România va rămâne în recesiune

Autor: Ana Bâtcă

Scăderea produsului intern brut în ultimul trimestru din 2009 a contrazis aşteptările.

Astfel, ne putem lua gândul de la o revenire în acest an. Vestea că şi în ultimul trimestru al anului trecut economia României a continuat să meargă la vale se traduce simplu: „Este imposibil să mai vorbim despre ieşirea din recesiune în 2010”, spune analistul economic Ilie Şerbănescu.

„Tehnic vorbind, nu vor fi, în acest an, două trimestre consecutive de creştere economică, pentru a putea afirma că am ieşit din recesiune”, explică Şerbănescu.


În cel de-al IV-lea trimestru al anului trecut, economia României a scăzut cu 1,5% faţă de trimestrul anterior şi cu 6,6% comparativ cu perioada similară din 2008, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Datele anunţate ieri au contrazis aşteptările autorităţilor, dar şi ale analiştilor economici.

Aceştia se aşteptau ca ultimele trei luni din 2009 să aducă o uşoară creştere, datorată industriei şi agriculturii. În 2009, economia a înregistrat o recesiune de 7,2%,

Un an de chin şi după ce ieşim din recesiune


În aceste condiţii, primul trimestru de creştere economică va fi ultimul din acest an, iar ieşirea din recesiune se va produce abia în 2011, estimează Ilie Şerbănescu. Însă o îmbunătăţire a nivelului de trai va putea fi resimţită peste cel puţin un an după momentul când „vom sărbători” ieşirea din recesiune, consideră acesta.

În perioada decembrie 2008-decembrie 2009, numărul de şomeri înregistraţi a crescut cu peste 300.000 de persoane, moneda naţională a pierdut din valoare, iar salariile au continuat să scadă.

Perspectivele nu sunt deloc roz: economiştii susţin că şomajul va continua să crească şi după ce vom trece pe plus. Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar în România, a declarat, la finalul ultimei vizite la Bucureşti, că, în cel mai bun caz, şomajul va înceta să mai crească, spre sfârşitul acestui an.

Leul s-a depreciat

Veştile proaste din economie au lovit şi moneda naţională. Leul s-a depreciat, ieri, cu aproape 2 bani, fiind cotat de BNR la 4,1270 lei/euro. Leul a continuat să piardă din valoare pe piaţa valutară interbancară, unde şedinţa s-a închis la un curs de 4,13 lei/euro. Investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) nu au reacţionat la ştirile privind evoluţia economiei, astfel încât, ieri, Bursa a stagnat.



MAI RĂU DECÂT MEDIA EUROPEANĂ

Avem a doua scădere economică din UE


România se situează pe locul al doilea în clasamentul ţărilor cu cea mai puternică recesiune dintre statele membre. Cea mai abruptă scădere economică din ultimul trimestru al anului trecut faţă de trimestrul anterior a fost înregistrată în Letonia, de -3,2%.

Pe locul al doilea este România, cu o scădere economică de -1,5%. Media UE este o creştere economică de 0,1%. Pe plus s-au situat ţări precum Estonia (2,6%), Slovacia (2%), Franţa (0,6%), dar şi Marea Britanie, Austria, Olanda şi Lituania (cu creşteri cuprinse între 0,1 şi 0,5%).

În ceea ce priveşte trimestrul al IV-lea din 2009, comparativ cu perioada similară din anul precedent, media europeană este de -2,3%. Cea mai mare recesiune a înregistrato Letonia (-17,9%), urmată de Lituania (-13%) şi Estonia (-9,4%). Scăderea economică a României, de -6,6%, este a patra din UE şi de aproape trei ori mai abruptă decât cea înregistrată la nivel comunitar.

Nici una dintre cele 18 state membre care au raportat, până la această dată, datele către Eurostat nu a fost pe plus în trimestrul al IVlea din 2009 faţă de cel din 2008.

TOP NEGATIV

Cele mai mari scăderi economice din UE*

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele