Românul cu 9 clase care a spart serverele NASA, condamnat la închisoare cu suspendare

Autor: Cristina Botezatu

Tânărul român care a spart serverele NASA a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, scrie computerworlduk.com.

Robert Butyka, de 26 de ani, poate contesta decizia în termen de 10 zile. El a fost reținut de procurorii DIICOT pe 15 noiembrie, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, perturbare gravă a funcţionării unui sistem informatic prin introducerea, modificarea şi deteriorarea datelor informatice şi prin restricţionarea accesului la aceste date şi deţinere fără drept a unui program informatic în scopul săvârşirii acestor infracţiuni.


NASA cere daune de aproape 600.000 de dolari și îl va acționa în instanță separat, într-un proces civil care va începe în martie.

În timpul unei audieri care a avut loc pe 10 ianuarie, Robert a recunoscut că a pătruns în mai multe servere NASA în decembrie 2010. Tânărul a declarat că nu a vrut să le facă rău celor de la NASA, ci numai să își demonstreze că poate accesa serverele lor.

Robert Butyka are numai 9 clase și nu are studii în domeniu și nici un loc de muncă. Pe internet folosea porecla Iceman.

Pe pagina sa de pe Facebook, tânărul spunea că a absolvit "University of Weed" (universitatea de marijuana).

Taguri:NASA, hacker

Spune-ţi părerea!

  • Persiflat
    20 ianuarie, 18:27. Persiflat

    Niciodata NASA nu a angajat romani. Doar i-au luat cu forta pentru a munci in schimbul daunelor. Nu mai fiti creduli.

  • Baba care in aceste specimene nu vede nici o valoare.
    20 ianuarie, 18:09. Baba care in aceste specimene nu vede nici o valoare.

    Din nenorocire, nu conteaza ca individul are absolvite 9 clase sau o facultate. Ceea ce conteaza este ca se trage dintr-o tara din care a disparut educatia celor \"7 ani de-acasa\". A intra in serverele cuiva este ca si cand te-ai uitat pe gaura cheii. Sau in a intra in contul bancar al cuiva. Sau in a distruge computerul cuiva doar pentru ca nu esti de acord cu opiniile lui exprimate pe sticla. Asa ceva nu se face. Dar dintr-o natie de mame servitoare nu poata sa se nasca decat \"ciori\" migratoare. Baba care in aceste specimene nu vede nici o valoare.

    • Corel
      20 ianuarie, 19:35. Corel

      Asa este Baba.Corect spus.A nu fi de acord de ex cu opinia unui patron aia nu inseamna sa dai foc la firma lui sau sa ii spargi casa.Maine altul poate veni sa iti faca tie asa ceva.Eu le denumesc pe astia niste degenerati, bolnavi psihici sau frustrati.Oameni fara nici o conduita morala, infractori.Locul lor este in alta parta.Ei vor fii puscariasi de maine.Si apropo de ce a zis Levi \"Ar trebui sa il scolarizeze si sa il angajeze pt ca daca un \"semianalfabet\" (ca sa zic asa) a reusit sa le faca asa ceva \"geniile\" lor ar trebui sa isi dea demisia de onoare.\" vreau doar sa adaug ca astia nu sunt genii.Pentru a folosi niste programe facute de altii pentru infractiuni nu trebuie sa fii geniu ci bandit la drumul mare.Asa cum si au dovedit ei sa fie.

      • RTCTRL
        22 ianuarie, 23:27. RTCTRL

        Un dobitoc arunca o piatra intr-un lac si 1 mie de genii nu o pot gasii. Asta nu al face pe dobitoc geniu. Cand distrug firmele stradale nici macar prin cap nu le trece ca o multime de angajati raman fara serviciu. Dar de ce i-ar pasa de asta unui dobitoc. El este dobitoc pentru-ca da bine cu cornu in vitrine si se mandreste cand arunca cu pietre in lebede. Daca nu sti ce vrei sa obtii, de ce dracu mai iesi in strada? De dobitoc. RTCTRL

  • Levi
    20 ianuarie, 16:24. Levi

    HA HA HA,bine Robert !!!

    Ar trebui sa il scolarizeze si sa il angajeze pt ca daca un \"semianalfabet\" (ca sa zic asa) a reusit sa le faca asa ceva \"geniile\" lor ar trebui sa isi dea demisia de onoare.

    Mai mult NASA decat sa ii ceara daune mai bine sa isi penalizeze angajatii responsabili pt incompetenta.

  • Ionica
    20 ianuarie, 13:30. Ionica

    Din nou un articol care vrea sa sugereze de fapt cit de destepti sint romanii...
    Dragi jurnalisti, nu mai faceti pe prostii, ca ramineti asa! Stiti foarte bine ca \"marii hakeri romani\" primesc toate comenzile necesare gata scrise din strainatate...
    Mai lasati-ne in pace cu basme de genul asta!

    • ionica a lu' pejte prajit
      20 ianuarie, 15:05. ionica a lu' pejte prajit

      bine bai ionica ca esti tu dăştept ...

      • Levi
        20 ianuarie, 16:25. Levi

        @ionica a lu' pejte prajit

        bine ai mai punctat,apropo baniesc ca esti fan unguru bulan. :))

  • qwerty
    20 ianuarie, 12:40. qwerty

    Macar fi inteligent pana la capat, crezi ca cu un cazier de acest gen mai pupi tu in America?

  • dragos
    20 ianuarie, 10:51. dragos

    Cica l-au lasat in pace, pai tocmai e condamnat la inchisoare cu suspendare. Ti se pare ceva pe care sa-l treci cu vederea cand apari cu cazier ? Plus ca esti un somer cu 9 clase, un inconstient de internet cafeist, ca altfel nu am ce sa-i zic. Mai bine si-ar fi demonstrat abilitatile facand site-uri web si implicit bani, dar omu; a ales sa faca rau si sa ia parnaie cu suspendare, tipic romanesc.

    • Partea de ras!
      20 ianuarie, 12:00. Partea de ras!

      Totusi, a reusit sa-i faca de ras pe cei de la NASA. Poate ar trebui sa-l angajeze sa le mai testeze din cand in cand sistemul ca ei nu prea par a afi in stare!

  • andrei
    20 ianuarie, 10:37. andrei

    am demonstrat inca o data ca romanii se pricep la asta cel mai bine sa nu uitam ca proectul nasa tot de un romana a fost pornit dar nu a fost sustinut de statul roman pentru detalii cautati pe net e f interesant

    • Superficialu
      20 ianuarie, 10:55. Superficialu

      esti tare neamule!

    • io.aici
      20 ianuarie, 18:32. io.aici

      si aterizarea lunara tot de un roman a fost pornita, da n-a gasit suport in tara si a plecat in Banglades. La fel si cu \"proectul\" de internet, un roman l-a inventat, si automobilul, si ... ce mai, totul e facut de romani

  • Gogu
    20 ianuarie, 10:32. Gogu

    Foarte bine! Asa cum el a vrut sa-si demonstreze ca poate accesa serverele lor, sa-l dea NASA in judecata si sa-i demonstreze ca pot sa-i ia banii...

  • carafa
    20 ianuarie, 10:25. carafa

    Personal nu cred ca a ajuns in serverele NASA, mai degraba la o 'clona' a serverelorNASA. L-au lasat in pace ca nu are decit 9 clase, daca avea mai multe si o virsta pentru dezvoltare informatica profunda, poate il agatau cu ceva. Asa , lasa-l in pace, nu poate ajunge mai departe de atit !

  • Romanul Ku Ku Nbendu Waza Banga
    20 ianuarie, 10:13. Romanul Ku Ku Nbendu Waza Banga

    Robert BUTYKA e roman???
    De la ce vine numele, de la \"burtyka\" sau de la \"butyk\"?

  • gigi
    20 ianuarie, 09:24. gigi

    S-a destramat mitul ca ii angajeaza NASA, acum ii da in judecata.

    • Superficialu
      20 ianuarie, 10:01. Superficialu

      Poate chiar e o capcana sa cada fraierii in ea. Zice Nasha sa facem niste servere prost securizate sa le sparga cineva ca sa-i dam in judecata sa ne rotunjim bugetu'.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele