„Mi s-a părut interesant de văzut în ce zone a scăzut şi a crescut consumul cultural în acest an. În ansamblu, acesta a scăzut din cauza crizei economice”, a spus, ministrul culturii, Theodor Paleologu, prezent la lansare.
Mai puţine filme, mai puţină muzică
Dacă anul trecut procentul celor care cumpărau muzică era de 63%, consumul a scăzut în acest an până la jumătate (30%). Cercetarea a arătat o scădere cu aproximativ 20% şi în cazul achiziţiilor de filme, iar consumul de teatru s-a redus cu 15%. Şi frecventarea spectacolelor de cinema a scăzut în medie cu 17%.
„Frecventarea cinematografelor este în scădere şi din cauza infrastructurii precare a sălilor de cinema, nu numai din pricina crizei economice”, a spus Liviu Chelcea, directorul Centrului.
Dintre toate activităţile culturale, sectorul de carte este printre cele mai puţin afectate, procentul celor care au cumpărat cărţi anul acesta fiind de 45% faţă de 51% în 2008. La polul opus se află activităţile care ţin de vizitarea muzeelor sau a expoziţiilor (acestea au înregistrat cea mai mică frecvenţă de vizitare din ultimii cinci ani, adică o scădere de 20%) şi călătoriile, pentru care oamenii ar trebui să aloce un buget mai mare decât pentru alte activităţi.
Se caută concertele gratuite
Studiul a mai relevat faptul că oamenii au preferat activităţi de recreere, în special spectacole de muzică gratuite organizate de municipalitate, în detrimentul consumului unor bunuri culturale ca teatru, operă, muzică, filme şi cărţi.
„Una dintre activităţile al cărei consum nu a scăzut foarte mult faţă de 2008 se referă la aceste evenimente culturale gratuite sau la cele care necesită costuri mi nime, cum ar fi petrecerea timpului liber în parcuri”, potrivit rezultatelor Centrului.
Scăderea consumului cultural poate fi explicată şi prin faptul că unei perioade de consum intens, cum a fost cea a a ultimilor cinci ani, îi poate urma o tendinţă de scădere a consumului.
De asemenea, românii au fost mai „precauţi” în acest an şi când a venit vorba de administrarea bugetului casnic pentru consumul de cultură. Astfel, în perioada în care s-a desfăşurat cercetarea - şi anume prima parte a anului 2008, înainte de începerea crizei şi prima jumătate a lui 2009, după ce criza începuse să se resimtă şi în România - 44% dintre persoanele intervievate nu au cheltuit bani din veniturile familiale pentru niciun fel de activităţi culturale. De asemenea, s-a redus şi bugetul alocat pentru îmbrăcăminte, electrocasnice şi mâncare.
Melodii pe iPod şi pe telefonul mobil
„Se poate observa şi o tendinţă de individualizare a consumului cultural”, adaugă Chelcea, asta pentru că în comparaţie cu anul trecut s-a înregistrat o creştere a consumului de telefoane mobile şi MP3 Playere.
Previziunile cercetătorilor de la Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii sunt destul de reţinute şi pentru anul viitor: „Este foarte posibil ca tendinţa de consum mai scăzut să se menţină şi în 2010”, asta pentru că oamenii chestionaţi au estimat o reducere a bugetului pentru consumul cultural şi în a doua parte a acestui an.
Cercetarea a fost realizată de Centrul de Studii, organism care se află în subordinea Ministerului Culturii.
METODĂ
Impactul crizei asupra culturii
Barometrul de Consum Cultural 2009 a constat într-un sondaj reprezentativ la nivel naţional, aplicat pe un eşantion de 1.100 de respondenţi, cu vârsta de peste 15 ani. Obiectivele studiului au fost: identificarea schimbărilor care au avut loc în cadrul infrastructurii publice şi domestice şi a sectorului cultural între anii 2005 şi 2009.
Un al doilea obiectiv a fost evaluarea impactului pe care l-a avut criza asupra domeniului culturii. Astfel, rezultatele au indicat un consum cultural redus în condiţii de criză.
Dintre cele trei categorii de activităţi de petrecere a timpului liber, „elitiste”, „de masă” şi activităţi „non-culturale”, cel mai puternic declin s-a înregistrat în cazul primei categorii, tocmai pentru că sunt cele mai costisitoare şi ultimele ca prioritate din piramida nevoilor.
Centrul de Studii a mai lansat, ieri, şi volumul „Diagnoza Sectorului Cultural”, în care sunt tratate mai multe cercetări realizate în anul 2008.
Joi, 12 Noiembrie 2009. 0 vizualizări, 9 comentarii, 0 voturi
Românii au tăiat cultura de pe lista cheltuielilor de criză
STUDIU. Românii economisesc banii „de cărţi, de teatru şi de film”, potrivit Barometrului de Consum Cultural, lansat de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii.
Consumul cultural a înregistrat, până la mijlocul lui 2009, cele mai scăzute valori comparativ cu ultimii cinci ani, din cauza actualei crize economice care a determinat publicul să economisească banii destinaţi unor activităţi precum teatrul, muzica ori filmul, potrivit Barometrului de Consum Cultural, lansat, ieri, de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:




Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum