Românii, prinşi de criza din Grecia

Trecutul care nu se uită

În camera dispusă în lateralul bisericii din Salonic, toate aceste lucruri sunt însă, acum, mult prea departe. Aici nu au voie să intre decât speranţa şi Dumnezeu. Câteva zeci de români s-au obişnuit oricum, de ani de zile, să trăiască o realitate nu întotdeauna prietenoasă. Mulţi dintre ei au sosit în Grecia în vremurile în care trecerea graniţei venea la pachet cu o condamnare la ani grei de puşcărie. Câteva familii din Bacău au testat asta pe propria piele. Românii n-au avut întotdeauna paşaport european.

Alţii sunt oameni realizaţi, mici proprietari, afacerişti, arhitecţi. O Românie în mic la aproape o mie de kilometri de casă. Nimeni nu se simte însă străin. E un ianuarie care sperie multă lume, dar Grecia n-a fost oricum cea mai simplă poveste din viaţa acestor oameni. Şi-au construit destinele cu eforturi despre care vorbesc rar, încercând parcă să alunge demonii. Prezentul spune însă ca au dreptul să spere, oricând şi în orice condiţii. Credinţa îi ţine laolaltă.

CUM SE ÎNVINGE CRIZA

“Nu avem bani? Nu mai cumpărăm”

O dată pe lună, duminica, câteva zeci de români se strâng în biserica de la periferia Salonicului. Aici, mitropolia greacă le-a permis să-şi desfăşoare serviciul religios. Cu o singură condiţie: să nu tulbure activitatea obişnuită a parohiei.

Câteodată, românii participă la slujbe oficiate în încăperea principală a bisericii. De cele mai multe ori însă, o cameră adiacentă şi un preot român venit în Grecia în 1998 îi strâng împreună.

La finalul slujbei, ritualul este de fiecare dată acelaşi: românii se adună într-o încăpere aflată la demisolul bisericii şi petrec vreme de un ceas împreună. Aici e locul în care Grecia prezentă îşi reintră în drepturi, cu toate dilemele şi tragediile sale. Criza? Trecem noi şi peste asta, am avut altele mai grele, spun românii care s-au chinuit ani de zile până s-au stabilit legal în Grecia. Cel puţin, noua situaţie nu-i ţine treji noaptea şi nici nu-i obligă să se ferească atunci când merg pe stradă, cum se întâmpla înainte. Atunci când întorceau capul la fiecare pas.

România-Grecia, în portbagaj

Prin comparaţie, criza pare un joc pentru începători, nivel peste care Elena Marian a trecut de mult. Femeia locuieşte în regiunea Asiros cu soţul şi cele două fete, alături de alte aproape 30 de familii venite din zona Bacăului. Lucrează la o fabrică de salam şi spune că, la ei, ˝şomajul tehnic˝ vine odată cu Postul Mare.

˝Atunci ne trimit în concediu câte o săptămână, pe fiecare. Sigur că atunci luăm şi mai puţini bani. Oamenii spun că, dacă munceşti în străinătate eşti un om bogat, dar nu ştiu că sunt bani munciţi din greu˝, povesteşte femeia. Nici faptul că soţul nu mai are de lucru deocamdată în Grecia, coordonând de la distanţă o mică afacere de familie în România nu o îngrijorează peste măsură.

Când se uită la fetiţa ei mai mare, de opt ani, îşi aminteşte că lucrurile au fost mult mai rele. În 2001, a intrat în ţară în portbagajul unei maşini, însărcinată în luna a şaptea. ˝Cred că pe ea a afectat-o starea mea de atuci. E mereu agitată, uşor melancolică˝, spune Elena mângâind copila pe cap.

˝Am mers atunci patru zile întregi numai pe jos. Cel mai mult ne temeam de poliţie. Când îi vedeam, lăsam capul în jos şi dispăream imediat˝, spune ea. Soţul Elenei îşi aminteşte şi acum de colegii de suferinţă vânaţi de autorităţi şi închişi în închisori, de unde nu mai ieşeau cu lunile. ˝Era trist, foarte trist. Nu aveam de lucru, munceam pe unde apucam, nu aveam casă. Am reuşit să facem ceva, mai mult decât în ţară şi acum e mai bine. Ne-am obişnuit cu puţin, aşa că dacă nu avem bani, nu mai cumpărăm˝, zâmbeşte el.

Cine face legea aici

Din biroul unui arhitect român, stabilit în Grecia de aproape 28 de ani, criza reprezintă un pericol, care pune sub semnul îndoielii confortul financiar construit de-a lungul timpului. Un fenomen care aduce un nod în gât în ziua plăţii ratelor la bănci şi atârnă greu în activitatea cotidiană.

"Este mult mai puţin de lucru acum, pentru că sunt mai puţine proiecte", spune Mihai Anania, preşedintele Asociaţiei Românilor din Salonic. Grijile pentru el şi soţia sa - tot arhitect - au început în urmă cu un an, când plata creditelor a devenit o loterie.

"Am emoţii în fiecare lună. Înainte nu era aşa. Au mai fost greutăţi prin anii ‘90, dar am scos-o la capăt. Ca liber profesionist, nu eşti niciodată sigur pe venitul tău, pentru că el depinde de piaţă. Şi atunci când aceasta scade, cazi şi tu", explică Anania.

El consideră că principalul vinovat pentru impasul financiar este statul. "În Grecia, un funcţionar de stat nu poate fi destituit. El face legea. Asta a dus ţara în situaţia actuală", e de părere arhitectul.

Criza din spatele crizei

Pe cartea de vizită a lui Toma Dobre nu scrie nimic în româneşte, deşi grecul acesta de statură medie iubeşte România cu patimă

. Se înţelege din modul în care braţele sale scutură violent aerul în momentul în care vorbeşte despre ţara pe care a părăsit-o în 1988.

Erau vremurile emigrărilor elene masive din România lui Nicolae Ceauşescu, iar Toma Dobre îşi aminteşte aşa: “Când am venit în Grecia, toţi mă compătimeau, ‘vai săracul, ce rău i-a fost acolo’. Mă enervam de fiecare dată şi le răspundeam ‘ce rău? Nu mi-a fost rău. Acolo este viaţa mea’”. Prezentul lui Toma Dobre e în Grecia, dar mintea sa zboară în permanenţă acasă. Bărbatul chiar foloseşte formula asta ciudată “vreau să vedeţi ce fac românii în Grecia”, când vorbeşte despre afacerile sale de aici şi despre criza elenă.

Toma Dobre recunoaşte că pe el nu-l afectează situaţia, ba din contră: are un atelier de reparaţii auto care prosperă. Dincolo de asta însă, recesiunea e o realitate, dar nu cea mai importantă. “Ceea ce contează cel mai mult este ca grecii să nu se mai mintă pe ei înşişi, să recunoască dezastrul, să-şi accepte greşelile. Nu cred însă că se va întâmpla acest lucru. Asta e adevărata criză”, explică Toma Dobre.

BLOCADA GRECEASCĂ

Cum parcurgi 600 de kilometri în 11 ore

Grecii obişnuiţi sunt prinşi la mijlocul războiului de gherilă dintre fermieri şi guvernul de la Atena. Închiderea graniţelor a fost doar vârful de lance al acestei realităţi îngrijorătoare. Peste tot, arterele rutiere ale Eladei sângerează. Traseul Salonic-Atena se parcurge în condiţii de front.

Desfăşurarea de forţe e impresionantă: peste tot, tractoarele stau în dispozitive de luptă. De aici, totul are dimensiunile unui conflict selenar: maşinile tăcute şi reci, îndreptate ameninţător către grecii obişnuiţi, părţile involuntare ale unui protest paralizant.

Reporterii EVZ au ajuns ieri-noapte în Atena, după ce au traversat de la nord la sud Grecia, pe o porţiune de aproape 600 de kilometri. Traseul Salonic-Atena, unul pe care, în mod normal, îl parcurgi în doar câteva ore, a fost o adevărată provocare, cu sectoare întregi de drum blocate de tractoarele fermierilor.