Actualizat

Sute de oameni au venit la Cercul Militar Național pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Sergiu Nicolaescu

Autor: Mihnea-Petru Pârvu, Cristina Botezatu

Trupul neînsuflețit al regizorului Sergiu Nicolaescu a fost depus la Cercul Militar, unde prietenii, colaboratorii și toți cei interesați pot să își ia rămas bun de la acesta. Mâine, regizorul va fi incinerat la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bîrzești, într-un cadru restrâns.

UPDATE 10. Sute de oameni aşteaptă să intre în Cercul Militar Naţional pentru a-i aduce un ultim omagiu regizorului Sergiu Nicolaescu. 

UPDATE 9. La Cercul Militar Național a fost prezent și actorul Mircea Albulescu, care a declarat că prima echipă cu care a lucrat regizorul, din care au făcut parte şi Amza Pellea şi Jean Constantin, "începe să se risipească". Cu ochii în lacrimi, Mircea Albulescu a spus că decesul lui Sergiu Nicolaescu este "o grea pierdere" pentru el. 

UPDATE 8. La căpătâiul regizorului a sosit și fostul președinte Ion Iliescu. Mai multe femei în vârstă i-au cerut acestuia "să dea capacul sicriului" la o parte. Cea de-a doua soție a regizorului, Gabriela Nicolaescu, a venit și ea la Cercul Militar.

UPDATE 7. Sicriul în care a fost depus Sergiu Nicolaescu este din lemn de brad lăcuit și costă 1.000 de lei, fără TVA. A fost achiziționat de la firma Anthony și este unul dintre cele mai ieftine.

UPDATE 6. Soția lui Sergiu Nicolaescu, Dana, a precizat pentru EVZ că a fost dorința acestuia ca sicriul să fie închis după decesul său. Ea a depus la căpătâiul soțului ei o coroană de trandafiri albi, cu mesajul: ”Știi, tu...Elf”

UPDATE 5. Premierul Victor Ponta a anunţat că va merge împreună cu ministrul Culturii la Cercul Militar Naţional, pentru a transmite soţiei lui Sergiu Nicolaescu un mesaj de condoleanţe din partea Guvernului.

"Îmi pare rău că anul începe cu evenimente tragice, dar sper să avem în perioada următoare şi lcururi de care să ne bucurăm", a spus Ponta la finalul ședinței de guvern.

Câteva zeci de persoane s-au adunat la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, acolo unde este depus trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu.

UPDATE 4. Ileana Stana Ionescu a declarat că și-ar fi dorit să-l vadă pe Sergiu Nicolaescu, însă presupune că era foarte slăbit, motiv pentru care familia ar fi decis ca sicriul să fie închis.

UPDATE 3. Actorul Sebastian Papaiani a spus că nu înțelege cine a luat decizia ca sicriul să fie închis, pentru că Sergiu Nicolaescu nu și-ar fi dorit asta. ”Și nu știu dacă și-ar fi dorit să fie îngropat sau să rămână sub formă de cenușă comunistă”, a mai spus Papaiani, care a adăugat că Necolaescu a fost un adevărat ”Agent 007”.

UPDATE 2. Sicriul cu trupul neînsuflețit al regizorului a fost depus la Cercul Militar. Printre cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu se numără Petre Roman împreună cu soția, Mihai Mălaimare, Sebastian Papaiani, Ileana Stana-Ionescu și Jojo. Dana, soția regizorului, este îmbrăcată într-un palton alb. Sicriul este închis, spre nemulțumirea celor prezenți, și este flancat de patru soldați.

UPDATE 1."Prietenii și colaboratorii lui Sergiu Nicolaescu, precum și toți cei care doresc să își ia rămas bun de la unul dintre cei mai mari regizori și actori ai României sunt așadar asteptați la Cercul Militar Național pentru un ultim omagiu, vineri, 4 ianuarire, între orele 12.00 - 00.00, și sâmbătă, 5 ianuarie, între 08.00 - 10.00", se arată într-un comunicat citat de mediafax.ro

UPDATE: Faptul că trupul neînsuflețit al regizorului va fi incinerat însemnă că nu va fi o slujbă creștinească de înmormântare. 

La jumătatea anului trecut, Patriarhia Română a anunțat că nu va oferi asistență religioasă enoriașilor care aleg incinerarea în locul înmormântării. Această hotărâre a Sfântului Sinod Ortodox a actualizat o decizie din anul 1928, prin care credincioșii trebuiau să respecte înhumarea celor adormiți.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe cred că „incinerarea este un păcat, pentru că trupul, primind sfințirea lui Dumnezeu, nu se cuvine a fi ars, iar trupul se naște din pământ și în pământ se întoarce”.

"Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 5 iulie 2012, menţinând în vigoare hotărârea din 15 iunie 1928, reconfirmată la 20 februarie 1933, a luat mai multe hotărâri faţă de practica necreştină a incinerării morţilor, după cum ne informează Cancelaria Sfântului Sinod:

Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera din proprie voinţă, să li se refuze orice serviciu religios, atât la înmormântare, cât şi la pomenirile pentru morţi", scrie basilica.ro.

"În situaţia în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinţei celui decedat, din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea este obligatorie), chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunţite a fiecărui caz în parte, cu precizarea că, pentru astfel de cazuri, la depunerea urnelor funerare în cripte, se poate oficia doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală", mai arată sursa citată.

Dezbaterea a avut loc și din cauza faptului că preoții ofereau asistență religioasă la crematoriu. Astfel, Sfântul Sinod a transmis că vor fi sancționați toți preoții care se vor abate de la regulă, în unele cazuri chiar cu excluderea din preoție. 

Sergiu Nicolaescu a dorit să fie incinerat

Medicul Monica Pop, o apropiată a familiei Nicolaescu a explicat de ce familia trupul neînsuflețit al regizorului va fi incinerat.

"Doamna Nicolaescu nu face decât să respecte dorinţa lui Sergiu Nicolaescu şi am avut de mai multe ori discuţii de genul acesta pentru că atunci când venea la spital la consultaţie şi la control şi stăteam de vorbă. Discuţia a pornit de la încercarea noastră de a convinge populaţia că este bine să ne transformăm în donatori de ţesuturi şi organe atunci când nu mai suntem ca să ajutăm pe alţi oameni şi decât să ne mănânce viermii. Bineînţeles, el întotdeauna mi-a spus că e perfect de acord şi că el îşi doreşte să fie incinerat şi nu altfel. Asta a fost dorinţa dumnealui. E un lucru pe care eu îl ştiu de 15 ani.

În niciun caz doamna nu greşeşte, doamna nu face decât să respecte dorinţa pe care soţul ei a avut-o. Şi noi medicii, unii dintre noi avem această părere. Mi se pare anormal să ajungem acolo şi să fim devoraţi de nişte mici vieţuitoare şi cel puţin eu sunt de acord cu această poziţie a lui. Discuţia a pornit de la faptul că am spus că eu dacă aş fi într-o situaţie de genul acesta aş dori ca să mi se ia orice fel de organ sau ţesut ca să pot să ajut alt om. Şi în acest context a avut loc discuţia aceasta şi ştiu sigură că dânsul asta a dorit", a declarat Monica Pop la RTV.

ALTE ARTICOLE PE ACELAȘI SUBIECT:

Taguri:Sergiu Nicolaescu, a murit sergiu nicolaescu, deces sergiu nicolaescu

Stiri realitatea.net
Stiri rtv.net
Stiri doctorulzilei.ro

Spune-ţi părerea!

  • mrsilk
    5 January, 18:11. mrsilk

    nicolaescu nu a facut altceva decit sa apere lovitura de stat din decembrie 1989,sa-i apere pe unii ca iliescu,nastase,roman,geoana,sirbu,m.pascu,si restul varanilor comunisti care de peste 60 de ani nu s-au saurat sa jefuiasca poporul asta amarit si needucat.Face parte din clica comunista care a pus mana pe toate vilele nationalizate din Bucuresti,aceasta clica, care se vrea a fi clubul elitist al Romaniei subjugand fara nerusinare si fara scrupule propriul popor,popor care culmea mai si aplauda la faradelegile acestor gangsteri .

    slaba natie, slab popor !

  • mrsilk
    5 January, 18:01. mrsilk

    asa merita toti securistii imputiti din psd.toti psd-istii sint niste lepre pe care pamantul sfant al tarii nu-i primeste.asa vor sfarsi toate leprele psd-iste.n-au decit sa-i jeleasca pupincuristii usl-ist pe aceste naparci care sug singele neamului romanesc .Dumnezeu ii va pedepsi pe toti acesti falsificatori ai evenimentelor din dec. 1989 si ai istoriei in general.uitati-va la ei,toti au avut mai multe neveste,copii ilegitimi,vieti duble,sa dea Dumnezeu ca romanii sa-si deschida mintea sa-nteleaga odata cine este cu adevarat raul tarii

  • Taci daca nu intelegi si respecta opinia altuia
    5 January, 17:00. Taci daca nu intelegi si respecta opinia altuia

    Respectati-va valorile, nu scormoniti rahatul , ca va manjiti si fuge lumea de voi !

  • mihail
    5 January, 16:35. mihail

    Incinerarea este o dovadă în plus asupra caracterului comunist al acestui personaj sinistru!
    Aşa să se şi întâmple, să fie ars în crematoriu!
    Nu merită mai mult, nu merită un preot lângă capul său şi nici un loc de veci în Cimitirul Belu unde stau îngropaţi Eminescu şi alte valori româneşti!
    Un comunist nu suportă faptul că va fi petrecut la groapă de un preot.
    Sergiu Nicolaescu nu merită o groapă! A fost regizorul de serviciu al lui Nicolae Ceauşescu
    Longevitatea mitologică a ceauşismului se datorează şi contribuţiei lui Sergiu Nicolaescu
    Rămâne cea mai importantă voce a cinematografiei totalitare în epoca Ceauşescu.

    • mihail
      5 January, 16:35. mihail

      Tov.Serghei Nicolaevici a fost un bolsevic convins si nu ma mira ca a les sa fie incinerat.
      Va asteptati sa-l ingroape in podeaua unei biserici asa cum au facut voevozii din vechime?

      Daca tot a facut filmul \"Mircea\", oare Mircea cel Batran a fost incinerat, sau se afla la Cozia!?:)))

  • bula
    5 January, 11:34. bula

    auzi bai frate !!
    Donare de organe!!
    Ce disperati sunt unii sa traiasca o vesnicie!!
    Pai cine o sa beneficieze de transplant de organe??
    normal ca aia cu bani ..doar nu vor beneficia amaratii!!
    Pe amarati ii vor taia de vii sa le ia inimile si ficatii ca atat stiu disperatii astia !!
    Da ce echilibru mai e daca incepem sa imprumutam organe de la unu l altu asa ca pe niste obiecte!
    Si la ce dracu itzi foloseste sa traisesti atat daca nu esti bun??
    Disperare mare pentru a trai cat mai multi ani..insa traiti degeaba parerea mea !
    Nu vreau sa iasa altceva din ce scriu dar donatul de organe e aceeasi treaba cu legalizatul prostitutiei si a altor marsavii ce se fac la scara mare, droguri si alte tampenii!
    Mafie peste tot asta e!!
    Transplante de organe...maduve trafic de organe si de copii si persoane pentru a avea unii ei mai multi ani de trait ca au bani si sunt niste animale pe doua picioare!!
    Sa nu imi dati exemple acum ca si eu poate mi-as dori pentru familia mea etc. ca stiu muulte cazuri de oameni care aveau nevoie de ajutor medical si au murit ca ...nu au fost bani!
    Asa ca transplantul de organe repet ...il doresc doar cei bogati !

    • Ella
      6 January, 15:36. Ella

      Este tampit, ca si Bula. Sunt liste de primitori de organe si primeste cine este COMPATIBIL, poate sa aiba banii lu' peste, daca nu e compatibil tot aia e. Deci ce debitezi nu sta in picioare. Doar ca esti paralel cu medicina si de aia scoti asemenea tampenii.

  • cuscru
    5 January, 10:59. cuscru

    Sute de comunisti au venit sa-si ia ramas bun de la unul singur .Plagiatorul national insasi l-a elogiat ,oltean de-al lui din fericire cineastul a fost o personalitate pe cand plagiatorul...............Bolsevicul sef s-a ,,CUTREMURAT \"cand a auzit vestea ,eu cred ca de bucurie fiindca inca unul care stia multe despre lovitura de stat din 89 a dat coltul fara sa dea pe goarna adevarul.Din pacate adevarul despre lovitura de stat din 89 n-o sa-l aflam noi actualii contemporani ci poate peste 100 de ani stranepotii nostrii,daca SATANA ILICI da coltul ,mai stii poate mai traieste 50 de ani prin continuatorii sai fideli COMUNISTII. JOS COMUNISMUL ACUM SI-N VECII VECILOR AMIN !!!!!!!!!!

  • nooooooo,miliarde de oameni
    5 January, 09:42. nooooooo,miliarde de oameni

    au vegheatla catafalcul astuia.

    ma,darasta a luat vre-un premiu in afara tarii cu filmul Pistruiatul?....sau cu Roscovanul?..filme comuniste.


    aia care s-au jelit la catafalc sunt privitorii lui Pistuiatu si oricum nu inteleg ei tema filmului.plang dupa un mare privilegat al sistemului comunist si privilegiat si in sistemul iliescu.a fost privilegiat toata viata,a fost un dur si pe toti i-a *(_)tut in c(_)r acest titanic,de fapt o barcuta comunista.

    • nina iliescu.
      5 January, 09:44. nina iliescu.

      cel mai tare se cutremura ion iliescu,ii e frica de moarte de-aia bea zilnic pishat de fata mare,sa ramana vesnic si nemuritor.

  • chichiio
    5 January, 01:59. chichiio

    Io zic sa il transforme in moaste!!! La cate babe is acolo...ce mai pelerinaj s-ar face la Cercul Militar!!!

  • nu cred ca
    4 January, 22:03. nu cred ca

    a vrut sa fie incinerat.,,,.dar nu a avut de ales,..detalii va poate da sotia,...

  • mihail
    4 January, 21:34. mihail

    Incinerarea este o dovadă în plus asupra caracterului comunist al acestui personaj sinistru!
    Aşa să se şi întâmple, să fie ars în crematoriu!
    Nu merită mai mult, nu merită un preot lângă capul său şi nici un loc de veci în Cimitirul Belu unde stau îngropaţi Eminescu şi alte foste valori româneşti!
    Un comunist nu suportă faptul că va fi petrecut la groapă de un preot.
    Sergiu Nicolaescu nu merită o groapă!

    Sergiu Nicolaescu a fost regizorul de serviciu al lui Nicolae Ceauşescu
    Longevitatea mitologică a ceauşismului se datorează şi contribuţiei lui Sergiu Nicolaescu
    Sergiu Nicolaescu rămâne cea mai importantă voce a cinematografiei totalitare în epoca Ceauşescu.

    • mihail
      4 January, 21:39. mihail

      Tov.Serghei Nicolaevici a fost un bolsevic convins si nu ma mira nimic.Va asteptati sa-l ingroape in podeaua unei biserici asa cum au facut voevozii din vechime?

      Daca tot a facut filmul \"Mircea\", oare Mircea cel Batran a fost incinerat, sau se afla la Cozia?:)))

  • Adi
    4 January, 21:20. Adi

    Ia uite ce de mancatori de r@h@t pe aici,de ce oare nu ma mir?

  • vasile
    4 January, 20:45. vasile

    ce am scris eu cu citeva ore,sa vedeti citi se vor prezenta in fata presei si vor spune ca sint copii lui, dar de ce nu sau prezentat cit era el in viata? pentru ca nu avea curaj ca dl Nicolaiescu iar fi scuipat in fata,dar astai romania,o tara plina de profitori si trintori care abia asteapta momentul sa se inbogateasca fara sa munceasca cinstit,dar daca sotia este desteapta ar putea in noaptea asta sa il duca la incinerare si se termina toata tigania asta romaneasca care in loc sa il laude pe marele artist mai mult il critica si vorbesc urit la adresa lui,rusine o natiune de doi bani ho ho.....

    • mihail
      4 January, 21:07. mihail

      Ba maimutoi darwinist, trebuia sa pricepi ca tezele voastre sunt cunoscute.
      Nu ai ambitie, declara razboi \"religiei\".
      Fa treaba asta de la tribuna Clonaid, fratii tai raelienii te vor aplauda frenetic. Zeii tai supremi, Marx,Engels, Hess, Lenin, Bakunin etc te vor inspira.

      PS:Tov.Serghei Nicolaevici a fost un bolsevic convins si nu ma mira nimic.Va asteptati sa-l ingroape in podeaua unei biserici asa cum au facut voevozii din vechime?

  • marius
    4 January, 20:39. marius

    de ce se inghesuie votantii USL sa vada un SICRIU INCHIS????
    ALOOOO, CRETINIL000R!!!!

  • ????????????????
    4 January, 20:36. ????????????????

    FAPTUL CA LA O DISCUTIE A SPUS ....MAI BINE CA ORGANELE TALE SA FIE

    DONATE DUPA CE MORI SA SALVEZI VIETI DECAT SA TE MANANCE VIERMII...

    .... ACEST LUCRU NU INSEAMNA CA A VRUT CA EL SA FIE INCINERAT ...

    SE PARE CA ALTE PERSOANE VOR ACEST LUCRU IN MOTIVE....BINE STIUTE

    • ella
      6 January, 15:37. ella

      El chiar a zis ca doreste incinerarea. Numai ca esti prea tampit ca sa crezi ca exista si alternative la inmormantare.

  • Comandor Lulu Taran
    4 January, 20:15. Comandor Lulu Taran

    Cine este in FSN,a intrebat Leana in decembrie'89 la Targoviste?Sergiu Nicolaescu..Pai,asta a facut ce-a vrut in Tara Romaneasca.Si asa a fost..Sergiu Nicolaescu a fost un burghez securist,a calatorit in strainatate,a avut bani,multi bani,astfel ca femeile au roit in jurul sau.In timpul filmarilor era un marlan:injura echipa de tehnicieni,chiar si actori...Filmele pe care le-a creeat au fost mediocre,
    dar ele erau pe placul conducerii de partid si de stat.Comisarul Miclovan provenea dintr-o familie saraca,si avea simpatii comuniste...In filmele istorice a mers pe linia partidului comunist:romanii au fost cu totii eroi,Mircea voda era un intelept ca si Ceausescu,iar Mihai Viteazu'numai ca nu a plans de mila taranilor pe care i-a legat de glie.Evenimentele din '89 l-au prins alaturi de Ion Iliescu si Virgil Magureanu...A inventat teroristi,care au vrut sa-l omoare...a fost senator pana in decembrie 2012,actor si regizor..A umplut femeile de bani,nu l-am vazut intr-o casa de batrani de orfani,sa ofere ceva unui baiat orfan si pistruiat...

    • Poate ca ai dreptate
      4 January, 20:33. Poate ca ai dreptate

      , ca a fost un comunist desavarsit. Cu atat mai mult n-ar trebui sa socheze faptul ca va fi incinerat, iar crestinii ar trebui sa indeplineasca, piosi, dorinta unui pacatos care i-a reprezentat multi ani in senat, daca aceasta dorinta nu le aduce prejudicii, oricum nu mai mari decat acelea aduse in timpul vietii si functiei de senator.

  • Cornel
    4 January, 20:15. Cornel

    Măi cretinilor de la EVZ, au fost mii de oameni care au trecut pe la Cercul Militar, de ce mințiți cu nerușinare și în acest caz? RUȘINE!

    • Gogu
      4 January, 20:29. Gogu

      scuza-ne; nu stiam ca sunteti asa multi prostani...

  • toma
    4 January, 19:28. toma

    eu vreau ca dupa moartea mea sa fiu ars si sint de religie otodoxa,si ce o sa se bage popi sa comande rudelor mele ce sa faca cu corpul meu,nu au nici un drept legal, ca ei sa decita de soarta mea,mai terminati cu prostiile astea ca va faceti numai de rusine in toata lumea,nu vedeti ca sinteti manipulati de o banda de schmecheri care au un singur scop, bani vostri si sa ramineti in urma cu sute de ani fata de alte popoare sa traiasca paraziti de pe urma prostimi trezitiva o data la realitate.

    • stai linistit!
      4 January, 22:26. stai linistit!

      nu vrea nimeni \"sa decita\" soarta ta, mai ales dupa moarte... ... \"sa traiasca paraziti de pe urma prostimi trezitiva o data la realitate\" ...stai linistit cu rudele tale!!!

  • ars de mort
    4 January, 19:14. ars de mort

    atunci, cenusa ii va fi data pe dumbovitza, la doi pasi, sau, expusa in holul hotelului rin, cel mai mare din ..etc, hotelu' lor ! ca si asta e p'acolo.

  • irina
    4 January, 19:10. irina

    aratami si mie unde scrie in biblie ca daca esti ars nu ai dreptul la slujba

    • mihail
      4 January, 19:46. mihail

      Iisus Hristos a fost incinerat?:))

      Oare Lazar, cel inviat din morti, a fost si el incinerat?

  • irina
    4 January, 19:07. irina

    crestinismul in lume cca 33,32% din care 3,1% adica 174 milioane sint ortodoxi adica mai nimica pe tot globul, cind 2 miliarde sint catolici,1,3 moslemi asa ca nu va mai laudati atit cu religia care are cca 400 de ani,si inaite toti erati catolici sau atei

  • mihail
    4 January, 18:44. mihail

    Incinerarea a fost intotdeauna asociata paganismului.
    Crestrinarea unui popor a inclus totdeauna abandonarea incinerarii si adoptarea inhumarii, cu fata spre rasarit.
    In timp ce Budha a fost ars, Iisus a fost ingropat si inviat din mormant, e simplu de gandit cam ce vor adeptii religiilor.
    Numai adeptii hinduismului si budismului vor sa fie arsi dupa moarte.

    Pentru hindusi, lumea e Maya (iluzie), singura realitate e doar Brahman, astfel se iese din caruselul reincarnarilor.
    Acest \"adevar\" reflecta monism/panteismul gandirii hinduse.
    Nimeni nu poate sa treaca dintr-o casta in alta, singura modalitate disponibila e raincarnarea, adica pana mori trebuie sa faci ciocu’ mic.
    Gaselnita geniala, fiecare sa-si accepte soarta fara sa ridice privirea.
    Hindusii sunt fatalisti, indiferent de situatie totul e rezultatul Karmei ,ei au o problema cu materia, considera trupul ca fiind o colivie pentru suflet, odata dobandita Nirvana se sparge principiul cauza/efect, nu mai ai treaba nici macar cu reincarnarea, ai pus-o de nirvana, adica esti un nimeni:)))

    • nelu
      4 January, 18:54. nelu

      Locul lui era intr-un cotet de porci!

      • aaaa
        4 January, 20:29. aaaa

        locul tau e intr-un wc rahatule !

      • aaaa
        4 January, 20:29. aaaa

        locul tau e intr-un wc rahatule

  • florin
    4 January, 18:44. florin

    daca a fost dorinta lui sa fie incinerat, atunci sa se indeplineasca dorinta,si biserica si alti care tot critica sa taca din gura,el a stiut bine ca popi sint hoti si morti dupa bani si precis ca de aceea a dorit sa fie asa ingropat,ca fiecare vine cu o noua explicatie ca de aceea vrea sa il arda sa nu i se preveleze probe ADN, pai daca eu asi sti cai taicameu, atunci mergeam si il vizitam cit era in viata,nu dupa ce a murit numai pentru,profit adica bani, si daca doctori legisti vroiau puteau sa ii taie o suvita de par ca sa demonstreze proba de ADN daca dupa incinerare multi se vor prezenta si vor spune ca sint copii lui,asa ceva numai in Romanica noastra se poate intimpla,o natiune de hoti,banditi si profitori, care cu religia manipuleaza poporul numai pentru asi apara interesele, adica banul,dumnezeu sa il odihneasca.

    • mihail
      4 January, 18:46. mihail

      Biblia vorbeste despre ingropare avand in vedere faptul ca este scrisa intr-un background religios – cel iudaic – in care doar aceasta era metoda acceptata.
      De fapt in Crestinism, moartea unei persoane este urmata de un serviciu de ingropare, trupul este pus in pamant.

      Mantuirea vine prin Iisus Hristos care nu a fost incinerat.

  • Hades
    4 January, 18:11. Hades

    Ce inseamna \"cenusa comunista \" ? Si daca o insemna ceva care este diferenta intre \"cenusa comunista\" si \"cenusa capitalista \" ? In fond incinerarea este o metoda veche de cand lumea. In UK ,Tarile de jos s.a se practica normal din motive economice,un loc de veci fiind f scump.In alte tari asa cere religia.In fond nu este nici un pacat sa ceri sa fi ars....boschetarul asta de Papaiani ce lasa in urma lui ca in afara de Pacala si alte roluri nu prea mari prin filmuletze \"comuniste\" nu-l stie nimenea...Bleah !

  • goe
    4 January, 17:19. goe

    ba, cita prostie zace in acest popor roman! ramii mut!

  • DECI ATEU, COMUNIST ... NICI DE CUM, CRESTIN !!!
    4 January, 17:16. DECI ATEU, COMUNIST ... NICI DE CUM, CRESTIN !!!

    ASTA A FOST, ... UN COMUNIST SI ASA VA SI PARASII CELE PAMINTESTI, TOT CA UN COMUNIST !!! ADUCETI-VA AMINTE CU CIT PATOS, IL EVOCA PE DUMNEZEU LA APARITIA DE LA TELEVIZOR IN TIMPUL \"REVOLUTIEI\". SI-A JUCAT BINE ROLUL !!!

    • mihail
      4 January, 21:41. mihail

      A ales să îşi lege numele de unele dintre cele mai odioase producţii ale propagandei comuniste.

      Sergiu Nicolaescu a fost cel mai eficient agent al regimului comunist şi al naţionalismului ceauşist, pe care le-a îmbrăcat în haine sexy şi le-a vândut poporului în ambalajul irezistibil al filmului.

      În timpul filmărilor la \"Noi, cei din linia întâi\", Nicolaescu a adus distrugeri grave Mănăstirii Văcăreşti, fiind manevrate tancuri şi folosite petarde şi aruncătoare de flăcări în incinta mânăstirii.

      Un raport al Muzeului de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti menţiona „fracturarea crucii din marmură a unuia dintre ctitorii mănăstirii, domnitorul Constantin Mavrocordat; forţarea lacătelor şi a drugilor de fier care închideau paraclisul, precum şi a uşii altarului Bisericii Mari”.

  • martianul
    4 January, 15:56. martianul

    sa-mi explice si mie careva, din astia cre(s)tini: unul care moare intr-un incendiu (ars, carbonizat) are sau n-are dreptul la slujba? merge sau nu merge pe lumea ailalta? e considerat de-ai vostri sau e un pagin si un ateu de rahat, chiar daca in viata lui o fi ctitorit vreo biserica? si ultima intrebare: cit sinteti de imbecili, de la 1 la 10?

  • psy
    4 January, 15:56. psy

    ce va face vaduva cu cenusa? o scoate la licitatie?

  • Roman ortodox
    4 January, 15:43. Roman ortodox

    Sunt absolut impotriva incinerarii, din motive religioase ( in primul si in primul rand ), dar si din motive practice ( poluare, consum energetic, distrugerea unor probe, de la un trup inhumat se poate dispune exhumarea si prelevarea anumitor probe, de exemplu in caz de malpraxis, otravire, paternitate, etc.).
    Dar, in acelasi rand, cred ca si Biserica ar trebui, pe langa descurajarea energica a incinerarii, sa acorde un oarecare serviciu divin.

    Biserica este chemata sa se roage mai cu seama pentru cei pacatosi si foarte pacatosi, ei sunt cei ce-s pe drumul pierzaniei, ei au nevoie de rugaciuni mai fierbinti.
    Cei cu putine pacate, caci nu-i um fara de pacat, vor fi judecati mai bland de Bunul Dumnezeu, vor obtine mai usor iertarea si mantuirea.

    PS. Pana si marele asasin si tradator de Neam si de Tara, ma refer la Gheorghe Gheorgiu-Dej, s-a pocait pe patul de moarte si a cerut sa fie spovedit si impartasit in miez de noapte.

    Sper ca Duhul Sfant sa-i inspire pe ai nostri ierarhi, sa adopte o atitudine mai miloasa si mai duhovniceasca fata de atei si de cei ce se dau prada incinerarii.

    • uluit
      4 January, 17:17. uluit

      Dar ce, ar putea exista vreo \"credincioasa ortodoxa\" tembela, care sa fi facut un copil cu un bosorog bolnav, in afara casatoriei, fara sa fi cerut pana acum si testul de paternitate ? Poate doar daca l-a violat, sau si-a asumat raspunderea de a face si creste un copil fara tata. Doar Viorel Liz poate sa conceapa copii la o varsta de peste 80 de ani...

  • Leovigild
    4 January, 15:30. Leovigild

    Poate ca totul e o inscenare bine pusa la punct. Dupa incinerare ,Sergiu Nicolaescu urmeaza sa apara victorios si sa anunte turnarea unui nou film , INTOARCEREA INCINERATULUI !!!

  • George
    4 January, 15:22. George

    Pai ori doneazaorgane ori il arde? Nu se poate amandoua. In plus acum se vede ca nu era decat un Ateu daca el a dorit incinerat si nu ingropat crestineste.

    • Koyosul
      4 January, 15:45. Koyosul

      Nu s-a facut public dar a donat organe.Cu po u la luic osoreste acum amiralul Cico Dumitrescu iar cu mana lui dreapta de mare tragator cu revolverul exerseaza Gigi Becali care vrea sa vaneze lupii ce-i dau iama pe la oi.Pentru freza se duc tratative intre Razvan Teodorescu si Cosmin Gusa.

    • martianul
      4 January, 15:47. martianul

      cine ti-a spus tie ca daca doneaza organele nu poate fi ars, bai??? ca doar nu se doneaza organele cind e mortaciune de 3 zile! alea, daca s-au donat, s-au donat imediat la momentul mortii.

    • petrol
      4 January, 15:51. petrol

      Pei poate sa doneze organe, iar restul, ce nu poate fi folosit, va fi incinerat. Oamenii in varsta, bolnavi (plini de puroi), in schimb, nu prea au ce dona. Poate doar o suvita de par, eventual din barba. A fi crestin n-are de-a face cu moastele. Catolicii sunt si ei crestini, dar nu deshumeaza mortii pentru a-i plimba printre cei vii. De aceea vor multi crestini sa fie incinerati, de teama ca nu vor fi lasati sa se odihneasca, iar singura \"inviere\" de care vor avea parte ar putea fi deshumarea lor partiala de catre preoti spre a le fi purtate ramasitele printre cei vii, in loc ca invierea sa constea in salvarea altei vieti, prin donarea de organe.

    • martianul
      4 January, 15:51. martianul

      EVZ, DE CE NU BAGATI LIMITA DE CARACTERE LA COMENTARII?????????

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele