Absorbţia fondurilor a fost până acum însă foarte lentă, căzând victimă, potrivit analiştilor, atât lipsei de finanţare, cât şi corupţiei şi birocraţiei excesive, scrie AFP.
"În unele regiuni, luarea unui împrumut este considerat un lucru ruşinos"
"Cu toate acestea, Dumitru susţine că lucrurile merg "destul de bine". "Avem de folosit acum 1,7 miliarde euro şi am semnat contracte pentru alte 3,1 miliarde euro", a afirmat el în interviul acordat agenţiei franceze de presă.
Totuşi, ministrul aduce în discuţie reticenţa multor agricultori. "Rezistenţa este foarte puternică", spune Dumitru, "în special în zonele în care au scăpat de colectivizarea forţată din 1950-1960".
"În plus, în unele regiuni, luarea unui împrumut este considerat un lucru ruşinos", notează oficialul, subliniind astfel dimensiunea "arhaică" a agriculturii autohtone.
Astfel, aproximativ 3,5 milioane de ferme au terenuri de mai puţin de un hectar, fapt care le împiedică să acceseze fonduri UE.
Ministrul este preocupat şi de îmbătrânirea populaţiei din mediul rural, ca urmare a exodului tinerilor spre oraşe sau către Europa de Vest.
În ceea ce priveşte recolta de cereale din 2010, Dumitru anticipează că va fi "sub aşteptări, în principal din cauza inundaţiilor".







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum