Cred sincer că după Regele Carol, numai un alt neamţ ne mai poate scutura niţel din veşnica noastră boicotare a istoriei. Şi mi-ar plăcea nespus să apară o mişcare care să-l propulseze pe primarul Sibiului în fruntea ţării măcar la următoarele alegeri”. Şi uite ce s-a întâmplat de atunci: domnul Johannis este acum, cu cea mai mare seriozitate, la doar un pas de înscăunare, e drept, nu ca preşedinte, ci ca prim-ministru! Ceva total neaşteptat şi care nu plutea deloc în aer, cum aţi putea să credeţi.
Ba chiar şi paralela cu Regele Carol, neamţ şi el (trăim într-o zodie a etnicilor germani, vezi şi splendida surpriză cu Nobelul Hertei Muller, despre care voi scrie mai târziu), a fost reluată în presă, bună sau rea, cum e. Dacă mai punem faptul că acum două săptămâni o jurnalistă de pe Ziare.com a scos ideile principale, cu expresii cu tot, din alt articol de-al meu şi l-a semnat cu graţiosul ei nume, încep să cresc în ochii mei binişor!
Fireşte că glumesc: mi-e, de fapt, total indiferent de la cine a pornit ideea cu nominalizarea lui Klaus Johannis ca prim-ministru, fapt e că a prins uimitor de repede şi că nu se miră nimeni de asta, de parcă toată lumea s-ar fi dumirit brusc că primarul Sibiului e exact omul potrivit (poate chiar providenţial) pentru noi.
De câteva zile, de când l-au propus liberalii, el a fost îmbrăţişat de o nouă majoritate parlamentară şi e purtat pe un val de triumf spre funcţia de premier. N-am văzut nici dubii, nici critici, nici alternative serioase. Ce mai, s-a găsit brusc, ca prin minune, omul potrivit la locul potrivit... Hai să privim mai de aproape situaţia asta.
Domnul Johannis are cu adevărat un nume foarte bun. Pare să fi fost transplantat în politica noastră dintr-o altă realitate. Fireşte, dacă, după obiceiul nostru, ne apucăm să-i scotocim (sau să-i inventăm) păcatele, poate îi găsim şi lui ceva până la urmă, căci nimeni nu-i perfect. Deocamdată, însă, reputaţia lui e cu mult peste cea a oricărui politician român. Spre deosebire de aproape toţi ceilalţi, el poate arăta ceva concret, pozitiv, în urma muncii sale de câţiva ani: un oraş prosper şi frumos de se-ntoarce după soare.
Mulţi cârtesc totuşi, spunând: „Păi, cu câţi bani au curs spre Sibiu din toate părţile, şi eu făceam un oraş încă şi mai şi decît a reuşit el”. Da, dar mai întâi că Johannis a atras el, cu talentul lui (şi pentru atragerea de fonduri e nevoie de talent) investitorii români şi străini la Sibiu, şi apoi că banii primiţi de la guvern pentru Capitala culturii europe ne nu i-a băgat în buzunar, cum se obişnuieşte pe Dâmboviţa, ci a făcut ceva cu ei. Oraşul a răspuns absolut ireproşabil obligaţiilor lui de acum doi ani.
N-am deci nicio îndoială că el poate face faţă problemelor economice şi social-politice ale României, chiar pe vreme de criză. Intrând în politica mare, pe primarul Hermannstadt-ului îl aşteaptă însă cu totul alte probleme, mă tem că insurmontabile pentru el. Mă-ntreb cum o să facă el faţă murdăriei morale, corupţiei infinite, intrigilor bizantine, nihilismului cinic al clasei noastre politice, aşa cum e ea acum, o adunătură care l-ar face pe Eminescu să exclame din nou: „Cum nu vii tu, Ţepeş Vodă...”.
Cum va putea el colabo ra cu un preşedinte care e obişnuit să centreze şi să dea tot el cu capul, cu nişte partide grupate în jurul câtorva stupi cu miere, cum va scăpa nemânjit de mediile noastre, ziare şi televiziuni vândute celor careau oferit mai mult şi pe care nu le mai cred nici copiii? Cum n-o s-o ia la fugă mâncând pământul la prima trădare, la primele „dezvăluiri” din presă despre cine-a fost taică-su şi cum a omorât-o pe maică-sa, la primele mese rotunde de la televizor unde-or să i se azvârle mitocănii în faţă?
Între fabulele din bestiariile medievale există una despre cum se vânează herminele. Se spune acolo că gonacii împing aceste animale cu blana preţioasă spre mlaştini. Hermina se opreşte la marginea lor şi se lasă prinsă de vânători din oroare faţă de murdărie: cum să-şi păteze ea blăniţa strălucitoare în smârcurile care-ar fi salvat-o?
Domnul Johannis trebuie să fie foarte conştient de a ceas tă capcană. Nu va scăpa nemurdărit din mlaştina în care se vâră. Dar poate că patriotismul unui neamţ va trece peste oroare şi repulsie de dragul binelui general, cum s-a întâmplat, acum un veac şi jumătate, cu marele fondator al României moderne. Eu, în orice caz, îl privesc pe domnul Johannis cu tot atâta încredere câtă compasiune.
CITIŢI ŞI:
Preşedintele Băsescu şi-a comandat guvern la Croitoru
Contestaţia „Johannis”, la mâna lui Geoană
UDMR îşi cere preţul stabilităţii politice
Agent electoral pentru Crin
Analiştii economici îl creditează pe Croitoru
Carmen Johannis, sfetnicul din umbră
Guvernul-mamut Roman I, primul copil al haosului
EDITORIALUL EVZ: Antipoliticianul
ADRIAN GEORGESCU: Fără tehnocraţi!
RODICA CULCER: Tehnocraţi şi politruci
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum