SENATUL EVZ: N-are importanţă cine iese primar: Bucureştiul e neguvernabil

Autor: Sorin Ioniţă

O să fiţi surprinşi, dar într-o privinţă sunt de acord cu Piedone şi Sorin Oprescu: atâta vreme cât actuala formă de organizare a Bucureştiului, cu centru şi sec toare, rămâne neschimbată, nu are mare importanţă cum şi pe cine alegem, pentru că lucrurile nu se vor îmbunătăţi.

Asta au înţeles-o mulţi, inclusiv grupul de deputaţi PDL puşi de dna Udrea să scrie o lege specială pentru Capitală. Din păcate, fără competenţă, principiile corecte se fac praf în aplicare, ca în proiectul de lege PDL.

El e un copy-paste după legea generală a administraţiilor locale în vigoare, în care iniţiatorii au umblat cu foarfeca doar unde îi interesa: alegerea consilierilor şi revizuirea relaţiei Primărie Generală- Sectoare. Însă n-au avut răbdare să citească propriul text de la un cap la altul, aşa că în el au rămas formulări vechi privind viceprimarii (care îi vor înlocui pe cei de sector) şi prevederi hazlii care n-au legătură cu realitatea, precum obligaţia de a organiza în Capitală servicii Salvamont.


Ideea de bază este însă, cum spuneam, corectă. Deşi Capitala e oraşul cel mai bogat din ţară, el e, paradoxal, şi cel mai puţin autonom. Edilul general, după lege şi atribuţii, e mai slab decât un primar de comună, neavând instrumente să coordoneze investiţiile şi dezvoltarea urbană. Diviziunea puterii între centru şi sectoare, operată după 1990, avea iniţial o noimă - aceea de a evita revenirea la o autoritate centralizat-abuzivă -, dar luptele politice au produs ulterior doar confuzie.

Tribalismul partidelor de guvernare a produs blocaje instituţionale, Bucureştiul, iar nu vreun oraş de provincie, fiind de fapt cea mai abuzată municipalitate (vezi gherila PSD contra primarului Băsescu; iar acum PDL contra Oprescu). Indiferent cine se va alege în 2012, dacă actuala împărţire de atribuţii şi venituri între centru şi sectoare nu se schimbă, oraşul va rămâne greu de guvernat.

Problema în Bucureşti nu e că avem sectoare: toate capitalele europene sunt împărţite în districte, majoritatea cu autorităţi alese; Budapesta are 23, Bratislava, oraş mult mai mic, are 17, Praga are 10. Problema e că nicăieri nu există bulibăşeala funcţională, încălecările de atribuţii şi fragmentarea bugetară de la noi, ce reflectă o diluare de atribuţii şi responsabilitate la nivelul central al oraşului.

Nu doar că funcţiuni esenţiale precum dezvoltarea strategică, planificarea tipului de activităţi permise într-o zonă sau controlul construirii se suprapun între Primăria Generală şi Sectoare după reguli alambicate şi confuze, dar această partajare permite ca un nivel să dea în practică derogări de la regulile celuilalt. Acesta este aranjamentul cel mai prost posibil, generând lipsă de răspundere şi abuzuri.

De exemplu, documentele care reglementează construirea - Planurile de Urbanism Zonal (PUZ) - se aprobă în Consiliul General, dar Consiliile de Sector pot aproba Planuri de Urbanism de Detaliu (PUD) care derogă de la PUZ-ul zonei. În plus, tot sectoarele aprobă autorizaţiile de construcţie pentru clădiri indiferent cât de mari sau importante, verifică apoi respectarea regulilor, iar în caz de încălcări pot aproba "intrarea în legalitate" post-factum prin plata unei amenzi (minore). Primăria Generală nu are mecanism de intervenţie în această privinţă.

Ruptura instituţională se vede şi mai clar în partea de resurse: 80% din veniturile proprii ale Bucureştiului merg direct la Sectoare, Primăria Generală trăind pe seama transferurilor din impozitele naţionale. Nu există nici măcar o bază de date unificată a contribuabililor pentru impozite locale (pe clădiri, terenuri, vehicule), ci şase, una la fiecare sector.

Primăria Generală a Bucureştiului este singura din Europa de Est care nu poate face o previziune a veniturilor proprii, pentru că nu are cu ce. Practic, Bucureştiul e un oraş fără buget agregat, ci cu şapte bugete separate, care nu comunică între ele decât dacă titularii de cont se înţeleg între ei - şi toţi împreună cu guvernul. Dacă lumea se întâmplă să fie din acelaşi partid, asta funcţionează; dacă nu, nu.

Bucureştiul e, de asemenea, singura capitală unde Metroul nu face parte din sistemul local de transport, ci aparţine unui minister (Transporturi) care nu vrea neam să-l cedeze. Ceea ce duce la întârzierea multor proiecte (de pildă, sunt zece ani de când ni se promite un sistem unificat de bilete şi abonamente în Bucureşti, care n-ar fi aşa de scump şi greu de realizat dacă toate părţile ar fi interesate), la dificultăţi de coordonare a extinderii şi face ca mare parte din promisiunile vehiculate de candidaţi în campanii să fie vorbe goale. Nu poţi promite linii noi de metrou dacă acesta nu-ţi aparţine; poţi spune eventual că o să te dai bine pe lângă un ministru, ceea ce nu este un exemplu de bună guvernare, ci descurcăreală de tip sovietic.

Impresia că Oprescu duce singur mari proiecte de infrastructură este, de asemenea, falsă: majoritatea celor iniţiate sau finalizate acum sunt demarate sub precedenta administraţie. Ele merg înainte din inerţie, pentru că partidul de guvernare n-a avut inima (sau tupeul) să le torpileze. Însă dacă vrea, poate, cum s-a văzut recent în cazul Stadionului Naţional. Asta e, de fapt, marea problemă pe care trebuie s-o rezolvăm prin legea Bucureştiului: cuplarea vizibilităţii politice cu mijloacele reale de a pune strategii locale în aplicare, astfel încât noul primar general (Oprescu, Piedone, Udrea sau cine va fi) să răspundă pentru lucruri pe care le poate face, nu pentru utopii.

Taguri:Capitala, Bucuresti, Sorin Oprescu, primar, primar de sector, Primaria Capitalei, piedone

Spune-ţi părerea!

  • Mina Moreno
    6 aprilie, 06:49. Mina Moreno

    Ce construim, ce lasam sa se darime, ce darimam? Dezastru pe toate planurile, de la cutia de conserve a lui Piedone de la Piata Sudului si ramasa for ever Aleea Castanilor, la Centrul Istoric si monstruzitatea de \"cladire moderna\" de la Televiziune. Toate arata de ce sunt in stare primarii nostri cu muschi de spanac cind mina in mina cu \"cultii si coruptii\" arhitecti dau aprobari. Oftind am accepatat modelul centrelor comerciale mastodonte, dar pentru asta nu am scapat de turcitele bazare. Ce vor bucurestenii este civilizatie, pastrarea si renovarea vechiului dar si catiere moderne sau modenizate cu cap. Cartiere ca Balta Alba sau Berceni gasesti si la Paris, Muenchen sau Stocokholm (sa nu mai vorbim de Berlin), dar ele arata bine. Schimbati legile avizind coruptia ce trebuie inlaturata si atribuind responsabilitati ce trebuie evaluate. In caz de fiasco, o consecinta, doua - o lege a obligativitatii demisiei??

  • mircea toma
    6 aprilie, 00:44. mircea toma

    Am citit: este un discurs grabit, care pleaca de la ideea ca solutia primarului unic peste intreg bucurestiul este corecta. Argumentele sunt, insa, fie irelevante, fie elegante sofisme.
    Ex:
    - \"tribalismul partidelor de guvernare a produs blocaje\" - e adev[rat, dar blocajele nu au avut legatura cu relatia primar general - sectoare, ci primar general - consiliu general. Asa a patit basescu, asa a patit mai ieri, oprescu. Nu sectoarele blocheaza bugetul primarului general. Deci cam adusa din condei

    - PUZ-uri fentate de PUD-uri abuzive, care modifica de fapt PUZ-ul. Asta inseamna o incalcare a legii iar sarcina controlului si pedepsei sunt la prefect sau la ministerul dezvoltarii - inspectia pentru constructii. Daca un primar de sector incalca legea trebuie sa fie desfiinate primariile de sector, sa trebuie sa fie aplicata legea. Daca desfiintam primariile de sector si legea e incalcata de primaria generala, va fi mai eficienta aplicarea legii?

    - \"80% din veniturile proprii ale bucurestiului merg direct la sectoare,... nu exista o baza de date unificata a contribuabililor ci sase, una la fiecare sector\" In baza caror acte administrative se repartizeaza banii pt capitala - primarie generala si sectoare? Oare nu poate fi modificata regula de impartire prin modificarea unei legi daca e nemultumirea justificata? Iar chestia cu bazele de date pe sectoare pe care un it-ist le poate asambla intr-o dupamasa este argumentul lui Ionita care m-a enervat si m-a determinat sa reactionez.

    - \"Metro-ul\"? ce legatura are cu sectoarele?

    Cred ca articolul are nevoie de o erata: cer scuze celor care chiar ma citesc

    P.S. astept, in continuare argumente pentru un proiect de concentrare a managementului capitalei care sa nu indeparteze cetateanul de primari si care sa faca primarii mai responsabili;

    Pana atunci, eu raman la convingeresa ca bucurestiul trebuie sa fie inca mai fragmentat, iar deciziile de la \"centru\" sa fie doar cele care armonizeaza orasul; cine a impiedicat pana cum primaria generala sa produca un PROIECT al Bucurestiului? Sectoarele? Ha sa fim seriosi. Mi se pare jenant sa participam la o batalie pe ciolanul bugetelor sub pretextul blocarii primariei generale de catre sectoare.

    Ba uite ca-mi mai veni un argument: abia ce incep sa se intrezareasca diferente de performanta intre cei alesi. Acesta este un moment important pentru bucuresteni, pentru ca vor incepe sa simta a alegerile chiar au efect.

  • VISANDU
    5 aprilie, 16:12. VISANDU

    Ai dreptate NEICUSORULE, MAHALAUA, numita Bucuresti, este neguvernabila. Aceasta GRAMADA de 40% MAHALAGII, 40%TZIGANI, si restul lume civilizata este neguvernabila.

    • Nicu
      6 aprilie, 07:05. Nicu

      Esti ardelean? Banatean? Prost? Mai degraba toate la un loc!

    • jane doe
      7 aprilie, 07:11. jane doe

      din pacate, visandu cam are dreptate... Imi pare un sat mare, format din mai multe sate. De aici pana la oras european, mai avem inca multe de invatat.

  • anca
    5 aprilie, 14:24. anca

    realitatea cruda e ca avem o administrare proasta a capitalei, diferentele la nivel de sector sunt din ce in ce mai vizibile. eu sunt de acord cu o lege care vrea sa ofere stabilitate unui sistem precar care ne afecteaza dorinta noastra de a deveni capitala europeana

  • ion ionescu
    5 aprilie, 14:13. ion ionescu

    cert, este un lucru:dupa '89 toti juristii cu responsabilitati publice(din orice domeniu sau institutie),incepind cu iorgovan si terminind cu juristii din ultima comuna a Romaniei,au fost(si sunt) de c.....t;la fel si cu arhitectii.

  • Ana
    5 aprilie, 13:46. Ana

    Sunt cateva observatii corecte, dar si inexactitati. Arondismenetele din Paris nu sunt conduse de primari alesi, Parisul are un singur primar, si directori de arondisemente. eu cred ca este nevoie de o lege a bucurestiului care sa mai puna ordine in haosul legislativ actual. SI sunt de acord cu afirmatia ca noul orimar va trebui sa raspunda pt ceea ce face, fara sa mai aiba diverse pretexte

    • IONESCU
      5 aprilie, 14:09. IONESCU

      Ana draga, dar sa raspunda si pentru ca face foarte putin si cheltuieste foarte mult. Ca eu cred ca taota bulibaseala asta aparenta este, in realitate, o lupta surda intre primari/consilieri etc. pe distribuirea furtisagurilor care de care mai ingenioase. Comparatiile cu ce si cum se face in Paris, Copenhaga, Praga etc. nu-si au rostul. Prinn partile alea sunt altfel de oameni. Ti-e mai mare dragul de ei!

  • baciu
    5 aprilie, 13:31. baciu

    Domnul Sorin Ionita, nu putem sa ne intoarcem la Bucurestiul de altadata cand era condus de o singura persoana, vreme in care Capitala nu evolua pe niciun plan. Odata cu impartirea atributiilor pe sectoare, acestea fiind conduse de primari alesi a inceput sa miste ceva. Fiecare primar isi administreaza sectorul mai bine sau mai putin bine, asta in functie de gradul de inzestrare si de buget. Daca noi in momentul de fata avem primari precum Vanghelie si Poteras normal ca sectoarele 5 si 6 sunt in urma din orice punct de vedere. Sa privim la sectorul 1, 4, as putea spune si 2, acolo sunt pusi primari niste oameni care au rezultate. Lumea ii doreste in continuare primari si asta este cel mai bine pentru ei deoarece au sustinere in teritoriu. Dupa noua lege, viceprimarii vor fi niste membri de partid care vor urma instructiunile date de la lider. Cetatenii nu vor mai avea nicio tangenta cu acestia.
    Sustin cu tarie ca Legea Capitalei nu trebuie sa treaca, iar cetatenii sa fie mai responsabili cand vine vorba de vot.

    • aurel
      5 aprilie, 14:13. aurel

      In afara de cateva observatii cat de cat pertinente remarc o inclinare accentuata catre stanga psd ista;in sect 1,4 si 2.......Despre 3 nimic......unde de fapt s a facut cam cel mai mult.Probabil repeti ce ai auzit la sedinte.....

      • baciu
        5 aprilie, 15:25. baciu

        Asa este, am omis sectorul 3 unde Negoita vad ca isi face treaba. Nu am nici o inclinatie ci pur si simplu sunt niste remarci.

        • IONESCU
          5 aprilie, 19:44. IONESCU

          Baciule, ca sa te credem, scrie de 10 ori ca primarul NEGOITA, sector 3 este cel mai bun ! Si asa e. Mergeti si vedeti pietele, strazile, trotuarele, aleile, spatiile verzi, parcari si apoi faceti comparatie cu sectoarele pe care le lauda Dl. Baciu.

    • aemilius
      5 aprilie, 14:32. aemilius

      Conform celor spuse de dvs. trebuie sa ne bazam pe responsabilitatea alegatorilor. Interesant ca vorbiti de responsabilitate tocmai in sectoarele in care se voteaza in functie de vanghelioane si pomeni electorale. In plus de ce trebuie sa fim noi originali tot timpul si nu putem sa adapatam si din experienta altora mai avansati decat noi. daca Parisul poate functiona cu un singur primar si cu mai multi directori de arondismente de ce Bucurestiul are nevoie de 7 primari ? Toata aceasta organizare este tipic romaneasca, adica raspundem toti si niciunul iar , per ansamblu, Bucurestiul pierde pentru ca noi tinem cu dintii de un sistem care experimental s-a dovedit nefunctional.

      • baciu
        5 aprilie, 15:28. baciu

        Domnule, faptul ca ne alegem primarii prin vot nu cred ca este o dovada de originalitate, Haideti sa nu mai luam exemple din diferite capitale europene pentru ca daca am face o analogie, tinand cont de tarile din U.E. ar fi trebuit sa iesim si noi din criza pana acum si uite ca nu am iesit. Traim in Romania nu in Franta.

    • Piedonita
      5 aprilie, 15:31. Piedonita

      Dupa parerea mea Bucurestiul de astazi 05.04.2011 a atins varful de mizerie pe cm2. Eu una nu tin minte cand a mai fost atat de \"cacaniu\". Arata absolut mizerabil. Oprescu vad ca nu este deranjat de mizerie, Piedone in afara de ingradirea spatiilor verzi si umplerea sectorului 4 de panselute, palmieri si extrem de multe banci cu baldachin nu a facut (pentru cei care sunt de alta parere sa se uite la cat de imputit este spatiul verde de pe partea neconstruita a caii Vacaresti si kg de praf de pe oricare straduta) mai nimic, decat sa indatoreze sectorul. Vanghelie a fost primul care a imprumutat bani de s-a spart si i-a volatilizat. Acum a venit randul lui Piedone, sa continue programul multi bani pentru trei panselute si un baldachin. Uitati-va la executiile bugetare ale sectoarelor si la dinamica datoriilor, acelasi lucru este valabil si pentru maestrul Oprescu, si dupa aceea dati-va cu presupusul.

  • vladP
    5 aprilie, 13:12. vladP

    Induiosator articol, n-am ce zice. Un pic partinitor, lucru rusinos pentru un jurnalist, dar asta e situatia in Romania. Cum in presa sunt jurnalisti care scriu cu dedicatie asa se dau si fondurile pentru proiectele vitale capitalei, pe linie de partid. Descentralizarea asta s-a facut cu un scop anume. Scop pe care unii primari l-au inteles si au venit in intampinarea problemelor ridicate de cetateni, altii care inca isi fac treaba dupa regulile de partid si categoria independentului( nou infiintata) care se muta din tabara in tabara dupa bunul plac si dupa interese.

  • crs
    5 aprilie, 12:27. crs

    Din ciclul \"hai sa o ridicam in slavi pe Udrea\" , domnu' Sorin Ionita apare cu acest editorial comandat si platit de MDRT , pardon , de acea persoana care conduce MDRT. Este aceeasi campanie de denigrare a celor care se opun Legii Capitalei , si ridicare in sondaje a cucoanei Udrea , initiata si promovata de Nistorescu...

  • Ghinda Ioana
    5 aprilie, 12:23. Ghinda Ioana

    Legea Capitalei? Acea lege facuta pentru a fura mai mult? Acea lege creeata pentru a avea la mana toti viceprimarii si care ar readuce imaginea Bucurestiului de acum 10 ani; acel Bucuresti in care gaseai peste tot gunoaie case gata de prabusire si caini maidanezi?
    Daca sunteti impotriva SEMNATI PENTRU REFERENDUM!

  • Niculae
    5 aprilie, 12:12. Niculae

    Bucurestiul este guvernabil!Cu Sorin Oprescu ,Primar General,si o lege adecvata,cu un buget unitar se pot face multe lucruri bune.Dar cine sa inteleaga acest lucru?Piedone,Vanghelie sau Chiliman?

    • apostol
      5 aprilie, 12:33. apostol

      De ce sa fie buget unitar? Dup-aia nu o sa mai existe concurenta intre primarii de sector. Vanghelie nu a facut nimic ca sa atraga fonduri in sectorul lui , nici Poteras care a distrus sectorul 6 prin neimplicare , concentrandu-se mai mult pe cheltuirea bugetului in scopuri personale decat dezvoltarea acestuia.

      • Meda
        5 aprilie, 15:34. Meda

        nici Vanghelie si nici Piedone nu sunt mai breji...o apa si un pamant, hoti la drumul mare...bine ca stiu sa indatoreze locuitorii sectoarelor.

  • gabriel
    5 aprilie, 11:37. gabriel

    cresterea economica este data de cresterea PIB. PIB este suma tuturor salariilor si profiturilor intr-un an. Daca PIB creste, oare de ce scad salariile ??? SIMPLU : cresc PROFITURILE CAPITALISTILOR. Multumim oranduirii sociale anticrestine numita CAPITALISM !

  • Rocky
    5 aprilie, 09:42. Rocky

    Nimic nou, la ce sa te astepti de la Ionita? Ca doar e platit bine sa faca reclama portocalie cat cuprinde!

  • dorin valeriu
    5 aprilie, 09:37. dorin valeriu

    Dl. Ionita a uitat dece a ramas primarul general fara putere ? Ii amintesc eu, deoarece Consiliul dominat de neo-comunisti de toate culorile a vrut sa-l impiedice pe primarul Basescu sa faca ceva (nu-s convins ca ar fi facut ceva bun, nici nu cunostea suficient orasul, nici nu avea competente in domeniu si disponibilitate sa-i asculte pe specialisti, dar bucurestenii l-au votat). In privinta metroului, aveti perfecta dreptate : dece sa plateasca un locuitor dela marginea tarii pentru metroul pe care, cu mare probabilitate, nu-l va folosi niciodata ? In schimb, pentru soseaua care trece pe langa el nu sunt bani !

  • Emigrant
    5 aprilie, 09:18. Emigrant

    Da deci domnu specializd universal Ionita, domnu oengizd pedele, domne lasa domne ca te ia consilier Prima Doamna Rroma a Tarii (Nuty) si sa vezi atuncea coerenta si organizare, ceva extrafin, ca la Societatea Cacademica Rromana.
    Baaaaaaa ochelaristule finutz, ba antelectoalule de dreapta, de 20 de ani ii tot consiliati pe cocalarii astia de dreapta-stinga-mijloc si rezultatul care este ba?
    O tara prabusita, o combinatie de satra tiganeasca cu spital de nebuni.
    Hai sictir ba cu panseurile tale cretine, bine c-am plecat din gaura aia de tara, minca-mi-ai IP-ul de Franta!

  • Mircea
    5 aprilie, 09:17. Mircea

    Am crezut ca voi citi o analiza, cand colo am dat peste o pledoarie. O pledoarie pentru legea Udrea si nimic altceva. Dl. Ionita se vede ca nu vede hiba majora a legii Udrea (supracentralizarea prin inmanarea deciziei unei singure entitati), dar vede \"floricele\" precum serviciile Salvamont. In loc sa mearga la esenta, dl. Ionita o ia prin livada, se plimba si ne trage concluzia mai mult sau mai putin voalata ca legea Udrea e necesara Bucurestiului. Nimic mai fals, legea Udrea ar aduce Bucurestiul acolo unde era in 2001, inainte de a se da autonomie sectoarelor, adica in momentul in care in orasul asta nu se facuse NIMIC de 12 ani. Abia cand s-a descentralizat s-au intamplat lucrurile. Si cifrele o spun cel mai bine. Primariile de sector au renovat in 5 ani circa 350 de scoli in timp ce primaria generala, avand finantare BEI, nu a reusit sa renoveze 100. Primariile de sector au in sarcina reabilitarea termica, au facut peste 300 de blocuri. Primaria generala consolideaza seismic imobilele subrede, nu au reusit sa faca 10. Veti spune ca e diferit una de alta. Asa este, dar si 10 vs 300 demonstreaza ceva. Primaria generala se lauda de 20 de ani ca rezolva problema maidanezilor, acum are buget pentru 5 (cinci) hingheri. Si lista poate continua. Fara descentralizare nu se poate, iar legea Udrea este un anacronism care ii foloseste doar doamnei ministru si grupului de pe langa dansa, decis sa se cupleze la sursa generoasa de bani publici generata de Bucuresti.

  • Tanti Gabi de la Cluj
    5 aprilie, 08:40. Tanti Gabi de la Cluj

    ... .. -.-. - .. .-. , mai nea Ionitza!!!

  • dana43
    5 aprilie, 08:31. dana43

    Bucurestiul nu mai este doar Bucuresti. De pilda, mai stie cineva unde este \"granita\" intre Popesti-Leordeni si sectorul 4? Ar trebui infiintata Zona metropolitana care sa coordoneze si sa sincronizeze dezvoltarea infrastructurii cu alocarea fondurilor aferente. Dar fiecare entitate administrativa, sector sau comune inglobate in zona metropolitana ar trebui sa ramana cu \"vice-primari\" alesi direct de cetateni si cu atributii de organizare zonala. Inclusiv hulitele autorizatii de constructii, pentru ca nu poate decide primaria generala ca intr-un anume loc poate creste un mall peste noapte. Si nici nu va sti daca gunoiul s-a ridicat au ba din comuna cutare.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele