Scriitorul I.P. Culianu, asasinat de un student homosexual?

? O ipoteza noua intr-o crima neelucidata Scriitorul I.P. Culianu, asasinat de un student homosexual?

Despre misterioasa asasinare a scriitorului Ioan Petru Culianu s-a scris si, probabil, se va mai scrie. Ceea ce va vom prezenta nu este o concluzie ori un verdict, ci o incercare de a prezenta cazul dintr-un punct de vedere diferit decit cel pe care l-a abordat presa romaneasca pina in prezent.Dupa terminarea studiilor Universitatii din Bucuresti, I.P.Culianu a obtinut o bursa in Italia. Cu putin timp inainte a avut citeva intilniri cu colonelul de securitate Ureche, incercindu-se racolarea lui in serviciile secrete. Apoi s-a inscris in PCR. In 1973 are o tentativa de suicid: isi taie venele. In 1976 obtine un post la Catedra de Limba romana din Amsterdam (unde se casatoreste) si, la scurt timp, cetatenia olandeza. Intretine o bogata corespondenta cu Mircea Eliade, care traia in America. Cu ajutorul lui Eliade devine, in 1989, titular la Universitatea "Divinity School" din Chicago. Studiaza intens stiintele oculte, magia veche si arta moderna; isi ia doctoratul la Sorbona. Insusi Mircea Eliade mentioneaza in testamentul sau ca singurul indreptatit sa continue "Istoria religiilor" este I.P. Culianu.Divorteaza si se logodeste cu Hillary Wiesner. Se spune ca relatia lor ar fi fost foarte bizara: Hillary se izola deseori de el, dintr-o teama pe care nu si-o putea explica.In data de 21 mai 1991 este ucis, la 41 de ani, intr-un WC al Universitatii din Chicago, cu un pistol Beretta. Cazul este cercetat de FBI, dar pina astazi nu a fost gasit nici un vinovat. De caz s-au ocupat doi detectivi de la Politia din Chicago, Ellen Weiss si Al Mac Guire. Au fost arestati doi suspecti: unul - eliberat la scurt timp, din lipsa de probe, celalalt - condamnat pentru alte cauze.

Medicul personal al lui Mircea Eliade pune "cazul Culianu" intr-o noua lumina

Reporterul "Evenimentului zilei" a reusit sa stea de vorba, la Chicago, cu medicul personal al lui Mircea Eliade, dr. Alexander Ronnett. Acesta a plecat din Romania cu peste 50 de ani in urma, avind o existenta mai mult decit agitata. La numai 18 ani, in 1938, a fost condamnat la 25 de ani de munca silnica pentru ca a protestat la adresa deciziei prin care 70 de studenti au fost trimisi in puscarie. Acestia cerusera eliberarea lui Corneliu Zelea Codreanu. In 1940, Curtea de Casatie il gaseste nevinovat si este pus in libertate.1941 este anul cind Alexander Ronnett este nevoit sa plece din tara, presat de amenintarile generalului Antonescu. Ajuns in Germania, sta inchis in lagarul de concentrare de la Buchenwald. Scapat ca prin minune de bombardamentele aviatiei anglo-americane, cind au murit mii de detinuti, dr. Ronnett ramine pe teritoriul german pina la sfirsitul razboiului.In 1950 ajunge in America, unde isi reface studiile de medicina, licenta obtinuta in urma pregatirii de specialitate din Germania nefiind recunoscuta. Imediat il cunoaste pe Mircea Eliade, devenind medicul personal al familiei acestuia.Foarte cunoscut in diaspora romaneasca din Chicago, autor a numeroase carti si tratate, medic al citorva ofiteri din Pentagon si apropiat al mai multor parlamentari americani, domnia-sa pune "cazul Culianu" intr-o varianta noua, oferind amanunte interesante.Domnule Alexander Ronnett, ca medic personal al marelui scriitor Mircea Eliade, l-ati cunoscut pe I.P. Culianu?Am avut cu el doua intilniri; nu mi-a placut atitudinea pe care a afisat-o fata de mine, insa nu l-am ofensat, nu i-am facut nici un repros. Am discutat doar despre Mircea Eliade si despre boala lui. Am avut o atitudine neutra. Pot afirma insa ca scriitorul Culianu era, dupa cite stiu si dupa cite am avut sa aflu din diverse discutii, un om de o mare cultura, de o inteligenta superioara, foarte bine pregatit si scolit.Imediat dupa moartea lui I.P. Culianu, intr-un ziar din Chicago s-a scris ca acesta ar fi fost omorit de legionari...Da... dupa ce a fost ucis au fost date citeva interviuri de catre anumiti oameni, care au avut nume romanesti sau sucit romanesti, si care au pus in circulatie zvonul ca scriitorul Culianu a fost asasinat de Garda de Fier. Fara sa se spuna insa din ce motive.In 1980, poetul Horia Stamatu ii cere lui Culianu o recenzie pentru o carte a sa, prilej cu care intra in contact cu Garda de Fier si, dupa ce studiaza miscarea, o numeste Garda de Lemn, considerindu-se dezamagit de doctrina. A avut I.P. Culianu vreun conflict cu legionarii?Nu cred ca domnul Stamatu l-ar fi invitat pe domnul Culianu sa devina un apropiat al legionarilor. Daca a considerat miscarea ca o Garda de Lemn, asta a fost parerea lui personala, nimeni nu are nimic impotriva acestei pareri, impotriva opiniei lui personale. Este libertatea de actiune si de gindire a fiecaruia. Putea sa creada ce vrea. Exista o singura miscare legionara, cu sediul la Madrid. Atunci, Horia Sima era inca in viata (n.r. - a decedat in 1993), iar eu eram asistentul lui in afacerile externe ale miscarii legionare. Niciodata nu a fost mentionat ori propus sa faca parte din miscare, intrucit dupa moartea lui Mihai Sturza am avut sarcina de la Horia Sima sa controlez relatiile externe. Or, despre Culianu eu trebuia sa aud primul ca ar fi interesat de aceasta. Intre el si legionari nu au existat vreodata conflicte. A fost lansata ideea ca miscarea legionara a vrut sa-l ucida pe Culianu si, mai mult, ca eu as fi fost cel care a aranjat totul. Miscarea legionara a avut alte probleme, alte interese, decit sa organizeze asasinarea unui scriitor.

Miscarea legionara nu a avut de-a face cu Culianu

Cine credeti, totusi, ca l-a omorit pe Culianu?Sint mai multe ipoteze. Una dintre ele - dar asta este o probabilitate, nu o certitudine - este ca acesta a colaborat mult timp cu Securitatea din Romania, fiind si el - printre altii - unul dintre oamenii implantati in vest cu scopuri bine definite. Nu uitati ca a obtinut o bursa in Italia inca din anii '70, dupa care a plecat in Olanda. Nu oricine putea beneficia de astfel de facilitati. Dupa '89, cind lucrurile s-au schimbat, poate ca domnul Culianu a depasit limita tolerantei impusa de Securitate in activitatea lui si a fost lichidat. Asta este una din ipoteze. A doua ipoteza: se pare ca a avut relatii homosexuale cu unul dintre studenti, care, din gelozie, ar fi putut sa-l impuste. Analiza se poate face si in felul urmator: cine ar fi putut sa mearga dupa un profesor la toaleta decit o persoana foarte intima, cu care se cunostea de mult si care ii era familiara?Multi elevi se uitau la el ca la ceva enigmatic, venit din mister. A studiat foarte mult misticismul si stiintele oculte.Dupa mine, prima ipoteza este mai plauzibila, dar nu trebuie exclusa nici cea de-a doua. Revenind la presupusa colaborare a lui Culianu cu serviciile secrete romanesti, suspecta mi se pare si relatia sa cu sotia lui Eliade. El se afla in casa mentorului sau aproape zilnic. Sa ma explic: dupa parerea mea, doamna Eliade a avut legaturi cu membrii ambasadei romane de la Washington dinainte de '89, aranjindu-i sotului ei intilniri nedorite cu membrii diplomatiei. Intr-o zi, chiar in biroul meu, enervat de comportamentul sotiei, desi era o fire calma, Eliade s-a rastit: "Daca mai faci asemenea angajamente in numele meu, voi divorta!" Inchei ideea spunind ca la aceste intilniri ale doamnei Eliade cu membrii ambasadei era prezent si Culianu. In final, repet, miscarea legionara nu a avut de-a face cu I.P. Culianu. Niciodata nu a fost vazut, in ceea ce ii priveste pe legionari, ca un adversar politic. Desi au trecut aproape sase ani de la asasinat, investigatiile nu au avut un rezultat clar. Sper ca cercetarile vor scoate cindva la lumina adevarul, pentru a elimina speculatiile.

Stiri realitatea.net
Stiri rtv.net
Stiri doctorulzilei.ro

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele