Românii fluieră după Ursul de Aur

Aşteptările presei internaţionale de la cinematografia românească au fost satisfăcute, dacă ne orientăm după întrebarea unei jurnaliste suedeze adresată lui Şerban, la conferinţa de presă, care a avut loc la Berlin înaintea premierei: „Cum explicaţi succesul filmelor româneşti din ultimii ani”, a întrebat ea, asigurându-l totodată pe Şerban că şi filmul său a impresionat-o, fiind unul în buna tradiţie a cinematografiei tinere româneşti. Şerban nu a avut un răspuns, a zâmbit, a mulţumit pentru compliment şi a recunoscut doar că filmul românesc s-a dezvoltat enorm în ultimii ani.

Reacţii contradictorii

„Începând cu 2007, de când România şi-a câştigat un loc stabil în circul festivalurilor europene de film (prin succesul lui «432» al lui Cristian Mungiu), un festival trebuie să aibă, pentru propriul renume, un film românesc în competiţie. Aşa, nici Berlinala nu a greşit decizându-se pentru «Eu când vreau să fluier, fluier». Desigur, există în debutul lui Şerban şi unele aspecte care trebuie dezvoltate. Totuşi, primul său lungmetraj dovedeşte faptul că regizorul are o viziune filmică, care merită urmărită şi susţinută”, scrie presa germană, la o zi după premiera mondială a filmului.

În timp ce aceasta se arată, în general, încântată de debutul lui Şerban, cei de la „Hollywood Reporter” sunt ceva mai aspri cu debutantul român, văzând în felul în care este condusă camera de filmat un „exerciţiu nereuşit”.

Şansele ca replica din film „să vină Ursu încoace!” - dată de pro­tagonistul Silviu (George Piş­te­reanu)  - să devină un semn „profetic” sunt destul de serioase mai ales pentru tânărul actor descoperit de Şerban, căruia presa străină îi dă şanse mari la un premiu de interpretare.

Filmul - unul dintre cele 26 din selecţia oficială - e centrat pe viaţa şi mai ales trauma unui tânăr de 18 ani, Silviu, care şi-a crescut singur fratele mai mic, în anii în care mama sa fusese plecată. Pe Silviu îl cunoaştem ca deţinut într-un penitenciar pentru minori, cu două săptămâni înainte de a fi eliberat. Când fratele mai mic îi spune că mama lor intenţionează să-l ia cu ea în Italia, acesta reacţionează violent. Întâlnirea dintre mamă (Clara Vodă) şi Silviu, dramatică şi intensă, e o scenă care îşi poate găsi locul în istoria cinemaului. Silviu îi reproşează că i-a ruinat viitorul, luându-l şi pe el, cu ani în urmă,  în Italia, de unde l-a tri­mis înapoi ca „pe un pachet”, şi îi interzice să facă acelaşi lucru şi cu fratele mai mic. Când nu mai reuşeşte apoi să ia legătura cu mama sa, ia o decizie extremă, iar „biletul său de ieşire” e o studentă de care s-a îndrăgostit, Ana (Ada Condeescu).  

O distribuţie excelentă

Pelicula, produsă de Cătălin şi Daniel Mitulescu, nu face numai dovada  unui regizor talentat, din seria celor care au adus premii importante, ci şi a unuia curajos şi inspirat. Regizorul s-a decis pentru o echipă de actori excelenţi: Ada Condeescu, încă stu­dentă la actorie, George Piştereanu, la momentul filmării elev la Liceul „Dinu Lipatti”, ­a­c­u­m student la actorie, şi 15 deţinuţi de la Craiova şi Tichileşti. Deşi rolul Clarei Vodă este unul mai mic, nu trece neobservat.

Interpretarea Adei Condeescu este fragilă şi totodată precisă. Piştereanu se descurcă strălucit într-un rol complicat şi complex. Este greu de imaginat, pentru cine nu o ştie, că pe vremea când a fost selectat printr-un casting era doar un elev de liceu. Scenariştii, Cătălin Mitulescu şi Florin Şerban, reuşesc să povestească fără să judece pe nimeni, nici pe mamă, nici pe fiul deţinut. Nu este important nici de ce Silviu a ajuns în penitenciar, se subînţelege că „derapajul” său este provocat de traumele trecutului, cum nu aflăm nimic nici despre motivele mamei de a se comporta aşa cum se pare că a făcut-o. În ochii mamei şi în replicile ei neajutorate se justifică totul, chiar şi lipsa justificărilor din film.

Sâmbătă seara a fost adresată pentru a doua oară întrebarea „cum se face că din România vin filme atât de bune?”, în faţa publicului din Berlin, după proiecţia filmului „Colivia” a lui Adrian Sitaru, aflat în cursa pentru Ursul de Aur la scurtmetraj. „Colivia”, intens aplaudată, s-a distins clar între filmele proiectate în acelaşi calup. Printre „rivalii” lui Sitaru se numără şi Paul Negoescu, al cărui film, „Derby”, e creditat, de asemenea, cu şanse la trofeul care se va decerna marţi.

CRONICI

„«Frust»” e cuvântul-cheie care ar descrie acest film”

Reacţiile criticii străine la „Eu când vreau să fluier, fluier” sunt foarte diferite. În timp ce unii îi dau şanse serioase la premii, alţii prevăd că traseul lui se va încheia la Berlin.

„«Frust»” e cuvântul-cheie care ar descrie acest film şi calitatea lui extraordinară”, notează criticul din „Screen Daily”. Povestea tânărului care îşi sabotează singur şansa de a fi liber „are câteva tuşe groase şi neajunsuri, dar este mult mai autentic şi mai sofisticat decât alte filme, regizate de cineaşti experimentaţi”, continuă pe acelaşi ton, la polul opus de critica vehementă din „Hollywood Reporter”, care nu îi dă lui „Eu când vreau să fluier, fluier” nici o şansă.

„Un film minor, lipsit de dramatism din România, o ţară care experimentează altminteri renaşterea filmului”, scrie oarecum ironic publicaţia americană, care nu găseşte nici un as în mâneca lui Florin Şerban, în afara debutului tinerei actriţe Ada Condeescu: „drama e prea subţire, personajele prea vagi şi actorii, mulţi neprofesionişti, tind să pozeze mai degrabă decât să dezvăluie”. În schimb, prestigiosul „Variety” ar pune distribuţia la capitolul „plusuri”.

„Deşi îşi pierde suflul în ultimele 20 de minute, drama e o variantă subtilă a filmelor de gen, ai căror eroi sunt tineri deţinuţi, cu scena puternică din camera de vizită şi o performanţă impresionantă din partea actorilor, în mare parte neprofesionişti”, este de părere criticul Jay Weissberg. (Florentina Ciuverca)