SENATUL EVZ: „Trădarea intelectualilor”? „Dictatura Băsescu”?

Dar, furat de patos polemic, profesorul Adrian-Paul Iliescu găseşte de cuviinţă să peroreze pedant şi bombastic împotriva intelectualilor care nu strâng rândurile sub flamura oligarhică şi care mai cred că există şanse de succes pentru un proiect democratic întemeiat pe statul de drept, pe transparenţă şi pe respectul pentru cetăţean, nu pe manipularea sistematică a maselor printr-o brutală propagandă mediatică.

Proiectând probabil propria sa mentalitate, propriile anxietăţi şi frustrări, profesorul de filosofie politică încearcă să găsească cele mai josnice motivaţii în spatele atitudinilor publice ale unor Mircea Mihăieş, Teodor Baconsky, Teodor Paleologu şi Traian Ungureanu.

Opţiunile acestora s-ar explica printr-o insaţiabilă poftă de putere, un vorace apetit pentru funcţii şi privilegii, pentru recompense financiare, trai luxos şi alte asemenea aranjamente.
 
Se reiau, de fapt, ponositele atacuri împotriva unor Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi H.-R. Patapievici. Sinceritatea este exclusă din capul locului. Principiile sunt eliminate din start: Cătălin Avramescu aleargă după funcţii, pe Teodor Baconsky îl „radem” cu „informaţii” din caniveau, Cristian Preda nu are, de fapt, valoare, Ioan Stanomir habar nu are drept constituţional (reiau din alte asemenea “capodopere” împotriva intelectualilor care nu înţeleg să devină detractorii lui Traian Băsescu).

Rămânem doar noi, cei puri şi duri, transformaţi în statui ale unei moralităţi dezlănţuite, anti-dictatoriale, anti-„dinastice”, anti-autoritare, anti-Băsescu, anti, anti, anti… În compania lui Emil Constantinescu, Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu, Petru Romoşan, Mugur Ciuvică, Victor Ciutacu, Crin Antonescu, Adrian Năstase, Sorin Oprescu, Octav Cozmâncă, Ion Iliescu şi alţii din acelaşi aluat.

E păcat că şi persoane onorabile ajung să murmure aceste nefericite melodii. Nu-i trece nicio secundă prin minte că oamenii pot avea un număr de principii în care chiar cred. Că decomunizarea este un ideal pentru care merită să lupţi, fără niciun fel de avantaj material ori politic. Că minciunile şi injuriile presei aservite pot crea o firească stare de greaţă. În rest, o cascadă de cuvinte, idei puţine şi foarte multă rea-credinţă.

Într-o asemenea viziune distorsionantă, efectul acţiunii celor acuzaţi nu poate fi decât revigorarea „dictaturii lui Băsescu”. Chiar aşa? „Dictatura Băsescu”?
 
Să-şi fi pierdut dl A.P. Iliescu proprietatea termenilor? Ori în vremuri de campanie electorală se poate spune şi scrie orice, fără teamă că va trebui să-ţi susţii poziţia cu argumente logice şi bibliografice? Într-o dictatură, opoziţia este prigonită, umilită, înjosită. Există teroare şi cenzură.

Lipsesc spaţiile de expresie publică a dezacordului cu dictatorul. Pluralismul politic este prohibit. Cei care îndrăznesc să critice puterea plătesc scump pentru gestul lor: arestări, hărţuieli, exil ori chiar mai rău. Regimul Iliescu, mai ales în anii 1990-1991, a reprezentat o “democraţie totalitară”, spre a relua noţiunea propusă de gânditorul politic Jacob L. Talmon.

A pariat pe lozinci şi practici populiste de joasă speţă, inclusiv acel de tristă amintire slogan „Moarte intelectualilor!”. A încălcat flagrant principiile statului de drept prin aducerea detaşamentelor urii formate din mineri înşelati şi dirijaţi de securiştii şi agitatorii regimului.

Mă întreb, unde vede dl Iliescu metode similare în cazul acţiunii politice a lui Traian Băsescu? Călcăm deliberat în picioare înţelesul cuvintelor? Îl desfid pe dl Iliescu să-mi spună care sunt elementele comune dintre regimul dictatorului neo-castrist Hugo Chavez, din Venezuela, ori al „bonapartisului cu chip kolhoznic”, cum îl numea Adam Michnik pe Lukaşenko, şi Traian Băsescu.

Este presa strangulată în România precum în Venezuela şi în Belarus? Suntem martorii resurecţiei religiei politice a unei neo-nomenklaturi gata să recurgă la orice mijloace pentru a-şi neutraliza diabolizatul adversar.

La două decenii după prăbuşirea regimului Ceauşescu, ar fi fost de sperat că vom şti să nu ne jucăm cu asemenea noţiuni. Iar din partea unui specialist în filosofia politică, ar fi fost de aşteptat o analiză riguroasă a noţiunii de intelectual public, a mizelor actualelor polemici culturale, un dialog cu cei care nu gândesc ca el, iar nu un pamflet meschin, saturat de pică şi ranchiună.

CITIŢI ŞI:

Guvernul a picat, lupta pentru putere continuă
Soarta moţiunii s-a jucat până la ultima bilă
PREMIERĂ: GUVERNUL BOC II A FOST DEMIS!
Băsescu către liberali: Premierul nu poate fi independent de Cotroceni
De la student la pensionar, loviţi de căderea Guvernului

SENATUL EVZ: „Trădarea intelectualilor”? „Dictatura Băsescu”?
EDITORIALUL EVZ: Efectul moţiunii asupra prezidenţialelor