Cea mai puternică erupţie solară după cea din anul 2005 a început să lovească Pământul, bombardând planeta noastră cu particule care ar putea să perturbe comunicaţiile prin satelit, au anunţat ieri autorităţile americane.
Sursa: Foto: www.space.com
Erupţia declanşată duminică în apropierea nucleului Soarelui urmează să proiecteze particule de protoni în direcţia Terrei până miercuri, a avertizat Administraţia naţională a Oceanelor şi Atmosferei (NOAA).
Potrivit unui fizician de la Centrul de previziune meteorologică spaţială al NOAA, erupţia în sine nu are nimic spectaculos, însă ea a proiectat în spaţiu un nor de plasmă cu câmp magnetic intens cu viteza fenomenală de 6,4 milioane de kilometri pe oră, informează Agerpres.
Navigația aeriană, platformele petroliere și exploratorii ar putea întâlni astfel de fenomene. Alte consecințe ale acestui fenomen natural, aurole boreale ar trebui să aibă loc în Europa și în Asia.
Furtuna geomagnetică provocată de Soare este cea mai intensă după cea înregistrată în anul 2005, însă este clasificată în categoria a treia pe o scară cu cinci nivele, fiind considerată puternică, nu şi severă.
Razele X și ultra-violetele emise de exploziile solare pot cauza furtuni de radiații care să afecteze ionosfera Pamantului, iar asta s-ar traduce prin blocaje în ceea ce privește comunicațiile din toată lumea.
Fiecare explozie solară produce schimbări în particulele energetice ale magnetosferei care pot duce la dezastre pentru navetele spațiale și astronauți.
Ma da cu muzica aia de fond ce dracu vreti?!Ce destepti.Voi va considerati oameni normali????????????Sau ati scapat de la balamuc.La prima chestie credeam ca pcul meu a luat razna!Mai mare imbecilitate nu am mai intalnit pe net.Sunteti patetici frate.Dar e bine , o voi folosi aceasta chestie ca un exemplu negativ pt altii.Ce poate debita mintea unor ziaristi.....hahahaha(normal de ultima speta)
ajea...si muzica aia din fundal..pt ce este?Sunteti patetici..un pic de panica nu strica....Mai bine bagati o manea...si prostia este tot o forma de eruptie...mult mai periculoasa
stai ca nu am terminat...si uite asa se supara \"gigel\"pe Mother Gaia pentru si incepe sa o \"scuipe\"..satul de atata prostie...hai sa bagam o manea bah!!
protoni sunt bah, fizicianu' lu peste! Daca n-ai pus mana pe carte cand trebuia macar da un search pe wikipedia si vezi definitia eruptiei solare :\"Erupțiile solare afectează toate straturile atmosferei solare (fotosfera, coroana și cromosfera), încălzind plasma cu zeci de milioane de grade Kelvin și accelerând ELECTRONII, PROTONII și IONI grei aproape de viteza luminii.\"
Deci protonii si ionii afecteaza magnetosfera pamantului si creaza aurorele boreale. Deci in nici un caz fonotni....Fotonii ajung de la soare pana la noi in aproximativ 8 minute - si nu ne deranjeaza cu nimic. Celelalte particule, in schimb, fiind mai grele si mai lente ajung in cateva zile. De-aia si putem fi avertizati si avem timp sa ne pregatim pentru ca pot afecta satelitii de comunicatii, retelele de inalta tensiune, aparatura electronica sensibila, etc
a-ti dat-o in baliverne.....in romania nu se poate discuta niciodata despre un anume subiect ca vin altii sa o dea din cola in fanta cu aberatiile lor....pacat...macar ramaneti pe tema subiectului scris mai sus...nu va duceti la de radiatii solare la biserica !!!
Asa-mi explic dece GPS-ul meu in loc sa ma duca in Piata Universitatii m-a dus la circiuma din colt. Bautura si lozincile erau la fel, doar ca aici stateai pe scaun.
Bravo!
(Am vazut in Piata Victoriei o pancarta pe care scria, ca o revendicare presupun, \"Libertate\". Oamenii aia s-au trezit dupa 22 de ani sau erau adusi cu dubele puscariasii?)
Culmea e ca pana in 2000 cand s-a furat grosul nimeni n-a tipat. Din necunostinta sau din neconstiinta. Acuma cand si-au dat seama oamenii ca in alte tari se fura dar se si traieste bine au iesit sa ceara nivel de trai europea.
24 ianuarie, 09:27. PARINTELE GABRIEL DRUG BARSANESTI BACAU
SA NE ASCUNDEM
Masonuii si satana loves soarele sfint de pe cer ca sa omoare crestinii ortodoxi
Doamen Isuse nu ne lasa
Cine vrea sa-si transfere averea in Cer sa doneze bisericii Sfintu GHOERGHE din BARSANESTI BACAU
Iar cine-l va strange de git pe tiganul satanist Pavel Corutz tigan din Botosani actualmente in sudul tarii va ajunge in Rai in dreapta tatalui
24 ianuarie, 13:33. parintele Gabriel Drug Barsanesti Bacau
Sa te bata Maica Domnului sa ajungi in talpa iadului,.
100 de matanii sa faci si 1000 de RON SA DONEZI SFINTEI BISERICI SFANTU GHEORGEH ADUCATOR DE BIRUINTA DIN BARSANESTI BACAU
ca sa scapi de IAD
24 ianuarie, 13:34. PARINTELE GABRIEL DRUG BARSANESTI BACAU
Sa te bata Maica Domnului sa ajungi in talpa iadului,.
100 de matanii sa faci si 1000 de RON SA DONEZI SFINTEI BISERICI SFANTU GHEORGEH ADUCATOR DE BIRUINTA DIN BARSANESTI BACAU
ca sa scapi de IAD
Pai simplu: banii sunt necesari pentru lenjerie intima din tabla. Pentru momentul in care vor afla ca nu ajung in Rai asa cum estimau ci intr-un loc ceva mai cald si cu un miros subtil de smoala :D
24 ianuarie, 13:35. PARINTELE GABRIEL DRUG BARSANESTI BACAU
Sa te bata Maica Domnului sa ajungi in talpa iadului,.
100 de matanii sa faci si 1000 de RON SA DONEZI SFINTEI BISERICI SFANTU GHEORGHE ADUCATOR DE BIRUINTA DIN BARSANESTI BACAU
ca sa scapi de IAD
Dac esti mason,sionist yehovist taxa este de 5000 RON
parinte, vanzarea de indulgenta iti spune ceva, ceea ce faci tu aici e exact acelasi lucru, si mai stii de ce a aparut luteranismul pe care biserica ortodoxa il condamna atat de mult din cauza unor oaneni ca si tine. in rai nu ajung nici daca dau 1 milion de euro la bisrica ta, ci daca sunt om...ceea ce se pare ca voi ati uitat sa fiti si mai stii si in loc sa-L vedeti pe Dumnezeu vedeti doar ochiul dracului: banii. biserica ca si institutie nu-mi va aduce mantuire, ci credinta in Dumnezeu si Iisus Hristos, biserica e in sufletul fiecaruia care crede si nu are nume, ortodoxa, catolica, protestanta neo-protestanta.
Spune-ţi părerea!
Ma da cu muzica aia de fond ce dracu vreti?!Ce destepti.Voi va considerati oameni normali????????????Sau ati scapat de la balamuc.La prima chestie credeam ca pcul meu a luat razna!Mai mare imbecilitate nu am mai intalnit pe net.Sunteti patetici frate.Dar e bine , o voi folosi aceasta chestie ca un exemplu negativ pt altii.Ce poate debita mintea unor ziaristi.....hahahaha(normal de ultima speta)
===================================
Intrebari Vrei Sa Fii Milionar:
keloo . ro
===================================
ajea...si muzica aia din fundal..pt ce este?Sunteti patetici..un pic de panica nu strica....Mai bine bagati o manea...si prostia este tot o forma de eruptie...mult mai periculoasa
de la prostie se ciocnesc cei doi neuroni intre ei...si uite asa iese o manea belea..asta la vista!.....bah
stai ca nu am terminat...si uite asa se supara \"gigel\"pe Mother Gaia pentru si incepe sa o \"scuipe\"..satul de atata prostie...hai sa bagam o manea bah!!
ne doare la baschetzi bah!!!...tui soarili masi de treaba!!!
fotoni nu protoni ba fizicienilor
protoni sunt bah, fizicianu' lu peste! Daca n-ai pus mana pe carte cand trebuia macar da un search pe wikipedia si vezi definitia eruptiei solare :\"Erupțiile solare afectează toate straturile atmosferei solare (fotosfera, coroana și cromosfera), încălzind plasma cu zeci de milioane de grade Kelvin și accelerând ELECTRONII, PROTONII și IONI grei aproape de viteza luminii.\"
Deci protonii si ionii afecteaza magnetosfera pamantului si creaza aurorele boreale. Deci in nici un caz fonotni....Fotonii ajung de la soare pana la noi in aproximativ 8 minute - si nu ne deranjeaza cu nimic. Celelalte particule, in schimb, fiind mai grele si mai lente ajung in cateva zile. De-aia si putem fi avertizati si avem timp sa ne pregatim pentru ca pot afecta satelitii de comunicatii, retelele de inalta tensiune, aparatura electronica sensibila, etc
a-ti dat-o in baliverne.....in romania nu se poate discuta niciodata despre un anume subiect ca vin altii sa o dea din cola in fanta cu aberatiile lor....pacat...macar ramaneti pe tema subiectului scris mai sus...nu va duceti la de radiatii solare la biserica !!!
Asa-mi explic dece GPS-ul meu in loc sa ma duca in Piata Universitatii m-a dus la circiuma din colt. Bautura si lozincile erau la fel, doar ca aici stateai pe scaun.
Bravo!
(Am vazut in Piata Victoriei o pancarta pe care scria, ca o revendicare presupun, \"Libertate\". Oamenii aia s-au trezit dupa 22 de ani sau erau adusi cu dubele puscariasii?)
Culmea e ca pana in 2000 cand s-a furat grosul nimeni n-a tipat. Din necunostinta sau din neconstiinta. Acuma cand si-au dat seama oamenii ca in alte tari se fura dar se si traieste bine au iesit sa ceara nivel de trai europea.
:)))))
:)) tare asta
Deci, iar cu titluri d-astea bombastice. Lasati cancan-ul...
SA NE ASCUNDEM
Masonuii si satana loves soarele sfint de pe cer ca sa omoare crestinii ortodoxi
Doamen Isuse nu ne lasa
Cine vrea sa-si transfere averea in Cer sa doneze bisericii Sfintu GHOERGHE din BARSANESTI BACAU
Iar cine-l va strange de git pe tiganul satanist Pavel Corutz tigan din Botosani actualmente in sudul tarii va ajunge in Rai in dreapta tatalui
Asta de la eruptiile solare ti se trage...Sau te-ai spovedit cu vreun alt popa azi-noapte? Un 69, ceva?
Sa te bata Maica Domnului sa ajungi in talpa iadului,.
100 de matanii sa faci si 1000 de RON SA DONEZI SFINTEI BISERICI SFANTU GHEORGEH ADUCATOR DE BIRUINTA DIN BARSANESTI BACAU
ca sa scapi de IAD
Bre da` daca dau 10000 de ronajung direct in rai?!?! SI inca ceva... Da` matali ca vinzi mantuirepe net unde ajungi???
Popo, da' mergi tu inainte, sa-mi arati drumul!
Si mergi putin aplecat, cu \"obrajii\" departati...stii tu de ce!!!
ori est mistocar.......ori esti putin \"plecat de acasa\".O fi de la efectul tranzitiei?
bravo domle ai un umor rar
Nu e bine sa fii fanatic religios trebuie sa accepti si celelalte religii
Lasa-l frate, vrem sa mai radem si noi!
Esti TARE :):)
Culmea e ca descreieratul de mai sus e chiar popa. Am cautat pe net si chiar exista un popo cu numele asta in Barsanesti...
Sa te bata Maica Domnului sa ajungi in talpa iadului,.
100 de matanii sa faci si 1000 de RON SA DONEZI SFINTEI BISERICI SFANTU GHEORGEH ADUCATOR DE BIRUINTA DIN BARSANESTI BACAU
ca sa scapi de IAD
:))) de unde apareti, pai mai parinte daca tot vine sfarsitul lumii de ce-i mai trebuie busericii bani????
Pai simplu: banii sunt necesari pentru lenjerie intima din tabla. Pentru momentul in care vor afla ca nu ajung in Rai asa cum estimau ci intr-un loc ceva mai cald si cu un miros subtil de smoala :D
amice, locul tau nu e in biserica .... nici macar in libertate .... la balamuc parinte!
Sa te bata Maica Domnului sa ajungi in talpa iadului,.
100 de matanii sa faci si 1000 de RON SA DONEZI SFINTEI BISERICI SFANTU GHEORGHE ADUCATOR DE BIRUINTA DIN BARSANESTI BACAU
ca sa scapi de IAD
Dac esti mason,sionist yehovist taxa este de 5000 RON
Auzi popo, dar daca sunt toate trei la un loc: mason, sionist SI yehovist, faci reducere?
parinte, vanzarea de indulgenta iti spune ceva, ceea ce faci tu aici e exact acelasi lucru, si mai stii de ce a aparut luteranismul pe care biserica ortodoxa il condamna atat de mult din cauza unor oaneni ca si tine. in rai nu ajung nici daca dau 1 milion de euro la bisrica ta, ci daca sunt om...ceea ce se pare ca voi ati uitat sa fiti si mai stii si in loc sa-L vedeti pe Dumnezeu vedeti doar ochiul dracului: banii. biserica ca si institutie nu-mi va aduce mantuire, ci credinta in Dumnezeu si Iisus Hristos, biserica e in sufletul fiecaruia care crede si nu are nume, ortodoxa, catolica, protestanta neo-protestanta.
Iarta-l yoyo,nu-l certa prea tare,ca-i rezultatul eruptiei solare.