SENATUL EVZ: Jocurile nu sunt făcute. Şansele celui de-al doilea tur

Traian Băsescu este un politician deschis spre valorile liberalismului anticomunist, un european şi un atlantist autentic, un om pentru care reforma sistemului politic este o prioritate absolută. A fost calomniat de o manieră incalificabilă vreme de aproape trei ani.

Tot astfel, au fost insultaţi abject cei care nu înţeleg să aprobe campani ile deşănţate. Românii vor reforma sistemului politic, nu încape îndoială. Mircea Geoană nu o va întreprinde, Traian Băsescu o va continua şi intensifica. Aici se află miezul fierbinte al chestiunii.

În “Apelul pentru susţinerea preşedintelui Traian Băsescu”, Viorel Padina (poet fost disident, autor al manifestului anticomunist “Apel către Europa”) a formulat un excelent diagnostic al situaţiei în care ne aflăm în aceste momente de cumpănă: “Ce este «sistemul ticăloşit»? Este monstruoasa coaliţie dintre statul funcţionăresc hipertrofiat şi hipercentralizat de tip comunistoid şi un fals «stat de drept», un stat de drept formal, evident, în care legile ordonatoare sau reglatoare-ocrotitoare ale sistemului libertăţii economice şi democratice fie nu există, fie sunt făcute doar în interesul unor clanuri, fie nu sunt aplicate decât discreţionar de funcţionarii, poliţaii, procurorii sau judecătorii proveniţi în cea mai mare parte din comuniştii cu mentalitate quasimafiotă. (…) Cel care a vorbit primul în mod deschis despre «sistemul ticăloşit» şi pericolul enorm pe care acesta îl reprezintă pentru societatea românească a fost preşedintele Traian Băsescu, în consens cu echipa sa de colaboratori. Însă preşedintele Băsescu nu doar că a denunţat «sistemul ticăloşit », ci s-a înfruntat în mod explicit cu el încă de la începutul mandatului său…”.

Pentru cei care şi-au păstrat luciditatea, rândurile de mai sus sunt parte ale unui manifest al veritabilului bun-simţ. Reversul monedei, o mostră a resentimentului, ni-l oferă Dinu Patriciu, care, în momentul de faţă, s-a implicat total, cu arme şi bagaje, în campania electorală. A-l distruge pe Traian Băsescu a devenit, în cazul său, o cauză pentru care niciun preţ nu este prea ridicat.

Ostilitatea viscerală în raport cu proiectul Băsescu nu este doar un capriciu resentimentar. Miza este esenţială şi priveşte viitorul comunităţii democratice româneşti. Cine cunoaşte istoria “tinerilor liberali” şi a jocurilor acestora în politica românească post-de cembristă ştie la ce mă gândesc.

Apropiaţi lui Radu Câmpeanu au fost constant adversarii ideii de unificare a dreptei în România. La ora actuală, înfrăţit cu pesediştii şi cu cei care nu au ezitat să abandoneze tradiţia anticomunistă a brătienilor, spre a nu mai vorbi de alte personaje din coaliţia “Grivco”, Dinu Patriciu este omul-orchestră al campaniei lui Mircea Geoană: strateg, tactician, coordonator şi purtător de cuvânt, finanţator.

O preşedinţie Geoană înseamnă de fapt o preşedinţie Iliescu-Hrebenciuc-Voiculescu controlată de interesele şi ambiţiile lui Dinu Patriciu. Surâsul lui Mecena ascunde arivismul cinic al oligarhiei transpartinice. Aflu că în urmă cu câteva zile, întreprinzătorul personaj, fostul (probabil şi actualul) patron al lui Dorin Marian, omul de încredere al lui Emil Constantinescu şi al lui Călin Tăriceanu, s-a ocupat, de o manieră nu tocmai elegantă, de mine.

Ţin să precizez doar un lucru: câtă vreme eu provin din zona ilegaliştilor comunişti, un univers de care m-am despărţit tranşant, explicit şi irevocabil, Domnia Sa, de-a lungul anilor de dictatură comunistă, s-a apropiat de teritoriul nomenklaturii, devenind, prin opţiune personală, membru al unor familii ale acestei aristocraţii.

Acolo unde eu am spus adio, Domnia Sa a spus, de două ori, “bun găsit”. L-a cultivat pe Dinu Săraru nu doar ca romancier ceauşist, ci şi ca rudă a uneia dintre soţii. A relua acum, din jenante raţiuni de băsescofobie, delirul vadimiot, a profera ritos insulte şi insinuări, mi se pare o degringoladă întristătoare. Îşi dă el oare seama că s-a coborât la nivelul lamentabil al unor romoşani şi nistoreşti?

În plus, nu este tocmai corect să ataci astfel un colaborator al unui număr recent al revistei trustului de presă pe care îl dirijezi („Foreign Policy”, România). Dar ce să mă mai mir când presa dirijată de trusturile monopoliste construieşte zilnic scenarii abracadabrante menite a-l decredibiliza pe cel pe care aceşti oameni l-au declarat inamicul lor mortal.

În fapt, ne întâlnim cu anxietăţi abia mascate, cu teama că vor pierde alegerile prezidenţiale, că România nu va fi provincia bunului plac, a aranjamentelor bizantine şi a loviturilor sub centură.