În weekend, programul se prelungeşte cu oră seara, iar duminica - până la miezul nopţii. Taxa de intrare este de 10 lei în cursul săptămânii şi 15 de lei lsămbăta şi duminica. Cei care nu au patine le pot închiria cu 10 lei, pentru două ore.
În timpul săptămânii, în primele două ore de program, de la 10 - 12, în Cişmigiu şi Herăstrău se poate patina gratuit. Pentru primul, această ofertă ţine până pe 23 decembrie, iar în Herăstrău, promoţia se încheie la jumătatea acestei luni.
Se patinează sub Tâmpa
Braşovenii au invadat Patinoarul de sub Tâmpa. Iniţial, autorităţile locale au decis să-l deschidă doar pentru o zi, pe 1 decembrie, şi să aştepte ca soarele să-şi mai domolească razele în următoarele săptămâni. Însă, pentru că gheaţa a fost în stare perfectă, reprezentanţii Clubului Sportiv Societatea de Patinaj Braşov, cei care au grijă de patinoar, au decis să-l deschidă de astăzi.
Ploieştenii sunt aşteptaţi să patineze în aer liber pe Olimpia. Deschiderea oficială va avea loc pe 19 decembrie. Centrul de închirieri are peste 400 de perechi de patine. Intrarea pe gheaţă este între 10 şi 13 lei. În complex există două fast fooduri şi un restaurant.
Gheaţă în Timişoara, Cluj şi Constanţa
O parte din parcarea mall-ului Iulius din Timişoara a îngheţat. Patinoarul Ice Dream are o suprafaţa de 1.200 mp şi este comparabil ca dimensiuni cu cel din faţa Primăriei Parisului, Hotel de Ville. Clujenii au la dispoziţie mai multe patinoare. De Ziua Naţională, în cartierul Grigorescu şi în zona Gheorgheni s-au deschis două patinoare. Municipalitatea clujeană anunţă că duminică va deschide cel de-al treilea patinoar în aer liber din oraş. Acesta va fi amplasat, ca şi anul trecut, chiar în centrul oraşului, iar tarifle nu se vor schimba: 16 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi. Cei care vor să închirieze patine vor plăti 10 lei.
La Constanţa, motoarele care ţin gheaţa intactă pe patinoar au reuşit să învingă razele soarelui. Se patinează de la jumătatea lunii noiembrie. Un bilet de intrare costă 15 lei. Patinoarul arădean urmează să se deschidă săptămâna viitoare. Are 1.800 de metri pătraţi, iar la fel ca anul trecut şi după regulile celorlalte patinoare, intrarea pe gheaţă se va face din două în două ore, începând cu ora 10.00. (A colaborat Antoaneta Etves)
FĂRĂ CRAMPE
Instructorii spun să nu pui schiurile în picioare până nu faci exerciţii de încălzire
Unii administratori de pârtii încearcă să forţeze deschiderea sezonului chiar dacă încă nu prea a nins. În Azuga, Cavnic, şi două staţiuni din Harghita au fost montate deja tunurile de zapadă. Schiorii se roagă să vină zăpada adevărată.
Pentru cei care n-au schiat vreodată, dar vor să plutească deasupra zăpezilor, am făcut un îndrumar al pieselor de echipament pe care trebuie să le aibă în vedere un începător. Lista a fost creată după sfaturile unui instructor de schi. De la şosete până la casca de protecţie sau clăpari, am ales preţurile cele mai bune, fără să neglijăm calitatea. Investiţia, aproximativ 4.300 de lei, conform calculelor noastre, e una pe termen lung, schiorul putând folosi piesele alese de noi şi după ce trece la nivel mediu.
În ceea ce priveşte costurile unei zile de schi, singura cheltuială o reprezintă doar abonamentul telescaunului care e în jur de 120 de lei. În plus, o lecţie de o oră cu un instructor profesionist costă aproximpativ 100 de lei.
Sfaturi
Înainte de a lua lecţii de la un instructor e bine să faci câteva exerciţii utile. Chiar dacă pare ciudat, schiorii spun că e foarte important să-ţi cunoşti bine echipamentul, cum să-ţi pui clăparii şi schiurile în picioare sau cât de repede poţi scăpa de acestea în cazul unor accidente nefericite sau probleme care se pot întâmpla pe o pârtie. Primele mişcări pe schiuri fă-le pe o suprafaţa dreaptă, nu pe o pârtie, chiar dacă e marcată ca fiind pentru amatori.
Înainte de a pune schiurile în picioare fă o încălzire de aproximativ 10 - 15 minute. Exerciţii de gimnastică. Eviţi pericolul de a face întinderi sau crampe musculare încă de la primele mişcări pe zăpadă. Acest sport solicită destul de mult muşchii.
Primele mişcări
Exersează cu un schi şi fă-ţi viteză cu ajutorul celuilalt picior şi al beţelor. Păstrează-ţi echilibrul, apoi întoarce schiul în faţă, până te opreşte. Cu ambele schiuri în picioare, mută-ţi câte un picior învârtindu-te în acelaşi punct. Printre primele mişcări de bază pe care poţi să le exersezi şi fără instructor sunt: urcarea, care se face pe o parte, dar şi frânarea, care se execută unind schiurile în faţă, formând o poziţie în formă de V. De asemenea, te va ajuta la început să înţelegi principiile schiatului, mutând picioarele ca şi cum le-ai târî şi ajută-te de beţe. Apoi, exersează alunecarea, folosind doar beţele.
Când consideri că ai mai avansat în cunoştinţe şi vrei ceva mai multă viteză, chiar şi pe suprafaţă plană, nu trebuie decât să ai o poziţie mai joasă, coatele lipite de corp, iar mâinile înclinate spre vârfurile schiurilor.
Citiți și:



Spune-ţi părerea!
Superb titlul!
...incalta patinele si se dau pe schiuri in timp ce trag cu pusca in proba de biatlon cobarand cu saniutza pe trambulina de sarituri unde fac snowboarding si se bat cu bulgari de zapada...ce frumos....
se poate merge si in paring la statia meteo seful de aici inchiriaza camere ieftin oricind chiar daca este institutie publica sefac chefuri revelioane intra si iasa cine vrea
Conform parerii miticilor....ei pot sa schieze cu patinele pe schiuri!!!! Is tari cioroplanele aistea!!!
Mai exista inconstienti care vrea sa se dea cu doagele pe ghetzush dupa ceea ce i s-a intamplat lui Huidu? Mare ti-e gradina!
incalta patinele sau se urca pe schiuri!.incearca tu ionut sa vezi daca poti, chiar daca esti roman sa incalti patinele si sa te urci pe schiuri.
cam cat ti-ai tras spaga pentru acest tip de publicitate mascata de la acest brand de echipament sportiv? informatiile oricum sunt total eronate.
E greu sa respectati niste reguli elementare invatate in scoala de jurnalism , ca sa nu mai vorbesc de reguli elementare de piata (voi insusi fiind un ziar privat)
clapari , ochelari , geaca la pret ridicol ... ochelari super iei la 100 da geaca super nu iei sub 500....cine a facut aceasta loista e amator