Dan Paul, preÅŸedintele AsociaÅ£iei Brokerilor, crede că listarea unei companii româneÅŸti din IT&C la o bursă din străinătate nu este cea mai bună opÅ£iune. Cel mai bine este să se listeze la BVB, crede el. „Dacă acea companie are notorietate, e bună listarea pe o bursă străină. Dacă nu, investitorii nu vor fi interesaÅ£i, presa nu va scrie ÅŸi activitatea companiei nu va fi cunoscută“, a spus Paul.
PreÅŸedintele grupului Softwin, Florin TalpeÅŸ, are o altă viziune. El crede că principala opÅ£iune pentru companiile româneÅŸti producătoare de software este vânzarea, în timp ce pentru firmele on-line este fuziunea sau achiziÅ£ia.
Exemplul Google
Larry Page ÅŸi Sergey Brin au înregistrat compania Google Inc. în 1997, fiind iniÅ£ial finanÅ£aÅ£i cu 100.000 de dolari de Andy Bechtolsheim, cofondator al Sun Microsystems. Apoi, două fonduri cu capital de risc, Sequoia Capital ÅŸi Kleiner Perkins Caufield&- Byers, investesc în Google 25 de milioane de dolari.
În august 2004, compania vinde pe piaÅ£a de capital, prin ofertă publică iniÅ£ială (IPO), un număr de 19,6 milioane de acÅ£iuni, la preÅ£ul de 85 de dolari pe unitate. În acel moment compania avea o capitalizare bursieră de 23 de miliarde de dolari. Astăzi, o acÅ£iune Google valorează 586 de dolari, iar capitalizarea bursieră a companiei este de 183,3 miliarde de dolari.
INCIDENT
GECAD, primită cu „răceală“ de BVB
Radu Georgescu, fondatorul GECAD, una dintre companiile de referinţă din IT-ul românesc, a declarat ieri că atunci când compania sa ÅŸi-a manifestat intenÅ£ ia de a se lista, BVB nu a fost receptivă. „Nu ne-a băgat nimeni în seamă la BucureÅŸti. Însă vicepreÅŸedintele Bursei din Polonia a venit ÅŸi a stat de vorbă cu noi atunci când ne-a aflat intenÅ£iile“, a spus el. Stere Farmache i-a replicat că BVB este foarte interesată de companiile din IT&C, dovadă că este parteneră la un eveniment pe tema listării acestora ÅŸi că la mijlocul acestei situaÅ£ii a fost, de fapt, o neînÅ£elegere.
Sâmbătă, 10 Mai 2008. 0 vizualizări, 5 comentarii, 0 voturi
România poate genera un „Google“ autohton
Piaţa de capital din România, prin capacitatea sa de a oferi suficiente resurse financiare, poate ajuta la apariţia unui „Google“ autohton, a declarat ieri Stere Farmache, preşedintele şi directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
El consideră că firmele din IT&C pot obÅ£ine finanÅ£are prin mecanismele pieÅ£ei de capital, ca o alternativă la creditele bancare, la atragerea unui fond de investiÅ£ii sau la fuziuni. Avantajul listării pe Bursă este că firmele nu trebuie să mai înapoieze banii obÅ£inuÅ£i din oferta publică iniÅ£ială (IPO).
Există însă ÅŸi o lipsă de „cultură“ în acest sens. „Nu neapărat sectorul IT, ci în general companiile din România care doresc finanÅ£are nu dispun de un director financiar care să ÅŸtie să structureze ÅŸi să explice o formă de finanÅ£are, cum este listarea“, ÅŸi-a manifestat regretul Farmache la seminarul Mediafax Talks about IT&C „Listare, extindere sau fuziune?“.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:






Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum