Ruşinea cu Japonia, taxată nemilos de Gheorghe Tadici

Autor: Andrei Călin

Selecţionerul cu care naţionala feminină a terminat pe locul doi la Campionatul Mondial din 2005 nu înţelege de ce Radu Voina a stat impasibil în ultimele secunde ale jocului.


Naţionala feminină de handbal a României s-a făcut de râs la Campionatul Mondial din Brazilia.

Elevele antrenate de Radu Voina au remizat marţi seară contra modestei selecţionate a Japoniei, scor 28-28 (13-12). Rezultatul "s-a calificat" pe tabloul ruşinilor din sportul românesc.


Româncele au avut trei goluri avans cu două minute înainte de final, dar au fost egalate uluitor de nişte nipone anonime. Ultima reuşită a asiaticelor a picat în ultima secundă a jocului, clipe în care selecţionerul Radu Voina era stană de piatră, deşi avea la dispoziţie un time-out şi putea întrerupe "hemoragia".

\Naţionala este calificată în "optimi" înaintea ultimelor două meciuri din Grupa C (astăzi, cu Brazilia şi mâine, cu Franţa).

"A selecţionat doar numele"


Gheorghe Tadici, fost selecţioner al echipei naţionale şi actual manager general al formaţiei HC Zalău, a taxat prestaţiile pe care fetele le-au avut la turneul găzduit de "Ţara Cafelei", cu Tunisia, Cuba şi cu Japonia.

"Ar fi trebuit să batem detaşat aceste naţionale. Nu văd atitudine şi nici spirit de echipă. Sper să se trezească urgent, fiindcă riscăm să avem probleme mari", ne-a spus ieri Tadici, care a taxat şi pasivitatea lui Radu Voina.

"Iar se va spune că eu critic, dar nu e posibil să nu ceri time-out în final, atunci când ai avantaj de trei goluri. Nu trebuie să fii mare specialist, ca să îţi dai seama de asta".

Tadici a criticat şi selecţia făcută de Voina: "A luat-o pe Carmen Amariei, care joacă în Divizia B. A selecţionat doar numele, nu forma de moment".

\

Taguri:romania, japonia, handbal, handbal feminin, Brazilia, Campionatul Mondial de handbal, Radu Voina, Gheorghe Tadici

Spune-ţi părerea!

  • Bebe Iova
    9 decembrie, 11:11. Bebe Iova

    @ ELENA: prostia ta e mare si faci parte din cercul de profitori de pe urma handbalului, fara nici un merit. Trefilov,Tadici au jucat finale asa \"bolsevici\" cum sunt ( tu habar nu ai ce debitezi oricum ), au muncit, au construit, au facut rezultae si vor mai face, ei sunt in istoria acestui sport, iar tu ramai anonimus perfect. Pleaca la produs....Ne putem intalni inca odata in finale de C.M cu o conditie ,pe care nu ai cum sa o intelegi: Exact cu TADICI ANTRENOR! Altfel nici o sansa in urmatori 10-12 ani! Retine bine , sa-ti ceri scuze candva daca vei avea viata !

  • florin STANESCU
    8 decembrie, 19:17. florin STANESCU

    Nu trecem de optimi !

  • lazar
    8 decembrie, 10:34. lazar

    singura RUSINE si cea mai periculoasa - este otrava anti rom care bantuie prin sufletele unor romani -faceti cumva sa scapati de ea -este singura conditie de a fi mai bine .
    - de altfel nu vad de ce sportiviii s-ar mai agita sa castige dac in tara este -microbul anti si oamenii nu se bucura ----sa se bucure sa aprecieze si pe urma pretentii pana una alta

    li s-a oferit prea mult---sa le intre in cap -romania este cu mutl peste multe tari ca rezultate conparativ cu conditii

  • sandu
    8 decembrie, 10:28. sandu

    ma bucur sa citesc si ceva logic- spun doar ca rusine sunt porcii care spun asemenea tampenii -pai japonia a jucat violent si de aia si oricum oricine are dreptul sa se mai relaxeze
    daca vretii sa fie bine faceti fetelor niste scrieri normale -doamne ajuta-

    - japoNIA este periculoasa becaUSE fanatism si va fi mai usor cu alte echipe-
    SUPERB FETELOR- SUNTEI F-BUNE

  • Elena
    8 decembrie, 08:00. Elena

    Constat ca cititorii de handbal ai EVZ si-au facut un prost obcei sa critice/ comenteze pe seama redactorilor care scriu articolele si nu despre meciuri sau jocul echipei. Ca sa spun asa, sunteti off-topic, dragilor! Nu adormiti pe nimeni, decat pe cei ca voi, cu tactica asta de a arunca pisica. Si ca sa fiu on topic eu insami spun ca fetele nu prea au nicio vina ca nu sunt mobilizate, ca nu are cine sa le antreneze si nici sa le motiveze. Voina este o calamitate de antrenor, un pamplau care e in plin proces de ingropare a handbalului feminin, cu binecuvantarea si cu largul concurs al lui Gatu. Cat despre Tadici, un personaj sinistru, un bolsevic care oricat ar sapa groapa lui Voina nu mai are cum sa ajunga la echipa nationala! Il incurajez insa sa continue cu sapaturile, poate odata si-odata vom scapa de incompetentul Voina, si-atunci isi va fi adus si el in mod real contributia la binele si modernizarea handbalului in Romania!

  • Red Wall
    8 decembrie, 07:59. Red Wall

    Nu era bine nici cum te agitai, dumneata, dar nici cum sta cu mainile in san, momaia asta de Voina, in timp ce echipa actioneaza bezmetic, precum o musca fara cap.

  • exilat
    8 decembrie, 01:43. exilat

    japonezele sunt niste \"anonime\" care sau calificat la un campionat mondial. si daca contiuam logica asta vad cat de greu ia fost lui Voinea sa mobizeze echipa impotriva unor anonime. \"anonimele\" astea nu dispretuiesc pe nimeni si lupta pana in ultima clipa orice ar fi. si-au meritat punctul nu si dispretul nostru. Fiti alaturi de fete! Hai Roamnia! avem pentru ce lupta!

  • Rusine ?
    8 decembrie, 01:06. Rusine ?

    Au trecut 22 de ani de la revolutie si inca persista mentalitatea comunista la nivelul antrenorilor si mai ales al ziaristilor ca e rusinos sa pierzi un meci sau sa termini la egalitate . . E doar un joc cu mingea domnule ziarist de Spiru Haret . Si ca orice joc cu mingea o echipa pierde si una castiga ! Daca domnul ziarist ar fi practicat vreun sport ar fi realizat ca doar sa te califici la un campionat mondial e o realizare in sine pt care echipa trebuie felicitata indiferent de clasamentul final
    Pacat de sportivii din Ro care trebuie sa indure aceste mizerii de la niste oameni care habar n-au ce inseamna sportul de performanta !

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele