Roşca Stănescu: Băsescu a oprit ancheta în afacerea cu armament

Autor: Alexandra-Livia Dordea, Marinela Raţă

Sorin Roşca Stănescu a susţinut, într-o intervenţie telefonică în emisiunea "Evenimentele zilei", difuzată la postul B1 TV, că, în cazul afacerii cu armament în care este implicat Mircea Băsescu, a existat o investigaţie chiar în primăvara acestui an.

Potrivit lui Stănescu, preşedintele Băsescu ar fi dat ordin ca această anchetă să fie întreruptă.

"În condiţiile în care o investigaţie făcută pe marginea acestui caz a fost oprită din motive necunoscute - dar pe care le poţi presupune - în primăvară, apoi decapitată întreaga conducere a ministerului de interne, moment în care Mircea Băsescu a ajuns ca musca în lapte în afacere, atunci cine ar putea să încerce să oprească această anchetă? Ancheta nu putea fi blocată decât de Băsescu", a spus Stănescu.

 
Acesta a adăugat că "dincolo de aspectele legate de fraţii Băsescu, ne putem pune întrebarea dacă nu cumva a fost muşamalizată o anchetă care putea să agite Interpolul cu privire la fapte de terorism".

Întrebat de jurnaliştii EVZ dacă în acest caz se poate vorbi de o operaţiune specială a statului român, Stănescu a declarat: "O să vedeţi în curând documente ale ONU care arată că e o practică în România, dar şi în Bulgaria. ONU urmăreşte aceste trasee ale armelor, pentru că s-ar putea încălca prevederile legislaţiei internaţionale. Eu prefer să cred că sunt nişte grupuri criminale, şi nu statul român".

"Băsescu este vai de capul lui"

Prezent la emisiunea "Evenimentele zilei", difuzată la postul B1 TV, pentru a dezbate acest subiect, Cozmin Guşă a declarat că Sorin Roşca Stănescu este acuzat, declarat, că acţionează împotriva lui Traian Băsescu: "El şi-a asumat, publicând pe blog acele informaţii, să fie chiar deferit justiţiei".

Reacţia familia Băsescu este una precară. "Să fii acuzat de aşa ceva şi să te bâlbâi pentru mine e foarte grav", a precizat acesta. "La ora actuală, Traian Băsescu este vai de capul lui", a mai precizat fostul lider al PIN, în cadrul emisiunii "Evenimentele Zilei", referitor la poziţia ocupată de preşedintele statului în ultimele sondaje.

Invitat în aceeaşi emisiune, Dan Andronic, consilier în marketing politic, a susţinut că este posibil ca subiectul afacerii în care este implicat Mircea Băsescu să nu influenţeze prea mult electoratul. "O poţi ţine cu subiectul acesta, dar la momentul votului nu ştii ce se întâmplă. Mecanismul votului e mult mai complicat", a spus Andronic.

Antonescu: Băsescu trebuie să clarifice acuzaţiile aduse fratelui

Liderul liberal a cerut, astăzi, şefului statului să clarifice acuzaţiile aduse de jurnalistul S. R. Stănescu fratelui său Mircea Băsescu, cu privire la faptul că acesta ar fi fost implicat într-o afacere de trafic de explozibil alături de o persoană pe nume Bakri Imad Abdul Reda, suspectată de legături cu organizaţii teroriste şi aflată în vizorul Interpol.

"Am luat azi în discuţie subiectul legat de informaţiile apărute privitoare la afirmaţiile jurnalistului Sorin Roşca Stănescu despre afaceri cu muniţie, implicări ale preşedintelui, ale fratelui acestuia. În legătură cu conţinutul afirmaţiilor domnului Sorin Roşca Stănescu nu ne putem pronunţa. Ceea ce spunem foarte este că asemenea scandal de presă e de natură să provoace prejudicii grave imaginii României, statului român, preşedintelui şi unor instituţii fundamentale din statul român. Acest subiect nu poate fi tratat în regimul uzual al mai micilor sau mai marilor scandaluri de presă, ci trebuie să primească răspunsuri şi clarificări urgente de la îndrituiţi", a declarat Crin Antonescu, după şedinţa Birouului Politic Central al partidului.

Liderul PNL a menţionat că, în calitate de preşedinte al PNL, îi cere preşedintelui Traian Băsescu "să dispună toate măsurile necesare, să facă toate demersurile necesare, prin intermediul instituţiilor statului pe care le coordonează pentru a da un răspuns clar şi urgent tuturor acuzaţiilor care i se aduc în materialul publicat de Sorin Roşca Stănescu".

Antonescu a precizat că, în calitate de preşedinte al PNL şi senator, a adresat cereri oficiale unor instituţii din statul român, ministrului Justiţiei din România, ministrului de Interne, ministrului Afacerilor Externe, pentru a da "răspunsuri la acuzaţii care sunt formulate în aceste materiale".

Stănescu afirmă, într-un material publicat, ieri, pe blogul personal, că afacerea a constat în exportarea ilegală a cinci vapoare încărcate cu explozibil care ar fi trebuit să fie distrus la o unitate militară din Vâlcea. Afacerea ar fi fost muşamalizată - scrie Roşca Stănescu - de instituţiile statului român la comanda preşedintelui Traian Băsescu, în acest scop fiind folosite scandalurile legate de reţinerea omului de afaceri Puiu Popoviciu şi de furtul de arme de la Ciorogârla.



ŞTIRE PUBLICATĂ LA ORA 15:23 ŞI ACTUALIZATĂ LA ORA 16:10


 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele