SENATUL EVZ. Vrem premier pe Monica Macovei, nu serviciile secrete

Autor: Sorin Ioniţă

“Curat româneşte: când ceva merge, trebuie schimbat\" a zis cu năduf dl. Stolojan când a aflat de demisia premierului Boc. Este o remarcă de la care merită începută discuţia, deoarece ea este deopotrivă adevărată şi falsă, în funcţie de poziţia din care priveşti.

Pentru cineva din afara României, sau pentru o bună parte din electoratul informat, e mai curând adevărată. În interes public şi vorbind despre lucrurile mari, se poate spune că guvenul Boc a făcut mare parte din ceea ce trebuia făcut. Adică reforme în câteva sectoare esenţiale, precum educaţia, piaţa muncii sau asistenţa socială. Faptul că şi-a rupt gâtul, la urma urmei, pe legea sănătăţii, un alt sector unde reformele sunt teribil de urgente, arată destul curaj politic pentru începutul unui an electoral.


De asemenea, nu a cedat în criză tentaţiei populismului, şi-a asumat austeritatea. Cine crede că un acord cu FMI leagă vreun guvern de mâini, să se gândească de două ori: Grecia se duce de râpă cu tot cu acorduri, iar Ungaria demonstrează că, în ciuda teoreticienilor integrării şi globalizării ce publică tone de cărţi deoarece dacă vrei să supravieţuieşti ca universitar, eşti silit să publici, chit că n-ai nimic nou de spus, statul naţional rămâne suveran, la bine şi la rău. Optimiştii cred că oricine ar veni în locul lui Boc, va fi silit de partenerii externi să menţină echilibrele macro lăsate de acesta, dar subestimează capacitatea democraţiilor moderne de a adopta, prin vot popular, soluţii iraţionale şi păguboase. Vezi aici cum se întâmplă asta.

În schimb nu e adevărat că doar vuvuzelele lui Voiculescu sau cele câteva mii de oameni care au ieşit în pieţe în ianuarie au făcut imaginea proastă a acestei guvernări; impopularitatea ei în sondaje e de necontestat. Jumătate din explicaţie o dau criza şi politicile de austeritate; nimic de comentat. Celaltă jumătate vine din greşelile lui Boc în politica de cadre a partidului şi guvernului, care a fost necoordonată şi plină de cedări în favoarea diverselor găşti teritoriale. Faptul că nu şi-a putut controla mai energic partidul în calitate de preşedinte a avut efecte şi în administraţie, unde adesea s-a văzut cum câţiva oameni împinşi în faţă la sacrificiu ţineau perdeaua pentru bursucii teritoriali puşi pe pradă.

Companiile publice sunt principala bilă neagră pentru premierul demisionat, care a promis mult în privinţa depolitizării şi profesionalizării, dar a reuşit puţin. După cum am remarcat şi delegaţia FMI, după un an de discuţii nu e mare schimbare de arătat în companiile de stat, nici ca proces de selectare a managerilor, nici în performanţă. În plus, pierderea majorităţii în Senat săptămâna trecută a lăsat guvernul, pentru prima oară de la instalare, fără o susţinere politică reală, deci blocajul ar fi apărut şi fără greva parlamentară a opoziţiei. Practic, chiar dacă rămânea în funcţie, Boc ar fi condus tot un fel de cabinet interimar ce s-ar fi târât, cu mari pierderi, până la alegeri.

Pe scurt, am avut în vârful guvernării un partid imperfect, cu derapaje majore pe calitatea resursei umane şi corupţie, dar care a ţinut linia macro-economică dreaptă, nu s-a pus contra justiţiei şi a făcut pasul îndărăt când unele din porcăriile făcute au stârnit nemulţumiri publice. Una peste alta, agendă economică corectă, notă de trecere la democraţie şi corigenţă la eficienţa şi integritatea maşinăriei de guvernare.

Alternativa, cu alegeri la termen sau anticipate, sunt alte partide imperfecte, dar care nu dau semne că înţeleg care e linia corectă economic, iar după experienţele trecute au mare potenţial de derapaj democratic – de-adevăratelea, nu din ăla inventate la televiziunile proprii. În plus, au idei destul de alunecoase în ce priveşte independenţa justiţiei. Interimatul cu tehnocrat ca premier nu poate fi oricum decât o fază de tranziţie către o formulă politică.
PDL se pregăteşte acum să bage capul în nisip şi să-l ţină acolo până în ziua votului, sperând ca în mintea votanţilor partidul să se disocieze de austeritatea ultimilor doi ani. Iar între timp, să meargă pe “apucă fiecare ce poate, că mai avem câteva luni la putere", idee care oricum a dominat de o bună bucată de vreme. Alternativa radicală ar fi să producă surpriza de a veni cu Monica Macovei premier interimar, ca o demonstraţie că tot ce s-a spus despre ei în aceşti ani nu e adevărat, iar România se poate guverna şi fără găşti şi agende ascunse.

Asta ar fi genul de şoc electric care s-ar transmite în public şi le-ar recâştiga o parte din electoratul pierdut. Dacă au curajul să facă asta, iar Băsescu să accepte, atunci PDL şi-ar merita eventualul revirimentul electoral; dacă nu, nu.

Spune-ţi părerea!

  • RAPSODUL
    7 februarie, 22:03. RAPSODUL

    Sint o lichea
    Sint o lichea
    Sint o lichea
    Sint o lichea
    Sint o lichea
    Sint o lichea
    Sint o lichea
    Sint o lichea
    Sint o lichea
    Sint o lichea

  • manifesto
    7 februarie, 17:51. manifesto

    bine mai sorine, ia-o tu pe monica in pat si numeste-o premier. romanii il vor pe voiculescu la palatul victoria.

    • Daniel D.
      7 februarie, 20:45. Daniel D.

      Care romani, mai postacule? Romanii nu vor turnatori si hoti securisti in niciunul dintre palate, mai manifestulcooruluitau!!

  • RAPSODUL
    7 februarie, 17:38. RAPSODUL

    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!
    JOS SISTEMUL DICTATORIAL. JOS BASESCU !!!

    • Pintea
      7 februarie, 19:59. Pintea

      JOS PROSTIA DIN CAPUL TAU.Rapsodule

  • Garfield*motanu
    7 februarie, 17:13. Garfield*motanu

    Dacă nu va demisiona, Băsescu va fi alungat
    Autor: LUCIAN AVRAMESCU
    Din 20 în 20 de ani (şi un pic), autovehiculul România e în şanţ. Şoferul, dement sau beat sau şi una şi alta, e primul care trebuie cusut, internat. Reparat. Cum? Vor decide cei care, aliniaţi în ninsoare şi cu ninsoarea, îşi cer ţara înapoi. Nu sunt pentru reparaţii capitale în privinţa şoferului, dar unii scandează asta şi mă cutremur. Am mai trăit o reparaţie capitală de şofer şi mulţi ne ruşinăm. Şoferul şi toţi cei care ne-au furat până la ultimul leuţ din buzunar, cei care au chefuit şi încă chefuiesc, obraznici şi nestingheriţi de strigătul străzii, făcând banchet din austeritatea noastră, făcând averi nemăsurate din sărăcia numeroşilor sărmani, trebuie trimişi unde-i va trimite legea. Mai întâi însă trebuie să plece. Băsescu întâi. Să lase butoanele, să lase jaful, să se odihnească fiindcă furtul, se vede limpede, ia minţile. Să intre în concediu de furt. Să se ceară medical acasă, iar dacă nu înţeleg asta, să fie proiectaţi de-acolo, aşa cum cer cei mai blânzi dintre protestatari, cu un şut în dos. Remanieri, căderea căzutului Boc? \"Tranchilizante\" pentru plebe, cum ar zice liberalul Antonescu.

    Din 20 în 20 de ani, trăim marea deşteptare, trezirea din somn. Miracolul s-a produs. Nimic, nici o şmecherie nu-l mai poate opri. Amnezici, orbiţi de putere, cu banii pe care i-au troienit murdar şi le-au intrat în ochi, Băsescu şi ai lui au uitat că primăvara e aproape, că după zăpada asta vine dezgheţul. Piaţa Universităţii le colectează papuci, cea mai ruşinoasă execuţie a unor tâlhari. Ghilotina avea până la urmă partea ei de nobleţe. Papucii, nu. Aceşti nemernici meritau simbolica execuţie cu papuci sau jenatul surâs al lumii care încă îşi mai aruncă privirea spre noi.
    hehehe! Gm.

    • loucica avramica
      7 februarie, 18:34. loucica avramica

      tovazrasul Avramescu Lucian, imitator neinzestrat al lui Vadim la tovarasa Elena Ceausescu este un gogoman care-si dadea aere pe la Scinteia Tineterului. Poate ca daca CNSAS se tine de treaba aflam mai multe despre Lucian Avramovici (dupa numele real al tatalui).

    • Pintea
      7 februarie, 20:05. Pintea

      Din 20 in 20 de minute apare Garfield'motanu care miorlaie cate o prostie mai mare decat el.Ai grije sa nu fie taiata coada motanului.

      • Miau
        7 februarie, 21:51. Miau

        Lasati-mi Motanelul in pace! Sufera de jigodie, n-aveti un pic de compasiune. Abia ce i-am adus vaselina recomandata de doctorul veterinar Adrian Nastase, poate dupa intrevederea cu el se va simti mai bine.

  • Garfield*motanu
    7 februarie, 17:12. Garfield*motanu

    Acest mesaj a fost postat de forumistul Stahanov si a fost cenzurat de securistii de la Trompeta securitatii.
    CE LIPSESTE DIN BIOGRAFIA MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI...RAZVAN...UNGUREANU

    1)In decembrie 1989 cand la Iasi in Universitate s-au semnalat primele proteste-miscari anticomuniste, membrul CC al UTC Mihaita Ungureanu proaspat sosit ca delegat-aplaudac de la maretul Congres PCR prezidat de tov. Ceausescu, de data asta pe post de \"ochiul si timpanul\", mai multe surse confirma ca acesta observa atent tot ce misca contra si intocmea liste negre cu studentii protestatari.

    2)Printre limbile straine cunoscute de MRU este si limba ebraica, evident avand in vederea originea etnica evreiasca si studiile sale. Interesant e ca evita mereu sa mentioneze acest lucru !

    3)MRU ARE INITIERI GRELE INTR-ALE MASONERIEI SI A ALTOR ACTIVITATI EZOTERICO-OCULTE SPECIFICE SOCIETATILOR DISCRETO-SECRETO-INITIATICE, FIIND MASON DE VREO 20 DE ANI, AZI CU UN GRAD DESTUL DE MARICEL.

    4)O parte din studiile-activitatile de la inceputul carierei sale fulminante au fost finatate si de un celebru infractor international, evreul Mark Rich, unul dintre jolly-jokerii marilor \"magnati\"evrei ai lumii, anume Rotschilzii, si ai diverselor servicii secrete israeliene, coinitiator in Romania anilor 90 a mai multor tunuri financiare precum si al TUNULUI TUNURILOR de la ROSIA MONTANA. Mark Rich a fost condamnat pana la urma in SUA si dat in urmarire internationala de catre FBI, dar s-a refugiat in Israel, apoi Elvetia pt a nu fi extradat. La presiunea finantei evreiesti mondiale in sprijinul careia a dat megatepe internationale, a fost gratiat personal de fostul Presedinte al SUA Bill Clinton.

    5)O alta parte dintre studii i-a fost finantata de Dinu Patriciu caruia i-a si multumit public pentru asta in 2004.

    6)Odata cu investirea ca ministru de externe in 2004 si-a declarat sustinerea pentru montarea portretului distrugatoarei Romaniei postbelice Ana Pauker, chiar in sediul ministerului de externe roman. Reprezentantii AAAPE i-au cerut in public ministrului Ungureanu sa indeparteze tabloul Anei Pauker, insa acesta a refuzat, recunoscand insa ca initiativa afisarii tabloului ii apartine !!! Pt. cei ce nu stiu tov. Ana Pauker a fost nr. 1 in Romania sovietizata, cetatean sovietic si agent NKVD, cu titlul de inalta consideratie, Stalin i-a conferit gradul de colonel.

    7)Fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu : \"La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă 2004 reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei TEZAURULUI ROMÂNIEI(confiscat de bolsevici in 1918). Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la MAE, trimis de dl Leuştean(servantul si subordonatul lui MRU) în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu,să nu mai abordez în nici un fel şi sub nici o formă problema Tezaurului\"!!!

    8)Octombrie 2005 acordul dintre guvernele Romaniei si Ungariei, conceput de Ungureanu si plasat \"pe sub masa\" la semnat in cadrul primei reuniuni guvernamentale Bucuresti-Budapesta, o parte din averea Fundatiei private Gojdu ramase in Ungaria a fost trasferata ilegal statului ungar, in ciuda opozitiei Bisericii Ortodoxe Romane, executoare testamentara, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. Guvernul român ar fi trebuit să achiziţioneze contra cost o parte din \"Curţile Gojdu\" din Budapesta si a oferit părţii maghiare posibilitatea constituirii unei fundaţii comune care să continue munca filantropică initiata de Gojdu, pana cand in 2004, cand brusc partea ungară a vandut Curţile Gojdu din Budapesta unei firme off-shore din Cipru, al carei proprietar este o companie israeliană, \"Autoker Holding Rt\", reprezentanţii ei afirmând că vor transforma Curtile Gojdu într-un centru comercial şi de agrement.

    9) MRU viziteaza Federatia Rusa si sustine ca dupa suspecte discutii intre patru ochi cu Patriarhului Intregii Rusii Alexei II-lea(in realitate ofiter acoperit cu grad de general in serviciile secrete sovietice) a transmis acestuia un mesaj din partea Patriarhului Teoctist - afirmatie respinsa imediat de Biserica Ortodoxa Romana. Patriarhia Romana a fost de-a dreptul enervata de o asemenea intruziune abuziva si mincinoasa in relatiile externe ale Bisericii, intr-un moment in care relatiile dintre cele doua Biserici erau la fel de incordate ca intodeauna, din cauza pretentiilor Bisericii Ruse asupra Basarabiei.

    10) In mai 2006, MRU a declarat public ca cetatenii din asa numita Rep Moldova vorbesc \"o varianta a limbii romane\", un fel de \"light Romanian\" dand din nou apa la moara celor ce sustin ca acolo nu traiesc romani ci moldoveni.

    11) MRU a primit de 2 ori premiul \"Felix Posen\" in 1997si1998, acordat de Universitatea Ebraica din Ierusalim, Israel.

    12) In toamna anului 2009 MRU a fost acuzat de fostul purtător de cuvânt al SRI –Nicolae Ulieru ca ar fi agent al unei puteri straine. \"Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Mi-am spus : oare preşedintele chiar nu stie cine e omul asta, sau SRI nu l-a informat?\" .

    13)Bombonica de pe tortul faptelor eroice ale patriotului MIHAI RAZVAN UNGUREANU a fost asezata cu ocazia \"incheierii\"(??!!) relatiilor vesnic tensionate romano-ruse, cand, ca ministru de externe al Romaniei, a semnat in 2005 cu ministru de externe rus Lavrov, cel mai pagubos act de politica externa postdecembrist pt Romania \"Legea pentru ratificarea Protocolului dintre Romania si Rusia privind inventarierea relatiilor bilaterale\". MRU a declarat ulterior ca : \"NU EXISTA PROBLEME INTRE ROMANIA SI FEDERATIA RUSA\"!!!??? : Astfel Romania, prin UITARE(?!) isi ia ADIO OFICIAL, de buna voie, prin tradare, de la Romania de Est(Basarabia), Tezaurul Romaniei sechestrat la Moscova de Lenin in 1918 si \"uitat/pierdut\" de sovietici/rusi, etc, etc. Adica tot ce a fost s-a cam ....sters/uitat dintr-o semnatura, binenteles in favoarea Rusiei si spre enorma paguba a Romaniei !!! Adio Basarabia, adio Tezaur !
    hehehe! Gm.

  • Irene
    7 februarie, 16:42. Irene

    1000 % de acord cu dvs. O singura retinere: doamna Monica Macovei numita Prim Ministru ar dezlantui in asa hal Antenele si Realitatile si micii titulesti si hitleri, incat ar izbucni un razboi civil cu ajutorul \"prostestatarilor\" naimiti din Piata Universitatii (Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din golanii din primavara 1990!) Pe micutul si cumsecadele Boc chiar nu ai cum sa-l urasti. Pe Mihai Razvan Ungureanu nu-l poti apuca de nicaieri, fiind alunecos ca orice diplomat. Dar Monica este urata intens de esalonul 2 din Secu si PCR care face jocurile in partidele de opozitie actuale.
    PS: Cum explicati modul cum a luat-o razna colega dvs., Alina Mungiu?

  • Sile
    7 februarie, 16:25. Sile

    Regret ca in momentul cand va citesc materialul, imi aduc aminte de admiratia pana la extaz a colegei dumnevoastra,ptr. trupa de tradatori.

  • gill
    7 februarie, 16:14. gill

    macroeconomia era o materie predata in toate facultatile tehnice si economice inainte de 1989 . sunt cativa indicatori care se calculau detaliat pana la nivel de atelier de productie , numai ca sunt pur teoretici si nu reflecta realitatea economica . azi in romania avem 40-50 locuri de munca vacante pe judet , maxim 50-60 de mari companii care exporta si cateva zecii de mii de companii private care fac afaceri pe spatele statului . deci toti guvernantii raporteaza ce ii mint cei de la institutul de prognoza economica , uzi de frica ca daca nu e ceva pozitiv vor deveni someri si disperati . fmi , stie perfect situatia din tara , e un sarbe boa care e in crestere acum si care va inghiti pe cei care nu vor respecta angajamentele - adica base , CARE ARE INTERZIS SA PLECE ....fmi = camatar

  • Cel Batran
    7 februarie, 15:01. Cel Batran

    in loc de macovei o sa aveti o dictatura de sacali politici.

  • vrabie
    7 februarie, 14:54. vrabie

    Macovei nu este competenta si pregatita pentru aceasta functie. Ea nu a facut nimic nici la Ministerul Justitie in momentul in care a fost ministru.

  • vrabie
    7 februarie, 14:50. vrabie

    Votez schimbarea. Votez Uniunea Social Liberala.
    Votez schimbarea. Votez Uniunea Social Liberala.
    Votez schimbarea. Votez Uniunea Social Liberala.
    Votez schimbarea. Votez Uniunea Social Liberala.
    Votez schimbarea. Votez Uniunea Social Liberala.
    Votez schimbarea. Votez Uniunea Social Liberala.
    Votez schimbarea. Votez Uniunea Social Liberala.
    Votez schimbarea. Votez Uniunea Social Liberala.

    • REJE
      7 februarie, 16:23. REJE

      VRABIE, malai visezi.

    • TTC
      7 februarie, 21:53. TTC

      Voteaza, draguta, fa tururi de scrutin de trei ori pe zi, sapte zile pe saptamana. Ia vezi ce iese in bobi.

  • vrabie
    7 februarie, 14:49. vrabie

    Coruptia nu dispare cu acesti mafioti pedelisti la guvernare.

  • Vally
    7 februarie, 14:08. Vally

    O vrem pe D-na. M. MACOVEI ministru de JUSTIŢIE.!!!
    POATE AŞA DISPARE CORUPŢIA.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!1

  • Genghinni
    7 februarie, 12:53. Genghinni

    Daca ajungea Monica Macovei prim-ministru sareau din schema guvernamentala amazoanele lu nea Base,puse acolo pentru a raporta si executa intocmai si la timp ordinele venite pe firul scurt.O zi buna!

    • francius
      7 februarie, 13:23. francius

      macovei? de ce nu sorosica direct? era mult mai simplu

      • Cel Batran
        7 februarie, 13:53. Cel Batran

        pai nu l-au adus pe MRU?? E suficient.

  • Gore
    7 februarie, 12:53. Gore

    USL la guvernare va fi partidul perfect ? Exista ceva \"perfect\"pe lumea asta ?Ce usor este de batut apa in piua mai ales pe sticla si pe bani buni iar tantalaii sa caste gura !

    • Cel Batran
      7 februarie, 13:58. Cel Batran

      Voiculescu si USL sunt sansa Romaniei. Voiculescu e de zece ori mai competent decat MRU.

      • francius
        7 februarie, 14:05. francius

        pai e doctor in economie...MRU le are cu ascultatul....

        • cunoscatorul
          7 februarie, 22:50. cunoscatorul

          E doctor in turnatorie.....dovedit! Tinicheaua asta il va desfiinta in curand

      • Eu
        7 februarie, 14:10. Eu

        Alooo, mama lu' Voiculescu, nu te mai baga in discutie!!!

        Cand furi terenuri de milioane de EUR, chiar esti sansa Romaniei!
        Sa dea Domnul sa apuc sa-l vad pe turnator condamnat !!!

        • Cel Batran
          7 februarie, 15:00. Cel Batran

          te referi la terenurile lui Casuneanu date de basescsu in vanxzari anterioare nu-i asa??

        • francius
          7 februarie, 15:08. francius

          lasa ca ai apucat sa o vezi pe andreea VASS(fier) ruda GIZELEI

      • vanatorul de cretini
        7 februarie, 15:32. vanatorul de cretini

        mai ai frati mah? traiasca varu-tu voiculescu si cu tine 100 de ani....in pamant ca morcovu.Prinzi fluturi cu damigrana frate

  • Adi
    7 februarie, 12:37. Adi

    \"cand ceva merge, trebuie schimbat\" nu e specific romanesc. Ceea ce merge tine de perspectiva. Dar guvernul Boc nu merge, deoarece:

    1. Pentru fiecare masura buna, a luat doua proaste. Faptul ca evitat populismul e un merit, care nu trebuie insa privit global. Luate punctual, masurile lui Boc n-au fost nici pe departe cele mai bune. Aici ar fi fost necesar un tehnocrat, un om care sa nu sara la prima masura doar pentru a da impresia ca face ceva.

    2. Nu s-a obosit sa explice masurile. Multi oameni inteleg necesitatea austeritatii si nu protesteaza direct impotriva ei, ci mai degraba e efectul faptului ca guvernul nu explica ce face si de ce. Tai salariile cu 50%, ok. Inteleg, e criza, dar de ce 50%? Ce se intampla cu acei bani? Omul vrea garantia in primul rand ca acei bani vor fi utilizati eficient, ca nu ajung in buzunarele clientelei politice prin contracte idioate.

    Marele minus al lui Boc nu e austeritatea in sine, ci tipul acesta de austeritate gratuita, care cere bani pentru a petici gaurile negre din buget. Iar eu ca cetateanu pot intelege (iar daca nu pot intelege, nu pot nici accepta) sa dau bani guvernului pentru ca acesta sa-i poata risipi. Boc ia bani de la cetateni, dar nu opreste risipa, coruptia, etc. Atunci acesti bani sunt efectiv pierduti, irositi.

    Se poate lucra cu o austeritate eficienta, dar Boc ar trebui acum sa explice de ce nu a coroborat masurile lui cu oprirea risipei.

    • cunoscatorul
      7 februarie, 23:00. cunoscatorul

      Banii taiati din salarii nu s-au dus nicaieri, pur si simplu nu au mai marit deficitul bugetar care trebuia refinantat si platit tot de romani, dar cu dobanda! Acum ai inteles?

  • maximus
    7 februarie, 12:17. maximus

    s-a stabilit la nivel international cine va fi noul presedinte al tarii care va marca revirimentul ue. pt ca era singura dispusa sa se sacrifice. si boc singurul dispus sa suporte. si care e problema ?
    le trebuia un simbol, l-au gasit, l-au pregatit, s-a rezolvat.
    ce draku e asa greu de inteles ?
    doar daca esti felix nu te poti impaca cu ideea...

  • Contrabas
    7 februarie, 12:03. Contrabas

    Domnule Ionita,
    Am incercat sa postez un citat din articolul dvs. fara nici o adaugire, ca un comentariu la articolul lui I. Cristoiu. Spre surprinderea mea, CENZURA EvZ l-a respins deoarece contine \"material explicit\" !!??....

    • Contrabas
      7 februarie, 12:16. Contrabas

      CENZURA !
      Este un fragment din articolul Domnului Sorin Ionita!!!

  • sigma
    7 februarie, 11:55. sigma

    un articol care imi confirma ceea ce am observat si eu si se pare ca si altii:emil boc a facut reforme ( ma rog,,nu le putem numi chiar reforme, niste schimbari acolo), pe spinarea celor saraci deja, fara insa a deranja marii rechini(circul justitiar de la tv nu se pune, oricum sint scosi ingerasi apoi).poate fi catalogat ca un om cinstit( nu cumva din frica de consecinte, nu pentru ca nu ar fi vrut?), dar odata ce te faci ca nu-i vezi pe colegii(*si nu numai )imbogatiti din banii publici, la ce imi foloseste mie cinstea ta?sa nu uitam ca si iliescu a fost cinstit.

  • MARIA
    7 februarie, 11:19. MARIA

    Stolo, nu era si el o propunere super?

  • ha ha ha
    7 februarie, 11:18. ha ha ha

    ai pornit de la vorba lui draga stolo dar te intreb si eu pe tine: ce anume merge bine in romania prietene?

  • brad
    7 februarie, 11:03. brad

    vrei sa-ti zic ceva..nici o varianta nu era stralucita, dar asta ca sa fim condusi de serviciile secrete e chiar hilar..deci au dat totul pe fata..cat despre macovei n-are ce cauta in peisaj

  • corina
    7 februarie, 10:47. corina

    Articol bun, in forma, nu in fond. Practic teza acreditata conform careia Boc a facut X si Y si a asumat X si Y si a gresit aici si acolo este falsa din start si evidenta pentru oricine a urmarit dinamica guvernarii din ultimii ani. In mod practic, asa cum a demonstrat-o si legea sanatatii, dl presedinte este acela care, trecand mult peste prerogativele sale constitutionale, promoveaza legi initiaza discutii si asuma lucruri. Marea problema la dl Boc si la mare parte din guvernul lui e tocmai aceea ca a aparut ca un simplu mijloc de realizare a vointei presedintelui. In contextul in care multe reglementari importante s-au sustras dezbaterii publice si parlamentare corecte si constitutionale prin diverse asumari si prin diverse ordonante de urgenta, se revine la problema de baza a protestelor recente: stilul dictatorial de facto in care a fost condusa tara de catre Traian Basescu. Orice discutie pe tema Boc este, prin urmare, una falsa. Boc nu a contat si nu conteaza ca vointa politica.

    • brad
      7 februarie, 11:05. brad

      ideea e ca daca vrem sa taiem raul din radacina trebuie sa ne indreptam atentia spre basescu..nimic nu a miscat in tara asta fara acordul lui, iar boc a fost doar un pion, poate odata si odata o sa recunoasca lucrul asta

  • katha
    7 februarie, 10:16. katha

    Cine ar fi acceptat-o domnule Ionita pe Monica Macovei? Ponta? Antonescu? Sova? Zgonea? Melescanu? Mitrea? ca sa-i enumar doar pe cei pe care i-am vazut aseara in emisiuni. De sa fie supusa o doamna atacurilor imunde ale acestor indivizi? De ziaristi nu mai amintesc pentru ca nu ei vor vota investirea noului guvern.

    • #SCUFITA ROSIE#
      7 februarie, 10:38. #SCUFITA ROSIE#

      Nastase...Ha, Ha, Ha...

    • hiris
      7 februarie, 10:44. hiris

      in primul rand nu ii trebuia Marinarului!Avea ceva mai proaspat!

    • brad
      7 februarie, 11:06. brad

      trebuie curatenie generala..ce rost are ca a plecat boc, daca va fi inlocuit cu ceva asemanator sau chiar mai prost

  • dorin valeriu
    7 februarie, 09:40. dorin valeriu

    Eu cred ca guvernul Boc a fost , in mare - stim si exceptii - corect si muncitor. Probabil ca acum e nevoiie de o viziune proprie - nu doar de urmat niste \"indicatii pretioase\"- de \"sange tanar\", profesionalism si cautare de solutii adecvate la cazurile particulare (multe) dela noi.
    Deoarece va apreciez mult Dle Ionita, va recomand ca in chestiunea reformei in Sanatate sa vedeti articolul Prof. Traian Ionescu din ultimul numar al Vietii Medicale. Un excelent specialist, cu o mare experienta, inclusiv internationala, care nici macar n-a fost consultat !

    • brad
      7 februarie, 11:09. brad

      nici un specialist nu a fost consultat in nici un domeniu..totul se face dupa urechea si vointa lui basescu

  • Logopedul
    7 februarie, 09:18. Logopedul

    Ionita, nu puteai sa scoti o perla mai mare, vis a vis de varianta cu Monica Macovei. Adica sa inlocuiesti o nulitate cu o alta!!!!!!!!

  • carpatos
    7 februarie, 09:10. carpatos

    A-ti puntat foarte bine aici:
    \"deoarece dacă vrei să supravieţuieşti ca universitar, eşti silit să publici, chit că n-ai nimic nou de spus

    • StefanV
      7 februarie, 09:32. StefanV

      \"A-ti puntat foarte\"
      e scris gresit... Sper ca nu esti universitar... sper ca nici macar student.

      • Moşu - crescător de boi
        7 februarie, 09:49. Moşu - crescător de boi

        @Stefan V

        Dle, scuzaţi-l vă rog pe ,,carpatos''... eu sunt de vină, e de la mine din grajd şi l-am cam zorit să iasă la curăţat zăpada!

  • zap
    7 februarie, 08:23. zap

    Totusi, Ionita, ce si-a imputat boc de si-a prezentat demisia? Stie cineva?!

    • Logopedul
      7 februarie, 09:38. Logopedul

      A spus ca a fost prea perfect!!!

  • bella
    7 februarie, 07:37. bella

    Dupa evenimentele din ultimele saptamani, Macovei ar lipsi din fotoliul de premier, ca s-ar isca revolutia.

  • bella
    7 februarie, 07:35. bella

    Basescu a inteles, dupa presiunea oamenilor din strada, ca cineva trebuie sa plece. Asa ca l-a sacrificat pe Boc.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele