Șef de secție din Penitenciarul Rahova, trimis în judecată

Autor: Cristian Şt. Vasilcoiu

Subcomisarul Virgil Mihuț este acuzat că a primit mită de la mai mulți deținuți, prin intermediul fostei soții a unuia dintre ei, pentru a le permite, printre altele, să dețină telefoane celulare în penitenciar.

Anchetatorii l-au filat pe șeful Secției a VI-a a Penitenciarului Rahova între lunile august și decembrie ale anului trecut. Au aflat, astfel, că subcomisarul Virgil Mihuț a luat mită de cel puțin 30 de ori în acest interval, de la diverși deținuți. Sumele erau trimise prin mandat poștal, între mai mulți interpuși, pentru a ajunge, într-un final, în posesia ofițerului. Relația cu acesta era ținută de unul dintre deținuți și fosta soție a acestuia, și ei inculpați în dosar, ca, de altfel, și celelalte persoane care au dat mită. Banii erau dați pentru ca deținuții să beneficieze de diverse privilegii, printre care acela de a avea telefoane mobile în penitenciar.

Subcomisarul Mihuț se află în arest de la jumătatea lunii decembrie. Dosarul - intrumentat de procurorii DNA și ofițerii DGA - a fost înaintat Curții de Apel București, spre soluționare.

Taguri:penitenciarul rahova, mita, DNA

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele