SENATUL EVZ: Trista reîncarnare a lui Boc-premier

Într-adevăr, în aceste vremuri triste, nu este puţin lucru să ai un prim-ministru cinstit. Dar şi Ion Iliescu a stat departe de banii negri. Şi? Sub tutela preşedintelui de onoare al PSD s-au îmbogăţit Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu, Marian Vanghelie şi o întreagă armată de baroni locali. Fostul şef al statului ştia ce se întâmplă, dar a privit în altă parte.

Boc are aceeaşi mentalitate. Fostul ministru al tineretului Monica Iacob Ridzi şi-a pierdut postul din guverrn, dar continuă să fie menţinută în conducerea PDL. Acum câteva zile, un deputat PDL, Cosmin Mihai Popescu, a fost condamnat de Înalta Curte la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru fapte de corupţie. Procesul începuse de doi ani, mai exact în 2006, în momentul în care PDL, prin semnătura lui Boc, l-a pus pe listele de candidaţi pentru Camera Deputaţilor. Mai mult, în 2008, Popescu a devenit preşedinte interimar al organizaţiei democrat-liberale din Gorj.

Emil Boc se preface că nu ştie nimic despre aceste fapte de corupţie şi uită să ceară suspendarea lui Popescu din funcţia pe care o deţine în partid.

Ca să nu mai amintim de cazul Costel Iancu, pe care Boc, la propunerea lui Berceanu, era să-l facă ba senator, ba şef la Îmbunătăţiri Funciare, deşi sunt convins că problemele latifundiarului din Dolj erau cunoscute de liderii PDL.
 
Acestea sunt doar câteva fapte, relativ clare şi bine documentate, care arată mai bine de ce Blaga, Videanu şi Berceanu îl împing pe Boc spre un nou mandat de premier. Oricare dintre aceştia trei se consideră, în sinea sa, mai îndreptăţit să conducă guvernul. Dar ei sunt conştienţi că Băsescu nu va semna un decret prin care să-i desemneze în fruntea executivului. În consecinţă, îl lasă pe preşedintele PDL să se joace de-a şeful guvernului, iar ei îşi văd liniştiţi de afacerile lor.

Ca un fapt divers, dar care poate fi relevant, unul dintre participanţii la reuniunile cabinetului Boc povestea unui public restrâns că, în timpul şedinţelor, Berceanu se plictisea şi, în timp ce premierul îşi ţinea discursul, ministrul transporturilor scotea câte o revistă din teancul de documente şi începea să citească, ostentativ.

Problema majoră este că Boc a girat şmecheriile patronate de eternii lideri ai democrat-liberalilor. Toate structurile administraţiei au fost politizate, până la nivelul unui director de grădiniţă sau de spital. În acest scop, au fost emise mai multe ordonanţe, din care unele au fost declarate neconstituţionale, dar numai după ce au produs efecte. Iar termenul de „politizare” este, de fapt, un eufemism pentru „corupţie”.

De ce credeţi că prosperi oameni de afaceri se bat pentru un post în administraţie, prost plătit şi încărcat de responsabilităţi? Fiindcă îşi iubesc ţărişoara? Sau pentru că, odată ajunşi acolo, se îmbogăţesc sifonând banii contribuabililor?

Boc ar fi trebuit să pună capăt schimbărilor politice din administraţie şi să garanteze stabilitatea pe post a funcţionarilor publici. Toate schimbările politice înseamnă blocarea proiectelor pe termen lung şi eşecul absorbţiei fondurilor comunitare. Dar Boc nu a schimbat acest obicei fanariot pentru că maşinăria de partid - două campanii electorale într-un an, una mai scumpă decât cealaltă - funcţionează cu bani, nu cu credinţa nestrămutată în ideologia creştindemocrată.

Nu cred că Emil Boc poate îndeplini, ca premier, acel obiectiv pe care Traian Băsescu şi l-a asumat şi l-a definit drept „modernizarea statului”. Angajamentele luate cu FMI nu rezolvă deficitul de democraţie şi corupţia din România. Boc, susţinut de o oştire de dezertori recrutaţi de generalul cu patru stele Gabriel Oprea, nu va putea nici să adune cele două treimi din voturile parlamentarilor, necesare pentru modificarea Constituţiei.

Dacă preşedintele îl desemnează premier nu putem decât să ne rugăm să treacă mai repede criza mondială. Altfel, 2009 va rămâne în amintirea colectivă ca ultimul nostru an bun.