Se caută soluţii “prietenoase” pentru Roşia Montană

Reprezentanta Ministerului Culturii a explicat că dezvoltarea turismului cultural la Roşia  Montană ar putea să aducă, de-a lungul timpului, acelaşi venit la bugetul de stat ca şi exploatarea minieră.

"Patrimoniul cultural naţional este deasupra intereselor economice"

„Ministrul Culturii consideră că patrimoniul cultural naţional este deasupra intereselor economice imediate, iar dacă ar fi acolo o investiţie şi s-ar dezvolta un proiect de turism cultural, atunci acelaşi venit care ar fi obţinut de statul român prin proiectul de minerit ar putea fi obţinut pe termen lung printr-un proiect de turism cultural care ar folosi resursele locale, culturale şi umane fără a distruge mediul înconjurător”, a spus Hegedus Csilla.  

De asemenea, consilierul a declarat că vor avea loc discuţii pe tema introducerii Roşiei Montane pe lista patrimoniului UNESCO: „Varianta nu este exclusă, dar trebuie să fie analizată clar şi limpede: este un lucru să se pună ceva pe lista tentativă, şi este alt lucru dacă va ajunge într-adevăr pe lista UNESCO, dacă are acele calităţi de unicitate în lume, care este una din condiţiile esenţiale pentru a fi incluse pe lista patrimoniului UNESCO. Pentru a declara aşa ceva avem nevoie de nişte argumente foarte solide care, bineînţeles, trebuie găsite”.

În acest moment, certificatul de descărcare arheologică dat de Ministerul Culturii în ianuarie 2004 pentru masivul Cârnic, unde se alfă şapte kilometri de galerii romane, a fost anulat în instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, la sfârşitul anului 2008.

„Momentan, Gold Corporation nu are aviz. Dacă dânşii vor avea o solicitare de aviz, atunci Ministerul Culturii va decide ce va face, dar oricum au tot dreptul să ceară un nou aviz. Oricine poate să ceară un aviz şi este un circuit foarte clar al acestor documente, cunoscut de cei de la Roşia Montană şi, bineînţeles, comisiile de specialitate şi domnul ministru vor analiza această problemă, dacă ea se va ivi”, a mai declarat Hegedus Csilla.

„Un nou certificat este o încercare de a ocoli o sentinţă definitivă şi irevocabilă. După părerea mea, Ministerul Culturii nu ar trebui să accepte aşa ceva. Certificatul s-a dat ilegal, contrazice legea minelor din 2003”, spune prof. dr. Ioan Piso, arheolog şi totodată unul dintre principalii contestatari ai proiectului de exploatere minieră de la Roşia Montană.

"Colegii mei nu îşi dădeau seama ce crimă se săvârşea cu semnătura lor"

Legea Minelor din martie 2003 stipulează că „efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, (...), precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise”. Se menţionează că excepţiile de la această prevedere „se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii”.

Datorită numeroaselor obiective valoroase de la Roşia Montană, comuna în ansamblul ei  se află pe lista unităţilor administrativ-teritoriale cu valoare culturală de interes naţional şi este zonă protejată, potrivit legii numărul 5 din anul 2000.

Totuşi, în ianuarie 2004, Ministerul Culturii a dat certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic. Descărcarea de sarcină arheologică înseamnă trecerea monumentelor respective în circuitul economic.

În decembrie 2003 avusese loc şedinţa Comisiei Naţionale de Arheologie, în cadrul căreia se dăduse un aviz pozitiv pentru descărcarea de sarcină.

„Am fost membru în acestă comisie timp de 25 de ani, dar niciodată nu am văzut o chestiune mai ruşinoasă ca asta, să semnezi sentinţa de moarte a unui monument, era vorba de masivul Cârnic, cu cele mai numeroase urme de exploatare romană. Hotărârea s-a luat în 10 minute, fără un referat intern din partea ministerului sau din partea unui membru al comisiei”, povesteşte prof. dr. Mircea Babeş, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”. „Oamenii mai şi râdeau de mine, colegi de-ai mei, care nu îşi dădeau seama ce crimă se săvârşea cu semnătura şi cu contribuţia lor”, continuă el.

"Programul „Alburnus Maior” a avut scopul de a elibera terenul pentru firma canadiană"

Rolul acestei comisii era, la acea dată, unul consultativ, decizia aparţinând Ministerului Culturii. Iniţial însă, conform legii 378 din 2001, CNA avea putere de decizie în astfel de situaţii. Însă prin legea 462 din 2003, atribuţia de a emite certificate de descărcare a fost trecută de la CNA la Ministerul Culturii, primul organism păstrând doar un rol consultativ.

În aceste condiţii, Ioan Piso propune schimbarea legii: „Dacă nu se schimbă legislaţia, astfel încât să dai independenţă sau autonomie acestei comisii, nu am făcut nimic”. Mircea Babeş, care era membru al comisiei în decembrie 2003, spune că  eliberarea avizului de către CNA s-a făcut fără o discuţie temeinică şi fără documentare.

Paul Damian, actual membru al CNA şi totodată coordonatorul programului de cercetare “Alburnus Maior”, care a fost finanţat de Roşia Montană Gold Corporation, spune că problema a fost dezbătută în comisie: “S-au citit concluziile doamnei Beatrice Cauuet (cercetătoarea franceză care a condus săpăturile arheologice de la Roşia Montană – n.r.) atât în franceză, cât şi în traducerea în română. Să nu înţelegem că acea comisie, în necunoştinţă de cauză, ar fi putut lua acea hotărâre”.

Programul Naţional de Cercetare „Alburnus Maior”, coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României, a fost instituit de Ministerul Culturii la 7 martie 2001. Astfel, la Roşia Montană, s-au desfăşurat săpături arheologice în fiecare an, în perioada mai-octombrie, la care au lucrat în jur de 70 de arheologi, care au fost finanţate de Gold Corporation. Aceasta din urmă afirmă că suma se ridică la 10 milioane de dolari.

Acest program a fost însă unul controversat şi criticat de opozanţii exploatării miniere din Munţii Apuseni deoarece unul dintre obiectivele sale era aplicarea procedurii de descărcare de sarcină arheologică a siturilor aflate în zona de intervenţie a investitorului, adică a Gold Corporation.

Într-un memoriu-apel adresat fostului ministru al Culturii, Theodor Paleologu, Ioan Piso spunea că „programul elaborat în 2001 şi numit pompos „Alburnus Maior” a avut scopul de a elibera cât mai repede terenul pentru firma canadiană”.

Acest program a fost sistat în 2007 de Ministerul Culturii. „Ministerul Culturii a considerat că obiectivele pentru care fusese iniţiat au fost îndeplinite, adică a fost cercetată cea mai mare parte a zonei care poate fi afectată de proiect, deoarece toată zona e greu de gestionat”, spune Paul Damian. „Niciodată nu se poate cerceta tot. Este imposibil. Oriunde în lume se cercetează până în punctul în care specialiştii consideră că ei şi-au făcut o imagine foarte clară a situaţiei care este acolo. Noi spunem că acolo s-a lucrat enorm şi din punctul de vedere al patrimoniului s-au făcut paşi importanţi în înţelegerea unui areal cultural, pentru că salvarea mai însemnă şi cunoaştere”, continuă el.

"Roşia Montană se conturează a fi unul dintre cele mai mari centre miniere ale lumii romane"

În schimb, în acelaşi memoriu adresat ministrului, Piso arăta că nu toate vestigiile au fost cercetate: “fiecare aşezare de mineri din epoca romană se compunea din locuinţele minerilor, cel puţin un templu, cimitir şi gura de intrare în galerii. Dintr-o aşezare a fost săpat un cimitir, din alta un templu, din alta două sau trei locuinţe, fără a se acorda atenţie habitatului. Rezultatele cumulate pot apărea spectaculoase, dar privite cu atenţie ele sunt cu totul insuficiente”.

Babeş spune că, într-adevăr, nivelul cunoştinţelor despre Roşia Montană a crescut simţitor în urma cercetătorilor finanţate de Gold Corporation: „Sigur că au cheltuit bani şi, cu regret, trebuie să spun că statul român nu i-ar fi cheltuit şi nu-i va cheltui poate nici peste 50 de ani. Exista neşansa ca, în lipsa acestui proiect, să ştim la fel de puţin ca în 1999 sau în 2000”. Însă arheologul mai spune că finanţarea săpăturilor este obligaţia investitorului, iar banii daţi pentru cercetare nu înseamnă că automat va fi obţinut şi certificatul de descărcare.

Potrivit lui Babeş, Gold Corporation trebuia informată de la început că “descărcarea de sarcină arheologică este obligatorie. Dacă vreţi să obţineţi aşa ceva, trebuie să finanţaţi cercetarea. Dar noi vă spunem că în felul acesta nu cumpăraţi descărcarea de sarcină. E foarte posibil şi, după mine, aşa s-a şi întâmplat, ca cercetările să spună că nu o putem da. Vă putem eventual propune o altă tehnologie, sau o limitare a exploatării ici şi colo, dar nu vă putem garanta că, cheltuind aceşti bani, veţi primi certificatul”. 

Paul Damian spune că certificatul a fost anulat din cauza unor vicii de procedură şi deoarece Ministerul Culturii nu s-a apărat corespunzător: „Au fost nişte vicii de procedură şi mai ales că s-a întâmplat şi ceva ciudat, deşi era un certificat dat de Ministerul Culturii, el nu a fost apărat cum ar trebui în justiţie”.

Potrivit lui, unul dintre vicii a fost acela că, la dezbaterea din cadrul CNA, nu a participat personal coordonatorul echipei de arheologi minieri, Beatrice Cauuet: „A fost unul dintre motivele care au fost invocate, dar documentaţia era făcută de către echipa domniei sale, nu s-a trecut cu niciun milimetru peste propunerile pe care ea le-a făcut”.

„Când s-au dezbătut aceste lucruri în faţa judecătorului, nu a participat niciun specialist din cadrul Comisiei sau din partea noastră, a celor care am elaborat documentaţia, deci noi nu am susţinut punctul de vedere în faţa justiţiei. Am văzut motivarea, cu unele lucruri din ea noi nu suntem de acord. Dar asta este, aşa s-a întâmplat, aşa a considerat Ministerul Culturii în momentul ăla să-şi apere punctul de vedere”, mai spune el.

În sentinţa justiţiei se arată însă că raportul realizat de Beatrice Cauuet nu propunea ca anumite zone să fie descărcate de sarcină arheologică. Raportul mai arăta că „după cinci ani de cercetări, Roşia Montană se conturează a fi unul dintre cele mai mari centre miniere ale lumii romane”. A fost propusă conservarea valorilor arheologice existente, prin lucrări de restaurare şi de conservare „in situ” a vestigiilor miniere şi totodată amenajarea lor astfel încât să fie vizitate de către public. De asemenea, se preciza că vestigiile găsite sunt „extraordinare şi impresionante prin dimensiunile lor mari”.