"Scuzele nu sunt suficiente"
Cuvintele Suveranului Pontif nu au domolit, însă, spiritele la Sydney. Asociaţiile victimelor au continuat să protesteze. Broken Rites, o asociaţie de apărare a victimelor şi părinţilor acestora a apreciat drept insuficiente scuzele publice exprimate de Papa Benedict al XVI-lea astăzi, la Sydney, transmite AFP.
"Scuzele pot constitui un început, dar vrem să vedem mai mult", a reacţionat Chris MacIsaac, purtătorul de cuvânt al Broken Rites. "Dorim ca victimele să fie tratate de o manieră corectă, nu vrem ca ele să aibă sentimentul că au fost excluse şi nici să fie abuzate încă o dată de autorităţile catolice", a adăugat aceasta.
În Australia, 107 preoţi catolici au fost deja condamnaţi de justiţie pentru agresiuni sexuale sau violuri, potrivit Broken Rites, o asociaţie de apărare a victimelor. Alte procese sunt încă în curs. Victimele au ieşit în stradă ca să ceară Bisericii catolice să-i judece pe cei acuzaţi de abuzuri.
Papa se află în Australia cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, întâlnire anuală mondială a credincioşilor catolici, desfăşurată anul acesta la Sydney.
(12:05)








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum