Scăpăm de ger, dar vin ninsorile

Cele 7 judeţe - Harghita, Covasna, Braşov, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Sibiu - au ieşit, în această dimineaţă, de sub codul portocaliu de ger emis de meteorologi. În această dimineaţă la ora 7, erau -17 grade la Miercurea Ciuc şi -14 în Capitală.

Însă jumătatea de nord a Moldovei şi în zonele depresionare din estul Transilvaniei se vor mai înregistra valori termice sub -15 grade până în dimineaţa zilei de mâine, 28 ianuarie.

În cursul zilei de astăzi şi în această noapte, în partea de sud şi sud-est a ţării, va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă, averizează meteorologii.


Nu vă aruncaţi încă fularele şi mănuşile, chiar dacă meteorologii anunţă că, începând de azi, temperaturile încep să crească. Vremea va rămâne totuşi geroasă.


Cerul va fi noros, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei va ninge. Mâine, vremea se va mai dezmorţi cu două-trei grade, astfel că minimele vor oscila între -14 şi -4 grade C, iar maximele între -10 şi -2 grade C.


Pentru vineri, veşti bune: maximele termice vor sări peste limita de 0 grade C, dar nu mai sus de 2 grade, în timp ce minimele vor atinge -13 grade C.


Iarna se mai îmblânzeşte şi în Capitală, unde, până vineri, temperaturile vor fi între -11 şi -3 grade C.

Muntenia
Vreme rece
Temperaturi: -12 C, -4 C
Cer mai mult noros
Ninsoare pe arii extinse
Vânt slab

Moldova
Vreme geroasă
Temperaturi: -15 C, -4 C
Cer mai mult noros
Local ninsoare
Vânt slab

Transilvania
Vreme rece
Temperaturi: -13 C - -2 C
Local ninsoare
Vânt slab

Maramureş
Vreme rece
Temperaturi: -5 C, -2 C
Cer variabil
Vânt slab


Crişana
Temperaturi: -6 C, -3 C
Cer variabil
Izolat ninsoare
Vânt slab
 
Banat
Vreme închisă
Temperaturi: -6 C, -4 C
Cer noros
Local ninsoare
Vânt slab

Oltenia
Vreme închisă
Temperaturi: -11 C, -6 C
Cer noros
Ninsoare pe arii extinse
Vânt slab

Dobrogea
Vreme închisă
Temperaturi: -4 C, -3 C
Cer mai mult noros
Predominant ninsoare
Vânt slab până la moderat
Condiţii de polei

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele