Scandalurile politice, „ceartă între gâşte”

Autor: Mihai Şoica

Pentru localnicii din Răchiţele, satul unde s-a născut preşedintele PDL, Emil Boc, politica este la ordinea zilei.

Indiferent cu cine vorbeşti, oamenii sunt puşi la punct cu principalele probleme ale ţării. De când cu demiterea lui Emil Boc din funcţia de prim ministru, oamenii se uită mai abitir la televizor şi discută pe la porţi despre „hâra” continuă dintre politicieni. În Răchiţele, problemele zilnice le ocupă oamenilor aproape tot timpul, mai ales pentru cei care nu mai au pe nimeni să-i ajute. La 81 de ani, Maria Suciu locuieşte singură într-o casă tipică pentru zona de munte, construită din lemn şi tencuită cu chirpici.


„Nu e bine cu niciunul”

În mijlocul singurei camere a casei tronează televizorul. „Mă ajut cum pot. Am 500 de lei pensie, dar toată viaţa nu am fost învăţată cu binele, aşa că dacă o fi tot rău, ce să zic că doar sunt vaccinată. Despre ce se întâmplă în ţară, mă uit toată ziua la televizor şi văd că e circ mare. Nu e bine cu niciunul. Eu vreau să termine cu scandalul. Oare mai gândeşte cineva la noi?”, se întreabă bâtrăna.

De la sute de kilometri distanţă de Capitală, luptele dintre politicieni sunt descrise, plastic, drept o „ceartă între gâşte”. „Numai ele se hârăie şi apoi îs prietene. Pe Crin Antonescu l-am văzut la televizor şi nu pot spune multe. Mie îmi place de Geoană şi Băsescu. Data trecută am votat cu Băsescu, dar acum mă mai gândesc”, spune cu un zâmbet şugubăţ femeia.

La fel care marea majoritate a românilor, tanti Maria aşteaptă de la noul preşedinte să facă mai multe pentru oameni, mai aleşi pentru cei nevoiaşi. „Vreau să schimbe ceva, că tot văd că pensionarii se tot căinează că l-ii greu. N-ar fi rău dacă or putea să se împace şi să cadă la înţelegere pentru un guvern. Ar fi foarte bine pentru ţară”, conchide bătrâna.

„Lui Băsescu îi place să facă ţigănie”

În Răchiţele, tinerii sunt devansaţi covârşitor de vârstnici: 70% din localnici sunt pensionari.Petre Jiurjiu are 32 de ani, lucrează la pădure şi locuieşte cu soţia şi cei doi copii într-o casă cu o singură cameră. De câţiva ani, se tot chinuie să îşi termine de construit noua casă, care va avea trei camere.
În opinia lui Jiurjiu, demiterea lui Emil Boc este o bătălie inutilă între politicieni. „Îmi pare rău, dar rău de tot. Cred că Emil Boc a încercat să facă treabă bună. A încercat să reducă birocraţia. Iar pensiile speciale trebuiau să fie tăiate, că deja erau nesimţit de mari”, spune bărbatul. 

În ceea ce-i priveşte pe candidaţi, tânărul din Răchiţele le face o radiografie foarte precisă. „Pe Băsescu îl văd liber la gură şi îi place să facă ţigănie. Acum patru ani l-am votat şi acum cred că mă duc tot cu el. Despre Geoană nu am o părere bună, pentru că îi condus din spate de oameni de afaceri. Antonescu vorbeşte mult şi prost, iar Oprescu ar fi bun, dar vine tot din PSD”, creionează Jiurjiu portretele principalilor candidaţi la preşedinţie.

În timp ce veghează la somnul copilului său de doar trei luni, tânărul recunoaşte că dacă ar ajunge la putere nu ar şti ce să facă. „Eu vreau să fie locuri de muncă, vreau ca banii de la UE să fie folosiţi în tot felul de domenii. Vreau multe, dar din păcate nu e după mine”, mai spune Petre Jiurjiu.  

„Avem noi Moldova noastră şi aşa e greu”

Tinerii din Răchiţele, o zonă de munte cu multe locuri frumoase, şi-ar dori ca localitatea lor să devină una turistică. „Din păcate, Elena Udrea mai mult şi-a făcut imagine ei decât turismului. La noi, la Răchiţele, s-ar putea dezvolta un turism montan deosebit”, consideră oamenii locului.

Nici chestiunile de politică externă nu le sunt necunoscute localnicilor din Răchiţele. „Noul preşedinte ar trebui să ducă ţara mai aproape de Europa şi de SUA şi nu de ruşi, de la care primim două lucruri rele: gazul scump şi vremea grea, de iarnă. Totuşi, nu este bine să te pui rău nici cu ei, că au bani mulţi şi arme. Despre unirea cu Republica Moldova, zic că este un lucru rău. Avem noi Moldova noastră şi este şi aşa greu. România şi Republica Moldova ar trebui să meargă fiecare pe drumul ei”, adaugă un alt localnic.

Satul Răchiţele este arondat teritorial comunei Mărgău, condusă de primarul liberal Mircea Suciu, unul dintre cei mai tineri edili din judeţul Cluj. În opinia primarului, demiterea lui Emil Boc din funcţia de premier nu le poate aduce niciun beneficiu. „Părerea mea este că judeţul Cluj va avea mult de suferit de acum încolo. Asta pentru că toţi vor zice că am avut premier din Cluj şi a pompat banii aici”, consideră primarul Mircea Suciu. 


Poarta casei părinţilor lui Emil Boc
Foto: Mihai Şoica


CITIŢI ŞI:

„Bostănarii” nu l-au iertat pe Băsescu

Nostalgia comunismului cu aromă de cârnaţi

Siliştea Gumeşti 2009. Moromeţii au nevoie de-un Iocan, nu de-un preşedinte

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele