În decembrie, S&P a plasat ratingul a 15 ţări din zona euro sub perspectivă negativă – inclusiv pe cel al Germaniei şi Franţei, cele mai mari economii ale zonei - menţionând că "riscul sistemic creşte" pe fondul înăspririi condiţiilor de creditare.
De atunci şi până acum, Banca Centrală Europeană a inundat piaţa financiară cu bani ieftini, pentru a preveni o criză financiară.
În acelaşi timp, agenţia de rating cu sediul în Statele Unite a spus că este posibil să fie downgradat şi ratingul fondului de salvare a zonei euro, EFSF.
Vineri, 13 Ianuarie 2012. 681 vizualizări, 11 comentarii, 0 voturi
Scapă cine poate! Franţa, anunțată de S&P de scăderea ratingului. Germania rezistă
Standard & Poor's a notificat guvernul francez cu privire la decizia de scădere a ratingului ţării, o mişcare care exclude ţara din liga celor cu cel mai bun rating din zona euro, scrie Wall Street Journal.
S&P a informat guvernul francez că ratingul AAA va scădea cu o treaptă până la AA+.
De altfel, Standard & Poor's şi-a propus să downgradeze ratingul de credit pentru mai multe ţări din zona euro în această zi, cu excepţia Germaniei şi Olandei, a spus un înalt oficial din zona euro.
O altă sursă a menţionat că "unele" state ar putea fi afectate.
Televiziunea franceză, citând surse guvernamentale, anunţase deja că ratingul Franţei va fi scăzut iar o altă sursă a spus că Slovacia, a doua cea mai săracă ţară din zona euro, al cărei rating este acum A+, va avea aceeaşi soartă.
"Să fiţi atenţi diseară, după închiderea pieţelor financiare din Statele Unite" a spus o altă sursă din zona euro pentru Reuters.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Franta are nevoie urgent de 35 de miliarde de euro ca sa supravietuiasca.
Banii sunt deja la cei care au bani ,si care lucreaza mana- n mana cu Firmele Amerloce de Rating ...dupa buna deviza:
``Fa -l dator ,si -i ai boasele in mana si faci ce vrei cu el!!``
De fapt Americstanul face acum CAMATARIE!!
Guvernele tariilor europene trebuie sa fie mai dure fata DE ACESTE agentii de rating CARE NU VOR BINELE EUROPEI.
De ce nu retrogradeaza alte tari mult mai dictatoriale precum Rusia, China si altele.
Cine are interesul ca UE, SUA sa aibe economii proaste.
Doamna(domnisoara) Raluca Florescu..ati uitat sa traduceti un cuvant..oare sunt cititori care nu l inteleg?..ce spuneti? ..vi s a cam "downgradat" patriotismul..sper ca am scris bine
Germania din totdeauna a fost superioara Frantei. Fara ajutorul englezilor si a americanilor, francezii ar ramasi infranti de germani in ambele razboaie mondiale. Chiar si astazi este gresit sa vorbim de un tandem franco-german la conducerea UE. Adevaratul lider al UE este Germania, pe cand rolul Frantei este mai mult de papagal - deh ei au castigat ultimul razboi, sunt membri fondatori si trebuie musai sa fie "macar" pe picior de egalitate cu Germania. In practica lucrurile stau altfel, iar aceasta criza arata si va continua sa arate cine este seful in UE. Franta poate fi considerat cel mult "liderul mic" al UE, pe cand cel mare si incontestabil este si ramane Germania. Intr-adevar francezii au instirutiile europene de la Strasbourg, dar alea au mai degraba un rol simbolic comparativ cu ceea ce are Germania: sediul BCE si finantele Europei. Ori, pentru cine nu stie: banii conduc lumea. Germania este singurul stat UE care profita de pe urma acestei crize (in acest moment rata dobanzilor pentru obligatiunile de stat germane a ajuns la -0,01% !!!!!!!).
E adevarat ca germanii nu au bombe atomice (cu toate ca ei le-au inventat), dar este oare bomba atomica adevarata dovada de a arata putere? Daca ne gandim ce state detin astazi armanent nuclear: Pakistan, Coreea de Nord, India ...
Mda...Masonii n-au halit destul. Cu tari mici le mai merge, dar cu ailalti sa vedem...
Mare tragedie!!! S
mafia financiara isi face mai departe jocul! Uniti-va si dati-le in cap, boicotind produsele lor ! Un rahat de firma produce saracie in Europa, MAGARII!!! Se vplatesc dobinzi mai mari, adica statele care vor sa imprumute bani ( Statul sintem noi) platesc dobinzi mai mari celor care investesc, adica nesatuii miliardari! sa nu le dai in cap, cind crapa lasa oricum totul!
Produsele bancilor sunt banii. Cum sa boicotez asa ceva? Tu crezi ca eu traiesc ca tine in pestera?
Ce mananci de trei ori pe zi?
Bancnote sau monezi??
Mare tragedie!!! S
sa fiu ei in lokul domiei sale raluka as scrie in lok de :" posibil să fie downgradat şi ratingul fondului de salvare a zonei euro" = posibil sa fie COBORAT si indicele de risc financiar al fondului .... tra la la desi nu-s buna manuitoare de pix-uri