelor afiliate PSD şi al televiziunilor ostile.

Ştim că Traian Băsescu adoră genul acesta de situaţii-limită, care-i permit manevre spectaculoase. Ele pot fi utile pe termen scurt, dar contraproductive pe termen lung. Dar ce politician român gândeşte pe termen lung?

Nici PSD nu iese prea bine din această afacere, fie şi numai pentru faptul că în ultimele luni s-a agăţat de putere în mod nedemn. Discursul despre virtuala fraudare a alegerilor sună fals în gura liderilor săi, iar performanţa miniştrilor PSD nu a impresionat pe nimeni.

În schimb, partidul este acum în criză, iar Mircea Geoană şi-a compromis în mod cert atât candidatura la prezidenţiale, cât şi poziţia de lider al PSD. Ion Iliescu va şti să valorifice acest moment pentru a-l nimici. În PSD începe aşadar o perioadă interesantă.

În spatele scenei politice se duce însă un război şi mai dur între facţiunile din poliţie şi din numeroasele noastre servicii de informaţii. Ministerul de Interne devenise o feudă a tandemului Hrebenciuc-Vanghelie, ceea ce PDL şi Traian Băsescu au acceptat probabil doar temporar şi doar în contrapartidă cu controlul asupra pârghiilor financiare.

Din păcate, în România cine controlează lumea tenebroasă a serviciilor controlează şi puterea, iar lupta pentru cucerirea acestui teritoriu, începută dinainte de 1989, nu s-a încheiat. Alegerile prezidenţiale din acest an vor fi şi ele un episod din această luptă, ca toate alegerile de până acum.

Să nu ne facem iluzii: ceea ce se vede este doar un teatru de umbre şi nu poţi şti cui îi aparţin mâinile care se mişcă în spatele paravanului. Vezi doar că piesa e proastă, iar interpreţii şi regizorii sunt mediocri şi începi să înţelegi de ce ţara a fost şi este atât de prost guvernată.