Graniţele UE s-ar putea închide

Autor: Geta Roman

O treime dintre europeni vor lua gripa nouă, iar dacă ţările cu stocuri de medicamente fac presiuni, se pot închide graniţele UE.

Peste 30 la sută dintre europeni se vor îmbolnăvi, iar 15% vor lipsi de la locul de muncă atunci când pandemia de gripă cu virusul A/ H1N1 va atinge vârful, estimează Centrul European pentru Controlul Bolilor Transmisibile (CECBT).
 
Ieri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că virusul gripal A/H1N1 s-a extins pe aproape toată planeta şi a omorât peste 900 de oameni. Şcolile ar trebui închise pentru două-trei luni, iar măsura extremă luată în calcul prevede închiderea graniţelor.


CECBT a elaborat un ghid care cuprinde măsurile ce ar putea reduce impactul pandemiei în Europa. Documentul ia în calcul şi varianta închiderii graniţelor Uni unii Europene şi chiar a unor ţări din interiorul UE.
 
„Eficienţa închiderii graniţelor e minimă dacă închiderea nu e completă şi rapid implementată, iar costurile directe sunt imense. Totuşi, sunt circumstanţe care ar justifica o astfel de măsură. Spre exemplu, dacă există presiuni din partea unei ţări care deţine medicamente antivirale şi alte servicii, din partea altor ţări vecine cu mai puţine stocuri. Ar putea fi cazul mai ales cu ţările care au graniţe la limitele UE, însă s-ar putea aplica şi în interiorul ţărilor din Uniunea Europeană”, se arată în ghidul care trece în revistă măsurile ce pot reduce pandemia în Europa.

OMS nu este de acord

Ideea nu este agreată de OMS. „În funcţie de evoluţia situaţiei, se are în vedere închiderea şcolilor, însă OMS nu recomandă şi închiderea graniţelor, mai ales în condiţiile actualei crize economice. De altfel, nici măsurile care se iau acum în Europa, de control la graniţă pentru limitarea răspândirii bo lii, nu sunt considerate eficiente de către OMS”, ţine să preziceze reprezentantul în România al organizaţiei, Victor Olsavsky.

Prognozele europene arată că, în funcţie de severitatea virusului gripal A/H1N1, până la o treime din populaţia Europei va face boala, iar în circa 15 la sută din cazuri vor apărea complicaţii. O discuţie din ce în ce mai aprinsă se referă la impactul pe care gripa nouă o va avea asupra copiilor.
 
Ieri, în SUA, s-a anunţat că patru copii au fost internaţi în spitale din Texas din cauza convulsiilor cauzate de boală. „Şi gripa obişnuită poate cauza convulsii la copii. Când va fi valul mai mare, se are în vedere, nu neapărat pentru limitarea răspândirii, cât pentru reducerea numărului mare de îmbolnăviri deodată, limitarea întâlnirilor la diverse locuri de muncă (e preferabil internetul), dar şi închiderea şcolilor”, adaugă Olsavsky.

Lacăt pe şcoli pentru două-trei luni


O îngrijorare majoră e că nu se va putea stabili exact momentul în care transmiterea gripei a început la copii. „Dacă şcolile se închid prea târziu, măsura va avea efect mic”, se arată în raportul CEPBT. E cert însă că măsură închiderii şcolilor ar trebui menţinută pentru o perioadă de cel puţin douătrei luni.

Peste 150.000 de cazuri şi 900 decese în lume

Ieri, OMS a anunţat că gripa s-a răspândit pe aproape toată planeta, din cele 193 de state membre OMS, 160 fiind deja afectate. „Ne apropiem de sută la sută”, a declarat un purtător de cuvânt al OMS. În lume, virusul A/H1N1 a îmbolnăvit peste 150.000 de oameni, iar peste 900 au murit.

"În funcţie de evoluţia situaţiei, se are în vedere închiderea şcolilor, însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu recomandă şi închiderea graniţelor. De altfel, nici măsurile care se iau acum la graniţe din Europa nu sunt considerate eficiente de OMS."
- Victor Olsavsky, reprezentant OMS în România



CAZURI NOI ÎN ROMÂNIA

Opt copii veniţi din Marea Britanie au virusul


Opt copii români din 38, sosiţi joi dintr-o tabăra din Marea Britanie, sunt purtători ai virusului A/H1N1, a anun ţat ieri Ministerul Sănătăţii. Copiii au fost examinaţi clinic şi li s-au luat probe la in trarea în ţară de echipele medicale ale reţelei de boli transmisibile.
 
Deşi la examenul clinic nici unul dintre copii nu prezenta simptome ale bolii, în urma analizelor de laborator s-a confirmat că opt dintre aceştia au A/H1N1. „În cursul acestei zile (vineri) medicii vor anunţa părinţii despre rezultatele testelor şi vor recomanda fie internarea, fie izolarea stric tă la domiciliu, după caz, şi începerea tratamentului cu antivirale. Starea de sănătate a tinerilor este bună şi nu prezintă riscuri”, susţin reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

În România, au fost confirmate 84 de cazuri de infecţie cu A/ H1N1, cei mai mulţi bolnavi fiind deja externaţi din spital. În Europa, ţările care au raportat cele mai multe cazuri de infecţie cu virusul A/H1N1 sunt Marea Britanie (peste 11.000), Germania (aproape 3.000), Spania (peste 1.500), iar Franţa şi Italia în jur de 600 fiecare.
 
În multe ţări nu se mai fac teste de confirmare în toate cazurile suspecte, aşa că numărul real al îmbolnăvirilor e mult mai mare.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele