Şeful misiunii de observatori ai Ligii Arabe în Siria a demisionat

Autor: Simona Mătieş

Liga Arabă a acceptat demisia generalului sudanez, care a condus misiunea de monitorizare din Siria, şi a propus numirea unui fost ministru de externe iordanian, ca emisar special pentru criza din Siria, anunţă agenţiile străine de ştiri.

Abdel Elah al-Khatib, fostul ministru iordanian şi emisar al ONU în Libia, a fost propus pentru postul de emisar special în Siria al Ligii Arabe de către şeful Ligii, Nabil Elaraby, în timpul unei reuniuni a miniştrilor de Externe din ţările arabe, la Cairo.

Liderul Ligii a acceptat demisia lui Mohammed al-Dabi, generalul sudanez care a condus misiunea observatorilor în Siria şi care a renunţat la această funcţie în timpul reuniunii.

Luptele continuă în Siria

Între timp, forţele de securitate ale guvernului sirian folosesc prizonieri civili ca scuturi umane, plasându-i pe tancuri în oraşul Homs, aflat sub asediu, pentru a preveni atacurile venite din partea Armatei Libere Siriene, relatează activiştii opoziţiei, citaţi de CNN.

Această tactică a fost adoptată, aparent, după un nou bombardament care a avut loc, azi, în cartierul Baba Amr, spun localnicii, lăsând în urmă cel puţin 8 morţi. "Casa mea se clatină. Sunt aproape mort din cauza asediului", spune un activist al opoziţiei pe nume Omar.

Trei civili au fost ucişi, astăzi, susţine şi organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Un al patrulea civil a fost ucis de focuri de armp lângă oraşul Bab Houweid.

Primul general sirian asasinat

Trupele guvernamentale au intrat în oraşul Zabadani, care a fost, pentru scurt timp, sub comanda rebelilor, săptămâna trecută.

Activiştii susţin că 35 de oameni au murit, ieri, iar un general a fost omorât în Damasc. Generalul de brigadă Isa al-Kholi, directorul unui spital militar sirian, a fost ucis de membri au "unui grup terorist armat", imediat după ce a plecat de acasă, în nordul capitalei siriene, a anunţat agenţia de stat.

Este primul ofiţer de rang înalt din capitală asasinat de la începutul revoltelor, în luna martie a anului trecut, precizează BBC.




Taguri:siria, Homs, atacuri, bombardamente, Liga Araba

Spune-ţi părerea!

  • Orwell
    13 februarie, 00:52. Orwell

    Asta Dr ce vina avea??

    Este clar mana Americstanului Izdrakelului ,kurzilor antrenati in Izdrakel si alti mercenari din tarile arabe vasale Amerlociei.
    Pica Siria ,urmatoarea tinta ..Iranul!!

  • Cretinii aflati in slujba serviciilor straine de
    12 februarie, 17:31. Cretinii aflati in slujba serviciilor straine de

    spionaj si destabilizare a tarii au reusit printre altele sa omoare un cadru medical al armatei . Nu , ca -si merita soarta si arabii astia . Numai de nu s-ar intinde ciuma emigrariilor si-n EU dupa instalarea \"democratiei\" . Unii ar fi foarte bucurosi pt. asa ceva .

  • ion
    12 februarie, 16:13. ion

    nu a demisionat , a fost schimbat pentru ca data trecuta a spus adevarul ca demonstrantii sint de fapt bande armate de occident , cititi pe internet raportul misiunii de observatori arabi in siria , art 27 28 29 30 44 71.in urma votului la onu , acum onu vrea sa puna ei seful misiunii care va fi un fost ministru............iordanian, tara in care se pregatesc mercenarii pt. siria

    • Asa este Ioane
      12 februarie, 17:10. Asa este Ioane

      dar ce te faci cind toata mass media e sub controlul unei singure puteri si asta se mai numeste si democratie pe deasupra . Atita minciuna lustruita n-a existat parca nici pe vremea comunisitilor Ce-a ajuns Ev Zilei ....

    • IQarus (Dr)
      12 februarie, 21:11. IQarus (Dr)

      scribd.com/doc/80192098/Leaked-Report-Of-Arab-League-Observer-Mission-to-Syria-Jan-2011

      Te referi la asta ....sau .... ai si tu 'surse\" ....care livreaza informatia ...ocupational ??

      ...se pare ca \"Liga Araba\" confirma ..amestecul STRAIN ...in trebile intern-syriene !
      ;)

    • IQarus (Dr)
      12 februarie, 21:11. IQarus (Dr)

      scribd.com/doc/80192098/Leaked-Report-Of-Arab-League-Observer-Mission-to-Syria-Jan-2011

      Te referi la asta ....sau .... ai si tu 'surse\" ....care livreaza informatia ...ocupational ??

      ...se pare ca \"Liga Araba\" confirma ..amestecul STRAIN ...in trebile intern-syriene !
      ;)

  • Dr IQ
    12 februarie, 16:11. Dr IQ

    In SIRIA urmeaza ...epurari ....masive.

    Diin August ...va fi liniste la ei !


    .......mai vedem

  • shoshone
    12 februarie, 16:04. shoshone

    continuati, baieti.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele