O româncă, arestată pentru că a maltratat bătrânii dintr-un azil din Italia| IMAGINI ȘOCANTE

Autor: Cristina Botezatu

Șapte persoane au fost reținute, printre care și o româncă, sub acuzația de tratamente rele aplicate unor bătrâni dintr-un azil din Borea, localitate situată în apropiere de San Remo.

Potrivit site-ului italian Il Secolo XIX, este vorba despre românca Cristina Ciobanu, în vârstă de 37 de ani, care însă nu a făcut nicio declarație în acest caz.

Un alt reținut, un bărbat italian de 54 de ani, a recunoscut parțial vina, motivând că "mulţi erau pacienţi dificili. Pentru a ne ocupa de ei trebuia să fim energici. În unele cazuri poate că am greşit".

Imaginile publicate în presa italiană nu lasă, însă, loc de interpretări. Ancheta a început din vara anului trecut. Polițiștii au strâns sute de ore de filmare care ilustrează ororile la care erau supuși pacienții azilului, mulți dintre ei vârstnici cu probleme psihice.


Autoritățile vorbesc despre "violențe fără precedent" într-un azil: bătuţi şi abuzaţi, abandonaţi şi legaţi de paturi în condiţii igienice de neimaginat.

Asistentele medicale și asistenții sociali, cu indiferența complice a managerului instituției, au chinuit astfel bătrânii timp de mai multe luni.

Dosarul este cu atât mai complicat încât s-au înregistrat două decese "suspecte", în perioada 2005-2006:  un accident vascular cauzat de o căzătură și o supradoză.

Procurorul care se ocupă de caz a subliniat că este foarte greu de stabilit dacă aceste două cazuri au legătură cu abuzurile, însă ancheta va continua.

Taguri:camin de batrani, batrani, ingrijire batrani, Italia, abuz, romanca

Spune-ţi părerea!

  • momaie
    29 ianuarie, 17:03. momaie

    Aii sa va chis in freza ........sau te chiseamo in testa ......sa inteleaga si italieni

  • Ursu
    28 ianuarie, 22:21. Ursu

    Fiecare om are limitele lui. Nu conteaza educatia, temperamentul sau stimularea financiara. Ce vedem noi aici e un act al ingrijitorului.Un act ce vine din cedarea nervilor.Acolo sunt bolnavi mintal.Adica oameni ce fac ceva anormal. Sa acoperi un bolav de 10 ori in 3minute, cand altul striga ca e inundatie in patul lui si se ineaca ,altul deja a cazut din pat si altul vorbeste cu strabunicii lui la telefon....iar altul destept incearca sa se ridice dupa scaunul cu rotile ca el are intalnire la restaurant cu cineva.
    Eu vorbesc aici de limite...asa si cum statul are o limita cu pensionarii, asa cum statul are o limita in a investii in bolnavii mintal...si ingrijitorul are limita lui.
    Nu e scuzabil ce fac ei dar eu incerc sa inteleg atmosfera. As vrea sa vad eu un doctor (fie el si psiholog) daca rezista 2-3 zile sa faca munca asta 8 ore pe zi. Munca de ingrijire nu de povesti cu bolnavul. Eu stiu unul care dupa ce paraseste pacientul are un loc unde se relaxeaza pentru a se incarca pentru altul. Nu vorbesc in necunostiinta de cauza.
    Inca o data nu sunt de acord cu ce vad . Sunt pentru a inmbunatatii sistemul ,dar nu totul pe spatele ingrijitorului.Daca el cere assitenta ,pai sa i se dea. Nu sa suni ca unul are o infectie urinara si a devenit agitat...si alea la birouri isi beau cafeaua si nu raspund la telefon. pai cand stii ca alea nu-si fac jobul si iau triplu pe ora decat tine ...tu ce faci? Trebuie umblat la sisitem de sus...nu de jos.
    Controale mai des in saloane?...E da asta costa bani..si nimeni nu o face voluntar...si multe altele.
    Personal cred ca romanii sunt destul de intelegatori in acesta munca..poate cei mai buni.

    • simona-genovia cimpean
      29 ianuarie, 00:01. simona-genovia cimpean

      atmosfera este urmatoarea: tocmai pt. ca este vorba despre oameni cu nevoi speciale pachetul legislativ si fondurile invartite sunt extrem de serioase. nu poti pune totul, doar, in seama ingrijitorului ce realizeaza abuzul, tocmai de aceea, atunci cand, deja, sunt publice - masurile si sanctiunile constau in amenzi foarte mari pt. manageri, inchiderea azilului( ceea ce inseamna ca tot staff-ul de acolo si-a pierdut locul de munca)
      in rest, chestia cu limitele fiecaruia, in domeniul respectiv, ca reactie la atitudinea bolnavului, nu este o scuza. in general se asigura training - pot fi cazuri in care pacienti cu dementia pot deveni violenti, cata vreme cel ce asigura ingrijire nu stie cum sa lucreze cu ei - incepand de la distanta si pozitia ce trebuie avuta in vedere, pt. a nu fi surprins de vreun pumn/picior in plex, din partea pacientului, si pana la limbajul verbal si nonverbal de adresare catre pacient, realizarea/sesizarea starii de tensiune a pacientului pt. nu fi inoportun, iritand si mai mult reactia pacientului.
      toti cei ce lucreaza in domeniu stiu ca abuzurile sunt pedepsite, trebuie sa cunoasca toate tipurile de abuzuri: precum cel fizic prezentat in imagini, abuzul sexual - care nu se refera la contact fizic sexual, ci se refera la neglijarea toaletarii pacientului, sau ignorarea solicitarii pacientului de-a fi dus/condus catre toaleta in scopul satisfacerii necesitatilor fiziologice. si multe alte tipuri de abuzuri.
      pt. cei ce lucreaza in domeniu scuza - m-au lasat nervii, sau n-am stiut ca-i abuz - nu sta in picioare.
      nu-i nimeni obligat sa faca jobul respectiv daca, simte ca-l depaseste.
      tot asa cum nu exista scuze pt. dascalii agresivi cu elevii lor. nici aici nu sta in picioare - m-au lasat nervii.

    • Pe gratar cu acei romani ca ingrijitori
      1 februarie, 23:18. Pe gratar cu acei romani ca ingrijitori

      inadmisibil atita abuz, puscarie pe veci e o mangaiere pentru curvele romance. pacientii nu sint devina de bolile pe care le au, insa ele au fost angajate stiind ce le asteapta. Atita prostie nici n-am carezut sa poate fi realitate de la romani!!!

  • Mioriticul românesc, tipic credincios
    28 ianuarie, 20:18. Mioriticul românesc, tipic credincios

    Tradițional,mioritic,specific românesc.Comportament asemănător guvernanților române care ne-a animalizat după 22 de ani,inuman.

    • @Mioriticul românesc, tipic credincios
      28 ianuarie, 20:28. @Mioriticul românesc, tipic credincios

      Interesant...si ceilalti 6 se comporta tot dupa felul \"specific romanesc\" chiar daca nu sunt romani.
      Cred ca e o epidemie mondiala de \"mioritica romaneasca\"

    • aschie
      28 ianuarie, 21:43. aschie

      eu nu ma mai enervez....am stat mult in italia si ce vedeam la stiri: badanta italianca care batea de snopea o batrana cu alzhaimer, educatoare care bateau si maltratau copii, etc. Filmate si rasfilmate, date pe post non stop, procese peste procese. Asta e! Bournout este o boala profesionala (care atinge tocmai pe cei care lucreaza cu oamenii) si structurile care investesc in specialisti care sa se ocupe de preventie, sunt putine. O mai mare selectare a personalului. Si apoi, aici cam asa se poarta deci e cam greu sa se dezvete acolo.

      • de brad
        28 ianuarie, 22:17. de brad

        Mai aschie, dar ce te faci cu rationamentul urmator:

        ei ce fac, fac la ei acasa. Nu ma deranjeaza mai deloc. Daca ar veni sa faca in Rromania ce fac la ei. m-ar deranja.

        Asemenea, daca vecinul tau de bloc se bate cu nevasta la el in apartament, asta e, dar daca vine sa se bata cu ea la tine in apartament, e mai grav. Indiferent daca si tu te bati cu nevasta ta sau nu.

        • ursu
          28 ianuarie, 23:20. ursu

          Gresit rationament.

  • Aradean
    28 ianuarie, 20:05. Aradean

    Moldoveni la \"munca\" in Italia....ne-au facut de ras peste tot....

    • Unul
      28 ianuarie, 20:21. Unul

      Sigur nu este maica-ta? aia cate-ti trimete bani,unde vezi tu ca scrie \"moldoveanca\"?

    • arkon
      28 ianuarie, 21:01. arkon

      dar ce, mai pinguinule, iar a ragait ma-ta a scula de moldovean aseara, cand te-a pupat pe frunte?

      • Racea
        29 ianuarie, 04:57. Racea

        au sarit moldovenii la atac :)))

        • deko
          30 ianuarie, 12:52. deko

          Si mata... ce zice ?

    • ofuscatu
      28 ianuarie, 21:48. ofuscatu

      sa-mi maninci branza din ialomita de agitator nemernic. tu nu esti aradean gogule

  • photos-mb.com sau pe facebook photos-mb.com
    28 ianuarie, 19:45. photos-mb.com sau pe facebook photos-mb.com

    ... cum am spus vai mama voastra în ce hal a ajuns Romania .....................

  • rosia montana
    28 ianuarie, 19:00. rosia montana

    Romani izgoniti criminalii tigani si musulmani

    Honduras- O zona cit un judet din Romania,in urma cu citiva ani impadurita,cu 80.000 locuitori este azi un desert cu peste 2/3 din populatie bolnava,din care 25.000 de bolnavi de cancer .Azi dezastru ecologic

    Guatemala-O zona cit un judet din Romania,in urma cu citiva ani impadurita ,cu 110.000 locuitori este azi un desert cu peste 2/3 din populatie bolnava, din care 30.000 de bolnavi de cancer.Azi dezastru ecologic

    Cauza : exploatarile aurifere CU CIANURA ale companiei “canadiene” Gabriel Corpration,compania care acum pregateste deschiderea la Rosia Montana a celei mai mari expoatari de cariera deschisa din Europa. Va spune ceva \" Gabriel\" ? In Biblie el este arhanghelul comunicarii dintre Dumnezeu si oameni .În spatele firmei MORTII “canadiene” Gabriel Resources, care deţine peste 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation, stau Frank Timish ,tigan si miliardarii arabi Hayssam, Bin Ahmad şi familia Bin Laden , care au investit sute de milioane de dolari în proiectul minier din Apuseni.Intuind reactia antimusulmana tiganesca,miliardarii arabi au inregistrat compania criminala in..Canada
    .

    .Stramosii nostri ilirii albanezi adusi de romani la minerit din Albania si pecinegii de astazi scoateau aurul la Rosia Montana cu dalta si ciocanul sapind galerii de zeci de kilometri.Arabii sunt mai practici,ei transforma pur si simplu muntele prin dinamitare in bucati de piatra apoi in pulbere ,care este varsata intr-un lac imens cit Herastraul,cu baraje de sute de metri,numai ca in lac nu este apa ci CIANURA,care absoarbe argintul si aurul din pulbere iar apoi,din acesta solutie,printr-un proces ulterior se extrage aurul si argintul propriu-zis. SOLUTIA DE CIANURA DIN LAC ESTE MAI PERICULOASA DECIT REZIDIUL NUCLEAR,(rezidiul nuclear poate fi stocat ,deci controlat.in timp ce solutia de cianura vine inevitabil in contact cu oxigenul din atmosfera (otraveste aerul si genereaza ploi acide )si inevitabil au scurgeri in pinza de apa freatica (otraveste toate apele din zona si nu numai ).Exact asta s-a intimplat in Honduras si Guatemala.
    De ce vinarabii de la Gabriel Corporation in Guatemala,Honduras,Romania ? Ei s-au specializat in extrageri aurifere din zacaminte aparent consumate prin metode clasice dar prin procedeul de cianurizare extrag si ultimul atom de aur sau argint.In urma acestei exploatari ramine DESERTUL CAUZAT DE OTRAVIREA MEDIULUI ,tot ce este planta sau animal este sortit pierii,mai devreme sau mai tirziu .Mine aparent epuizate exista in multe locuri din lume ,dar CORUPTIE GENERALIZATA nu exista chiar peste tot,de aceea se cauta locatii (tari) unde liderii politici sunt coruptibili,incit sa poata accepta pentru bani si sacrificarea propriului popor si desertificarea tarii.

    Romani,

    In Honduras si Guatemala,o populatie extrem de saraca si neinstruita a ridicat steagul luptei antimusulmane,cerind prin mitinguri si demonstratii de amploare plecarea din tara a companiei CRIMINALE. Nu acceptati planul criminal al ARABILOR de a distruge Tara Motilor,de a otravi aerul si apele Romaniei.
    In urma cu citiva ani,la Baia Mare,o banala scurgere de cianura a ajuns pina in Dunare si a ucis 300.000 de TONE de peste.Lacul cu cianura de la Rosia Montana,va contine de peste UN MILIARD DE ORI cantitatea de cianura care a scapat la Baia Mare. Cu exceptia tarilor subdezvoltate TIGANII MUSULMANI de la Gabriel Corporation au fost alungati de peste tot din lume prin hotariri judecatoresti,date sub presiunea mitingurilor si demonstratilor populare. Proiectul TIGANESC MUSULMAN nu a intrat inca in functiune,datorita criticilor UE pe linga guvernul Romaniei,referitoare la lipsa masurilor de protectie a mediului.Nu grija fata de romani framinta UE ci faptul ca un dezastru ecologic la Rosia Montana va putea afecta si alte zone din Europa .Studiile medicale plecind de la realitatile din Honduras si Guatemala arata ca in mai putin de un an de la inceperea exploatarii comunele din apropierea Rosia Montana precum si municipile Cimpeni si Abrud vor fi abandonate,locuitorii fiind nevoiti sa fuga din cauza exploziei cazurilor de bolilor cauzate de poluare.Daca planul ARAB TIGANESC va fi pus in aplicare,Tara Motilor,care a traversat istoria va scoasa din geografia Romaniei

    Locuitori din Tara Motilor.

    Nu va lasati amagiti de ciuma ARABEASCA .Respingeti-le ofertele generoase pentru proprietatile voastre sarace de pe munte,ca din banii primiti sa va faceti vile in Cimpeni sau Abrud.Aceste municipii VOR DISPAREA IN MAI PUTIN DE UN AN,la fel cum au disparut localitati similar din Honduras si Guatemala.

    Romani
    Luati initiativa rezistentei ANTITIGANESTI,individual sau organziat in conditiile cind guvernantii si-au dat o.k.-ul inceperii exploatarii,neexistind decit planuri teoretice de protectie a mediului.Treceti la mitinguri si demonstratii de amploare
    Nu va lasati amagiti de propaganda MUSULMANA A FAMILIEI BIN LADEN din ARABIA SAUDITA cu creearea locurilor de munca in zona,cu bani intrati la bugetul de stat.Exploatarea aurifera va dura doar ..2 ani,in timp ce scutirea de taxe si impozite a companiei a fost data pe ..10 ani.
    LA FEL CA LACUSTELE TIGANII si musulmanii VIN,FURA SI PLEACA,LASIND IN URMA LOR DOAR DESERT SI MOARTE

    AFARA CU COMPANIA ARABA GABRIEL CORPORATION DIN ROMANIA.
    AFARA CU CRIMINALII ARABI SI TIGANI.
    SA-SI FACA LACUL CU CIANURA LA MECCA.

    VIATA ROMANILOR ESTE MAI IMPORTANTA DECIT AURUL

    • l
      28 ianuarie, 21:38. l

      Tu ai probleme ? In alt articol scrii ca sunt evrei. Rusine !

  • james cameron
    28 ianuarie, 18:54. james cameron

    efecte speciale ieftine combinate cu scenarii regizate din timp.pentru ca fraieri italieni sa puna botu.

  • Emigrant
    28 ianuarie, 18:52. Emigrant

    Este o noua denigrare la adresa rromanilor, cel mai bland si civilizat popor din sistemul solar si chiar univers!
    Nu va ingrijorati!
    Mai bine colorati Romania dupa cum va invata campania publicitara a Evenimentului Intercontinental si Bancorex al Udrei sau urmati indemnul campaniei publicitare patriotice a trustului rromanesc Media Prrom: tu sa vezi frumosul chiar daca mai e si urat si tu sa vezi binele chiar daca mai e si rau!
    Sa traiti bine stralucitorilor si haoles baoles!

    • emigrantul de rezerva
      28 ianuarie, 19:49. emigrantul de rezerva

      Auzi,asa de curiozitate ,tu pe unde prasesti!?...Stai linistit, nu te-a facut nimeni de cacao,in noua supertara in care ai emigrat,asta reusesti tu de unul singur,ti-o spune unul din Germania!A sa nu uit,intradevar nu trebuie sa ascundem gunoiul sub pres,dar prin titlul de tabloid pe care l-ati pus,crezi ca romanca e singura vinovata...

      • Emigrant
        28 ianuarie, 23:02. Emigrant

        Nu prasesc, stai linistit, ma descurc mult mai bine. Daca esti curios unde, intreaba de IPul meu la Evenimentul Intercontinental si Bancorex al Udrei.
        Si poti sa te culci linistit pe ambele urechi, voi nu sunteti tigani, voi sunteti buricul sistemului solar.
        Haoles baoles!

        • Delia
          29 ianuarie, 01:25. Delia

          Haoles baoles si tie stralucitorule

    • al treilea emigrant
      28 ianuarie, 20:18. al treilea emigrant

      Esti dus rau fiule ! Ti-o spune alt emigrant.
      Dintre tine si un roman care cereste in orasul in care traiesc, de tine imi mai rusine.
      Esti bun de studiu de caz, sincer !

      • Emigrant
        28 ianuarie, 23:00. Emigrant

        Normal ca dintre mine si un rroman care cerseste la tine in oras il preferi pe tigan.
        E chemarea sangelui.
        Si normal ca eu sunt bun de studiu de caz.
        In schimb voi care de 20 de ani acceptati senini ca maidanezii sa omoare copii pe strada sunteti perfect sanatosi la cap.
        Haoles baoles!

    • @Emigrant
      28 ianuarie, 20:19. @Emigrant

      Asta zici ca a scapat dintr-un spital de boli pshice :)))
      Cred ca e a 10-a oara cand vad comentariile lui si e aceeasi placa de \"stralucitor\" mereu

      • Emigrant
        28 ianuarie, 22:44. Emigrant

        Sa traiesti bineeeeeee!

    • Sergiu
      28 ianuarie, 20:22. Sergiu

      Oh greeeat ! Iar a aparut complexatul asta - chiar ma intrebam unde e !

      Nu uita sa iti iei pastilele, ca iar faci c a ca pe gura dl Emigrant !

      • Emigrant
        28 ianuarie, 22:50. Emigrant

        Si tu nu uita sa te uiti la Taraf TV, PrromTV, HacasaTV, Hantena1, ca sa nu uiti in ce satra traiesti! Dar voi sunteti cei mai stralucitori din Calea Lactee, voi nu sunteti tigani, copiii nu va mor pe strada de coltii maidanezilor sau rotile cocalarilor, nu va plac gratarele si manelele la maxim, nici Mallul Mantuirii Neamului, care-i mai important ca spitalele, scolile si autostrazile, plus ca voi aveti cel mai mare consum din Europa de sapun, detergent si pasta de dinti.
        Ce sa zic, sa traiesti bine si haoles baoles patrrriotule!
        A, si era sa uit, coloreaza Rromania, cum te indeamna campania EVZ sau si mai bine ''tu sa vezi binele chiar daca mai exista si rau si tu sa vezi frumosul chiar daca mai exista si urat'' cum va indeamna sloganul trustului tiganesc si patriotic Media Prrom!

    • Vasi
      28 ianuarie, 20:40. Vasi

      Bai Emigrantule de 2 lei ce esti !

      Cei mai multi romani din Italia muncesc de crapa camasa pe ei ! Si muncesc cinstit !

      Eu lucrez 12-14 ore pe zi iar patronul ma apreciaza mai mult decat pe colegii italieni.

      esti o zdreanta, un rapciug, o raie, un puroi, o galeata de gunoi !

      Sa te duci in mamata cu comentariile tale de im becil infantil.

      Ma rog la Dumnezeu sa ma fereasca de \"oameni\" ca si tine cat traiesc !

      • Emigrant
        28 ianuarie, 22:57. Emigrant

        Si eu tot ma straduiesc sa n-am de-a face cu voi, nespalatilor.
        Din pacate, tocmai am trecut pe linga niste romani care mancau salam in spatele rablei si isi bagau p... o data la 10 secunde. Mai incolo putin am trecut prin fata unei masini cu manelele la maxim. Macar m-a lasat sa traversez ca aici politia exista, nu ca in satra aia de Rromania.
        Cam asta cu rromanii pe care ii vad eu pe aici.
        Si imi cer scuze, eu muncesc doar 8 ore pe zi si probabil cistig de vreo 2 ori cit tine in 14 ore.
        Totusi, sper ca dupa ce crapa camasa pe tine de munca, mai ai timp sa mergi la supermarket cu colegii ca sa bagati niste pui congelati sub pufoaice, ca doar n-o sa platiti dupa ce va asupresc rasistii astia de straini.
        Hai pa si auditie placuta diseara la manelele natale!

        • G
          29 ianuarie, 01:12. G

          Se pare ca tu chiar suferi de niste complexe cum spunea cineva mai sus.
          Cineva te-a facut sa suferi tare,tare de tot in trecut iar suferinta asta rabufneste din orice. Tii mortis vad sa raspunzi la toti hahahahaha
          Ei da, asa da ! Sa nu iti scape nimic, dar nimic, auzi ? :)))

          Asculta sfatul prietenului de mai sus si ia-ti pastilele.

          Poate cu pastile o sa poti trai cu tine insuti, pt ca pt moment, draga domnule, este clar ca nu poti :))))))

  • alice
    28 ianuarie, 18:47. alice

    Si mai zicem ca olandezii cu euthanasia sant nebuni.Personal as prefera sa fiu euthanasiat decat sa ajung la umilintele astea.N-aveti decat sa ziceti ca-s nebun dar asta cred.

    • toma
      28 ianuarie, 19:27. toma

      eutanasia este sinucidere asistata. renunta la asistentza si problema e rezolvata!

  • UNUL
    28 ianuarie, 18:44. UNUL

    gunoaie umane ca aceaste sadista ne duc numele de romani in lume.

  • SILE
    28 ianuarie, 18:17. SILE

    Cum puteti s-a dati poze cu aceasta PERCHE PORCINA DE LA FERMA MOTANULUI FELIX Va rugam s-a nu mai apara caci atunci cand i-i vad mi-a duc aminte de toate DATORIELE

  • viva moldova- cu ei defilam
    28 ianuarie, 18:11. viva moldova- cu ei defilam

    cristina ciobanu - fica precivilizatei regiuni moldova- patria violatorilor, violentei si a criminalilor

    • iesean
      28 ianuarie, 18:51. iesean

      Da voi, in tigania aia a voastra valaha, cu cine \"defilati\"?

    • ion
      28 ianuarie, 19:32. ion

      Boz_ gor, ti.gan sau ji _ dan? Doar sa-i intaratati pe romani unii impotriva altora stiti.

      Mesajul dumneavoastra contine material explicit si va avea nevoie de aprobarea unui administrator pentru a fi publicat.

  • mdea
    28 ianuarie, 18:00. mdea

    pentru asa ceva trebuie vocatie, sa ai grija de un bebe este floare la ureche fata de un batran cu dementa vasculara bunaoara, ajungi sa-i doresti moartea propriului parinte, ca asa-i mai bine, sa nu se chinuie...
    am o cumnata care se isteriza cu niste ani in urma cat trebuie sa plateasca pe cineva sa aiba grija de propriul ei tata, dar nu avea rabdare sa stea cu el zece minute...
    biserica ce face?

  • tetelu
    28 ianuarie, 17:36. tetelu

    da.frumos!
    oare daca erau parinti lor acolo l-a fel erau tratati ,oricum bine ca li s-a terminat cosmarul.
    nu exista cuvinte pt asa ceva .
    apropo domnilor de la evz de badantele din italia fortate sa intretina relati sexuale cu fii batranilor nimic?de badantele din italia care sunt fortate sa isi satisfaca oral batranii nu ziceti nimic?

  • maltratat
    28 ianuarie, 17:28. maltratat

    ASTA NU E NIMIC FRATILOR! SUNT UNIII GUVERNANTI ROMANI CARE ISI LASA COMPATRIOTII SA MOARA DE FRIG IN ZAPADA! SI CARE AU TRANSFORMAT ROMANIA INTR-UN AZIL DE NEBUNI. OAMENII NU AU ADAPOST, NU AU LOCUINTE, NU AU CE MANCA, NU AU LOCURI DE MUNCA. DACA OAMENII PROTESTEAZA, II IAU LA BATAIE CU JANDARMII. IMAGINI SOCANTE!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • adrian
    28 ianuarie, 16:53. adrian

    Eu sant in Spania si nevastamea a lucrat in citeva azile pt batrani si mi-a povestit ca colegele ei spanioloaice ii batea be bietii batrani , in plus intrun azil mai mic in tura de dimineata lucra si proprietara azilului si nemernica ii batea de ii stingea pe bietii batrini , culmea ca colegii spanioli ai nevestimii se mirau cum de se descurca ea fara sai bata , cert este ca persoanele de varsta a treia sunt ca copii si trebueste ca unul sa se comporte cu ei cu blandete . Oameni de nimic si romancei noastre s-ai fie rusine de comportarse in felul acesta . DIn imagini se vede clar ca sunt brutalizati si batuti .

    • acord
      28 ianuarie, 17:11. acord

      De acord cu dumneavoastra, sunt oameni si neoameni. Dar nu v-ar strica si ceva cunostinte de gramatica. Pacat ce bunele ganduri cand sunt expuse agramat. Este doar in sfat.

      • Ne-agramatu
        28 ianuarie, 17:39. Ne-agramatu

        \"Este doar in sfat.\" sau \"Este doar un sfat\" Belimeai sa nu spun ce. Nu numai tu ci toti care-si petrec timpul pe forum criticind pe cei agramati. Omul are ceva de spus, asta-i important filologule idiot

        • Profu' de gramatica
          28 ianuarie, 17:52. Profu' de gramatica

          @Ne-Inteligentul: vad ca astia de la evezel lasa comentariul tau iiidiot, dar pe-al meu ca te puneam la punct trebuie sa-l vada cenzorul de serviciu. In mare scriam ca regulile ortografice, ortoepice, de punctuatie si gramaticale nu sint facute doar ca sa va chinuie pe voi, aaagramatii, ci doar ca sa ne intelegem unii cu altii. Daca tu scrii aiurea (vezi \"belimeai\"), noi s-ar putea sa te intelegem gresit si sa iti dam mumu.

      • florea
        28 ianuarie, 17:41. florea

        desteptule !!! uite cum te exprimi: 'ceva cunostinte' 'Pacat ce bunele ganduri' etc.

    • simona-genovia cimpean
      28 ianuarie, 17:27. simona-genovia cimpean

      spuneti-i sotiei dvs. ca de obicei activitatea se desfasoara, sau ar trebui sa se desfasoare sub controlul, cel putin la sesizare, daca nu, inopinant a unui organism al calitatii.
      stiu ca este foarte complicat de urmat sfatul, pt. cei ce manageriaza azilul, chiar, de cunosc sau nu existenta abuzurilor, nu vor fi foarte fericiti sa afle ca cineva reclama. eu, sunt, cumva, intre ciocan si nicovala cu ceva, poate nu tot ata de grav. dar oricum tot abuz se cheama. spre deosebire de sotia dvs., eu m-am enervat si-am sesizat managementul despre problema respectiva, care se adauga la faptul ca eu insami, am fost insultata de-o magarita de team leader(fata de care am reactionat). asa ca am spus ca plec de-acolo, cand am vazut ca pare sa se miste nimic.
      ceea ce voi si face. in plus managementul stie ca nu-s, chiar naiva, si ca pot sa-i sesizez pe cei de la cqc(care quality commision) privitor la ce-am vazut, si pot sa-i actionez si-n instanta pt. faptul c-am fost jignita.
      deocamdata plec de-acolo. am gasit un alt loc, tot trust, tot in domeniu, in plus este relativ nou, asa ca angajatii, nu se mai pot agata cu atata indarjire de faptul ca ei lucreaza de n-spe ani in acelasi loc, chiar, daca modul in care-si fac jobul este clar inferior.

  • doctorul
    28 ianuarie, 16:48. doctorul

    comportament clasic de asistenta din romanika, credeau ca le merge asa si in celelelalte tari.

    • doctorul doctorului
      28 ianuarie, 17:21. doctorul doctorului

      Cand esti in Italia, poarta-te ca italienii. Romanca a invatat de la celelalte proaste.

      • doctorul medicului
        28 ianuarie, 20:35. doctorul medicului

        Foarte bine spus !

  • Andrei
    28 ianuarie, 16:46. Andrei

    Nici-o relevanta ca dintre toti angajatii criminali s-a aflat si-o romanca, putea sa fie filipineza, italianca, rusoaica,etc
    In marea lor majoritate, romanii cu slujba din afara sunt seriosi, muncitori si apreciati. Pe linia asta putem trage concluzia ca belgienii si englezii sunt pedofili, americanii criminali si toti rusii-s mafioti.Aberatie si speculative postarile ! Toti vinovatii pedepsiti exemplar si dur !

  • de bruxel
    28 ianuarie, 16:43. de bruxel

    Problema acestei case de batarani este politica comportamentala si managementul . Din cate se vede toti angajatii au comportamente similare, aceleasi gesturi, cea ce ma face sa cred ca asa au fost instruiti de catre manager. Sa fie de vina romanca ? DA ! pentru ca are comportament inuman. Este ea de vina in proportie de 100% ? Nu cred, din moment ce se pare ca brutalitatea este politica acestei institutii !

    • simona-genovia cimpean
      28 ianuarie, 18:06. simona-genovia cimpean

      nu poti sa acuzi managementul de toate cele. la fel cum nu poti acuza tot staff-ul de acelasi lucru.
      problema este foarte delicata. pt. management este in primul rand o afacere. daca afacerea are deja o asemenea publicitate probata prin inregistrari video, evident se inchide. indiscutabil. domeniul beneficiaza de-o legislatie destul de dura in privinta abuzurilor, dat fiind vorba de persoane rezidente cu/fara mental capacity act - discernamant, este vorba de fonduri publice si private.
      din acest motiv, managementul, nu-i fericit sa afle ca poate exista, macar cineva, ce poate reclama despre chestii de care ei stiu/nu stiau, inca, din interior.
      acum, modul si locul in care au fost amplasate camerele, denota clar ca exista reclamatii vechi catre massmedia(in uk o situatie similara a fost descoperita anul trecut intrun azil, gratie camerelor montate in interior de catre cei de la bbc), sau catre organismul abilitat de control.
      dupa cum au fost montate camerele, in spatii private( camera de odihna(dormitor), baie, rezulta ca se urmarea inregistrarea flagrantului. altfel, managementul, spre exemplu nu poate monta sistem cctv pt. a urmari ce face angajatul in spatiul privat, unde regula este respectarea privacy and dignity. managementul poate monta camere de supraveghere in spatiul public, precum, dining room, coridoare, alte spatii, in care rezidentul nu este expus prin dezbracare, toaletare, nevoi personale cu stricta legatura privata.

  • constanteanu
    28 ianuarie, 16:35. constanteanu

    Pun pariu ca este din ardeal tipa.Numai ei pot sa fie asa de cruzi!

    • bucuresti
      28 ianuarie, 16:49. bucuresti

      macar taci,daca atat te duce capu'ala tembel...ai decretat tu ca in ardeal oamenii (toti) sunt cruzi iar in oltenia sa zicem toti sunt civilizati, culti, blanzi si eu mai stiu cum...
      specimene din astea sunt si la tine la Constanta si la Brasov, Cluj Iasi Bacau sau Slatina. la fel cum si oameni cumsecade sunt peste tot. Oare aia din ardeal care citesc comment'ul tau ce ar trebui sa spuna despre toata populatia Constantei???

      • constanteanu
        28 ianuarie, 18:24. constanteanu

        Amice! Pun pariu cu tine! Si o sa pierzi!

  • prof romaga mircea campulung moldovenesc
    28 ianuarie, 16:19. prof romaga mircea campulung moldovenesc

    pai daca nu au dat spaga mosnegii normal ca moldoveanca ii bate sa-i invete ca spaga=tratement uman

  • mezinu USA
    28 ianuarie, 16:15. mezinu USA

    ha ha rrumania mea

  • moshu
    28 ianuarie, 16:13. moshu

    toti ajungem batrini si ne vom ca ca pe noi. Eu cind aveam 75 ani ma duceam cu infirmiera in wc si ne fu team bine, dar acum la 90 de ani nu mai merge, ma bate infirmiera si tot nu mi se scoala

  • Zoltan
    28 ianuarie, 16:10. Zoltan

    Mizerabil popor! Pe masura ce ajung sa cunosc tot mai bine romanii, sunt tot mai convins ca exterminarea este singura solutie!

    • Kramer
      28 ianuarie, 16:19. Kramer

      Stai linistit Zoli ca o sa ajungeti voi in Miercurea Ciuc batrani si o sa va folosim pe post de sanii pe partii

    • turcu
      28 ianuarie, 20:35. turcu

      zoltan nume de ungur, popor de barbari, vorbesti urat despre poporul roman un popor care va permite voua cea ce nici un alt popor din lumea asta nu ar accepta daca erati la noi va puneam de mult pielea la uscat

  • venus.de
    28 ianuarie, 16:07. venus.de

    DA !A avut dreptaea mi n.de externe !Uite \"\"barbarii\" astia care nu se comporta CIVILIZAT cu semenul lor si NU LE PRIESTE MUNCA ,,aceste BRUTE nu au ce cauta in tarii civilizate ,,,, si daca sint expulzatiii se mai ingroase rindul CHILANGIILOR de a face proteste ::IA! se ne aducem aminte n cine ? cind? unde ? si sub care aripa \"\"protectoare\"au devenit acesti CALAI si aceste JAFRE ORDINARE ! MULTIII dintre ei au primit DIPLOMA cu conditia -doar sa a aiba ...fara merit si uite ce PROFESIONALISM au dobindit ,, RUSINE ACESTOR PLEVE ale societatii ... OPOZIOTIA sa-i astepte cu TRANDAFIRASI rozalii - si sa-si UNEASCA PRINCIPIILE ca doar doi trei nebuniii NU NE FAC ---ONOARE\"\"\"\"\"\"\"VAI DE EI:::::bleh

    • simona-genovia cimpean
      28 ianuarie, 16:27. simona-genovia cimpean

      vorbesti ca p r o a s t a, ca sa nu taci. din 7 arestati, una, doar, este romanca. nu trebuie sa jignesti o natie pt. comportamentul inuman al unor brute, ce se regasesc in multe alte nationalitati.

  • un oarecare
    28 ianuarie, 16:05. un oarecare

    doamne cat de inuman, asa ceva , filme de groaza live, apai ma gandesc ce e in spitalele de pe la noi

    • Unul
      28 ianuarie, 20:26. Unul

      La noi se foloseste\"drujba\"....

  • Gaunossu
    28 ianuarie, 15:59. Gaunossu

    BOSHOROOOOGII astia italieni trebuie batuti cu parul pe spinare sa stie sa aprecieze munca noastra de SCLAVI ce-i slugarim zilnic pentru un pumn de EURO si-i stergem si la CUUUUR ! Cine mai face sclavie de-asta in Romania fara spaga ???
    Romania arunca BOSHOROGII direct la GROAPA COMUNA.

    • @Gaunosu
      28 ianuarie, 16:01. @Gaunosu

      Scuza-ma, dar esti neom! Esti un monstru gaunos.

    • arkon
      28 ianuarie, 16:11. arkon

      dar cine dracu` te pune sa-i stergi la fund, mai retardule? daca esti in stare sa faci si altceva, de ce faci asta? dar daca doar de asta esti in stare, gunoiule, atunci fa-o cum trebuie, luati-as neamul in scula.

      • picu
        28 ianuarie, 23:24. picu

        nimeni nu-l pune sa o faca....insa daca el nu o face????? Crezi tu ca altul e mai altfel? Visezi!!!...asa ca e bine ca sunt totusi oameni care o pot face...restul e imbunatatire.

  • indignatu'
    28 ianuarie, 15:52. indignatu'

    Josnic, inuman, monstruos !!!!!!!!

  • astefaniei
    28 ianuarie, 15:46. astefaniei

    la puscarie cu ei ca sunt niste gunoaie care se folosesc de slabiciunea acestor batrini ar trebui sa le fie rusine inputiturine naibii cum po face asa ceva? cum poti sa iti bati joc de cineva in halul asta? chiar nu le e frica de dumnezeu? into zi o sa plateasca tot ce au facut

    • jii
      28 ianuarie, 21:14. jii

      asta e natura umana in multi dintre noi, tot se incearca sa se dea vina pe sisteme, comunism, capitalism etc, in realitatea cauza tuturor esecurilor e natura umana, configuratia ei, nu spun ca nu sunt oameni ok, buni, dar o mare parte dintre oameni sunt lemurieni

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele