SENATUL EVZ: Adevăr şi Reconciliere (I)

În perioada 2000-2007, a fost director executiv al Institutului pentru Justiţie şi Reconciliere. Garantul moral al instituţiei, reverendul Desmond Tutu, i-a elogiat activitatea de director al acestei instituţii spunând: „Odată cu fondarea sa, ai ales să urmezi dificila cale de a promova responsabilizarea (accontability) şi responsabilitatea în ţara noastră şi în alte zone ale continentului african”. Simultan, Charles Villa-Vicencio şi-a asumat rolul de consilier pe lângă Comisia de Adevăr şi Reconciliere din Peru (2003), Comisia pentru Pace din Sudanul de Sud (2006), în acelaşi an fiind consultant internaţional în Ţara Bascilor. A oferit şi oferă consiliere în probleme de justiţie de tranziţie în Burundi, Republica Democratică Congo, Nigeria, Mozambic, Somalia, Namibia, Rwanda (pentru Ministerul de Externe al Belgiei) şi Zimbabwe.

Se poate afirma, dincolo de orice îndoială, că Charles Villa-Vicencio şi-a dedicat întreaga viaţă construirii unei societăţi bazate pe respectul drepturilor omului, pe demnitate, civilitate, dreptate şi adevăr. Cariera şi activitatea sa pot fi echivalate cu rolul şi importanţa pe care îl au şi le-au avut în societăţile din Europa de Est disidenţi precum Vaclav Havel, Adam Michnik, Jacek Kuron, Bronislaw Geremek etc. Principiul cardinal care îi defineşte activitatea şi scrierile (a publicat şi editat optsprezece cărţi) este acela că obiectivul fundamental al procesului de justiţie de tranziţie este “vindecarea naţiunii”.

Charles Villa-Vicencio, alături de celelalte figuri emblematice ale opoziţiei faţă de apartheid, a înţeles, asemeni intelectualilor critici din fostul bloc sovietic, necesitatea construirii unei democraţii şi a refondării unor societăţi libere de domnia şi criminalitatea arbitrariului autoritar (ca formă de stat) pe principii precum responsabilitatea morală şi politică, cunoaşterea nefalsificată a trecutului, empatie şi demnitate, şi pe justiţie ca reafirmare a binelui comun.

Principala problemă formulată în opera lui Charles Villa-Vicencio este cea ridicată de filosoful argentinian Carlos Nino: „Cum putem trăi în prezenţa Răului?”. Cu alte cuvinte, intelectualul sud-african şi-a pus problema modului în care adevărul şi dreptatea pot fi reinstaurate într-o colectivitate, însă fără apariţia a ceea ce Nietzsche a numit „miasma cruzimii”. Proiectul său de „justiţie restaurativă” îşi are rădăcinile în aceeaşi dilemă asupra căreia au insistat, în 1991, Michnik şi Havel: „Unde se termină justiţia şi de unde începe răzbunarea?”. Sau, pentru a relua în mod fidel punctul de vedere al lui Villa-Vicencio, efectele eticii retributive trebuie ameliorate prin intermediul unui proces de vindecare purificatoare a cărui funcţiune este de a evita inversarea rolurilor dintre victimă şi făptaş şi, implicit, dublarea „actului malefic” în încercarea corectării nedreptăţilor trecutului.

Acest demers este fundamentat pe principiul arendtian de „depăşire a trecutului”, de găsire a unei justiţii care să se sustragă logicii violenţei care a marcat colectivitatea vreme de decenii. Profesorul Villa-Vicencio insistă pe principiul responsabilităţii morale şi pe imperativul demnităţii umane în contextul recunoaşterii şi istoricizării atrocităţilor din trecut. Pentru el, prioritatea justiţiei de tranziţie trebuie să fie: „căutarea unui nou sens, a unei noi valori a vieţii şi crearea unui mediu în care atrocităţile trecutului sunt mai puţin probabil să se repete în viitor”.

CITIŢI ŞI:

EXCLUSIV EVZ:

"Miracolul din Africa de Sud", în alb şi negru

"Înghiţeam apartheid-ul prin laptele mamelor noastre"

ANDREI CRĂCIUN: Pentru cei care nu gândesc