Romi înecaţi şi italieni indiferenţi

Autor: Andreea Romanovschi

Publicarea unor fotografii cu oameni care făceau plajă liniştiţi, la numai câţiva metri de cadavrele a două fetiţe de etnie romă care se înecaseră lângă Napoli, a stârnit revolta presei italiene şi internaţionale.

Povestea celor două copile a fost preluată rapid de publicaÅ£ii din întreaga lume. AgenÅ£ia de presă italiană ANSA a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, pe plaja din Torregaveta, la vest de Napoli (sudul Italiei), notează CNN.

Cele două fetiÅ£ie, Cristina Ibramovici ÅŸi Viola Ibramovici, de 12, respectiv 11 ani, care erau rude, dar nu surori, veniseră pe plajă pentru a cerÅŸi ÅŸi a vinde podoabe ieftine împreună cu alte două fete de etnie romă, relevă „The Daily Mail“.
 
La un moment dat, copilele au intrat în apă să înoate, dar au fost surprinse de valuri mari ÅŸi curenÅ£i puternici. Salvamarii au reuÅŸit să le salveze însă doar pe două dintre ele. Corpurile celor două fetiÅ£e înecate au fost scoase din apă ÅŸi duse pe plajă, după care au fost acoperite cu prosoape în aÅŸteptarea autorităţilor care trebuiau să vină să le ridice.


Ziarele italiene au notat însă că incidentul a constituit o neplăcere minoră pentru cei care veniseră la plajă, mulÅ£i stând la soare în apropiere de locul în care se vedeau ieÅŸind de sub prosoape picioarele celor două fete.
 
Indiferenţă la malul mării

„Cadavrele au fost lăsate pe plajă pentru o oră înainte să fie ridicate, acoperite cu prosoape, în timp ce oamenii s-au întors să facă plajă sau să joace fotbal“, a povestit pentru televiziunea italiană un martor ocular, citat de „The Daily Telegraph“, „Era suprarealist. Aveai imaginea unei plaje italiene tipice, cu familii care se bucură de soare, ÅŸi numai la câÅ£iva metri distanţă erau cadavrele a doi copii. Oamenii au fost total indiferenÅ£i la ce s-a întâmplat“, a adăugat martorul ocular.

Cu cadavrele printre oamenii întinÅŸi la soare


Cotidianul „Corriere della Serra“ a scris că în jurul cadavrelor s-a format rapid un grup de curioÅŸi, însă mulÅ£imea s-a dispersat rapid. „PuÅ£ini au plecat de pe plajă. Când echipajul de la morgă a venit, după o oră, cu sicriele, cele două fete au fost duse printre oamenii care stăteau la soare“, a notat publicaÅ£ia anterior menÅ£ionată.

„Din ceea ce am stabilit, aceÅŸti copii au venit cu trenul dintr-o tabără din Giuliano, în apropiere de Napoli, ÅŸi, la început, au cerÅŸit în staÅ£ie“, a declarat, la rândul său, un purtător de cuvânt al pazei de coastă din Napoli. „Când am ajuns acolo, nu mai aveam ce să facem, aÅŸa că am sunat la morgă pentru ca o echipă să vină să ridice cadavrele copiilor“, a continuat acesta.
 
Critici din partea bisericii

Cardinalul din Napoli, Crescenzo Sepe, a condamnat atitudinea turiÅŸtilor. „Uneori, să te întorci cu spatele sau să-Å£i vezi de treaba ta poate fi mai devastator decât evenimentul în sine“, a afirmat acesta. Înalta Comisie a ONU pentru RefugiaÅ£i a adresat condoleanÅ£e familiilor celor două victime, exprimându-ÅŸ i regretul pentru circumstanÅ£ ele în care fetiÅ£ele au încetat din viaţă.

Primarul din Torregaveta, Franco Inauzzi, a respins însă acuzaÅ£iile de indiferenţă venite din toate părÅ£ile. „Din câte am auzit, fiecare a încercat să ajute ÅŸi să facă ce poate. (...) Nu cred că a fost o dovadă de indiferenţă din partea oamenilor de pe plajă ÅŸi, dacă a fost, nu a fost din cauza faptului că victimele erau de o altă etnie“, a declarat Franco Inauzzi.

PROPUNERE

Amprente contra cetăţenie umanitară

EmoÅ£ia stârnită de cazul celor două Å£igăncuÅŸe înecate lângă Napoli intervine pe fondul intensei polemici pe marginea campaniei de amprentare a nomazilor din Italia. În ciuda criticilor internaÅ£ionale, guvernul de la Roma continuă programul de identificare a nomazilor din taberele ilegale, iar membrii guvernului apără controversatele măsuri legislative. Ministrul italian de interne, Roberto Maroni, va propune în următoarele zile guvernului ca toÅ£i copiii romi care s-au născut în Italia ÅŸi care au rămas fără părinÅ£i să primească cetăţenie italiană, relatează agenÅ£ia ANSA.
 
Ministrul italian lansase deja o astfel de propunere încă de săptămâna trecută. „Ce facem este o chestiune dreaptă ÅŸi echitabilă. În aceste tabere există persoane care trăiesc într-o manieră subumană, copii care au un destin tragic“, a declarat Maroni la seminarul organizat la sediul din Milano al Camerei de ComerÅ£ a SUA. Totodată, ministrul italian de interne a luat apărarea campaniei de amprentare, criticată de Comisia Europeană. Acesta a explicat că este vorba despre un recensământ al populaÅ£iei nomade, care nu are la bază criterii etnice.
 
Pe de altă parte, o delegaÅ£ie OSCE a sosit, ieri, în Italia, pentru a evalua situaÅ£ia etnicilor romi, pe fondul incidentelor violente care au vizat taberele romilor din Italia ÅŸi al campaniei de amprentare a acestora. În cursul vizitei în Milano, Napoli ÅŸi Roma, experÅ£ii vor evalua situaÅ£ia imigranÅ£ilor, în principal a romilor de origine română, precum ÅŸi a romilor italieni.

Spune-ţi părerea!

  • Camelia Radu
    22 iulie, 20:29. Camelia Radu

    Nu pot spune ca ma dau in vant dupa tzigani si dupa politicile lor agresive, dupa hotiile lor, cersitul si manelele ce te sufoca oriunde te-ai duce. Sunt zgomotosi, inselatori, profitori si murdari. Mai suparata sunt insa pe cei ce ii conduc decat pe ei, pe cei ce traiesc d epe urma lor si a inculturii si lipsei de educatie pe care o iontretin. Unde este acel bulibasa ce se bate cu pumnii in piept in Romania avand pretentia ca tziganii sa fie aici, acasa la noi, judecati dupa alte legi? Unde sunt reprezentantii lor in parlament?? Un de sunt cei ce sponsorizeaza actorii sa joace in seriale unde se zvoneste ca o ora de filmare s e plateste cu cel putin 800 EU? Unde sunt cei ce se bat cu pumnii in piept ca au programe de integrare pentru tzigani? Au dispparut toti.. tac toti. Niciunul nu incearca sa dea un ajutor real, ci doar vorbe, ca de obicei. De ce oare? Nu cuimva le convine? Ei sunt primii a caror indiferenta ii face pe altii indiferenti.

  • popescu stelian
    22 iulie, 12:56. popescu stelian

    Eu pe tigani nu vreau sa-i consider romani. Mergi macar o data afara si ai sa vezi cum esti tratat din cauza lor!

    • ursu
      22 iulie, 13:26. ursu

      Eu am fost "afara",i-am vazut ,sunt la fel ca si-n tara, poate putin mai agresivi,dar ticalosi pana la exasperare sunt marlanii romani,te poti astepta la orice din partea lor, ca de altfel si-n tara,ei sunt armele umane ale iliist-comunistilor. Daca ati putea voi intelege in ce i-a transformat ceausescu pe acesti amarati v-ati ingrozi.

    • MOSHE DAYAN
      22 iulie, 15:05. MOSHE DAYAN

      Hopa....domul Stelian.....de la "internationale"....acolo sincer am apreciat comentariul si analiza dumitale!Sincer domnule Stelian parerea mea personala,este ca acesti cetateni rromi, fara concursul unui sistem administrativ,juridic si politienesc CATASTROFAL,CORUPT SI NEPROFESIONIST,format (ATENTIE) din Vasilici si Georgei FLAMANZI nu ar fi ajuns la cotele de astazi!!Cum spunea jupan Ursu....si-au vandut "mamicile" pt ca sa-si plimbe elementele-n A6 si sa-si puna termopane la cotetzul cu inaripate(e gretos sa vezi cum procurori sau lucratori de primarii, din salarii de 6-800 euro se buricesc in decapotabile si palate in buza lacului)...ok....acum au inceput sa vina notele de plata....si sti matale cine plateste.....!!!

  • popescu stelian
    22 iulie, 12:54. popescu stelian

    Ce spui dumneta dl. Pop se refera la anii 30 ! Cu un minim de matematica, de atunci au trecut 78 dr ani! Acum ati inteles ceva?

  • pop adrian
    22 iulie, 11:49. pop adrian

    nu e de mirare ce sa intamplat..insa nu trebuie uitata nici istoria..daca noi suntem tigani asa cum ne numesc iei..si ca suntem cotropitori si fomisti...ia sa vedem noi defapt cum au ajuns iei in AMERICA si de unde provine MAFIA..care inca mai domina si acuma in SICILIA...deci tot fomisti sunt si iei ca si noi....doar ca noi din pacate nu primim nici un sprijin din partea guvernului...suntem o tara de cacao...

    • ursu
      22 iulie, 12:42. ursu

      Cum iti permiti sa jignesti un popor care te-a civilizat si pe d-ta?Cum au ajuns italienii in America ce grad de civilizatie au dus cu ei,cata bucurie si muzica si omenie au avut in valize n-ai sa intelegi d-ta niciodata.cat de tenace. demni,onorabili si inteligenti au fost atunci cand si-au eradicat marea mafie,iar n-ai sa pricepi niciodata.Oricum in justita italiana nu au ajuns niste terche-berchea in opinci din romanika care si-ar vinde-o si pe maica-sa pentru un dolar.

    • MOSHE DAYAN
      22 iulie, 14:51. MOSHE DAYAN

      da....frumos!Analiza superba.....felicitari ursule!!Pt Popica doar o fraza.....pe cand imi inecam re-re-re-urile prin crasmele din Grozavesti si/sau Tudor, veneau tot felul de aprozaristi sau zugravi si ne deranjau de la "analizele vremii"....Intr-o zi,cam pe la 9...9 si un sfert sa fi fost,se ridica unul din tovarasii mei si le spune la macelari "baaaaai vericilor,om fi noi betivi.....dar betivi intelectuali baaaaaai!!!".....asta apropos de Mafia Siciliana in paralel cu sculele ruginite ,sasaite si/sau brunete din Mioritza-Land....o zi de vissssssssss!

  • popescu stelian
    22 iulie, 11:45. popescu stelian

    Regret ca esrau copile, dar cand ma gandesc ca se faceau mari si ce urma..........faceam si eu plaja! Poate ma obseda la plaje ca au scapat celelalte doua............si-mi strica programul!

  • cLeM
    22 iulie, 11:21. cLeM

    nu trebuia sa-i trimita in desert? in fine, orice merge, atata timp cat este eficient!

  • imparaturosu
    22 iulie, 11:13. imparaturosu

    comenteaza mai toata lumea pe aici despre ce-a facut guvernul romaniei in cazul de fata. fiind vb de copii de etnie roma ati presupus repede ca sunt si romani, ceea ce nu cred sa fie adevarat: pe fete le cheama Ibramovici. va plangeti toti ca prea ne asimileaza strainii cu tiganii dar uite ca voi ati facut fix la fel.

  • swiss made
    22 iulie, 10:07. swiss made

    ca in toate tarile occidentale,si in italia CINISMUL este conditia necesara pentru ceea ce unii cheama SUCCES. chiar, ce este succesul??? ...cata desertaciune....

  • gigi duru
    22 iulie, 09:57. gigi duru

    asa e la noi, inca va mai zic ceva...salvamarii, poate cu exceptie mamaia, fac plimbari cu barca sau confisca saltele in virtutea unor amenzi de ei inventate iar ca sa o recapeti trebe s-o "dai la pace"(spaga).precizez, nu imi place mamaia, din punct de vedere al plajii si apei, e o mare teapa(vezi algele de acum, stabilopozii din larg, etc), dar acolo se pare ca salvamarii sunt ceva mai profesionisti. in concluzie cei din italia au facut mult mai multe decat vor face ai nostri ani de zile de acum incolo. p.s. am salvat de la inec destule persoane ca sa mai tin minte numarul, fara a fi salvamar. voi astia care criticati salvamarii italieni si nu puteti inota pe deasupra apei macar cat inoata ei pe dedesubt si fara a cunoaste realitatea de pe jegul de litoral romanesc, de ce pana mea de vultur nu va abtineti?

  • gigi duru
    22 iulie, 09:56. gigi duru

    acum cativa ani salvamarii erau in greva,cum au vrut sa intre si anul asta.dupa ce facusem baie vreo 2 ore, era furtuna la mare,am observat cum un cadavru plutea cu fata in jos cam la 200 m de plaja,fara sa intervina nimeni.un prieten mi-a spus ca de 20 minute statea asa fara sa-l bage vreun salvamar in seama.mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa-l scot, pana sa ajung la el au mai intervenit si 2 turisti cu o saltea!! se aliniasera ei 2 plus mortul de-a latul saltelei si lipa-lipa spre mal. am spus ca vreau sa ii ajut si am tras de salteaua aia cu toti 3 pe ea de mi-au iesit ochii din cap.am scos victima la mal,mirosea puternic a alcool,varsta cca 55(cine a zis ca parul alb=intelepciune??).la mal s-a declansat circul:idiotii care pana atunci nu miscasera un pai au inceput care mai de care sa faca hora cu mortul...ia-l in spate,invarte-te cu el,etc de unde sa stie romanu ca un creier fara 5 minute oxigen incepe sa moara si decat sa readuci la viata o leguma mai bine o plantezi ?

  • CristianMP
    22 iulie, 08:38. CristianMP

    In primul rand eu am tot scris impotriva tiganilor si a tot ceea ce fac ei.Dar pana la urma sunt si ei oameni.Si in cazul de fata mi se pare cel mai josnic ceea ce au facut italienii,si arata adevarata fata a lor,si eu stau printre ei.Ideea este ca stai la plaja sa te bucuri de viata,cu familia si copiii,sa te veselesti si sa te distrezi.Dar cum mai poti face asta cand 2 copii mor langa tine?Mi-ar fi pierit orice chef si as fi plecat acasa,cel putin asta as fi facut,nu sa dansez pe morminte.

  • Felix Gascanu`
    22 iulie, 08:33. Felix Gascanu`

    Evident ca bulibasei si baragladinei trebuiau sa li se acorde despagubiri de 100.000 euro de puradel , o vacanta de consolare pe Coasta de Azur si alti 2 puradei la schimb , ca altfel afacerea lor de ciordeala de pe plaja va avea de suferit.

  • ursu
    22 iulie, 07:27. ursu

    Atat de mult sunt ingroziti securist-comunistii din "autoritatea" statului roman,incat au ajuns sa faca caz si dintr-un accident suferit de doua minore lasate in voia sortii de parinti? Dupa mintea si instinctul de turma romanesc ce ar fi trebuit sa faca italienii?Sa se duca buluc peste cele doua cadavre, sa le jefuiasca?Oamenii s-au purtat normal ,si-au sacrificat prosoapele acoperind cele doua cadavre.Mai mult decat sa astepte autoritatile nu aveau ce face. In cat timp au sosit la locul accidentului autoritatile italiene, cum au actionat acestea nu este treaba autoritatilor romanesti,nu este subiect de critica pentru romani,atat timp cat criticabile si demne de dispret total sunt autoritatile romanesti comuniste care isi aduc la disperare si dezumanizare cetatenii romani sau de etnie rroma.

  • Rodica Angel
    22 iulie, 01:34. Rodica Angel

    ... ca familistii aia nu si-au tras cearceafurile mai la o parte. Nu vad in ce masura ar mai fi putut ajuta cu ceva, cele doua fete erau deja moarte, si afara doar daca Italia nu e plina de Isusi, cam la ce adica se refera ajutorul pe care l-ar fi putut acorda?? Dar sa stai senin langa doua hoituri??? Asta da nesimtire...

    • Mihaela
      22 iulie, 09:11. Mihaela

      Si langa HOITUL tau vor sta oamenii senini. Poate se vor si bucura.

    • Freeman
      22 iulie, 10:06. Freeman

      Intr-adevar, discutabila situatie. Sa zicem ca esti turist si se intampla asa ceva. Ce faci? Te inghsui in jurul mortilor si jelesti? Sa fim seriosi-nu-i cunosti. Pleci de la plaja? Parca nici asta nu are nici un sens. E de prost gust sa stai sa faci plaja la 6m de morti, dar hai sa fim seriosi - la cati metri de cadavre ar trebui sa stai ca sa nu fie macabru?

    • Rodica Angel
      22 iulie, 17:40. Rodica Angel

      Ce e papusica?? Nu ti-ai luat hapurile de dimineata cocolos??

  • Om R00pt
    22 iulie, 00:59. Om R00pt

    natura invinge!

  • Eugen Pralea
    22 iulie, 00:41. Eugen Pralea

    sau cum se mai spune"bogdeaprostea" pentru ca italienii au salvat de la inec 2 fetite , daruind cerceafuri si sicrie altor 2 pe care nu le-au putut salva ( in Italia ca oriunde in Europa civilzata sicriiele din scandura de 10 cm grosime costa mult si putini au privilegiul rroman de a le primi cadou, caci cetetenii italeni le platesc cu 500-1000 Euro /buc) Pentru corectitudine italienii ar trebui sa trimita nota de plata in Romania pentru operatiunea de salvare, sicrie si totata munca efectuata pentru 4 (patru)cetatene romance fata de care patria mama are raspunderi, mai ales ca se gaseau in culpa cersitului la locul faptei , ilegal clandestine in teritoriul italiei.Exportul de clandestini romani in italia si acuzarea Italiei in acelasi timp de cate cele pariez ca va fi o nota de plata dura pentru Romania din pacatele unor romani oligarhi ce se cred mai smecheri ca toti : ei centreaza si tot ei dau cu capul, ha Ha Ha.

    • Q
      22 iulie, 05:11. Q

      Salvarii si-a facut datoria, de aia sunt angajati. Esecul de a salva cele doua fetite nu li se poate reprosa lor. Parintii copiilor sunt responsabili!Faptul ca au lasat cadavrele pe plaja si ca a durat mult pana ca autoritatile sa le ridice este mai mult o problema de logistica.Atitudinea de indiferenta a celor din jurul cadavrelor este imorala - cum se vede in pozele ce circula pe internet.Oricum chestia este amplificata de xenofobia si rasismul practicat de autoritaile italiene, disperate de fenomenul migratiei ilegale, cresterea criminalitatii si indiferenta celorlalte tari comunitare!

    • Emil
      22 iulie, 07:05. Emil

      Viola Abramovici ... suna a Ro? Scrie ceva in articol de Ro? Mult mai probabil Serbia. Pentru orice se intampla sau fac tiganii de orice natie (de fapt de o singura natie) prin lume acum "nota trebuie trimisa in Romania". Care mai trebuie sa si spuna "Multumesc frumos" Ca asa gandesc prostii de orice natie...

    • MOSHE DAYAN
      22 iulie, 12:51. MOSHE DAYAN

      draga Emil.Ai patit si matale ca jupan Herscu din Podul Iloaiei si ai incurcat peronul cu...acordeonul!!Diferenta dintre Abramovici a matale si Ibramovici din naratiunea cu pricina e atat de abitira incat poate naste serioase "razboaie" ,mai mult sau mai putin "diplomatice" !!In tot cazul o zi superba maestre.

  • chichi
    21 iulie, 23:25. chichi

    Da' cand mor batranii nostri pe capete din cauza lipsei de bani pentru hrana adecvata varstei, pentru medicamente, pentru tratament balneo-climateric etc. de ce nu se revolta presa romana? E cumva vorba de indiferenta?

    • Parker Parker
      21 iulie, 23:56. Parker Parker

      ASdevarat graiesti, Si n imeni nu intreaba de ce buliboashele sau Adi Minune nu platesc taxe.

    • marius din iasi
      22 iulie, 00:58. marius din iasi

      Sa incerci sa diminuezi gravitatea unei tragedii invocand o alta tragedie este o incercare penibila de a-ti justifica tendintele rasiste.

    • chichi
      22 iulie, 01:47. chichi

      ..iai tu toti si tine-i acolo la voi ca noi nu avem nimic impotriva. Civilizeaza-i tu pe toti si integreaza-i in Ieshi.

  • Casandra
    21 iulie, 22:57. Casandra

    indiferenta e un fenomen usor de gasit in tot felul de situatii, si e rezultatul mentalitatii de turma: "daca altii nu fac nimic, de ce sa fac eu?". E un mecanism mental care ne ajuta sa trecem peste sentimentul de responsabilitate fata de altii.Cind se mai amesteca si rasismul (sau prejudecatile de orice fel, precum cele impotriva cersetorilor, oamenilor fara casa, imigrantilor etc etc), avem si mai multe pretexte sa fim indiferenti.Asa ca sa nu dam vina pe italienii de pe plaja fara sa recunoastem ca la Mamaia sau la Neptun se putea intimpla acelasi lucru.

  • mihai r.
    21 iulie, 22:23. mihai r.

    s-au inecat la mal?

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele