Sursa banilor este creşterea deficitului bugetar cu 0,35% din PIB. Pe lângă majorarea salariilor, din aceiaşi bani vor fi returnate contribuţiile la asigurările de sănătate declarate neconstituţionale în cazul pensionarilor.
Alternativa ar fi fost o reducere între 3 şi 5% a contribuţiilor sociale. Deşi aceasta a ieşit din discuţie momentan, este interesant de comparat cu soluţia creşterii lefurilor.
Efortul bugetar necesar în 2012 al măsurii alese este de circa 0,275% din PIB, mai exact 0,175% pentru salarii şi 0,1% pentru pensii.
Scăderea CAS ar fi adus venituri mai mici cu circa 0,63% din PIB. Însă, ca efect asupra economiei, reducerea CAS aduce economii pentru firme, venituri mai mari pentru angajaţi, scoate la lumină unele locuri de muncă la negru, iar salariile şi pensiile cresc consumul pe termen scurt.
Ce spun patronii
Oamenii de afaceri nu văd neapărat o concurenţă între cele două posibilităţi. Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Antreprenorilor în Construcţii (ARACO), crede că revenirea salariilor la valoarea din 2010, deşi necesară, trebuie corelată cu măsuri fiscale care să ajute firmele.
"Mediul de afaceri a fost şi el afectat în 2010, prin creşterea bruscă a TVA. Factura austerităţii a fost suportată şi de mediul privat", spune el.
Adrian Izvoranu, şeful Confederaţiei Patronale a Industriei, Serviciilor şi Comerţului, nu crede în niciuna dintre aceste măsuri.
Creşterea salariilor ar trebui să aibă loc concomitent cu scăderea numărului de posturi, iar reducerea CAS nu va avea efect, pentru că ar putea fi creat doar un loc de muncă la 20 de angajaţi din economiile făcute astfel.
"Am propus ca alternativă creşterea bazei de deductibilitate până la valoarea salariului minim pe economie, combinată cu trecerea de la impozitul pe profit la un impozit pe cifra de afaceri pentru firme", declară Izvoranu.
Ideea că mediul privat a fost ignorat prin căderea în uitare a reducerii CAS este susținută și de Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România. ”Măsurile privind salariile și pensiile sunt priorități politice, trebuie să ne înclinăm în fața lor, însă și mediul de afaceri merita ceva recuperări”, afirmă oficialul AOAR.
”În 2003, când a fost făcut ultimul studiu de către Institutul de Cercetări Economice al Academiei, acesta a concluzionat, pe baza unei simulări econometrice, că dacă ar fi scăzut contribuțiile sociale cu 13 puncte procentuale pe parcursul a doi ani, de la circa 49% cât erau atunci, încasările bugetare ar fi crescut”, continuă Pârvan. ”Trebuie să lăsăm acest mesaj contabil și să apelăm la cei care ar putea ajuta cu argumente și calcule științifice luarea unor decizii, nu să luăm decizii la presiunea unor grupuri sau a altora”, concluzionează el.
Promisiune uitată
Reducerea CAS a dispărut discret de pe agenda imediată a lui Victor Ponta, care enumeră ca priorităţi doar restituirea banilor pentru bugetari şi pensionari.În urmă cu nici două luni, Victor Ponta îi trimitea o scrisoare deschisă premierului Mihai-Răzvan Ungureanu intitulată "Soluţia este şi revenirea salariilor, şi reducerea CAS!", în care îi califica drept "demagogi" pe cei care spun că se poate face ori una, ori cealaltă.
"Este profund periculoasă o astfel de abordare, în care se instigă o categorie de populaţie împotriva alteia (...) Propunerea noastră, cu privire la această dilemă falsă este simplă: putem susţine şi revenirea salariilor, dar şi reducerea CAS! (...) Cei care vorbesc continuu că se poate face doar una dintre actiuni sunt doar demagogi."
VICTOR PONTA, co-preşedinte USL, 11 martie 2012
După desemnarea ca prim-ministru, Ponta a evitat subiectul CAS şi s-a limitat să spună că restituirea banilor pensionarilor este "prioritatea zero", iar reîntregirea salariilor bugetarilor este "prioritatea numărul unu". Mai mult, şeful PSD a spus că până şi pentru aceste lucruri este greu să fie găsiţi bani, pentru că guvernările anterioare "nu i-au prevăzut".
"Acum, când Florin Georgescu a început să se uite pe hârtii, pe buget, rezultă foarte clar că nici Guvernul Boc şi nici Guvernul Ungureanu nu au prevăzut bani (...) Obiectivul nostru este de a avea trecută în scrisoarea de intenţie restituirea banilor încasaţi ilegal de la pensionari şi un calendar clar cu restituirea către bugetari."
VICTOR PONTA, prim-ministru desemnat, 3 mai 2012
Citiţi şi:
- INTERVIURILE 2+1: Veștile aduse de Mihai Tănăsescu despre PENSII, CAS și TVA. Află din EVZ prognoza reală
- Traian Băsescu: Susțin reîntregirea salariilor! Sunt bani pentru recuperarea integrală
- Noul guvern măreşte salariile cu doar 8%







Spune-ţi părerea!
au facut miliarde in acesti 20 de ani,iar cu Codul nazistoid bagat de nazistul Bottesch,spaguitorul de la UE,s-a reintrodus serbia in sec 21!Vreau codul muncii schimbat,asta e iobagie,legare de glie medievala!
Domnilor privati, nu va ofticati. Pina mai ieri multi dintre voi, chiar reprezentanti ai patronatelor, etc. l-e cintati in struna lui Ponta si Antonescu.
Ca azi nu v-a dat nimic nu-i grav, nici miine nu va va da si de poimiine se vor simti efectele alegerilor din Franta. Urmeaza o lunga vara fierbinte. Investiti in instalatii de aer conditionat.
Patronii sa bata obrazul lui Basescu si portocaliilor !
jos usl-ul , aparatorul birocrato-pensionarimii ...
ii bag in p...da ma-sii pe bugetari si pensionari ...noi cei din sectorul privat ii tinem pe toti . si noi acuma o vom lua in gura ... moarte USL , moarte stangii neocomuniste si birocrate !
Tzeappaaa! Ati luat tzeapa privatilor!!! :-)))))))
Amice esti idiot rau, da rau de tot...daca privatul nu produce bunuri,plu- valoare voi bugetarii dispareti ...dar ce sa-ti cer ca doar ai 12 clase si te uiti la OTV...
Amice esti idiot rau, da rau de tot...daca privatul nu produce bunuri,plu- valoare voi bugetarii dispareti ...dar ce sa-ti cer ca doar ai 12 clase si te uiti la OTV...
Diferenta este ca bugetarul merge la serviciu sa bage de seama si sa manance rahat privind capra vecinului iar privatul merge la munca facand plusvaloare si isi plateste din munca lui impozitele.
Pai mai evezeilor si postacilor basisti, nu urlati voi in gura mare sa le taie la bugetarilor salariile ca merita ? acum vreti si voi bani ?
De asta nu va mai iubeste nici 10% din populatie. Si nu din cauza taierilor de salarii si pensii, ci din cauza tupeului si nesimtirii voastra. Asta e motivul pentru care va uraste lumea !
invatzati limba greaca cantand
trantorii din cubice cu salarii si bonusuri
si nu pune pensionarii in aceasi traoca
cu sidicalistii
ca de pensionari nu le pasa la nimeni
cat despre limajul dumitale ce sa zicem
asta este
asa vorbesti asa gansdesti
pai? ce altceva!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Pregatiti-va pentru Marea Fasaiala usl-ista asezonata cu inflatie, devalorizari monetare in lant si restauratie a regimului marilor hotii .
RO. e clar, nu merge pe progres,toti fura ,toti inseala ,toti mint,acum se pun alti sefuleti ,temporar ,nu va temeti,suntem o tarisoara de ....vai si-amar!,alooooooooooooooo trezirea
USL DORESTE UN STAT CAT MAI numeros, cu cat mai multe structuri bugetare caci numai asa se pot fura banii mai usor...inchipuiti-va un stat performant redus la 1/3 din angajatii lui...Restul de bani daca s-ar fi bagat in autostrazi, si salariile de la profesori, medici si poltiisiti, am fi devenit o alta tara...dar aasa o tot frecam aiurea...
BUGETARI DIN TOATE TARILE UNIȚI-VĂ ! Nu ne interesează cei din mediul privat. Voturile asistaților social, al bugetarilor și ai romilor sunt suficiente ca sa ducem comunismul pe noi slavi. Mediul privat trebuie numai sa producă pentru creșterea salariilor bugetarilor.
deficit bugetar inseamna imprumut fmi.
adica pentru pensii aiurea si salarii de bugetari indatoram tot taranul pana la stranepoti, ca la nepoti nu era suficient.
se bucura ca mananca banii copiilor nenascuti.
Bai ala care isi zice \" laptegros\" ! Esti prost rau de tot daca iti inchipui ca cineva pune impozit de 95% pe ce depaseste ,auzi : 5000 e / an !!!
Rau e sa fii prost si sa mai si arati la toata lumea !!!
Mai citeste odata mai retardule ca sa priceapa si creierasul tau cel neted
Stati usor ! Pe rand ! Nu toata odata ! In scurt timp primiti ce vreti !
Intai si intai ia premiantii, adica puterea, cei de la conducere, dupa aia frimiturile le luati voi.
Pe rand ! Decalajul va fi de cateva luni ! 3-4 luni.
Offf! Bine ca m-ai spus ca m-am mai linstit !
guvernul si parlamentul, indiferent de culoarea politica, au grija numai de bugetari, pensionari si asistatii sociali, pe noi, cei care lucram in privat, nu ne baga in seama deloc, desi noi producem plus valoare in economie, este un obicei vechi, datat de la lovitura de stat din '89
Stati usor. Putina rabdare. In cateva luni obtineti ce vreti. Nu toate odata ! Pe rand !
Cand zic cateva luni, ma gandesc la vreo 240 de luni.
Aproximez 3-4 luni !
asa este. eu chiar nu vreau sa ma reprezinte cineva care este gata sa ofere pensii si salarii doar pentru a castiga electorat pe spatele celor care muncesc din greu si cu adevarat. Acum ar fi momentul pentru proteste. Nu credeti?
Era un proiect de lege care propunea plata TVA-ului doar la incasare nu la facturare. De ce nu se aproba legea asta?
nu au niciun interes !
dupac e ai platit TVA la facturarare ,poti sa mori ,statul si-a luat tainul !
Daaaa !!!Vad cu stupoare ca nici-un ciocoias nu spune ca 99,999999999999999% dintre ei sant evazionisti sadea si ca au angajati la negru.Personal consider ca impozitele pe profit si dividente ar trebui sa ajunga la 95% daca depasesc pragul de 5000e/an.
Here's the dick, lil' Mary. Da' de ce, mai comunist micut?
Daca doresti un raspuns mai detaliat citeste;;;buzau online.blogspot.com;;Si te vei convinge de realitatea care ne inconjoara
Ce 99,9999%???? Toti, absolut privatii sunt evazionisti!!!! :-(((( Eu le-as lua 99 % din profit, sa fie echitabil!!!
este vreo 90% acuma - daca 16% este pacaleala pentru ca se aplica treptat si apoi ce ramane cumperi cu 24%. puterea de cumparare n-are treaba cu impozitul
cam cum iei de la banca imprumut cu 14% si decoperi ca rata e vreo 45%.
Daaaaaaaaaaaaa!
Si la voi, bugetarii, cu cat se impoziteaza spaga?
Evaziunea si munca la negru este pentru ca sunteti voi incompetenti si spagari.
evaziunea si munca la negru nu are legatura cu competenta.
este in firea umana sa iti rotunjesti veniturile facand diverse.
unii o fac mai mult, altii mai putin. depinde de constiinta fiecaruia.
iar patronii sa nu mai planga atata. o parte au suferit dar cea mai mare parte sunt bine mersi, ne-au taiat salariile, in cel mai fericit caz acestea au revenit la nivelul din 2009 si intre timp au schimbat a6 cu q7.
Eu vad audi a6 in fata celor de la CFR.
Dupa cum stim, profitul CFR este cel mai mare din tara, dar cu MINUS.
@rft: nu intreprinzatorii particulari ti-au taiat salariul, ciguvernul datorita crizei! Cunosti ca in anii`20-30 a fost o astfel de criza? Ai cunostinta despre modul in care s-a iesit din criza? Printr-o curba de sacrificiu!
@brabus
nu am comentat de ce au facut-o.
a fost ok si ne-am asumat si noi ca angajati aceasta reducere.
dar. dar acum cand lucrurile au revenit, noi ca angajati suntem tot la acelasi nivel ( nu intru in amanunte de ce). ei si-au recuperat pierderile
asta comentam.
@rft, nu stiu daca tu ai putea suporta stresul conducerii unei afaceri, daca te uiti la a6 si q7-le altuia.
@brabus
fie cum zici tu.
Evaziunea fiscala poate exiata DOAR DATORITA FAPTULUI CA FUNCTIONARII PUBLICI SUNT CORUPTI PANA IN MADUVA OASELOR. Sunt platiti bine sa combata coruptia, in schimb iau mita de la evaziomisti si o incurajeaza. Orice guvern va fi si orice legi se vor da, acesti CORUPTI jegosi vor face un singur lucru: VOR LUA MITA. Solutia: DATI AFARA. Cati ? 99.999999999999999999999%.
Evazionistii exista pt ca cei de la stat le-o permit. Iau spaga si inchid ochii. Pe noi, bugetarii ne-au adus in situatia economica actuala. Acesti trepadusi nu si-au facut datoria decat in putine cazuri : politia a permis tiganilor si retelelor mafiote sa existe, vamesii au permis celor de afara sa faca concurenta neloiala produselor autohtone, cei de la inspectia muncii trec cu vederea neregulile, cei de la finante amendeaza aiurea etc. Cate greve ati vazut in politie unde politisti isi denunta seful care ia spaga? dar prin spitale ati auzit cadre care sa urle ca directorul ia spaga de la nu stiu ce firma farmaceutica? Nu. Toti se complac pt ca le cade cate-o frimitura. In acest moment, ceilalti platesc aceste frimituri sau halce luate de acesti microbi ai societatii. Asta este deosebirea intre noi si germani, japonezi etc.
@dl bibicul, eeei bibicu nu ai habar cat se ascunde nemtzii cu spaga si coruptia--astia-s cu diploma--de la germani au invatat romanii sa f-ureee, ei sunt sefii si romanul face treaba murdara pe bani putini sau chiar deloc--sunt convinsa ca traiesc de 26 de ani cu ei-- lasati-o cu ciormania ca nu e nimic absolut mai breaz--RFG a fost mai bine dar acum ooojeeeee--
evaziune fiscala a facut ma-tha ,fiu de bolshevic ,cind te-a scuipat in lume !
Nu te lega de mama bai bouleanule.Daca esti inteligent aduci argumente si nu jignesti.prostul gainilor
laptegros , sa înțeleg ca ești bugetar. Noi cei din mediul privat trebuie sa devenim doar sclavii voștri.
Atentie le ce zice nea Isar despre ajutorul acordat oamenilor de afaceri:
\"În ceea ce priveşte ajutorul ce va fi acordat antreprenorilor, Isar a precizat că în primul rând vor fi lansaţi polii de creştere, clusterele. \"În mare, statul trebuie să rezolve o problemă de coordonare. Să zicem că există într-o anumită zonă o mie de antreprenori care sunt dispuşi să investească un milion de euro şi au viziune asupra modului în care acea zonă ar trebuie să se poziţioneze ca şi hub regional. De ce nu se întâmplă? Pentru că nu există aşa-numitul element de coordonare. Noi ne asumăm în următoarea perioadă rolul de liant, astfel încât antreprenorii să se poată baza pe cunoştinţele statului, astfel încât să se poată organiza şi să promoveze aceste forme de dezvoltare regională\".
No comment
PONTA VINDE PE NIMIC ROMGAZ S.A. LA GDF Suez sau GAZPROM.
PONTA VINDE PE NIMIC HIDROLECTRICA S.A. LA CEZ sau E.ON.
PONTA VINDE PE NIMIC TRANSGAZ S.A. LA MOL.
POLITICIENII FAC TOT UL PENTRU PUTERE SI FUNCTII.
CE TARA MAI VINDE PE BURSA COMPANII STRATEGICE?
UNGARIA VINDE DIN MOL, AUSTRIA DIN O MV, FRANTA DIN ELF PE BURSA?
Rom gaz a făcut pro fit de 70 mil. € in trei luni vânzând gazele mai scump.
Atentiune, partidul hamesitilor usl! Plimba laahaantzul! ZUMM-ZUMM! ZUMM-ZUMM!
Iesi afara, ♫♪ PONTA ORDINARA♫♪! hehehe! KP
nu ne vindem tara !
o vom da degeaba cind vom ajunge laguvernare !
au inceout deja !
guvernele Boc si MRU nu au privatizat nimic si au trecut de criza.
au venit devalizatorii ,cei care vor arunca cu bani in lemesi puturosi,tigani ,nesimtiti,etc.
ca doar nu arunca de la ei.
astia sint USL istii !
in citiva ani toti romanii il vor plinge pe Boc !
oameni buni ajutooor,,usl-amistii vinde tot,chiulaii da tot gramadaaa toooot,,oare cat mai putem asaaaaa---chiulaaaiii ne ranjeste in obraz si noi sa aplaudam???ajuuuutooor, e bai maaareeee---nu le trebuie ani da zile ci in cateva zeci de minute si suntem de minunea luuumiiii---- eeee omntul sa iesim afaaaraaa ,ca altfel ne plangem singuri de mila,oameni buni--DOAMNEEE NU-I LAAASAAAA--
du-te, fa in p...da ma-tii!
@kapital,iti este dor de motanul garfield?Mai bine ai fi incheiat cu\"♫♪ IESI AFARA MATA ORDINARA♫♪! hehehe! KP
USL DORESTE UN STAT CAT MAI numeros, cu cat mai multe structuri bugetare caci numai asa se pot fura banii mai usor...inchipuiti-va un stat performant redus la 1/3 din angajatii lui...Restul de bani daca s-ar fi bagat in autostrazi, si salariile de la profesori, medici si poltiisiti, am fi devenit o alta tara...dar aasa o tot frecam aiurea...
Deci imbuibatii de patroni, dupa ce ca pleznesc de atata bunastare, mai vor si facilitati fiscale!!!!! Ei, iata ca domnul Ponta tine cu oamenii saraci din tara asta!
dupa ce ca esti p r o s t mai si postezi! Patronii ai iti platesc tie lenea!
Cap ai, minte ce-ti mai trebuie. Minte de bugetar. Pai cine tine in spate tara asta mai bugetare? De unde ai tu banutii? Cine-i produce? Pune-ti si tu o intrebare: daca particularii din tara asta nu ar mai plati niciun impozit ori, pur si simplu, ar intra in greva 3-4 luni precum parlamentarii, ce s-ar intamla? Aud?!
pai asta ar fi bine sa facem ! greva fiscala!
ha ha ha !
ai o ironie fina !
:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))) nu esti normal:))))))))))))))))))))))))..................
{:~) sint basc ...sau cu basca !
ha!
Bugetarule, ar trebui sa realizezi ca daca te ard astia si de concediaza, nu esti capabil de nimic. Nici paznic nu vei fi primit la patron, pentru ca nu te ridici la standardul necesar.
Vei muri de foame, ca aurolacii.
Hai sictir, v-a tras teapa domnul Ponta! :-) Teapaaaaa!!!! :-))))
teapaaa ai sa ti-o iei tu pina la coada ,bugetar nesimtit !
PSD-ul isi cinta \"citecul de lebada\".
de acum incolo oamenii vor avea cu cine sa faca comparatie.
guvernarea Boc a fost cea mai buna guvernare,dar oamenii isi vor da seama mai incolo,dupa ce vor da PSD isti ,cu oistea-n gard !
atunci tot va reveni la normal ,bugetarii vor fi categoria cea mai hulita !
daca esti asa competent de ce nu vi sa lucrezi in mediul privat?
Ai dreptate, de ce sa mai mergem la serviciu, ca munca e grea? Sa ne trimita in Dubai ca s-a incalzit afara prin programul socialist vreau la mare! Vreau si eu un baby sitter, dar nu din Filipine ca aia saracii....cica nu prea au optiuni, decat dotarea standard!
Ce e asa greu de inteles
Avem de 22 de ani un sistem piramidal mafiot in care exista 3 elemente :
bugetarii si pensionarii - masa votacilor prosti care asigura \"sistemul democratic\"
firmele si angajatii la privat - vaca de muls
mafiotii intitulati \"politicieni\" (toti) care sunt alesi de categoria 1 si fura de la categoria 2
corect !
Corect ar fi de fapt ca 90% din buget sa asigura de catre mediul privat si derivatele acestuia. Bine ca prima grija a fost sa mareasca la loc salariile bugetarilor ca si asa 50% din ei au facut mucegai la sezut de mult ce muncesc. In loc sa se preocupe cu adevarat de ceea ce conteaza ei tot cu gandul al ciolan sunt, ca vin acum alegerile si nu are cine sa ii voteze. Pacat ca nu ii spune nimanui verde in fata lu Tonta ca e un ipocrit infect. Cand nu era la ciolan se putea totul : CAS, bugetari si cate 20.000 de euro pentru fiecare somer. Acu nu se mai poate nimic.
aia cu 20.000 era de la i.diotul de geoana, cu cativa ani in urma.
Eu daca as fi intr-o functie importanta as anula toate taxele si impozitele pe care vreo persoana sau firma ar trebui sa le plateasca la stat dar as marii in schimb TVA-ul la cat este nevoie 35-40-50 la suta, astfel incat sa acopar cheltuielile de functionare ale tarii. Adica daca am un salariu de 50 de milioane brut atat sa iau si in mana. In schimb platesc mai mult pe produse ceea ca de fapt m-ar aduce tot pe acolo. In schimb oricine vrea sa-si deschida o firma o poate face oricand fara sa aiba nevoie de contabil si fara sa cunoasca economie, vreau sa vand gogosi imi cumpar masinarie si vand la mine in apartament daca vreau, nu am nevoie de firma. Imi aduc aminte cum era chiar dupa revolutie, era ceva asemanator propunerii mele, fiecare facea cate ceva, se invartea intr-un fel, producea, si foarte multi au facut bani atunci pana cand Iliescu si ai lui au inceput sa puna bete in roate oamenilor obisnuiti iar afacerile in continuare necurate si fara impozite la stat au fost preluate de ai lor. Un avantaj a ceea ce spun eu ar fi ca aparatul bugetar s-ar reduce drastic, nu mai ai nevoie de circe financiare. Raman profesori, politisti, jandarmi si inca cativa. Vor trebui in schimb sa existe controale mai dese pentru a impiedica neplata TVA, adica sa nu se faca factura sau bon de casa.
DACA ATI RECUPERA BANII DE LA TRANTORI {\"HANDICAPATI\",, \"REVOLUTIONARI\", \"ASISTATI SOCIALI\", PENSIONARI DE BOLI FALSE, \"REFUGIATI\", etc} plus spaga primita pentru traficul de influenta cu dosarele masluite nu ar trebui sa va faceti probleme cu banii. Cerem sprijinul presei sa faca investigatii in acest domeniu. Oameni cinstiti au fost privati de drepturile cuvenite.
intrebare pentru sustinatorii actualului guvern :
Cata integritate morala are actualul prim ministru dupa ce inainte de investire se bate cu pumnul in piept ca face si ca drege si dupa ce ajunge prim ministru, spune ca nu se mai poate? Cum poti sa spui intr-o zi \"DA\" si dupa cateva zile \"NU\" ?
stia foarte bine ca nu se poate, la fel cum stie orice roman realist care nu-si fura singur caciula. iar marirea de 8 la suta se poate dar pe datorie. a cui datorie? tot a noastra ca doar n-o sa raspunda vreunul. a raspuns tariceanu vreodata pentru banii aruncati pe fereastra??? si uite asa se castiga voturile pe datorie ca-n 2008. peste 4 ani se dau lejer deoparte si spun ca e vina alora de or sa vina dupa ei sa ne scoata din kk cu taieri ca in 2009. DEMAGOGIE. ce nu pot sa inteleg este cum de uita lumea asa de repede...
nu inteleg nici eu cum poti sa sustii o asemenea persoana. Dar vad ca sunt multi ... si multimea o sa voteze oarba ...
@koyoshisan,
Nu asta este problema ca aputut spune astazi \"Nu\" dupa ce ieri a spus \"DA\" pentru ca noaptea sau consilierii pot fi sfetnici buni dar ceea ce il deosebeste pe Ponat de altii precum Basescu de pilda (si el a avut astfel de reactii) este faptul ca Ponta NU VA SPUNE NICIODATA (spre deosebire de Basescu) \"Am gresit, imi cer scuze!\" sau macar o vrajeala de tipul \"Am avut informatii eronate\".
NU, mussiu Ponta nu are cum sa greseasca, nu are consilieri care gresesc, nu are cum sa fie demagog, nu are cum sa fie mitocan (vezi mizeriile debitate la adresa Robertei Anastase)...mussiu Ponta ca orice rapandula komunistoida nu poate fi decat...\"PEERFEKT!\"
'ai, sa mori tu!
Castiga 70 de ron bonus si ia-ti cel mai bun card de credit din Romania
Oferta se adreseaza doar celor care au un job cu contract de munca.
Pentru a detalia oferta, scrie un e-mail la castiga70lei@gmail.com cu numele complet si numarul de telefon.
adica cum, salarii mai mari SAU cas mai mic. Bineinteles ca si una si alta si nu numai atit, mai vrem 3 zile libere de 1 Mai, 4 de Pasti iar de Craciun liber pina dupa boboteaza. Vrem prime de succes cum plateste BMW sau Mercedes. Vrem, vrem ,vrem ca doar de aia avem guven USL.
De unde? pai cum de unde, de la buget bineinteles.