Marile absenţe ale naţionalei sunt Ionela Stanca Gâlcă (însărcinată), Cristina Neagu şi Patricia Vizitiu (ambele accidentate).
Naţionala va evolua în Grupa C a competiţiei, după următorul program: cu Tunisia (3 decembrie), Cuba (5 decembrie), Japonia (6 decembrie), Brazilia (8 decembrie) şi Franţa (9 decembrie).
Primele patru echipe se califică în "optimi"
Componenţa celorlalte grupe arată astfel: Grupa A: Norvegia, Muntenegru, Angola, Germania, China, Islanda; Grupa B: Rusia, Kazakhstan, Olanda, Coreea de Sud, Spania, Australia; Grupa D: Suedia, Danemarca, Croaţia, Argentina, Coasta de Fildeş, Uruguay.
Primele patru echipe clasate în fiecare grupă, se vor califica în "optimi". Obiectivul tricolorelor este calificarea la Olimpiada care va fi găzduită anul viitor de Londra.
"Fetele pot obţine asta în două moduri: ideal ar fi să câştigăm titlul mondial şi atunci am merge direct la Londra. Sau să obţinem o clasare pe poziţiile 2-7, care înseamnă asigurarea unui loc în turneele preolimpice", a declarat Cristian Gaţu, preşedintele FRH.
SELECŢIE
Lotul naţionalei pentru CM
Selecţionerul Radu Voina a anunţat lotul cu care naţionala feminină de handbal se va prezenta la Campionatul Mondial ce va fi găzduit de Brazilia în perioada 2-18 decembrie.
Antrenorul care o pregăteşte şi pe campioana Oltchim Râmnicu- Vâlcea se va baza pe următoarele jucătoare: Talida Tolnai, Tereza Pâslaru, Denisa Dedu (portari), Valentina Ardean-Elisei, Iulia Curea, Oana Manea, Florina Chintoan, Carmen Cartaş, Carmen Amariei, Adina Fiera, Eliza Buceschi, Mihaela Tivadar, Aurelia Brădeanu, Daniela Băbeanu, Cristina Vărzaru, Adriana Nechita, Ramona Farcău şi Oana Chirilă.


Spune-ţi părerea!
Radu Voina e un individ foarte ingust la minte, foarte limitat in imaginatie si foarte fricos - nu va risca niciodata nimic pentru a implementa un joc nou, modern, asemanator celui care se joaca acum in afara. Sau poate ca pur si simplu nu e in stare, nu are viziune sau nu are voie de la odiosul Gatu... Oricum ar fi, Romania nu va termina printre fruntase. Sa ne temem de ce e mai rau. Idem si pentru Oltchim, noroc a acolo mai exista o Ozel... care uneori mai face diferenta!
suntem mai aproape ca niciodata de titlul mondial,atentie la Brazilia si la Franta!felicitari si succes!
Te-ai trezit prea devreme in dimineata asta? Sau nu stii despre ce vorbesti? Cum sa fim aproape? Poate ai vrut sa zici ca suntem mai departe ca niciodata. Nationala, ca si Oltchimul, trec acum prin momente critice. S-a vazut tot anul (la Oltchim) ce inseamna handbalul romanesc fara Neagu. Iar fara cele 3 jucatoare Voina e ZERO. Pronosticul meu e ca vin vremuri de mari umilinte pentru acest antrenor sub-mediocru.
esti doar un gigel...
nu sintem ,nici departe ,nici aproape.vom termina undeva pe locurile pe 5-7.sint echipe mult mai bune.am vazut ieri meciuri intre Suedia si Germania si Germania si Spania.se joaca altceva.