Români răniţi în Ungaria

Seria accidentelor cu români în Ungaria continuă. Zece români au fost răniţi, dintre care trei sunt în stare gravă, după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit de barierele care separă cele două sensuri ale autostrăzii M7 din Ungaria. În urma impactului vehiculul s-a oprit pe sensul opus, relatează Agenţia MTI. Este al treilea accident rutier cu români produs în ultimele patru zile în ţara vecină.

Cel mai probabil pasagerii microbuzului sunt muncitori sezonieri. Toţi răniţii au fost transportaţi la spital. Accidentul a avut loc la Hollad, în apropiere de partea de sud-vest a Lacului Balaton, la primele ore ale dimineţii, a declarat purtătorul de cuvânt al departamentului local pentru gestionarea dezastrelor, Andras Koncz. Microbuzul se îndrepta spre Nagykanizsa, în sud-vestul Ungariei.


Autostrada a fost închisă traficului pe sensul de mers către Nagykanizsa, respectiv către graniţa cu Croaţia şi Slovenia. Accidentul are loc după ce ieri, 14 români au fost răniţi.  Autocarul în care se aflau a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat în apropiere de Szeged. Iar luni, cinci români au murit după ce maşina în care se aflau a intrat într-un camion românesc.

CITIŢI ŞI:

Cinci români morţi în Ungaria


Români răniţi în Ungaria

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele