Seceta de bani mută Pipera în zona low cost

Autor: Teodora Trandafir

După ce vânzările au stagnat peste şase luni anul acesta, proprietarii încep să vândă la 30% din preţurile practicate în 2007.

Seceta de cumpărători din Pipera îi forţează pe proprietarii care vor neapărat să vândă să taie drastic din preţuri. Cei care au bani pentru o astfel de investiţie ar putea profita de ocazie.

După mai bine de şase luni în care tranzacţiile puteau fi numărate pe degete, nordul Capitalei a devenit interesant pentru vânătorii de „chilipiruri”.

„O persoană cu un teren de 1.000 mp, pe care în 2007 putea să ceară 700-800 de euro/mp sau chiar mai mult, azi poate să primească 300 de euro/mp. Depinde ce decide, să vândă la acest preţ sau să mai aştepte”, spune Mădălina Manoilă, de la Re/max Magnum.

 
Nici vilele nu au mai mult succes, deşi preţurile sunt în jurul a 150.000 de euro, cu 200 mp construiţi plus curte.
 
O cauză pierdută par a fi deocamdată apartamentele noi, în blocuri de mai multe etaje finalizate în ultimul an, dar locuite în foarte mică măsură. Asta pentru că majoritatea clienţilor au fost investitori, încântaţi de povestea frumoasă pe care o zugrăvea Pipera acum doi-trei ani.
 
GLORIE ÎN DIZGRAŢIE

Infrastructura, condiţie obligatorie


Fostul paradis imobiliar Pipera a fost lovit în plin de criză. Cartierul din nordul Capitalei a reprezentat, ani buni, un adevărat magnet pentru dezvoltatori şi specu latori, care au descoperit aici o mină de aur. Preţurile creşteau mai abitir ca gogoşile în uleiul încins, construcţiile creşteau rapid unele lângă altele, fără să ţină cont cineva de infrastructură.

O casă modestă se vindea cu 300.000 de euro, în timp ce Gigi Becali se îmbogăţea vânzând terenuri cu peste 1.000 de euro/mp.

Cumpărătorii au descoperit că majoritatea străzilor au o singură bandă pe sens şi trotuarele sunt inexistente abia pe la mijlocul anului 2008, când balonul imobiliar a început să se dezumfle în vestul Europei. Interesul pentru achiziţii în zonă a scăzut subit, ajungând la zero în prima jumătate a lui 2009.

Clienţi cu pretenţii


„Se caută chilipiruri, oamenii nu mai aruncă cu banii pe geam. Ei vor ca zona să fie accesibilă, cu drum asfaltat, nu mai riscă să achiziţioneze case în câmp”, spune reprezentantul Re/max.

Potrivit acestuia, sunt interesaţi cei care şi-au dorit mereu o casă şi n-au putut-o avea pentru că preţurile erau foarte mari. O altă categorie de clienţi care preferă Pipera este formată din familiile care au co piii la Şcoala Americană şi cei care au joburi în zona de nord.
 
Ei preferă comunităţile mici şi medii, cu standard de viaţă peste medie, vor să aibă locuri de joacă pentru copii, piscine exterioare sau interioare şi săli de fitness. Prea puţini sunt atraşi de viaţa la bloc.

„Apartamentele în blocuri cu regim de înălţime mare au avut succes în primul rând la investitori, iar la cumpărătorii finali până la sfârşitul anului 2007”, spune Valentin Ilie, CEO al Coldwell Banker.

Potrivit acestuia, blocurile nu au ce căuta acolo. „Te muţi în afara Bucureştiului să ai o casă pe pământ, nu un apartament la etajul 8”, spune Ilie.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele