Aradul foloseşte doar 30% din capacitatea puţurilor forate
Autorităţile locale din Arad spun că exportul de apă este în beneficiul ambelor ţări şi îi asigură pe arădeni că acest contract nu va afecta calitatea sau cantitatea de apă distribuită în judeţ.
„În momentul de faţă, judeţul Arad foloseşte doar 30 la sută din capacitatea puţurilor forate, iar necesitatea pentru judeţul Békés este de încă 30 la sută din ceea ce înseamnă capacitatea judeţului Arad. Potenţialul de apă din judeţul Arad nu va fi afectat, pentru că judeţul va rămâne cu o rezervă de 40 la sută”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Solicitarea este pentru a asigura tot necesarul de apă pentru judeţul Békés.
Ungurii nu îşi pot bea apa din cauza UE
Preşedintele Consiliului Judeţean Békés, Domokos Laszlo, spune că apa pe care locuitorii de aici o consumă de peste 100 de ani, în ziua de azi şi-a pierdut din calitate. Judeţul Bekes are nevoie de o altă sursă de apă din cauza problemelor de calitate şi sănătate generate de conţinutul mare de Arsen în apa distribuită în judeţul Békés, mult peste media permisă de normele UE, pe care Ungaria trebuie să le respecte după aderare”. Ungurii spun că distribuţia de "apă potabilă sănătoasă" din România va îmbunătăţi programul apei potabile din câmpia de sud est a Ungariei.
„România va exporta, în final, în Ungaria, zilnic 36.000 de metri cubi de apă potabilă. Pentru acest lucru se va construi o magistrală de apă lungă de aproximativ 23 de kilometri, între localităţile Sântana din Arad şi Lockeshaza din Ungaria. Se va intersecta cu DN79, Arad-Oradea, şi va ieşi din ţară pe la Curtici. Investiţia este estimată la 8-10 milioane de euro”, a precizat Gheorghe Bănăţean, directorul Companiei de Apă Arad. Magistrala ar trebui să fie funcţională în 2012.
Apa potabilă din Arad este asigurată din 120 puţuri forate între localităţile Arad şi Şimand. Judeţul Arad exportă apă şi apă pentru irigaţii în Ungaria, iar tranzacţia se efectua prin ANIF.
Miercuri, 20 Ianuarie 2010. 0 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi
România exportă apă potabilă în Ungaria
Judeţul Arad va exporta apă potabilă în Ungaria, după ce astăzi s-a semnat actul de constituire a unui consorţiu în care cele Compania de Apă Arad şi Compania de Apă Békés, Ungaria, sunt acţionari egali.
Noul consorţiu va asigura exportul de apă potabilă din Arad din cauza faptului că apa din Ungaria conţine o concentraţie prea mare de arsen. Apa din România va deservi peste 300.000 de locuitori din 60 de localităţi maghiare, iar compania de apă din Békés speră chiar în extinderea reţelei după ce şi alte localităţi vor adera la reţeaua româno-ungară.
Exportul de apă potabilă se va face după ce peste graniţa dintre România şi Ungaria se va construi o magistrală care va lega reţeaua de apă potabilă din judeţul Arad de reţeaua de apă a judeţului Békés.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum