Ruxanda, aviatoare de la ’48

Un vis născut în Vaslui

Pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, Ruxanda era doar un copil şi era impresionată de armata de aparate ce-i survolau comuna în care locuia la acea vreme, Băseşti, din Vaslui, care în prezent şi-a schimbat denumirea, din motive de înjosire, în Fălciu.
 
A îndurat momente grele de umilinţă la acea vreme când îşi manifesta public dorinţa de a ajunge cândva la cârma unui avion, din cauza sărăciei care dicta traiul de viaţă fără perspective al familiei. Cine mai auzise de o femeie care să vrea la cârma unui avion? Într-o familie săracă precum a ei nu era rost de asemenea visuri.

Clinceniul, blestemul aterizărilor

Şi, totuşi, ajunge la bordul avionului, la câţiva ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, alături de instructorul Nicolae Pelin, un pilot mai puţin antrenat, nu avea simţ pedagogic şi îi spunea mereu, fără explicaţii: „Sanda, vezi cum fac eu? Aşa să faci şi tu!”.

E greu cu aterizările, când nu ştii unde să te uiţi, sub ce unghi. Întâmplarea a făcut ca instructorul să lipsească de la unul dintre cursuri, iar comandantul Haralambie i-a ţinut locul. Tot el a fost omul care a învăţat-o să aterizeze: „Eram prima fată din cele 6-7 care făceau şcoala de pilotaj, promoţia 1948, pe aerodromul Clinceni, prima care zburam în plină comandă. Executasem, în sfârşit, trei aterizări unse şi eram intoxicată de zbor! La a treia decolare m-am uitat la starter pentru semnalul cu fanionul alb de decolare şi l-am văzut pe instructorul meu de zbor, Nicolae Pelin, cum arunca în aer pernele, date jos de domnul Haralambie, de bucurie că fata lui a ieşit prima la simplă comandă în acea zi de 21 august 1948”.

Aparatul s-a răsturnat peste ea

Ca orice pilot profesionist, doamna Agache-Miheş a învăţat să păcălească moartea, iar amintirile cu aceste întămplări nefericite îi umezesc ochii eroinei. Le ţine minte exact, a ieşit cu bine din 17 aterizări forţate, două însă au făcut-o să vadă moartea cu ochii.

Primul incident s-a petrecut la Piteşti, când era la bord cu un maestru tehnic: avionul a intrat în picaj şi a reuşit să evite contactul cu acoperişul unei case din zonă. Aparatul nu a putut fi controlat şi a aterizat forţat, după care s-a răsturnat pe partea ocupată de ea.

Cu rezervorul spart, maestrul a reuşit să se salveze, în timp ce instructoarea acoperită de benzină a rămas imobilizată de scaun, cu capul spart şi în pericol să sară în aer împreună cu avionul din motorul căruia se scurgea benzină. Norocul ei a fost că era frig afară şi pericolul unei explozii a fost evitat.

„M-am rugat să mor decât să rămân handicapată!”

Cea mai periculoasă experienţă a trăit-o însă când zbura cu un avion sanitar, deasupra oraşului Marghita: transporta sânge pentru o gravidă aflată în stare gravă. O suspensă de la paraşută s-a agăţat de sacul de sânge de la bord.

Avionul nu mai răspundea comenzilor şi cădea în gol, fără posibilitatea de redresare: „Vedeam cum mă prăbuşesc peste o cazarmă militară, vedeam cum cinci femei îmbrăcate în alb pregătesc cina şi cinci soldaţi se pregăteau să mănânce. Mă gândeam: Doamne, cu ce sunt de vină aceşti oameni ca să moară? Noroc că asistenta care mă însoţea nu a ţipat, că altfel mi se încrâncenau mâinile pe comenzi. M-am rugat să mor decât să rămân handicapată! Am tras manşa brusc spre cabraj, am reuşit să controlez motorul, şi avionul şi-a îndepărtat vârful către cer, exact când ajunsesem sub nivelul plopilor. După ce ne-am înălţat spre cer, nu ne-am dat seama că o bucată mare de pânză atârna în spatele avionului şi sacul cu flacoanele de sânge căzuse din avion... într-un car plin cu fân”.

SFÂRŞIT DE ZBOR

Hărţuită de un comandant, a renunţat la manşă

Ruxanda nu a fost singura aviatoare din familie, fraţii ei au căpătat aceeaşi pasiune pentru aparatele de zbor.

Dacă Maria, sora mai mică, a obţinut şi ea brevetul de aviator, Constantin, fratele mai mare, nu a avut acelaşi noroc. El a fost descoperit cu o boală de plămâni care nu i-a permis să piloteze.

Şi cariera ei s-a sfârşit înainte de vreme: pentru că nu a răspuns avansurilor unui înalt comandant din aviaţie de la acea vreme, Ruxanda Agache-Miheş a fost obligată să renunţe la aviaţie la vârsta de 44 de ani, cu şase ani înainte de vremea pensionării, pe motiv că „e prea bună şi va încerca să fugă din ţară cu avionul”.

Un alt moment dificl din viaţa aviatoarei a fost moartea soţului într-un accident de maşină, care a avut loc pe Strada Zborului, din cauza unui şofer beat.