Potrivit Legii nr.161/2010 se consideră clauză abuzivă acea clauză care restrânge sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau rezilia unilateral contractul în cazul în care comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunţării unilaterale.
Având în vedere această prevedere legală, consumatorul poate solicita rezilierea gratuită a contractului.
Dacă operatorul economic reclamat refuză cererea consumatorului, acesta urmeaza sa se adreseze Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor sau instanţei de judecată.
Sâmbătă, 19 Martie 2011. 1845 vizualizări, 9 comentarii, 0 voturi
CE DREPTURI AVEŢI: \"Firma de telefonie m-a informat sec că nu îmi mai oferă roaming\"
Vă răspunde Elena Moise, avocat la Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România).
Nicu, Bucureşti, 53 de ani: Sunt client Zapp de 10 ani. Între timp mi-am schimbat abonamentul iniţial şi în septembrie anul trecut reprezentanţii firmei m-au informat sec despre faptul că nu vor mai oferi clienţilor serviciul Roaming, acest lucru fiind decis unilateral de firmă. Această modificare este foarte importantă pentru mine, deoarece colaborez cu o firmă străină şi plec relativ frecvent în străinătate. Nu aş vrea să schimb abonamentul şi nici reţeaua, deoarece sunt mulţumit de costuri. Nici un pot rezilia contractul fără să plătesc daune pentru că un am doi ani de când l-am încheiat pe acesta. Ce drepturi am?
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:


Spune-ţi părerea!
Sa ma kaaaak in roamingu vostru ! Cand n-aveam telefon in casa si vorbeam cu rudele de la Bucuresti numai o data pe an la cabina de la PTTR- Telefoane, ne dadea legatura dupa 1 ora si se-auzea ca dreaqu, numai paraziti de trebuia sa zbieri de se-auzea pana-n strada !
Acuma nu mai putem de celulare si de \"roaming\" !!!
S-a suit scroafa-n copak ....
Si cind te vei da jos din copac?
...priceputa, finutza si educata alinutza asta...sau o fi ali nutza ?
a trebuit sa nu folosesc telefonul 2 ani ca sa-i conving pe gofrenii de la zapp ca mai mult ne incurcam unu` pe celalalt si sa rupem contractu`.....daca am apucat la inceput si am semnat; s-au bucurat....niste tzepari in cea mai frumoasa traditie balcanica !!!
nenea ala sa faca cumva sa scape de contractu` cu ei; care are niste clauze nashpa rau de tot ....cred ca nici 5% din cei ce semneaza inteleg in ce se baga !!
bafta !!
moe
Salut,
Eu la Zapp am avut oferta Zapp No Pay, dupa 6 luni de cand a fost cumparata de Cosmote, oferta No Pay si roaming a disparut de pe abonament. Iar eu am decis sa renunt la ei. Zapp a fost preluat de Cosmote, iar ei procedeaza asa deoarece vor sa treci obligatoriu de pe ofertele Zapp care erau foarte bune, pe cele de Cosmote care sunt scumpe, cea ce eu nu am acceptat.
Adevarat este ca Zapp nu mai exista, domnul care s-a plans va da de fapt in judecata Cosmote. Zapp nu mai are nici un angajat, nici ca companie nu mai exista. Ce mai ramas din Zapp, este doar numele, doar atat, dar o sa dispara si aceasta.
E o vorba, ..... pe ce pun mana greci se usuca. Au cumparat Zapp si Romtelecom si sau ales praful de ele.
dupa trecerea zapp la cosmote s-au schimbat mobilele zapp cdma cu mobile gsm? altfel nici nu vad cum ar putea nu mobil cdma zapp sa aiba roaming in celelalte tari, unde evident ca nu exista cdma450...
Iti ofera o cartela SIM(GSM, desigur) din cate tin minte si o activezi in strainatate. Tehnologia CDMA pentru voce e execrabila, calitatea e foarte proasta, ori terminalele pe care le ofereau erau prastie.
Doresc faliment complet si placut logo-ului Zapp si ce-a mai ramas din ei. Iar Cosmote-ul, la care _calitatea_ nu primeaza le doresc sa se intoarca la maslinele lor, pe care chiar le-as cumpara. \"Cosmote intra pe piata maslinelor\" as vrea sa aud.
Lasa oamenii sa spuna ce au de spus!Daca nu iti convine,treci peste...asa cum am trecut eu peste ideile tale putine dar fixe!
Ba astia de la Zapp, omului nu-i place sec, ci cu putin sifon!
In alta ordine de idei, in Romania se pisheee toti in capul cetatenilor, incepand cu Basescu si terminand cu ultimul sectorist, si uite ce probleme are asta, ca nu-i ofera firma roaming! Are de toate, traieste ca in occident, si uite ca se impiedica de roaming. Ba loaza, totul incepe de la cine conduce tara. Romania arata exact pe masura guvernarilor din ultimii 20 de ani!