„Aceasta este o problemă pe care o putem rezolva astăzi, interzicând paharul de plastic, punga de plastic”, a mai spus acesta.
Oceane poluate
Vasul din plastice, care va fi dezmembrat şi reciclat în Sydney, a fost făcut din sticle de doi litri, cumpărate în San Francisco şi lipite. Echipajul, format din şase membri, a folosit turbine eoliene şi panouri solare pentru a produce energie.
/embed>
Ambarcaţiunea a fost numită Plastiki, o referire la Kon-Tiki, un vas din lemn pe care aventurierul norvegian Thor Heyerdal l-a folosit să traverseze Pacificul în 1947. La bord există o toaletă ecologică, un sistem de colectare a apei de ploaie şi o grădină de plante, atârnată de catarge.
Catargele au fost făcut din aluminiu, iar pânzele din fibră de plastic reciclată. De-a lungul călătoriei, Rothschild a făcut scufundări şi în mijlocul oceanului a descoperit fărâme de plastic, degradate de soare şi sare, care se descompun în 450 de ani.
Fragmentele sunt mâncate de peşti şi astfel se întorc în lanţul alimentar. Programul pentru mediu al ONU a estimat că în fiecare kilometru pătrat de ocean există 13.000 de bucăţele de plastic, care provin din cele aproape 8 milioane de obiecte de plastic, care, zilnic, ajung în apă.
„Suntem cea mai nebună planetă, avem o problemă şi nu o putem rezolva astăzi. Trebuie să avem grijă de oceane, să ne asumă răspunderea pentru a le proteja”, a spus David de Rothschild.


Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum