Ajunse în nordul Atlanticului, imensele bucăţi de gheaţă se topesc. Acest fenomen a fost constatat şi în anii 2007 şi 2008.
Vântul sau încălzirea globală?
Este pentru prima dată când un grup demonstrează că topirea gheţarilor arctici are o altă cauză decât pretinsa încălzire globală. Grupul nipon a ţinut să precizeze că studiul nu emite teorii referitoare la încălzirea globală, ci doar la influenţa schimbărilor de direcţie a vânturilor arctice.
"În unele veri, vântul a contribuit decisiv la topirea gheţii arctice prin deplasarea de bucăţi spre şi prin strâmtoarea Fram. Dar fenomenul are loc uneori şi în perioada de iarnă, astfel încât este evident că vântul a jucat un rol foarte important în topirea rapidă a gheţarilor între 1979 şi 2010", a spus Ogi, citată de The Guardian.
Cercetătoarea niponă crede că încălzirea oceanului şi a aerului sunt factori secundari ai topirii gheţarilor arctici.


Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum