Victimele sunt, în mod previzibil, trei. (a) Presa, care, în ansamblul ei, va suferi tratamentul pe care l-au suferit deja instrumentele de presă cele mai uzate şi compromise („Ziua”, „Gardianul”, „Cotidianul” etc.), călcarea în picioare şi, după stoarcerea ultimului dram de credibilitate, aruncarea la coş. (b) Lumea politicii, a cărei maturizare prin competiţie democratică a fost blocată indefinit de acţiunea conjugată a oligarhilor care posedă partide (ori a baronilor care federează partide) şi a presei cartelate, care face selecţia politicienilor apţi să apară pe sticlă în funcţie de conformismul acestora şi de cotizaţia de consultanţă virată în cont. (c) Relaţia normală dintre instituţii, care rămâne blocată în aranjamentele paraori non-constituţionale, aranjamente care inhibă orice evoluţie spre o societate decentă.
Ca mecanism de apărare faţă de încercările de a reforma sistemul, cartelarea va su pravieţui eventualei destrămări a actualului triumvirat. Ea constituie o reacţie de sistem şi trebuie înţeleasă dincolo de persoane. Ca reacţie de sistem, ea este mai nocivă pentru statul de drept decât oricare din ilegalităţile ori abuzurile comise de fiecare dintre oligarhi în parte şi, odată pusă în mişcare, îşi va putea schimba compoziţia, dar îşi va păstra dispozitivele de putere.
Dovadă că, deşi înfrântă în alegeri, coaliţia anti-Băsescu continuă atât mediatic, cât şi politic. Continuarea ei mediatică implică menţinerea aranjamentului patronal care a condus la coruperea din interior a presei. Continuarea ei politică implică menţinerea şi consolidarea alianţei dintre partidele prin care se exprimă dispozitivul politic de putere al cartelului de oligarhi: PSD+PC şi PNL (această observaţie nu încearcă să îi scutească pe oligarhii din alte partide de judecata morală îndreptată împotriva oligarhilor, constată doar neapartenenţa lor, în această etapă politică, la actualul cartel oligarhic).
Consolidarea alianţei dintre PSD+PC şi PNL reprezintă al patrulea eveniment major al anului 2009. Noutatea acestei alianţe, care şi-a arătat şi înainte de 2009 roadele (majoritatea ascunsă a guvernului Tăriceanu II, nucleul dur al suspendării preşedintelui etc.), este că funcţionează transversal.
Când unul dintre partidele acestei alianţe este la guvernare, celălalt îl sprijină din opoziţie. Când ambele sunt în opoziţie, diferenţele de opţiuni ideologice ori economice dispar, lăsând în loc o remarcabilă eficacitate de asediu. Deşi totul le desparte (ideologie, tradiţie, trecut, afilieri, opţiuni economice, electorate etc.), PSD+PC şi PNL acţionează şi reacţionează disciplinat, într-o ţară în care indisciplina este endemică.
Dacă alianţa acestor partide e atât de strânsă politic, este, fireşte, pentru că e sudată de interese economice cel puţin la fel de puternice. Acesta e motivul clasic. Mai există însă un motiv, cel central, care conferă şi noutatea alianţei PSD+PC şi PNL: cartelarea oligarhilor.
Alianţa poate fi puternică în pofida transversalităţii sale multiple pentru că ea reflectă, la nivel politic, cartelarea oligarhilor comuni. Ceea ce vedem, aşadar, nu este o alianţă politică clasică, ci ectoplasma politică a unui cartel oligarhic. De aici forţa, elasticitatea, duritatea. Prin unitatea cartelului, alianţa e ţinută laolaltă de existenţa unui adversar comun, pe care interesele politice şi economice îl identifică ca duşman, iar presa cartelată îl construieşte ca duşman al tuturor.
Presa fiind atât instrumentul prin care politicienii alianţei disciplinează spaţiul public, cât şi mijlocul prin care aceştia sunt, la rândul lor, ţinuţi sub supraveghere şi disciplinaţi. O soluţie perfectă, deşi monstruoasă, care funcţionează fără fisură, deşi e contra naturii. Aceasta este veritabila moştenire a anului 2009.
Joi, 14 Ianuarie 2010. 0 vizualizări, 99 comentarii, 0 voturi
SENATUL EVZ: Bilanţ 2009 (III)
Horia-Roman Patapievici: „Coruperea din interior a presei a fost al treilea eveniment major al anului 2009, după succesul mediatic al coaliţiei anti-Băsescu şi după fenomenul cartelării oligarhilor în vederea dominării statului - nu din interior, după metoda tradiţională, ci făcând totul pentru a se sustrage cadrului oferit de el, în tentativa de a se impune lumii politice şi justiţiei nu atât ca un stat în stat (metoda tradiţională), cât mai degrabă ca un stat peste stat, ca un soi de stat al statului”.
Sursa: Codrin PrisecaruE limpede că aceste trei evenimente fac sistem: fără cartelarea oligarhilor şi în absenţa coruperii din interior a presei, formidabilul succes mediatic al coaliţiei anti-Băsescu nu ar fi fost cu putinţă.
Pe de altă parte, între cele trei evenimente există o deosebire importantă: coruperea din interior a presei şi cartelarea oligarhilor sunt fenomene de sistem; coaliţia anti-Băsescu este conjuncturală. Ceea ce în seamnă că transformarea presei în instrument al oligarhilor cu consimţământul cointeresat al jurnaliştilor şi cartelarea oligarhilor în vederea subordonării statului şi sustragerii oricărui control public vor continua să existe şi în absenţa ţintei „Băsescu”.
Ţinta „Băsescu” i-a coagulat, pentru că erijarea lui Traian Băsescu în adversar al „sistemului ticăloşit”, din care provenea, reprezenta o anomalie care trebuia curmată; iar acţiunea sa împotriva lor le-a justificat acestora nu doar ura, ci şi construcţia cartelului, şi opţiunea pentru a acţiona prin coruperea din interior a presei, şi ideea mobilizării publice a urii, şi iniţiativele mai puţin vizibile legate de introducerea aceluiaşi tip de corupţie ca în presă şi în justiţie (un fenomen care, dacă nu va fi ferm contracarat prin numirea ori alegerea unor magistraţi necorupţi în poziţii-cheie, va deveni cu siguranţă evenimentul major al anului 2010).
Din punct de vedere politic, reacţia oligarhilor la ameninţarea „Băsescu” a fost inteligentă şi eficace. În cultura politică a răului, cartelul a inovat şi a creat precedenţă.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum