SENATUL EVZ: Operaţiunea „ocuparea centrului“ (II)

Autor: Horia-Roman Patapievici

Horia-Roman Patapievici: „Concentrarea extremă a tuturor mijloacelor audiovizuale a creat o situaţie de monopol, care vizează mai puţin livrarea informaţiei, cât uniformizarea atitudinilor“.

Spuneam acum două săptămâni că a-l denigra constant, obsesiv ÅŸi cu argumente oricât de absurde pe preÅŸedintele Traian Băsescu a ajuns să fie, pentru presa televizată, o dovadă de neutralitate.

Dimpotrivă, a susÅ£ine că denigrarea preÅŸedintelui nu este neutralitate te compromite brusc. S-a ajuns ca poziÅ£iile susÅ£inute de preÅŸedinte să nu mai poată fi discutate în mod serios: tonul de rigoare e fie băşcălia groasă, fie dezmăţul injurios cu pretenÅ£ii docte, fie luarea peste picior, fie răstălmăcirea, fie procesul de intenÅ£ii, fie ridiculizarea. Nici măcar ÅŸtirile care îl privesc nu mai sunt citite neutru: buzele spicherului unduiesc suspect, sprâncenele joacă insinuant, pleoapele fac cu ochiul, iar vorbele freamătă ÅŸi se ciocnesc cu intonaÅ£ii pline de subînÅ£elesuri. Adresarea in absentia e arareori cuviincioasă: din „Băsescu“, „Băse“, „Marinarul“ nu e scos.


Din cauza acestei presiuni psihologice perverse, nici o referire la persoana sa nu mai poate fi normală: prin contrast cu mojicia de rigoare, normalitatea pare linguÅŸire. Astfel încât, cu extrem de rare excepÅ£ii, Traian Băsescu nu mai este explicit apărat de nimeni (elogiez curajul celor care, atât de izolaÅ£i fiind, mai îndrăznesc să o facă). PoziÅ£iile sale sunt apărate numai când sunt susÅ£inute ÅŸi de alÅ£ii, meritul nefiind niciodată al lui. Dar preÅŸedintele, ca persoană politică, nu mai este apărat de nimeni. În schimb, toÅ£i ceilalÅ£i politicieni, unul mai nefrecventabil decât celălalt, sunt, à tour de rôle, lăudaÅ£i ori măcar neutru prezentaÅ£i fără nicio tresărire de conÅŸtiinţă.

Să însemne asta oare că poziÅ£ionarea faţă de ideile preÅŸedintelui Băsescu a devenit cheia înÅ£elegerii eÅŸichierului politic? Nici vorbă. În această deformare de proporÅ£ii, nu ideile sunt importante, ci cadrul lor, care a fost sistematic ÅŸi cu succes deformat. Am numit această deformare ocuparea centrului. De cine? De către poziÅ£ii care, deÅŸi sunt partizane ÅŸi laterale, se prezintă pe sine, prin propagandă ÅŸi intimidare, ca fiind centrul par excellence. S-a ajuns astfel la o situaÅ£ie cu totul falsă, care, din cauza mecanismelor de producere ÅŸi reproducere a anormalităţii, nu doar că nu explodează de la sine de falsitate, dar a ÅŸi reuÅŸit să se impună în mod aberant ca fiind normală.

Mai mulÅ£i factori contribuie la creditarea ÅŸi acreditarea anomaliei: (a) prezenÅ£a tot mai puÅ£in mascată a unei agende politice a patronilor de presă, fapt care a fost tacit acceptat de toată lumea ÅŸi care nu a fost niciodată pus în discuÅ£ie de jurnaliÅŸti; (b) lipsa frapantă de informaÅ£ie ÅŸi de profesionalism a jurnaliÅŸtilor televizaÅ£i înÅŸiÅŸi, care nu oferă informaÅ£ia completă, nu se informează cu onestitate ÅŸi, inevitabil, ne dezinformează chiar ÅŸi când sunt de bună-credinţă; (c) salariile ÅŸi onorariile din audiovizual, care, prin mărimea lor, sunt salarii/onorarii de corupÅ£ie, fără raport cu piaÅ£a, ceea ce explică, în ce-i priveÅŸte pe jurnaliÅŸti, atât acceptarea politizării, cât ÅŸi tăcerea complice faţă de practicile similare ale celorlalte trusturi de presă; (d) în fine, colonizarea întregii prese de către o mână de oameni care sunt ÅŸi mari oameni de afaceri, ÅŸi actori majori în jocul politic, ceea ce face ca azi marea putere să nu mai fie a instituÅ£iilor ÅŸi nici măcar a oamenilor: ea se află întreagă în mâinile unui complex politico-mediatic-financiar, în care instituÅ£iile de presă „din subordine“ sunt cunoscute după patronul lor, mai degrabă decât după numele care, în trecut, le-a făcut faima.

Concentrarea extremă a tuturor mijloacelor audiovizuale a creat o situaÅ£ie de monopol, care vizează mai puÅ£in livrarea informaÅ£ iei, cât uniformizarea atitudinilor. Miza nu este ascunderea adevărului, ci încadrarea lui în minciuni care să-i facă descoperirea inutilă, iar folosirea inofensivă. Aceste minciuni sunt falsificări ale modului în care ne raportăm la realitate: sunt distorsionări intenÅ£ionate ale atitudinilor ÅŸi reacÅ£iilor. Cum se ÅŸtie, în economie monopolul e interzis prin lege (chiar ÅŸi cel rezultat, temporar, din asociaÅ£ ie). În presă, însă, situaÅ£ia de monopol fiind inedită, sancÅ£ionarea lui legală e problematică, iar denunÅ£area lui morală, în condiÅ£iile în care toate carierele jurnalistice sunt condamnate să evolueze în interiorul monopolului, e mai mult decât improbabilă. Vedem că din existenÅ£a „monopolului pe atitudine“ rezultă o inevitabilă situaÅ£ie de aservire jurnalistică, pe care toÅ£i oamenii de presă independenÅ£i o denunţă înăbuÅŸit, pe la colÅ£uri. S

ă ne înÅ£elegem, nu îi condamn pe toÅ£i jurnaliÅŸtii: ar fi absurd. PreÅ£uiesc prea mult presa ÅŸi ÅŸtiu prea bine că ea, riguros, este întotdeauna ultima speranţă a libertăţii. Le condamn însă, câtorva dintre cei mai proeminenÅ£i ÅŸi mai talentaÅ£i jurnaliÅŸti, lăcomia. Pe lăcomie s-a căţărat uriaÅŸa deversare de bani care a transformat presa liberă de ieri, ÅŸantajată cu brutalitate (dar fără succes) de atotputernica administraÅ£ie Năstase, în presa voluntar înregimentată de azi, care a acceptat gratii de aur la carcera de confort cinci stele care i-a fost cu perfidie oferită de magnaÅ£i. FireÅŸte, fără noua alianţă între lumea presei ÅŸi lumea afacerilor, pe care clasa noastră politică a cimentat-o cu ofertele ei irezistibile, această lăcomie nu ar fi putut avea obiect.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele