Frica de vaccinul împotriva A/H1N1

Autor: Mihaela Năftănăilă

Jumătate dintre doctorii francezi sunt reticenţi privind imunizarea. Medicii români o recomandă însă fără îngrijorare.

Peste 45% dintre medicii francezi şi 80% dintre asistenţii me dicali sunt împotriva vaccinării contra A/H1N1, virusul care provoacă gripa porcină, iar populaţia este şi ea destul de reticentă. Totuşi, specialiştii în vaccinologie, atât cei francezi, cât şi cei români, susţin că teama de efecte secundare nu este justificată.

„Este un vaccin tolerat de organism. Dă puţină febră şi cam atât”, a spus, ieri, Nizan Ajjar, consultant al Ministerului Sănătăţii din Franţa şi cel care a botezat virusul gripei porcine. Specialistul s-a aflat ieri în România pentru a-şi lansa cartea intitulată „La Vaccination”, un manual practic pentru vaccinuri.


Medicii români recomandă imunizarea


În România, vaccinarea contra A/ H1N1 va începe din decembrie, iar medicii speră să nu se confrunte cu o rată ridicată a refuzului privind imunizarea. „Recomand populaţiei să se vaccineze, atât contra gripei noi, cât şi împotriva gripei sezoniere”, a spus medicul Adrian Streinu-Cercel, consilier la Ministerul Sănătăţii (MS).

În general, în România, acoperirea vaccinală depăşeşte 95% din populaţie, iar doctorii nu refuză să se vaccineze. Cei care nu vor să-şi facă vaccin fie au anumite convingeri religioase, fie nu sunt oameni foarte educaţi, care se informează prioritar de pe internet.

Spre deosebire de România, în Franţa vaccinarea va începe mai devreme, din octombrie. „Întâi vom face vaccinarea contra gripei sezoniere, apoi pe cea împotriva A/H1N1. Vaccinul se va efectua cu prioritate în şcoli”, a precizat Nizan Ajjar. Ministerul francez îşi propune să vaccineze aproape 60% din populaţie (dublu faţă de România), procent care asigură prevenirea unei pandemii. „Vaccinul nu va fi obligatoriu pentru nimeni. De altfel, până acum nici gripa porcină nu a fost chiar aşa de periculoasă: s-a manifestat printr-o febră mai mare şi dureri articulare, dar nu putem spune că a provocat aşa de multe decese”, a mai spus Nizan Ajjar.

Totuşi, a subliniat el, „nu trebuie să ignorăm că are şi forme mai agresive, cum sunt cele pulmonare”. În Franţa, gripa porcină cu forme pulmonare a făcut deja două victime: un bărbat de 46 de ani şi un tânăr de 26 de ani.

25% din populaţie, vaccinată
 
Ministerul român al Sănătăţii are posibilitatea de a vaccina contra A/H1N1 25% din populaţie. Sunt vizate grupele de risc: personalul medical, gravidele, elevii.

„Din cele două tulpini primite de Institutul «Cantacuzino», una a crescut mai repede şi va fi păstrată pentru începerea producţiei. Până în decembrie vor fi disponibile 5 milioane de doze, iar din ianuarie şi februarie câte un milion de doze. Dacă lucrurile o iau razna, vom mai cumpăra vaccin din străinătate, însă momentan strategia este să ne bazăm pe Institutul «Cantacuzino»”, a precizat Molnar Geza, consilier la MS.

Potrivit lui, în România vor fi 3-4 milioane de îmbolnăviri pe toată durata pandemiei.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ia în calcul inclusiv redistribuirea de vaccinuri dinspre ţările mai bogate către cele mai sărace. De altfel, OMS subliniază că numai vaccinul poate fi folosit preventiv, nu şi medicamentele antivirale. Organizaţia a constatat înregistrarea a circa 12 cazuri de rezistenţă la aceste medicamente, ca urmare a utilizării lor în scopuri profilactice.

Se justifică teama de vaccinul contra A/H1N1?

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele