SENATUL EVZ: Băsescu dă străzii mesajul cerut: gaz ieftin la popor

Autor: Sorin Ioniţă

Închideţi mall-uri şi deschideţi fabrici\", a strigat piaţa post-modernă şi anti- consumeristă, completând cercul.

Doar cu douăzeci de ani în urmă noi, tinerii ingineri ai Republicii Socialiste, ne-am fi tăiat o mână ca să se închidă naibii fabricile în care se slugărea animalic, fără vreo perspectivă, în frig, întuneric şi miros de varză din borcan încălzită pe reşou din cărămidă refractară, şi să se deschidă în loc mall-uri curate şi luminoase – nu că am fi ştiut pe vremea aia că aşa se cheamă.

Lasă că nu se ştie cu e adresată chemarea, atât mall-urile cât şi fabricile fiind azi private. Dar farmecul retro, antiglobalizant al lozincii a avut mare trecere în special la studenţii de umanioare, literaţii underground şi alţi tineri alintaţi, cu aspiraţii oricum post-industriale, precum şi în presă sau PR. Bănui că nimeni n-a încercat de fapt să se angajeze într-o fabrică din cele deja existente, că locuri disponibile ar fi (vezi aici) şi nu te obligă cineva să mergi la mall. Doar că viaţa de muncitor nu-i nici pe departe aşa amuzantă precum protestele anti-dictatură ţinute în democraţie, sau ritualurile tribale din galeria de fotbal. E bine deci să lăsăm aceste bravade neo-proletcultiste acolo unde s-au născut, anume în planul pur estetic. Mai important e ce se întâmplă cu ordinea constituţională. Coaliţia de guvernare trage nădejde să n-o mai lălăie mult cu organizarea alegerilor, anunţând calendarul firesc, în acord cu decizia Curţii Consti tuţionale – locale în iunie şi generale în toamnă – fără să mai studieze alte variante exotice, cum are aerul că ar dori să facă.

Dincolo, după ce patru ani de zile au cântărit cu o balanţă juridico-farmaceutică fiecare nenorocită de lege pentru câini vagabonzi şi fiecare ridicare de sprânceană a lui Băsescu, să vadă dacă nu sunt cumva împotriva firii, e de sperat că şi talmudiştii din PNL şi Antena 3 vor abandona haiducia constituţională totală la care se dedaseră brusc: dizolvarea Parlamentului prin demisii individuale. Aşa ceva e imposibil după litera legii fundamentale, dar se pare că pentru o cauză nobilă, sub îndrumarea cărturarului Ludovic Orban, erau gata să renunţe la fundamentalism şi să dea constituţiei o lectură creatoare.

În plus, de vreo două săptămâni asistăm la escaladarea limbajului violent şi la o lipsă uluitoare de bun simţ din partea liderilor politici şi altor persoane publice – care, apropo, mor de dragul pieţei, dar fără să calce pe acolo. Mă gândesc că asta va produce, fix ca în campania din 2009, efectul contrar: va enerva şi înstrăina de protest atât grupurile autentice care ieşiseră iniţial în stradă în urma episodului Arafat, cât şi majoritatea tăcută, mai mult sau mai puţin atinsă de criză şi nemulţumită de călcatul în străchini al lui Băsescu, dar care ştie bine că, în ciuda acestora, nu trăieşte în "dictatură". Nu ştiu dacă în locul unui PDL clientelist şi al unui preşedinte neinspirat în declaraţii, dar care au ţinut linia generală corectă, lumea va vota o fanfară de bufoni care se disting doar prin datul în stambă.

E deprimant şi să vezi că persoane publice şi societate civilă n-au nimic de obiectat faţă de comparaţiile obscene cu epoca Ceauşescu şi revoluţia din ’89, iniţial amuzante în ridicolul lor, dar finalmente ofensatoare la adresa celor care chiar au murit pentru libertate odinioară; faţă de fluturarea autistă a stafiei unei dictaturi care nu există; sau de încercările disperate de a exporta atare marote în Parlamentul European.

La fel de deprimant cum este că, în plin scandal, premierul să se dea pe mâna unui clan de familii cu interese în energie din judeţul Cluj, punând în fruntea Transelectrica un membru cu epoleţi al acestora ce nu are nici în clin, nici în mânecă cu producerea şi transportul de electricitate, într-un soi de colonizare de tip rusesc, cu siloviki, a sectorului. Boc a făcut pasul înapoi, dar nu sub presiunea străzii, care e ocupată să lupte cu globalizarea şi să înjure tehnocraţii de la BNR şi FMI (cerând însă, perfect contradictoriu, guvern de tehnocraţi în fruntea ţării), ci tocmai la presiunea FMI şi a presei mai puţin inflamate.

Pe scurt, nu văd motive de optimism. PDL şi Băsescu vor ceda sub presiuni, dar nu în direcţia bunei guvernări, ci în partea cealaltă. De exemplu, cum au făcut ieri, când s-a anunţat că vom decala calendarul de liberalizare a preţului la gaz până la Paştele cailor (2020) scoţând ca de obicei în faţă pe micul consumator şi ascunzând mai în rândul doi pe marii beneficiari ai măsurii, precum dl. Ioan Niculaie.

Taguri:Traian Basescu, PDL, gaz metan, nicolae ceausescu, BNR, FMI, gaze, preturi

Spune-ţi părerea!

  • mirelu
    11 februarie, 17:23. mirelu

    Ghiciti cu cine ar seamana antonescu ,daca sia-r aplica o musteata [tip trapez] nu credeti ca i sa-r nimeri un costum alb si cu mainele la spate

  • gigel.
    11 februarie, 17:19. gigel.

    Cu cine se intelege mai bine oprescu: cu ponta sau cu antonescu?

  • Gabriel
    31 ianuarie, 23:46. Gabriel

    Adrian Vasilescu, in cartea sa recenta, dadea 4 solutii exhaustive de iesire din criza : 1.Interventia statului in economie ( ori investitii de stat ori limitarea politica a lacomiei capitalistilor); 2.Inflatie ( cresterea generalizata a preturilor, deci sacrificarea popoarelor); 3.Austeritate bugetara ( tot sacrificarea popoarelor prin cheltuieli mici cu subzistenta si investitiile de stat); 4. Razboiul ( adica, sacrificarea vietii si aspiratiilor oamenilor, in sensul reducerii dorintei de a beneficia de rezultatele muncii lor prin efectulul psihologic al fricii de moarte violenta). Ce solutie a ales UE ? SACRIFICAREA POPULATIEI PRIN AUSTERITATE. Deci tot popoarele vor plati lacomia capitalistilor globalisti si a politicienilor !

  • Gabriel
    31 ianuarie, 21:56. Gabriel

    Pozitiile publice de globalist veros ale lui Croitoru si ale lui Isarescu, cum ca 3 salariati la patron tin in spate 1 salariat la stat, antagonizandu-i, insa uitand sa spuna ca aia 3, de fapt 3 milioane imbogatesc si pe capitalistii autohtoni si pe cei externi globalisti, politicieni si alti privilegiati...m-au convins ca sediul raului este in Banca Nationala. Apropo, independenta bancilor centrale nu este un dat normal, natural, firesc, legic economic, ci este o politica globalista a UEM (Eurozonei) obligatorie doar din 1994 - de fapt este o deznationalizare a activitatii in interese externe.

  • nerevolutionarul
    31 ianuarie, 20:11. nerevolutionarul

    I-ati numit superb pe liderii usl.......fanfara de bufoni..Bravo dle Ionita

    • misel
      11 februarie, 17:57. misel

      La varful U.S.L.se afla un repetent, un chiulangiu ,vehement peste masura si cu gura mareeeeeeeeeeeeeeeeeee

  • bogdan misaila
    31 ianuarie, 15:28. bogdan misaila

    \"Doar cu douăzeci de ani în urmă noi, tinerii ingineri ai Republicii Socialiste, ne-am fi tăiat o mână ca să se închidă naibii fabricile în care se slugărea animalic, fără vreo perspectivă, în frig, întuneric şi miros de varză din borcan încălzită pe reşou din cărămidă refractară, şi să se deschidă în loc mall-uri curate şi luminoase – nu că am fi ştiut pe vremea aia că aşa se cheamă.\"

    Mai nene, am trait in lumi paralele, zau asa! Acuma stiti si ce gandeam acum douazeci de ani, fara s-aveti nici un dubiu.

  • FAN BASESCU BOC
    31 ianuarie, 14:27. FAN BASESCU BOC

    Bravooo ! DOMNULE IONITA AI SPUS CE TREBUIE ,Sper ca Presedintele sa nu CADA in pacatul populismului ....Iara NICULAIE sa cumpere gaze la preturi corecte .

    • FAN BOC BASECU'
      31 ianuarie, 17:41. FAN BOC BASECU'

      Linisteste-te, presedintele n-a sa CADA, o sa PICE ! NU VA FIE FRICA, BOK-BASECU' PICA !

  • help!
    31 ianuarie, 13:19. help!

    ,,nimeni n-a încercat de fapt să se angajeze într-o fabrică din cele deja existente, că locuri disponibile ar fi (vezi aici)''
    Am remarcat vestea buna din articol , sunt locuri de munca libere in fabrici! O singura problemuta, n-am reusit sa gasesc unde anume sunt fabricile astea, scrie ,,vezi aici'' , dar nu-mi dau seama unde ,,aici''.

    • FAN BASESCU BOC
      31 ianuarie, 14:31. FAN BASESCU BOC

      VEZI,, AICI'' cred ca a vrut sa faca trimitere la ,Fortele de Munca' !!! Acum nu stiu daca te-am ajutat putin !!!..

  • Gabriel
    31 ianuarie, 11:51. Gabriel

    ACTUALITATE, CE SE PETRECE PE LA BRUXELLES : Basescu face exact ce TREBUIE sa faca Presedintele, dovedind ca a inteles situatia geopolitica : sa mai salveze ce se mai poate din tara asta, supusa impunerii globalizarii anglo-saxone prin institutiile Bretton-Woods, supusa globalizarii mai mici numite Uniunea Europeana in care noi suntem o colonie. Sa se bata macar pentru respectarea principiului liberei circulatii a fortei de munca si cu abilitate, sa evite distrugerea statului ( teoretic responsabil de bunastarea si securitatea poporului) in fata asa-numitelor piete, de fapt capitalisti lacomi si egoisti, generatoare ale haosului social si moral actual.

    • LiveTv
      31 ianuarie, 13:27. LiveTv

      Basescu face exact ce trebuie sa faca: zboara cu cariciopterul la Targoviste, unde-l asteapta cu mult drag Gellu Voican Voiculescu cu un Kalashnikov nou si...

      • marian
        11 februarie, 18:09. marian

        ba live se vede ca esti din clica celor care la ucis pe ceausescu dar tu ai o calitate in plus ; or esti prost, or esti negru in ceru gurii marssssssss marss marssssssss comunist pr............st

  • Gabriel
    31 ianuarie, 11:51. Gabriel

    ACTUALITATE, CE SE PETRECE PE LA BRUXELLES : Basescu face exact ce TREBUIE sa faca Presedintele, dovedind ca a inteles situatia geopolitica : sa mai salveze ce se mai poate din tara asta, supusa impunerii globalizarii anglo-saxone prin institutiile Bretton-Woods, supusa globalizarii mai mici numite Uniunea Europeana in care noi suntem o colonie. Sa se bata macar pentru respectarea principiului liberei circulatii a fortei de munca si cu abilitate, sa evite distrugerea statului ( teoretic responsabil de bunastarea si securitatea poporului) in fata asa-numitelor piete, de fapt capitalisti lacomi si egoisti, generatoare ale haosului social si moral actual.

  • Mahon
    31 ianuarie, 11:51. Mahon

    Ciudat ca un asemenea om ca tine, super-intelectual, super-capabil, mare adept al pietei libere lucreaza la altii si nu-si face o mare firma privata ca sa ne arate si noua. desigur ca asocierea unui creier extraordinar cu initiativa libera ar crea o firma port-drapel a capitalismului autohton!
    Si cu toate astea tu lucrezi la o firma falimentara a altora. Firma alimentata de la buget de alt mare capitalist care a lucrat doar la stat: basescu.
    ceva nu se potriveshte aici.

  • Gigi
    31 ianuarie, 11:03. Gigi

    Nu mai arde gazul degeaba, chiar daca-i ieftin, dom Ionita, ca toti ceilalti pedelaci, si fa si tu un lucru util pentru tara asta: planteaza un pom, sadeste o floare ori du-te la manifestatiile populare din Piata Universitatii !

  • guzana
    31 ianuarie, 10:43. guzana

    Oricum in piata univ.au mai ramas urland din toti rarunchii revolutionarii unuia Dinca care (cacofonie intentionata ) nu mai au stipendii deocamdata anul asta si apoi vor pune iar botul la tzutzuroi.Ca le vor da iarasi privilegiile alde Antonescu si Ponta daca vor castiga,desi sper din toata inima sa nu aiba nici o sansa.Si asta o spune unul care a votat constant cu PNL-ul din 90 incoace.Decat alde Mitrea,Sarbu,Hrebenciuc,Oprisan

  • LianaGhiorghioff
    31 ianuarie, 10:10. LianaGhiorghioff

    Liberalizarea preţului la gazele naturale atât pentru industrie cât şi pentru particulari ar fi avut un impact negativ asupra inflaţiei, deficitelor structurale şi în final, că asta ne interesează tot mai mult, asupra propriilor buzunare.
    Că nu e vesel pentru consumatorul casnic, se înţelege dar tot atât de bine trebuie înţeles şi impactul pe care această acţiune o are pentru industrie. Costuri mărite înseamnă preţuri mărite, înseamna cheltuieli individuale suplimentare, inflaţie s.a.m.d.Nu cred că măsura îi vizează pozitiv pe marii consumatori şi numai pe ei, ci prin reacţie în lanţ, ajunge pâna la ultimul român.Gândiţi-vă numai la preţul gigacaloriei.
    Deasemenea nu cred că e bine să tot împingem în faţă infractorii astfel încât să murim şi noi deodată cu \"capra\" lor.
    Intrucât orice măsură luată de executiv în acest an va fi disecată şi politizată, te apucă râsu' când citeşti, chiar şi pe această pagină, interpretări abracadabrante.Dealtfel, domnilor simpatizanţi USL, măsura nu e bătută în cuie. La anul când USL va fi la putere şi când va anula în bloc toate legile, hotărârile, prevederile actualei puteri aşa cum s-au exprimat în nenumărate rânduri, inclusiv va liberaliza preţul la gaze.... să vedeţi veselie!

    • juju
      31 ianuarie, 10:29. juju

      Liana,

      Lasa diversiunile murdare.
      Vorbesti tu in numele USL??
      Nu a spus USL niciodata de aceasta liberalizare, dar voi ati luat-o razna.
      Vreti sa stea pe viata un guvern si un presedinte care s-au dovedit incapabili si si-au pierdut credibilitatea??
      OK, mergeti in Belarus, unde modelul se aplica.

      • #SCUFITA ROSIE#
        31 ianuarie, 10:59. #SCUFITA ROSIE#

        Du-te frate \"pe sticla\" linga ChireaK si Ciuvica...Prea le stii bine...Le citesti de undeva sau oarescine (Felix-Ciripel)_iti sopteste la ureche...

        • juju
          31 ianuarie, 11:11. juju

          Cocolos,

          Astea nu sunt treburi de stiinta, ci de bun simt..Ce sa-i faci, eu il am, iar tu nu-l ai. Asta este.

        • #SCUFITA ROSIE#
          31 ianuarie, 11:32. #SCUFITA ROSIE#

          @ juju...Ca tot veni vorba de bun simt...Apreciez ca nu mai injuri birjareste pe forum...Pe de alta parte, sint citeva persoane de bun simt pe care posteaza aici...Crede-ma nu faci parte dintre ele...sorry...

      • gica
        31 ianuarie, 13:04. gica

        Jujulica cocolos !
        Mai ai carnetul de partid PCR-ist sau l-ai ascuns pina vine iar Gasca la putere ?

      • FAN BASESCU BOC
        31 ianuarie, 14:36. FAN BASESCU BOC

        ANTONESCU SI PONTA MERU AU SPUS CA VOR DA DE PAMANT CU LEGILE LUI BOC CAND AJUNG EI LA GUVERNARE....Darrr cred ca vor pastra pe cea cu salariile si pensiile scazute % la % Aici nu vor umbla .

        • juju
          31 ianuarie, 17:49. juju

          Au spus ca elimina aberatiile din acele legi.
          Sa fim seriosi, acele legi asumate dupa dictare de guvernul Boc contin o multime de aberatii, de enormitati.
          Acelea normal ca vor fi eliminate.
          Iar cu salariile, ei au zis ca vor duce politici mai inteligente , active economic, care vor crea posibilitatea de a putea mari salarii.
          In acest moment, cand o gramada de investitii private straine au plecat si pleaca inca din tara, e foarte greu sa cresti salarii peste noapte.
          DAR, ducand alta politica, mai inteligenta, in mod cert ei vor crea si aceste posibilitati.

    • Olaru
      31 ianuarie, 10:53. Olaru

      Vorbind numai despre combustibili, solutia nu este controlul asupra pretului ci eficientizarea consumurilor. Acest lucru este posibil. Am incercat sa abordez subiectul dar glasul meu nu a fost auzit din cauza ragetelor specialistilor in domeniu. Privind o comunicare directa, m-am lovit de incapacitatea ( sper eu, numai a) celor care selecteza mesajele, pentru ca am incercat sa comunic cu oameni de decizie cum este: Udrea, Vanghelie si culmea, Iulian Iancu. Nici macar nu au pus pe cineva sa intrebe, ce vreau? Ce concluzie ar trebui sa trag ? decat ca, nici nu le pasa. Niciunora.

      • Olarule
        31 ianuarie, 13:33. Olarule

        Cand imi acorzi si mie niste ore? Am niste idei...
        Emil

  • Mihai
    31 ianuarie, 09:28. Mihai

    Domnule Ionita, va felicit pentru articol. Va admir pentru extraordinara abilitate de a identifica resorturile ce pun in miscare actorii politici ai momentului, precum si pentru stilul concis dar savuros. Articolele dvs. sunt o gura de oxigen in peisajul atat de degradat al presei contemporane. Ar trebui sa le selectati pe cele mai reusite si sa le adunati intr-un volum.

    • Pupinkurist PeDeList
      31 ianuarie, 10:10. Pupinkurist PeDeList

      Sa le selectati intr-un volum intitulat \"Oda Diktakyorului romanb\", domnule Ionita, va rufgam mult !

  • gazaru
    31 ianuarie, 09:20. gazaru

    Atata vreme cat gazul nu e subventionat, nu vad ce rau ar provoca in economie. Important e sa nu se continue cu masuri populiste contra economiei.

  • Florin C
    31 ianuarie, 09:00. Florin C

    D-le Ioniţă, pentru mai buna receptare a mesajelor dumneavoastră, nu face bine să îngroşaţi tonul anti opoziţie, dacă nu faceţi acelaşi lucru şi împotriva puterii.

    Dumneavoastră, domnul Cumpănaşu, doamna Mungiu (cu unele bemoluri) sînteţi printre puţinele figuri publice care păreţi să ţineţi cumpăna dreaptă în judecarea atîtor lucruri tîmpite care se petrec în ţara noastră.

    Opoziţia într-adevăr e foarte vulnerabilă azi în ce priveşte mesajul său, dar asta nu înseamnă că trebuie distrusă ideea de opoziţie. Impunerea atîtor măsuri de forţă a actualei puteri are nevoie de contraponderea unei opoziţii, astfel încît puterea de azi să nu-şi piardă de tot minţile.

    Pericolul e mare ca, dacă opoziţia e neputincioasă, puterea de azi să-şi piardă simţul realităţii şi să calce în picioare regulile democraţiei. În România, democraţia poate fi uşor manipulată, şi ăsta e riscul dacă opoziţia nu va fi în stare să controleze corectitudinea scrutinelor de anul ăsta, să ne trezim cu o dictatură mascată, cu un partid unic împărţit convenabil în coaliţii de guvernare obediente şi opoziţii formale.

    Decît să înfundaţi şi mai mult opoziţia, mai bine le-aţi arăta unde greşesc, astfel încît să le revină credibilitatea. În momentul ăsta, opoziţia se bazează exclusiv pe sentimentul anti-Băsescu al populaţiei, însă nu se gîndesc că el poate fi uşor întors în favoarea lui Băsescu, dacă pe ultimii metri se vor lua măsuri de relaxare a austerităţii.

    Dacă aş fi în locul dumneavoastră, al societăţii civile, m-aş dedica exclusiv educării opoziţiei în a transmite un mesaj coerent, prin lideri credibili (nu ăştia de-acuma, în orice caz). Avem nevoie de aşa ceva, altfel ne îndreptăm, dacă nu spre dictatură, atunci spre autoritarism.

    • urbanie
      31 ianuarie, 09:18. urbanie

      1.Mie nu mi se pare ca a mangaiat aici Puterea, nici ca a vorbit impotriva...opozitiei.
      2.Invit pe toata lumea sa faca o comparatie intre \"averea\" lui Boc si cea a Bombonelului - primul miliardar roman in ordine istorica... Intelegeti de ce-l voi vota vesnic ?

      • Florin C
        31 ianuarie, 09:57. Florin C

        Eu mă refeream în general, nu doar la articolul ăsta.

        Domnul Ioniţă pare să se fi specializat de a vorbi/scrie în ironii cînd spune lucruri grele, cam la fel cum face Monica Macovei, care nu acuză, doar expune nişte fapte (uneori revoltătoare) dar care dacă nu sînt concluzionate, atunci ele rămîn la stadiul de ironii, expuneri de fapte şi atît. De-aia Monica Macovei e antipatică, zici că treaba ei e numai de aici pînă aici, după care gata, „ce pot să mai fac ?”

        Societatea civilă trebuie să fie mai militantă, să aibă un mesaj mai percutant, nu doar să sune din clopoţel.

    • Emil
      31 ianuarie, 13:35. Emil

      Cumpanasu? Pai daca, asa cum a declarat, el se informeaza DOAR pe situl realitatii TV, ce sa zic? Ai zis tot tu:-)

  • Olah
    31 ianuarie, 08:59. Olah

    Domnule Ionita, va citesc fiecare editorial. 75% din ele imi arata ca si majoritatea tacuta are exponentii ei. Trecand pe diagonala comentariile la articol, nu pot sa nu remarc sleahta de raspandaci care in loc sa se duca intr-o ”fabrica” sau sa dea o sapa pentru tara asta stau si comenteaza pe ziare la comenzi politice. Mie daca nu-mi place un ziar, nu-l citesc. N-am deschis niciodata Jurnalul National, iar A1 ai A3 sunt pe la canalul 90 si ceva. De ce unii ar citi ziarele care nu le plac, zilnic, si si-ar mai pierde si vremea comentand? Pentru ca lucreaza in vreo ”fabrica de PR”?

  • Red Wall
    31 ianuarie, 07:47. Red Wall

    Lume, lumeeeeeeeee, hai la baiatu' sa-ti dea varza a la Cluj si ghiveci a la Ploiesti, ca-s din belsug si ajung la toti cititorii, putini de altfel. Domnu' Ionita, eu zic sa-ti pregatesti bagajele, ca daca-ti citeste madam Mungiu insailarea jurnalistica, valea de la SAR, ca 'telectuali ca matale gaseste pe toate drumurile, mai ales acum iarna, cand nu au adapost.

  • dude
    31 ianuarie, 07:44. dude

    Esti ptrost de mori - cine cistiga din liberalizarea gazului? XXX poate ca are actiuni la companiile de energie dar muritorul de rand - pierdea ca el trebuia sa platesca.
    Ai fost inginer degeaba - ca nu ai gandire de inginer - esti un scirta scarta pe hartie.
    Dupa ce s-au privatizat companiile de energie pe 2 lei si profitul zboara spre vest acum mai trebuia sa le mareasca profitul prin liberalizare pretului - afonule!
    Sau esti pus de nu stiu care companie sa dai din gura la fel cum sunt si unii care doresc privatizarea CFR -ului pe 2 lei in conditiile in care numai fierul vechi - vagoane, sine - face zeci de miliarde....sau esti afon ......
    Tradatorule...... ... Esti platit sa scri....

    • gabriel p
      31 ianuarie, 09:44. gabriel p

      mi-e teama ca n-ai ureche muzicala dude, care companii de energie s-a privatizat? poate distributia, adica negotul !

      • dude
        31 ianuarie, 11:09. dude

        cred ca petrom care produce 50% din productia interna de gaze.
        liberalizarea include atat productia cat si distributia si ambele vor castiga mai ales la consumatorii captivi care nu au posibilitatea sa isi schimbe sursa.

  • franky
    31 ianuarie, 06:24. franky

    Sa schimbam oranduirea prin proteste in strada si plangeri la Consiliul Europei. Va veno oranduirea celor 1.4 milioane de bugetari, 4 milioane de pensionari, cateva zeci de mii de revolutionari '89 si sindicatele (tot ale bugetarilor) schilodite de DNA. In total... 60% din electorat, conform ultimului sondaj, sau 80-90% din romani, conform Realtatea TV si Antena 3. Va fi, deci, o Romania comunista, asa cum fu ea odata, asa cum nu a incetat sa si-o viseze Bunicuta, asa cum si-a imaginat-o tanarul ginere de fost ministru scopit, la gura sobei, cand se juca cu masinutele si primea un maiou imprimat cu poza unui Che Ghevara.

  • Poporul Roman
    31 ianuarie, 06:00. Poporul Roman

    Dupa ce pyratu si pyticu au nenorocit neamul romanesc prin legile lor de groaza (taierea alocatiei copiilor, a pensiilor, a salariilor, triplarea birurilor pe PFA, iesirea la pensie la 70 de ani --in carje--,dublarea pretului benzinei si al gigacaloriei, codul muncii sclavagiste etc.), a aparut urmatoarea DOINA DE DOR SI JALE:'Caci basescu pentru noi / Este mussolini 2 ! / Bok= tsunami cultural / Economic si social / Catastrofa pe plan national !'

    • eu
      31 ianuarie, 07:17. eu

      nu-ti mai spune poporul roman, spuneti simplu prostul romaniei

      • urbanie
        31 ianuarie, 09:20. urbanie

        Hi-hi-hi...dragutz !... Mai nasol e ca-s multi. Multzi si prosti...

      • eu
        31 ianuarie, 10:12. eu

        Bine, poftim :eu sunt prostul romaniei !

  • Ampoitza
    31 ianuarie, 04:59. Ampoitza

    Te bagasi,mai KK taline!!!.Ia,matali un :Hai sechetir!!!-tie si dobibocilor in general.

    Apel către lichele

    Camarila intelectuală a lui Traian Băsescu
    sau despre
    onoarea de a fi român.
    - Lista deschisă -
    Horia-Roman Patapievici
    Gabriel Liiceanu
    Mircea Cărtărescu
    Vladimir Tismăneanu
    Mircea Mihăieș
    Sever Voinescu Cotoi
    Traian Ungureanu
    Monica Macovei
    Daniel Funeriu
    Theodor Paleologu
    Valeriu Turcan
    Sebastian Lăzăroiu
    Nicolae Manolescu
    Cristian Preda
    Dan Tapalagă
    Theodor Baconski
    Andreea Vass
    Andreea Pora
    Cristian Câmpeanu
    Dan Cristian Turturică
    Tia Serbănescu
    Toma Roman
    Sabina Fati
    Marius Ghilezan
    Rodica Culcer
    Radu Moraru
    Ion Cristoiu
    Grigore Cartianu
    Robert Turcescu
    Gigi Becali
    Dan Andronic
    Mihai Neamtu
    Elena Udrea
    Traian Igaș
    Dinu Patriciu
    PreaFericitul Daniel

    Curtea Constituțională
    Grupul GDS
    Institutul Cultural Comun
    Asociatia 21 decembrie București
    Societatea Timișoara
    Evenimentul Zilei
    România Liberă
    Curentul
    Formula AS
    Televiziunea Națonală
    Nașu B1
    \"Grupul pentru Investigație Morală\"

    • Scrie, domnule (doamna), intelectuala intre
      31 ianuarie, 07:57. Scrie, domnule (doamna), intelectuala intre

      ghilimele, ca cei neavizati chiar cred ca toti din pomelnic au ceva in comun cu cultura. Or avea, insa cu cultura mare, de legume sau alti castraveti si morcovi, dupa preferinte si situatii.

      • #SCUFITA ROSIE#
        31 ianuarie, 09:23. #SCUFITA ROSIE#

        Si morcovii respectiv castravetii sint legume...In rest, pune mina pe carte, nu musca, iar de restu;...minte sa ai si-un clop de prune...uscate...

  • Garfield*motanu
    31 ianuarie, 01:20. Garfield*motanu

    Un scut antiger nu instalaţi?
    Autor: LUCIAN AVRAMESCU
    Incă preşedinte, Traian Băsescu anunţă tema dialogului iminent cu secretarul general al NATO – „instalarea scutului antirachetă şi securitatea aeriană”. Mă apucă ameţeala. Nu pentru că respectiva temă n-ar fi importantă şi, ca atare, pritocită şi răspritocită, ci pentru că în clipa asta gerul – cumplit, nemilos – ucide. În noaptea asta, la Sângeru au fost 20 de grade sub zero, acum sunt minus 17, geamurile au devenit vitralii de gheaţă, soba dogoreşte, dar la un pas mai departe, în odaie, e frig.
    Un scut antiger nu instalaţi, domnilor? – exclam. Au murit de ger doar în această noapte şapte oameni. Şi invazia siberiană abia a început. O prietenă octogenară din Drumul Taberei îmi spune că încă nu şi-a permis luxul de a porni caloriferele rămase reci din iarna trecută. N-ar fi gerul o temă potrivită pentru CSAT? Sau sărăcia nu s-ar nimeri, ca temă de dezbatere, pe calapodul înaltului organism ce-l are în frunte pe Traian Băsescu? Securitatea aeriană, zice preşedintele, cu gravitatea unuia care, şef fiind, ştie el ce ştie, nu se uită la gloata care, în nerozia ei, habar n-are ce-i lipseşte. Măi prostovanilor, vouă vă lipseşte securitatea aeriană, de asta vă doare burta.
    Mă uit peste casele amorţite sub nămeţi. Sfredelele unor fumuri gălbui ies din hornuri şi se înfig în tării, ameninţând grav securitatea aeriană. Ca nişte creioane boante, hornurile se iscălesc pe cer, semn că înăuntru sunt încă oameni, unii dintre ei având neobrăzarea de a rămâne vii. Oameni vii sunt şi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Cei mai vii dintre noi toţi. În vocea lor se regăsesc şi ofurile celor rămaşi în case. Sunt proteste „fireşti”, zice relaxat preşedintele, măsurile de austeritate, bla, bla. Nimic despre singura cerere rămasă pe agenda protestatarilor, cea care condensează în ea şi acuza mizeriei morale care a stâlcit chipul României şi sărăcia şi jaful – „Jos Băsescu!”.
    Pe vremea asta câinoasă, cuvintele sunt rostite cu zgârcenie. Rar, din ce în ce mai rar se scandează „Jos Guvernul!” sau „Jos clica mafiotă!” sau „Jos trădătorii!”, fiindcă oamenii au înţeles că toate relele poartă un nume, iar numele este Băsescu. De ce nu le satisfaci cerinţa, domnule preşedinte? Îţi stă la îndemână. Nu e nevoie de noi împruturi la FMI, nu trebuie să te ceri la tablă de la doamna învăţătoare. Nu-i nevoie să convoci colegii din celelalte ţări europene fiindcă nu prea te ştiu. O faci şi gata. Eliberezi, fără jandarmi, fără bastoane, fără fumigene, Piaţa Universităţii. Ar fi unicul gest patriotic pe care l-ai înfăptui.
    Gerul şi sărăcia, sărăcia şi gerul domnesc peste România. Eternizate de ger, zăpezile scrâşnesc sub tălpi, şi-au pierdut catifelarea, candoarea, poezia. Câteva mogâldeţe negre – le zăresc prin geam, în răritura unei păduri – adună din zăpadă vreascuri. Nu-mi dau seama dacă-s adulţi sau copii. Cert e că-s săraci, că o duc rău, că n-au avut bani să-şi cumpere lemne de foc. Cu o crosnie de vreascuri încearcă să alunge frigul atotstăpânitor, frigul care intră nu doar în case, ci şi în oameni. Mă mândream cu o splendidă colecţie de muşcate, cumpărate de la florari, butaşi luaţi de la mănăstiri sau de prin lume, pe unde am mai umblat şi eu.
    Le păstram peste iarnă într-o terasă închisă şi cu lumină solară din belşug. Păzite de un calorifer electric au rezistat în toate iernile. Noaptea care s-a încheiat le-a venit de hac. Bietul calorifer a fost înfrânt de gerul care, iată, intră prin pereţi şi geamuri, mătură tot. Clopotul bisericii din satul Tisa bate rar, de cum s-a crăpat de ziuă, semn că nu doar muşcatele mele au murit. Sunetul e stins, de parcă limba clopotului ar lovi pâslă, nu metal. E iarnă. O iarnă pe care mi-am dorit-o, cu zăpezi adevărate şi chiar cu ger. Ceva însă nu se mai leagă. Nici cuvintele nu mai vin cum veneau. „Nu locuim într-o ţară, scria Emil Cioran, locuim într-o limbă. Asta şi nimic altceva înseamnă patria.”
    Dar patria limbii mele e îngheţată azi, nu-şi mai găseşte cuvintele, nu-şi mai găseşte, rătăcit în dicţionare, sufletul. Iarna, nu cea meteorologică, s-a prelungit obraznic şi ucigaş peste patria vieţilor noastre şi e vremea, sunt convins că a sosit vremea, să se încheie.
    hm! Gm.

    • CatalinVoicu
      31 ianuarie, 01:45. CatalinVoicu

      Avramescule, mi-a placut pastelul tau de iarna, dar nu trebuia scris in versuri?

      • Red Wall
        31 ianuarie, 07:52. Red Wall

        Ce inseamna sa aiurezi la ore tarzii din noapte, crezand ca esti spiritual!

    • FAN BASESCU BOC
      31 ianuarie, 14:49. FAN BASESCU BOC

      Domnule AVRAMESCU,din frumosul ,,CONAC '' al domniei tale din acel frumos colt de rai ai reusit sa faci harcea -parcea si literatura si iarna,insa cu siguranta ai ,UNS ' sufletul MOTANULUI SI USLASILOR Noroc ca falnicii brazi din cimitirul satului au fost taiati caci alltfel ar fi daramat cu siguranta cavoul bunicilor domniei tale sub greutatea crengilor pline de omat si suparare la articolele pe care le scrieti .!....

  • Europeanul
    31 ianuarie, 01:09. Europeanul

    Dupa ce \"a dat cu muccii\" in legea sanatatii, Basescu face un part, astfel ca toata lumea va avea gaze pe gratis, mai putin infractorul Ioan Nicolae si restul \"baietilor destepti\" clientii camuflati ai matrozului national, care, in schimb, vor trebui sa achite regulat cotizatia de partid..

    • Moşu-supraveghetor de imbecili
      31 ianuarie, 06:21. Moşu-supraveghetor de imbecili

      @Europeanul

      Mă' ţoapă schizo,,frenetică'', la ora postării, n-ai putut dormii de pârţul lui Băse?!
      Auzi la el, ţopârlanul român deghizat în european, dar cu apucături momârlan!

  • 1984
    31 ianuarie, 00:19. 1984

    Traiasca marele nostru conducator, genialul Bassescu!
    Fara el tara s-ar narui si noi toti am muri.
    Noroc cu geniul carpato-danubiano-pontic si cei din jurul sau, toti neprihanitzi, cinstiti, inteligenti si care lucreaza neabatut, 24 din 24, pentru propasirea patriei!
    Noi toti ii sustinem sa stea la putere 100 de ani pt ca iubesc tara si tara ii iubeshte la maxim!

    • gabriel p
      31 ianuarie, 09:11. gabriel p

      Hai ca m-ai convins musiu, desprins din Orwell (ai vrea) dar de fapt din autohtonul Caragiale! Te punem pe tine genialule ! sau pe Ponta sau pe Antonescu si Dan Diaconescu ! E bine asa ?

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele