În apropierea peşterii se găsesc izvoare din care se spune că au fost botezaţi strămoşii noştri. Din toate aceste motive, Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei, poarta de pătrundere a creştinismului în România, reprezintă un adevărat Bethleem al neamului nostru.
Peştera Sfântului Andrei
Conform scrierilor teologice şi istorice, Apostolul Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d. Hr. şi s-a oprit cu ucenicii săi într-o peşteră aflată la marginea unei păduri. Locul nu a fost ales întâmplător, pentru că la vest de peşteră, la aproximativ 150 de metri, se află nouă izvoare ale pârâului Cuzgun, în care Sfântul Andrei i-a botezat pe primii autohtoni convertiţi la creştinism, pomeniţi în vechi sinaxare: Innul, Immul şi Pinnul. Şi tot de aici, preoţii au dus în toată Dobrogea, şi mai departe, până în munţii vechii Dacii, cuvântul Evangheliei lui Hristos. Din cele nouă izvoare, astăzi se mai văd doar patru -poziţionate în formă de cruce - iar localnicii şi pelerinii le consideră izvoarele cu apa cea mai bună din tot cuprinsul Dobrogei.
În fiecare an, de Sfântul Andrei şi nu numai, credincioşii iau cu asalt izvoarele, aproape secându-le. Că tradiţia se împleteşte cu istoria o demonstrează toponimia zonei, locul fiind cunoscut drept "Valea Călugărilor", iar pădurea drept "Sfânta".
Nouă izvoare sfinte
Abia în primăvara anului 1943, peştera şi cele nouă izvoare au fost redescoperite de preotul Constantin Lembrav, împreună cu Jean Dinu, teolog şi jurist cu studii la Sorbona. La intrarea în peşteră s-a ridicat o faţadă din zid de piatră tencuită în exterior, iar în faţa peşterii s-a amenajat un platou pentru slujbe, locul fiind sfinţit pe 30 iulie 1944, de Episcopul Chesarie Păunescu.
Sosirea sovieticilor a adus şi distrugerea acestui loc sfânt românilor, bolşevicii aruncând în aer stânca de deasupra gropii pentru a o astupa cu bolovanii provocaţi de explozie. Starea ei de degradare s-a accentuat odată cu desfiinţarea forţată a Episcopiei de Constanţa (1948). În anul 1950, peştera rămăsese doar o simplă grotă, fiind profanată şi folosită ca staul de oi. Mărăcinii şi arbuştii aproape că au închis intrarea în peşteră. Abia în cursul anilor 1986-1989 a fost curăţată intrarea în peşteră, dar şi interiorul. Turla de piatră a fost înălţată până la un metru deasupra pământului, ca să nu intre în peşteră apa ce se scurgea de pe deal.
Pe 30 noiembrie, de sfântul Andrei, peste 600.000 de români îşi vor serba onomastica.
RESPECT
Ziua naţională creştină
În vara anului 1990, doi vieţuitori de la mănăstirea Sihăstria, ieromonahul Victor Ghin dăoanu şi monahul Nicodim Dincă, au sosit în Dobrogea pentru a reface vechea vatră monahală. S-au ridicat chilii, un paraclis, iar pe 17 octombrie 1993, s-a pus piatra de temelie a bisericii mari şi s-a turnat fundaţia noului paraclis. După modelul din 1944, s-au refăcut faţada şi terasa din faţa peşterii, din piatră adusă din carierele de la Urluia. În 1995, s-au reuşit electrificarea zonei şi refacerea drumului de acces de la şosea la mănăstire şi s-a terminat biserica mare, o adevărată catedrală. Treptat, sub supravegherea ÎPS Teodosie, un mare administrator şi ctitor de noi lăcaşuri, Peştera Sf. Andrei a devenit un simbol al Dobrogei. Ca o restaurare istorică, în 1994, Arhiepiscopia Tomisului a hotărât ca Sf. Andrei să fie socotit ocrotitorul Dobrogei, iar din 2002, Patriarhia a stabilit ca sărbătoarea Sf. Andrei să devină zi de sărbătoare naţională, adică ziua naţională creştină a României.
600 de mii de români
îşi sărbătoresc ziua onomastică de Sfântul Andrei. Senatorii au aprobat tacit propunerea legislativă ca în această zi să nu se muncească
Duminică, 27 Noiembrie 2011. 1313 vizualizări, 55 comentarii, 34 voturi
Sfântul Apostol Andrei, naşul românilor
Pe 30 noiembrie îl sărbătorim pe apostolul care a propovăduit creştinismul pe meleagurile noastre. Primii botezaţi în apele celor nouă izvoare ale pârâului Cuzgun au fost: Innul, Immul şi Pinnul.
Sursa: AGERPRESÎn dreptul localităţii Ion Corvin, din judeţul Constanţa, drumul se îndreaptă spre o pădure de tei care ocroteşte, în inima muntelui, Peştera Sfântului Andrei, locul în care a sihăstrit Apostolul Andrei. Locul dăinuie şi astăzi, plin de taină, iar documentele istorice atestă că Sfântul Andrei a ajuns în Dobrogea în jurul anului 60 d.Hr. împreună cu ucenicii săi. Aceştia şi-au făcut chiliile şi biserica în stânca muntelui. Peştera este locul din care Apostolul Andrei a răspândit creştinismul, devenind un far al credinţei.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:
Spune-ţi părerea!
Si inca ceva, pentru toti ortodocsii care dispretuiesc credinta altora si ii fac sectanti! Dacii, inaintasii nostri, probabil tot asa au considerat pe primii crestini ortodocsi ca fiind sectanti! Se pare ca oriunde, majoritarii ii considera pe minoritari sectanti! Saracii daci, cred ca mult au suferit cand au fost crestinati!
Povesti, traditii si supozitii!
Asta este \" SFANTA BISERICA \" !
Un bărbat a depus o plângere la Parchetul General în care îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale pe când era minor, transmite RTV.
Acuzaţia este cu atât mai gravă, cu cât, mărturiseşte bărbatul, fapta s-a petrecut în urmă cu 15 ani, pe atunci el fiind minor şi frate la mănăstirea dobrogeană Dervent.
Din plângerea acestuia reiese că ierarhul i-a cerut tânărului să meargă la baie, unde i-a făcut avansuri şi l-a determinat să întreţină relaţii sexuale. Mărturia bărbatului conţine referiri şi la alţi minori, elevi ai Seminarului teologic din Constanţa.
Mai mult, adaugă RTV, această întâmplare este confirmată de unul dintre capii Arhiepiscopiei Tomisiului, condusă de Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Iată recția Arhiepiscopului Teodosie: „Eu ştiu despre cine este vorba. Se numeşte Ciprian, atâta ştiu. El mă hărţuieşte tot timpul la telefon, sună de pe numere private şi îşi modifică vocea. Chiar şi astăzi m-a sunat“, a spus Teodosie pentru Adevărul Constanța.
Arhiepiscolul Teodosie a mai fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual.
Asta este \" SFANTA BISERICA \" !
Un bărbat a depus o plângere la Parchetul General în care îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale pe când era minor, transmite RTV.
Acuzaţia este cu atât mai gravă, cu cât, mărturiseşte bărbatul, fapta s-a petrecut în urmă cu 15 ani, pe atunci el fiind minor şi frate la mănăstirea dobrogeană Dervent.
Din plângerea acestuia reiese că ierarhul i-a cerut tânărului să meargă la baie, unde i-a făcut avansuri şi l-a determinat să întreţină relaţii sexuale. Mărturia bărbatului conţine referiri şi la alţi minori, elevi ai Seminarului teologic din Constanţa.
Mai mult, adaugă RTV, această întâmplare este confirmată de unul dintre capii Arhiepiscopiei Tomisiului, condusă de Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Iată recția Arhiepiscopului Teodosie: „Eu ştiu despre cine este vorba. Se numeşte Ciprian, atâta ştiu. El mă hărţuieşte tot timpul la telefon, sună de pe numere private şi îşi modifică vocea. Chiar şi astăzi m-a sunat“, a spus Teodosie pentru Adevărul Constanța.
Arhiepiscolul Teodosie a mai fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual.
Asta este \" SFANTA BISERICA \" !
Un bărbat a depus o plângere la Parchetul General în care îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale pe când era minor, transmite RTV.
Acuzaţia este cu atât mai gravă, cu cât, mărturiseşte bărbatul, fapta s-a petrecut în urmă cu 15 ani, pe atunci el fiind minor şi frate la mănăstirea dobrogeană Dervent.
Din plângerea acestuia reiese că ierarhul i-a cerut tânărului să meargă la baie, unde i-a făcut avansuri şi l-a determinat să întreţină relaţii sexuale. Mărturia bărbatului conţine referiri şi la alţi minori, elevi ai Seminarului teologic din Constanţa.
Mai mult, adaugă RTV, această întâmplare este confirmată de unul dintre capii Arhiepiscopiei Tomisiului, condusă de Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Iată recția Arhiepiscopului Teodosie: „Eu ştiu despre cine este vorba. Se numeşte Ciprian, atâta ştiu. El mă hărţuieşte tot timpul la telefon, sună de pe numere private şi îşi modifică vocea. Chiar şi astăzi m-a sunat“, a spus Teodosie pentru Adevărul Constanța.
Arhiepiscolul Teodosie a mai fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual.
Asta este \" SFANTA BISERICA \" !
Un bărbat a depus o plângere la Parchetul General în care îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale pe când era minor, transmite RTV.
Acuzaţia este cu atât mai gravă, cu cât, mărturiseşte bărbatul, fapta s-a petrecut în urmă cu 15 ani, pe atunci el fiind minor şi frate la mănăstirea dobrogeană Dervent.
Din plângerea acestuia reiese că ierarhul i-a cerut tânărului să meargă la baie, unde i-a făcut avansuri şi l-a determinat să întreţină relaţii sexuale. Mărturia bărbatului conţine referiri şi la alţi minori, elevi ai Seminarului teologic din Constanţa.
Mai mult, adaugă RTV, această întâmplare este confirmată de unul dintre capii Arhiepiscopiei Tomisiului, condusă de Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Iată recția Arhiepiscopului Teodosie: „Eu ştiu despre cine este vorba. Se numeşte Ciprian, atâta ştiu. El mă hărţuieşte tot timpul la telefon, sună de pe numere private şi îşi modifică vocea. Chiar şi astăzi m-a sunat“, a spus Teodosie pentru Adevărul Constanța.
Arhiepiscolul Teodosie a mai fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual.
Asta este \" SFANTA BISERICA \" !
Un bărbat a depus o plângere la Parchetul General în care îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale pe când era minor, transmite RTV.
Acuzaţia este cu atât mai gravă, cu cât, mărturiseşte bărbatul, fapta s-a petrecut în urmă cu 15 ani, pe atunci el fiind minor şi frate la mănăstirea dobrogeană Dervent.
Din plângerea acestuia reiese că ierarhul i-a cerut tânărului să meargă la baie, unde i-a făcut avansuri şi l-a determinat să întreţină relaţii sexuale. Mărturia bărbatului conţine referiri şi la alţi minori, elevi ai Seminarului teologic din Constanţa.
Mai mult, adaugă RTV, această întâmplare este confirmată de unul dintre capii Arhiepiscopiei Tomisiului, condusă de Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Iată recția Arhiepiscopului Teodosie: „Eu ştiu despre cine este vorba. Se numeşte Ciprian, atâta ştiu. El mă hărţuieşte tot timpul la telefon, sună de pe numere private şi îşi modifică vocea. Chiar şi astăzi m-a sunat“, a spus Teodosie pentru Adevărul Constanța.
Arhiepiscolul Teodosie a mai fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual.
Asta este \" SFANTA BISERICA \" !
Un bărbat a depus o plângere la Parchetul General în care îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale pe când era minor, transmite RTV.
Acuzaţia este cu atât mai gravă, cu cât, mărturiseşte bărbatul, fapta s-a petrecut în urmă cu 15 ani, pe atunci el fiind minor şi frate la mănăstirea dobrogeană Dervent.
Din plângerea acestuia reiese că ierarhul i-a cerut tânărului să meargă la baie, unde i-a făcut avansuri şi l-a determinat să întreţină relaţii sexuale. Mărturia bărbatului conţine referiri şi la alţi minori, elevi ai Seminarului teologic din Constanţa.
Mai mult, adaugă RTV, această întâmplare este confirmată de unul dintre capii Arhiepiscopiei Tomisiului, condusă de Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Iată recția Arhiepiscopului Teodosie: „Eu ştiu despre cine este vorba. Se numeşte Ciprian, atâta ştiu. El mă hărţuieşte tot timpul la telefon, sună de pe numere private şi îşi modifică vocea. Chiar şi astăzi m-a sunat“, a spus Teodosie pentru Adevărul Constanța.
Arhiepiscolul Teodosie a mai fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual.
Asta este \" SFANTA BISERICA \" !
Un bărbat a depus o plângere la Parchetul General în care îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale pe când era minor, transmite RTV.
Acuzaţia este cu atât mai gravă, cu cât, mărturiseşte bărbatul, fapta s-a petrecut în urmă cu 15 ani, pe atunci el fiind minor şi frate la mănăstirea dobrogeană Dervent.
Din plângerea acestuia reiese că ierarhul i-a cerut tânărului să meargă la baie, unde i-a făcut avansuri şi l-a determinat să întreţină relaţii sexuale. Mărturia bărbatului conţine referiri şi la alţi minori, elevi ai Seminarului teologic din Constanţa.
Mai mult, adaugă RTV, această întâmplare este confirmată de unul dintre capii Arhiepiscopiei Tomisiului, condusă de Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Iată recția Arhiepiscopului Teodosie: „Eu ştiu despre cine este vorba. Se numeşte Ciprian, atâta ştiu. El mă hărţuieşte tot timpul la telefon, sună de pe numere private şi îşi modifică vocea. Chiar şi astăzi m-a sunat“, a spus Teodosie pentru Adevărul Constanța.
Arhiepiscolul Teodosie a mai fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual.
In calendarul lunii noiembrie in ziua de 30, crestinatatea praznuieste pe Sf. Apostol Andrei, cel dintai chemat. Pentru cre;tinul roman, Sf. Apostol Andrei are o semnificatie aparte. Sf. Apostol Andrei este cel care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pamantul tarii noastre, acum aproape 2000 de ani, in Dobrogea si la Gurile Dunarii. Intre cei 12 apostoli alesI de Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa fie \"pescar de oameni\" se remarca Sf. Apostol Andrei, fratele lui Simon Petru, fii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, Sf. Apostol Andrei era pescar.
\"La inceput Sf. Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Apoi, auzind de intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos s-a dus in Carpenaum, unde locuia Domnul si L-a intrebat: \"Invatatorule, unde locuiesti\"? Iar Domnul I-a raspuns: \"Vino si vezi\" ! sI a ramas cu El in ziua aceea. Astfel, Sfantul Apostol Andrei a fost cel dintai chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos. Nu dupa multe zile, Andrei si Simon-Petru se aflau intr-o corabie cu tatal lor, Iona; voiau sa plece pe mare la pescuit de peste.
Atunci Fiul lui Dumnezeu I-a chemat pe amandoi la apostolie, zicandu-le: \"Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni\" ! Din clipa aceea au lasat toate si au urmat lui Hristos pana la moarte si inviere, fiind martori ai minunilor si Invierii Lui. Iar dupa inaltarea sa la cer, tragand la sorti unde sa plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfantului Apostol Andrei I-a cazut sortul sa increstineze mai ales tarile din jurul Marii Negre. Deci mai intaI a crestinat Armenia, Iviria si Scythia Mare, adica Ucraina de astazi, infingand Sfanta Cruce pe locul unde era Kievul.
Apoi a crestinat Crimeea, sudul Basarabiei si, trecand pe la Gurile Dunarii a zabovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe multi din Scythia Mica, adica Dobrogea de azi. El a stat cu ucenicii saI intr-o pestera din apropiere, unde ficea Sfanta Liturghie, de teama paganilor inchinatori la idoli. Pestera poarta numele Sfantului Apostol Andrei pana astazi si se afla in comuna Ion Corvin din sud-vestul judetului Constanta. Astazi s-a construit acolo o manastire mare cu hramul \"Sfantul Apostol Andrei\".
Dupa ce a hirotonit episcopi si preoti la Tomis-Constanta de azi - Sfantul Apostol Andrei a trecut prin Tracia-Bulgaria de azi -prin Macedonia, prin Grecia si a ajuns in Peloponez unde a zabovit doi ani in orasul Patras. Aici a crestinat pe multi inchinatori la idoli, a facut nenumarate minuni, a darmat capistile idolilor si a marturisit pe Hristos cu multa putere. Vazand aceasta ighemonul cetatii ce se chema Egheat l-a prins, l-a batut tare si l-a aruncat in temnita cu unii din ucenicii sai. Apoi, vazand ca multi credeau in Hristos prin Sfantul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin rastignire pe cruce in forma de X, dandu-si sufletul in mainile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul imparatului Nero\". (Arhimandrit Cleopa Ilie-\"Predici la praznice imparatesti si la sfintii de peste an\", Ed. Episcopiei Romanului-1996, p.263).
Marturii ale prezentei Sf. Apostol Andrei pe meleagurile tarii noastre gasim la Origen ( 254) care scrie: \"Cand Sfintii Apostoli ai Mantuitorului s-au raspandit in toata lumea, Toma, dupa cum spunea traditia, a primit (prin tragere la sorti) Partia, iar Andrei, Scythia; la Eusebiu de Cesarea ( 340) \"Cand Sfintii Apostoli si ucenici ai Mantuitorului nostru-scria el-s-au imprastiat peste tot pamantul locuit. Toma a luat (spre evanghelizare) tara Partilor. Andrei Scythia, Ioan Ava…\"
Calugarul Epifanie (sec. Vlll) in viata Sf.Ap.Andrei afirma ca intre popoarele increstinate de el se numara si scitii. In sinaxarul Bisericii Constantinopolitane se precizeaza ca Sf. Ap. Andrei \"a predicat in Pont, Tracia si Scythia\". Istoricul bizantin Nichifor Calist (sec.XlV) scrie ca Sf. Ap. Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici in \"provinciile scitice\" care puteau fi Scythia si Minor (Dacia Pontica) locuita de greci, romani si geto-daci.
In proloagele tiparite de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei ( 1693) se spune: \"Apostolul Andrei I-a revenit Bitinia si Marea Neagra…, |arigradul, Tracia si Macedonia si sosind la Dunare, ce I se zice Dobrogea, si altele ce sunt pe Dunare, Tesalia si acestea toate le-a umblat…\" Noi crestinii romani avem Biserica de origine apostolica intemeiata in primul secol, dupa inaltarea Mantuitorului nostru Iisus Hristos la Cer. Noi suntem din inceput aici in Carpati si la Gurile Dunarii, pe cand ungurii au venit in Europa in sec lV, din Mongolia si s-au crestinat in anul 950 de stefan cel Sfant; slavii au venit si ei prin sec. Vll-Vlll din nord Asiei si s-au crestinat mai tarziu - bulgarii, in anul 864, sarbii, in anul 868 si rusii in anul 988… Referitor la Sf. Andrei s-au creat anumite obiceiuri sau colinde: \"Ne dati ori nu ne dati?/Ca mergem la alta casa/Unde Sf. Andrei ne lasa/sI ne face tolba groasa…\"/.
Se pune grau incoltit, ramuri de mar, visin si cires care se tin pana la Anul Nou, considerandu-se ca aduc noroc. In popor Sf. Apostol Andrei este considerat protectorul oamenilor impotriva lupilor a strigoilor si a altor duhuri rele. Poetul Vasile Alecsandri in poezia \"Noaptea Sf. Andrei\" spune: \"Zgomot trist in camp rasuna/ Vin strigoii, se aduna/ Parasind al lor sicriu/ Voi, crestinilor popoare/ Faceti cruci mantuitoare/ Caci e noapte ingrozitoare/ Noaptea Sf. Andrei…\"
Credintele populare au facut din Sf. Andrei \"mai marele peste lupi\" deoarece 30 noiembrie este considerat \"cap de iarna\", inceputul \"lunii lupilor\", luna decembrie care mai este numita \"luna lui Andrei\", popular \"Indrea\". Aceasta asociere intre Sf. Andrei si primejdiile timpului de iarna poate aminti misiunea incredintata apostolilor de a \"scoate pe diavoli\", de a intari sufletele oamenilor impotriva uneltirilor nimicitoare ale Duhului Rau.
Sf. Andrei ne spune impreuna cu fratele sau Petru: \"Fiti cumpatati si privegheati, caci potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu si cauta pe cine sa inghita; caruia sa-I stati impotriva, ramanand tari in credinta\" (Petru, 5,8-9). Multi crestini poarta numele Sf. Apostol Andrei. Etimologic Andrei provine din aner-andreos - om si andreios - curajos si inseamna om curajos, barbat vrednic. Exista si forma feminina Andreia. Amandoua prenumele au multe variante si diminutive.
\"Fiul Galileei si frate al lui Petru, dintre pescari in soborul Apostolilor intaI ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormantul tau din Patras chemi popoarele la Dumnezeu si acum ne-ai umplut de bucurie ca in Romania iarasI ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovaduit\". (Condacul Sfantului)
preot Constantin Mihaescu, parohul Bisericii Spirea Noua
Chiar daca numele Sfantului Andrei nu este amintit in Faptele Apostolilor si in Epistole, asa cum nu este amintit nici al altora dintre cei doisprezece, cel dintai chemat la apostolie este prezent si activ in randul propovaduitorilor Evangheliei.
In toate etapele dezvoltarii si progresului Sfintei Evanghelii, Sfantul Apostol Andrei s-a aflat, alaturi de ceilalti Apostoli, contribuind in mod substantial la propovaduirea Evangheliei, atat intre iudei, indeosebi in prima etapa a lucrarii misionare a Bisericii, cat si la neamuri, dupa Sinodul de la Ierusalim, cand nu va mai exista nici un fel de obstacol in calea predicarii noii credinte in lumea pagana.
Autoritatea Sfintilor Apostoli era uriasa, nu numai in Biserica primara a Ierusalimului (cf. Fapte 2, 42; 5, 11-12 etc), ci si in Bisericile intemeiate in lumea pagana, unde misionari, precum Sfantul Apostol Pavel si Sila, \"cand treceau prin cetati, invatau sa pazeasca invataturile randuite de Apostolii si de preotii din Ierusalim\" (Fapte 16, 4). Aceasta autoritate a Sfintilor Apostoli ii va indatora pe acestia la o lucrare misionara intensa, depusa pe o arie cat mai intinsa.
Ar fi fost, deci, cu neputinta ca Sfintii Apostoli ai Domnului sa nu valorifice in avantajul propovaduirii Evangheliei aceasta autoritate unica pe care intreaga Biserica le-o recunoastea (Gal. 1, 17; 2, 2; I Cor. 12, 28; 15, 7; II Cor. 11, 5; 12, 11 etc.) si le-o acorda. De aceea, trebuie sa privim pe orice Apostol, nu numai ca pe un misionar cu mandat incredintat, ci ca pe un conducator si organizator al marilor misiuni crestine din epoca.
Daca, in Noul Testament, informatiile si datele privind propovaduirea Evangheliei de catre cei doisprezece Apostoli raman la afirmatii cu caracter general, cercetatorul trebuie sa se foloseasca de informatiile din traditia bisericeasca patristica si aghiografica, pentru ca rolul acestei traditii consta tocmai in completarea acelor date si informatii care, in Noul Testament, au un caracter general, dar care cheama, prin logica lor, la cercetare in vederea completarii si situarii lor istorice.
Textul fundamental pe care se intemeiaza afirmatiile privind propovaduirea Evangheliei de catre Sfantul Apostol Andrei in Scitia ramane, indiscutabil, cel intalnit in Istoria bisericeasca a lui Eusebiu de Cezareea, cartea a treia I, 1-31, pe care l-am prezentat mai sus si il reproducem in continuare: \"Sfintii Apostoli ai Mantuitorului nostru si ucenicii lor s-au imprastiat in toata lumea; lui Toma, dupa traditie, i-a cazut la sorti tara partilor, lui Andrei, Scitia ( ), lui Ioan, Asia, unde si-a petrecut viata pana ce a murit la Efes. Petru pare sa fi predicat iudeilor raspanditi in Pont, Galatia, Bitinia,Capadocia si Asia, pentru ca, pana la urma, sa ajunga la Roma, unde, la dorinta lui, a fost rastignit cu capul in jos. Ce sa mai spun de Pavel, care, dupa ce plinise Evanghelia lui Hristos, din Ierusalim si pana in partile Iliriei, a suferit martiriul la Roma, sub Nero? Acestea sunt aratate de Origen in Cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei\".
In urma expunerii datelor argumentelor privind bilantul pozitiv al propovaduirii Evangheliei pana catre sfarsitul deceniului al saselea al secolului apostolic, cand este scrisa Epistola catre Romani, se impun unele precizari si comentarii in legatura cu textul lui Eusebiu de Cezareea din Istoria bisericeasca.
Inainte de toate, trebuie observat ca cea mai importanta si pretioasa informatie pe care o contine textul lui Eusebiu de Cezareea, de care ne ocupam este aceea ca \"Sfintii Apostoli ai Mantuitorului nostru si ucenicii lor s-au imprastiat in toata lumea\". Afirmatia de mai sus consuna intocmai cu aceea cu care se incheie Evanghelia dupa Marcu: \"iar ei (Sfintii Apostoli), plecand au propovaduit pretutindeni\" (16, 20). Eusebiu sustine si in alte parti ale Istoriei sale bisericesti constatarea ca \"invatatura mantuirii a putut straluci asemenea razelor soarelui in toata lumea\". In scurta vreme, glasul de Dumnezeu pazitilor evanghelisti si Apostoli a rasunat, cum zice Sfanta Scriptura, \"in toata lumea si pana la marginile lumii au ajuns cuvintele lor\" (Ps. 18, 4)2. In continuare, Eusebiu insista: \"Intr-adevar, in scurt timp, au rasarit in toate orasele si satele, ca niste \"arii\" (cf. Matei 3, 12) pline, o multime de Biserici puternice si pline de credinciosi\"3. Cu privire la afirmatiile lui Eusebiu amintite mai sus, trebuie sa retinem ca ele sunt un ecou al textelor pauline care sustin ca Evanghelia \"a fost propovaduita la toata faptura\" (Cor. 1, 23; cf. II Tim. 4, 17 etc.), inca din epoca apostolica. Aceasta e o realitate pe care se intemeiaza in buna masura sustinerile Parintilor apostolici potrivit carora Sfantul Apostol Pavel \"a fost propovaduitor atat in rasarit, cat si in apus..., invatand dreptatea (Evanghelia) in toata lumea si ajungand pana la marginile Apusului\"4.
Tertulian († dupa 240), numeste printre popoarele din antichitate care au primit invatatura crestina pe sarmati, pe daci, pe germani si pe sciti, adica populatii care au trait pe teritoriul Romaniei de azi, alaturi de gali, si de britanici si de alte neamuri5. Afirmatiile lui Tertulian care continua cu precizari privind propovaduirea Evangheliei la neamuri si provincii, in numerose insule, care nu pot fi numarate, se inscriu ca argumente pentru raspandirea si extinderea credintei crestine in primele doua secole.
Despre larga raspandire a invataturii crestine ne vorbeste si Sfantul Ignatie Teoforul (al Antiohiei) († 107) cand afirma ca episcopii erau randuiti \"pana la marginile lumii\"6. Acest text ne vorbeste, totodata, si despre organizarea Bisericii in epoca, lucrare deosebit de importanta, pentru ca o Biserica lipsita de organizare n-ar fi putut nici atunci si nici acum sa dainuiasca.
Astfel, afirmatia potrivit careia Apostolii si ucenicii Mantuitorului \"s-au imprastiat peste intreg pamantul\" trebuie considerata ca atare si, intr-un anume fel, ea cuprinde si precizarile care urmeaza cu privire la ariile misionare ale unor Apostoli ai Domnului. Traditia potrivit careia lui Toma i-a cazut, in vederea evanghelizarii, tara partilor, lui Andrei, Scitia, iar lui Ioan, Asia, pe care Eusebiu o invoca in textul sau, isi are originele in memoria Bisericii si in constiinta pe care aceasta institutie o are si o pastreaza asupra evenimentelor in baza carora ea si-a dobandit fiinta istorica. Insasi existenta sa este dovada si consecinta lucrarii apostolice.
Cand Eusebiu evoca pe Origen ca sursa a traditiei pe care o transcrie in a sa Istorie bisericeasca, el are in vedere un concentrat si o sinteza a datelor privind activitatea misionara a unor Apostoli ca Toma, Andrei, Ioan, Petru sau Pavel. Textul lui Eusebiu nu cuprinde decat termeni-semnal care ne trimit la descrierile Faptelor Apostolilor cu privire la felul in care se desfasura o calatorie si o lucrare misionara sub calauzirea unui Apostol. Chiar daca anumite circumstante diferentiau unele activitati misionare de altele, in general ele erau asemanatoare in ce priveste continutul predicii kerigmatice, administrarea Tainei Sfantului Botez, randuirea slujitorilor hirotoniti, asigurarea structurilor organizatorice necesare functionarii Biserii locale nou infiintate dupa plecarea Apostolului intemeietor etc.
Continuand ideea exprimata mai sus cu privire la faptul ca Eusebiu se margineste sa semnaleze esentialul despre lucrarea misionara a celor cinci Apostoli amintiti in textul sau, trebuie sa subliniem ca, in ce priveste pe Sfantul Pavel, scriitorul bisericesc caracterizeaza lucrarea sa folosindu-se de cea mai importanta sinteza oferita, in aceasta directie, in Noul Testament, de Apostolul neamurilor insusi in Epistola catre Romani (15, 19). In acelasi fel, caracterizeaza Eusebiu si lucrarea misionara a Sfantului Petru. In acest caz, el isi intemeiaza afirmatiile pe precizarile cuprinse in Epistola intai Petru care este adresata crestinilor din Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia, semn ca, in aceste provincii, propovaduise cuvantul Evangheliei el insusi.
Cand Eusebiu trimite la Origen pentru continutul textului sau la care ne referim, el are in vedere, nu datele privindu-i pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel care sunt integral preluate din Noul Testament, ci pe Sfintii Apostol Ioan, a carui prezenta in Asia si la Efes e subinteleasa din Apocalipsa (1, 4-3, 19).
Cand ne informeaza despre activitatea Sfintilor Apostoli Toma si Andrei, Eusebiu subliniaza ca sursa informatiilor sale o constituie \"traditia\". Aceasta traditie este, inaintea lui Eusebiu, intalnita la Origen7. Deci, traditia intalnita la Origen si preluata de Eusebiu nu este traditie, decat in cazul definirii ariilor misionare ale lui Toma si Andrei, pentru ca, in cazul Apostolilor Petru, Pavel sau Ioan, Noul Testament ne ofera dovezi si date privind activitatea lor misionara.
Daca s-ar obiecta ca traditia intalnita mai intai la Origen si evocata ca atare de Eusebiu priveste informatiile care se refera la martiriul suferit la Roma de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, este precizat ca martiriul Sfantului Apostol Pavel de la Roma este anuntat in Epistola a doua catre Timotei (4, 6-8). In ce priveste prezenta Sfantului Apostol Petru la Roma si martiriului sau in acest oras sunt numeroase alte surse, in afara scrierilor lui Origen, pe care Eusebiu le poate utiliza si le utilizeaza in alte carti ale operei sale, pentru a prezenta circumstantele in care s-a produs martiriul Sfantului Petru la Roma8. Deci, singura ratiune a lui Eusebiu de a cita Comentariile lui Origen la Geneza, ca sursa a propriei sale scrieri, se refera in exclusivitate la repartizarea Partiei si a Scitiei ca arii misionare ale Sfintilor Apostoli Toma si, respectiv, Andrei.
O problema care se pune in legatura cu textul lui Eusebiu de care ne ocupam este aceea de a sti ce trebuie sa intelegem prin Scitia. In general, se admite ca exista o Scitie Mare prin care se intelegea regiunea de stepa din sudul Ucrainei. Este, de asemenea, bine cunoscuta in antichitate, Scitia Mica (Scytia Minor), provincia care se intindea pe teritoriul Dobrogei de astazi. Numele de Scitia este dat provinciilor delimitate mai inainte de la unii din locuitorii acestora, adica de la sciti, popor migrator, care in Scitia Mica, Dobrogea de astazi, au format mici statulete in anumite parti. Dar, despre o prezenta masiva si in exclusivitate a unor populatii scitice nu se poate vorbi, mai cu seama in secolele II-i.d.Hr., deoarece cetatile pontice erau locuite de greci, indeosebi macedoneni, si de bastinasii geti dobrogeni. Inca din secolele III-II i.d.Hr., populatiile bastinase se ridica la o treapta de organizare social-politica de natura a le permite sa revendice, in legaturile cu strainii, un rol pe care nu-l mai avusesera inainte9. In aceste conditii, termenul de Scitia era mai curand denumirea geografica a unei provincii, decat indicatia unei regiuni locuite de sciti. Aceasta subliniere este valabila mai cu seama in ce priveste Scitia Mica.
Daca ne referim la impartirea lumii cunoscute in epoca intre Sfintii Apostoli in vederea evanghelizarii despre care aminteste Eusebiu in a sa Istorie bisericeasca, trebuie sa precizam ca termenul de Scitia intalnit in acest document are, inainte de toate, sens geografic. Astfel spus, cand Sfintii Apostoli au impartit provinciile intre ei prin tragere la sorti, Scitia a insemnat partea cea mai indepartata spre nordul european al Imperiului Roman, un reper geografic care se inscria - nu se putea altfel - in programul misionar al Celor doisprezece, care traiau cu ardoare si cu un profund simt al datoriei, poruncile Mantuitorului privind propovaduirea Evangheliei la \"toate neamurile\" si \"pana la marginea pamantului\" (Matei 28, 19; Fapte 1, 8). Nu vom putea intelege marile izbanzi misionare ale epocii apostolice, daca nu vom acorda deplina importanta sensului literal al ultimelor porunci ale Mantuitorului, prin care Sfintii Apostoli sunt trimisi la toate neamurile sa propovaduiasca Evanghelia.
In consecinta, cand se stabileste un obiectiv misionar in sarcina unui Apostol, acest obiectiv trebuie inteles in sens maximal. Prin Scitia trebuie, deci, inteles in sens misionar, toata provincia(iile) care purta(u), in epoca acest nume. Prin urmare, Sfantul Apostol Andrei caruia i-a cazut la sorti sa evanghelizeze Scitia, si-a indeplinit mandatul in mod integral, adica a propovaduit, atat in asa-zisa Scitie Mare, cat si in Scitia Mica. Reamintim ca, in textul de bilant misionar, al Sfantului Apostol Pavel, la inchierea celei de-a treia calatorii misionare (Rom. 15, 19) se face precizarea, ca Apostolul neamurilor nu s-a multumit sa propovaduiasca, pe traseul sau, numai in anumite centre sau chiar provincii, ci el a extins aceasta lucrare si imprejurul acestor centre sau provincii, astfel incat, \"teritoriul parcurs de dansul nu se extinde in linie dreapta pana in tara Iliricului, ci in lung si in lat sau, cum bine zice Apostolul, \"in cerc\"10.
Tot din acest text (Rom. 15, 20) asa cum am mai amintit, rezulta ca un Apostol nu parasea spatiul sau misionar pana nu-si incheia defintiv misiunea. In aceasta lucrare se cuprindea si organizarea Bisericilor locale intemeiate de Apostol (randuirea slujitorilor hirotoniti si a structurilor organizatorice locale - diaconite, vaduve, presbitere etc., vezi Fapte 14, 23; Tim. 3, 11; 5, 3-16; II Tim. 2, 3 etc.). acesta este sensul exact al expresiei: \"Am implinit Evanghelia lui Hristos\" (Rom. 15, 19).
In legatura cu propovaduirea Evangheliei in epoca inceputurilor crestine, este de observat ca, o data cu trecerea anilor si cu extinderea aceste propovaduiri in diverse provincii, denumirile etnice ale celor ce se converteau la noua credinta se diversifica, pentru a-I indica intr-un mod cat mai exact pe acestia.
Astfel, la inceputul activitatii misionare, cei ce primesc cuvantul Evangheliei, sunt, toti, iudei. O data cu venirea lui Corneliu sutasul la credinta, situatia incepe sa se schimbe, in sensul ca va incepe propovaduirea Evangheliei si la elini. Evenimentul are loc in Antiohia Siriei, unde \"cei ce se risipisera din cauza tulburarii facute pentru Stefan\" (Fapte 11, 19) \"venind in Antiohia (Siriei), vorbeau si catre elini, binevestind pe Domnul Iisus. Si mana Domnului era cu ei si era mare numarul celor care au crezut si s-au intors la Domnul\" (Fapte 11, 20-21).
In prima calatorie misionara, Pavel si Barnaba, plecati in aceasta calatorie din Antiohia Siriei, \"manati de Duhul Sfant\" (Fapte 13, 4), au propovaduit cuvantul, in mod curent, si elinilor, deci grecilor, astfel incat \"o mare multime de... elini au crezut\" (Fapte 14, 1; vezi si 17, 4; 18,4; 19, 10, 17; 20, 21).
O astfel de situatie in ce priveste venirea iudeilor si elinilor la credinta isi gaseste oglindirea in Epistola catre Galateni (scrisa in anul 55), in care citim: \"Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in Hristos Iisus... Nu mai este iudeu, nici elin\" (3, 26, 28).
In raport cu progresul predicarii Evangheliei si cu informatiile care vor fi ajuns la Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Coloseni, situatia in ce priveste neamurile aduse la credinta era cu totul alta. Intr-un prim text, autorul Epistolei afirma ca \"Evanghelia a fost propovaduita la toata faptura de sub cer\" (1, 23). In textul din 3, 11 al Epistolei, autorul ne ofera o lista a tuturor neamurilor care au primit Botezul: \"Nu mai este elin si iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si, intru toti, Hristos\". Ar fi gresit sa se creada ca lista neamurilor care, dupa autorul Epistolei, au primit Botezul, este intamplatoare sau hiperbolica (f. Rom. 15, 18).
Termenul de barbar denumeste pe toti cei care vorbeau o limba necunoscuta celui care-l folosea (cf. I Cor. 14, 11). Deci toti cei ce nu vorbeau limba greaca erau pentru Apostolul neamurilor barbari (cf. Fapte 28, 2)11, practic toate popoarele care locuiau pe fata pamantului.
Inscrierea ca primitori ai Evangheliei in mod special, alaturi de iudei si elini, a scitilor, care ar fi putut sa fie subintelesi in termenul de barbar, devine deosebit de importanta, pentru ca ne ofera un temei noutestamentar pentru afirmarea tezei crestinarii scitilor inainte de epoca scrierii Epistolei catre Coloseni. Se poate sustine ca Apostolul nominalizeaza in mod special pe sciti, ca unii care locuiau la marginea de nord-est a Imperiului Roman, vrand, prin aceasta, sa puna in evidenta cat de departe au ajuns misionarii crestini cu lucrarea lor de propovaduire. E posibil ca scitii sa fie amintiti in Coloseni 3, 11 de Apostolul neamurilor, pentru a fi subliniata in mod special lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei, numit uneori Apostolul scitilor. Prin lucrarea Apostolului Andrei, a fost evanghelizata, practic, Peninsula Balcanica si provincii din Asia Mica, precum Bitinia si Pontul. Acest fapt a creat Sfantului Apostol Pavel conditia de a merge la Roma, unde dorea cu ardoare sa ajunga, dar era impiedicat de obligatia de a propovadui pretutindeni in partea orientala a Imperiului (Rom. 15, 22-23). Prin mentionarea scitilor ca primitori ai Evangheliei, devine clar cititorilor Epistolei catre Coloseni ca propovaduirea Evangheliei in aceste parti de est si de nord ale Imperiului fusese incheiata. Continuarea propovaduirii Evangheliei in acele regiuni in care Apostolii puneau inceput unor Biserici locale revenea ca o obligatie a acestor Biserici si slujitorilor acestora randuiti sacramental (cf. Tit 1, 5), pentru ca orice Biserica era un centur de iradiere si de propovaduire crestina (vezi, I Tes. 1, 7).
Tesalonicul, unul din marile orase ale Macedoniei, cu care cetatile pontice vor avea bune legaturi comerciale, a fost unul din centrele in care Apostolul neamurilor s-a oprit pentru a predica Evanghelia (Fapte 17, 1 s.u). Adresandu-le prima sa Epistola tesalonicenilor, care este si cea mai veche scriere a Noului Testament (scrisa in anul 51), Apostolul neamurilor remarca instructiv: \"Caci, de la voi, cuvantul Domnului a rasunat, nu numai in Macedonia si Ahaia, ci credinta voastra in Dumnezeu s-a raspandit in tot locul\" (1,8). Textul paulin sugereaza, fara indoiala, ideea de raspandire a Crestinismului si prin Bisericile intemeiate in diferitele centre urbane de Sfintii Apostoli. In mod cert, Evanghelia a ajuns din Tesalonic si inspre nordul Imperiului Roman si, mai cu seama, in cetatile de pe litoralul estic al Marii Negre, mai ales ca acestea fusesera intemeiate si erau administrate de greci sau macedoneni.
Pentru a parcurge distanta dintre Ierusalim, centrul crestin si apostolic cel mai important din epoca, de unde porneau cele mai multe misiuni de evanghelizare conduse de Sfintii Apostoli insisi si teritoriul destinat lor spre evanghelizare, acestia trebuiau sa strabata o serie de distante mari. In cazul Sfantului Andrei, pentru a ajunge in Scitia Mica, acesta trebuia sa parcurga, pe uscat, Siria pentru a ajunge in Asia Mica, cea mai evanghelizata regiune din Imperiul Roman, pentru ca aici isi desfasurase activitatea misionara Sfantul Apostol Pavel in timpul celor trei calatorii misionare ale sale, dar si alti misionari ca Barnaba, Epafras (cf. Col. 1, 7) si multi altii.
Un Apostol al Domnului nu putea sa treaca printr-o cetate sau printr-o regiune unde existau Biserici fara sa le viziteze (cf. Fapte 21, 1; 28, 14) si sa le sustina prin darurile duhovnicesti unice cu care era inzestrat (cf. Rom. 1, 13; 15, 24, 28; Fapte 9, 32, 35; 15, 36). In consecinta, nici Sfantul Apostol Andrei n-a parcurs Asia Mica, intinsa regiune in care Bisericile crestine se intalneau in cea mai mare parte a centrelor urbane, fara sa le viziteze si sa le acorde indrumare, invatatura si sprijin.
O astfel de latura a activitatii Sfantului Apostol Andrei nu-si poate afla locul decat in scrierile cu continut aghiografic, care-si propun sa valorifice, cu deosebire in sinaxare, toate elementele din traditie privitoare la cei ce, prin viata, lucrarea si slujirea lor, au dobandit calitatea de sfinti ai Bisericii, devenind modele vrednice de urmat pentru toti crestinii. Sinaxarul, care e o expunere succinta a vietii si activitatii unui sfant al Bisericii sau asupra unui praznic cinstit intr-o zi sau alta, devine sursa a slujbei bisericesti inchinate sfintilor sau praznicelor sarbatorite de Biserica.
Cu privire la sfantul Apostol Andrei, izvoarele aghiografice sunt cu deosebire generoase, si se incadreaza intru totul traditiei intalnite la Origen, la Eusebiu de Cezareea si in alte surse care vorbesc despre activitatea sa misionara, cum ar fi de pilda, Ipolit Romanul (nascut pe anul 175, mort ca martir in anul 235). Ipolit ne spune: \"Andrei a vestit (Evanghelia) scitilor si tracilor. El a fost rastignit la Patras in Ahaia\"12.
Cand apreciem ca izvoarele aghiografice privitoare la lucrarea Sfantului Andrei sunt intru totul conforme cu documentele patristice amintite, avem in vedere constatarea ca aria misionara a Apostolului cel dintai chemat se inscrie in traseul parcurs de acesta din Ierusalim si pana in Scitia, obiectivul cel mai indepartat al indatoririlor sale misionare.
Urmarind itinerariul misionar al Sfantului Apostol Andrei, asa cum ne este prezentat de literatura aghiografica, vom constata o intensa activitate a acestuia in Asia Mica. Astfel, in Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, o scriere care ar putea fi datata in secolul al X-lea, citim ca \"dupa Inaltarea Domnului la cer s-a tras la sorti, unui Apostol cazandu-i o tara, altuia alta spre propovaduirea Evangheliei, astfel incat lui Andrei i-a cazut toata regiunea Bitiniei si Pontului, provinciile romane Tracia si Scitia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (in Crimeea)\"13. O alta versiune mai lunga a aceluiasi Sinaxar completeaza lista oraselor si provinciilor evanghelizate de acest Apostol scriind: Lui Andrei, celui intai chemat, i-au cazut la sorti Bitinia, partile Pontului Euxin si ale Propontidei (Marea de Marmara cu cetatile Calcedon si Bizant), Macedonia, Tracia si regiunile care se intind pana la Dunare, Tesalia, Elada (Grecia centrala), Ahaia (Peloponezul) si cetatile Amissos, Trapezunt, Heraclea Pontului si Amartris\"14.
Informatiile pe care le primim din Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae in forma sa prescurtata sunt din punctul de vedere al prezentarii de fata mai importante, pentru ca afirma tragerea la sorti ca temei al repartizarii ariei misionare a Sfantului Andrei si propovaduirea Evangheliei in provincii ca Bitinia, Pontul, Tracia si Scitia.
Din Noul Testament aflam ca Sfantul Apostol Pavel a dorit ca, in cursul celei de-a doua calatorii misionare, \"sa mearga in Bitinia, dar Duhul lui Iisus nu l-a lasat\" (Fapte 16, 7). Din datele de care dispunem din Noul Testament, Apostolul neamurilor nu a propovaduit nici in Pont si nici in Capadocia. Este drept ca, in timpul sederii sale de trei ani la Efes, Apostolul neamurilor a propovaduit in asa fel, \"incat toti cei ce locuiau in Asia, si iudei si elini, au auzit cuvantul lui Dumnezeu\" (Fapte 19, 10), dar, prin denumirea Asia, trebuie sa intelegem provincia romana Asia Proconsulara din cuprinsul careia faceau parte si unele provincii mai mici ca Misia, Lidia, Frigia si Karia15. Din relatarea Sfantului Luca privind activitatea Sfantului Apostol Pavel la Efes (Fapte 19) nu rezulta ca acesta s-ar fi deplasat in alte provincii ale Asiei Mici, caci activitatea sa la Efes a fost continua in acest oras (cf. Fapte 19, 10; 20, 31).
Asa cum am mai amintit, Sfantul Apostol Pavel a fost misionarul kerigmatic-prototip, acela care deschidea drumuri pentru toti misionarii crestini si indeosebi pentru Sfintii Apostoli.
Consideram ca oprirea Sfantului Apostol Pavel de a propovadui, in cursul celei de-a doua calatorii misionare, in Asia (Proconsulara) si in Bitinia (Fapte 16, 6-7) prin Sfantul Duh, este o lucrare a proniei dumnezeiesti; astfel, prin trecerea Apostolului neamurilor in Europa (Fapte 16, 11 s.u.), nu numai ca se deschidea o noua perspectiva propovaduirii Evangheliei - cea europeana - , dar, si in Asia Mica, se oferea loc pentru ceilalti Apostoli ai Domnului, pentru a veni sa continue lucrarea Sfantului Pavel in sensul ca noua invatatura va fi dusa in intreaga Asie Mica, adica si in acele provincii in care Apostolul neamurilor nu ajunsese.
Desigur ca problema nu ar fi putut sa fie astfel pusa, daca nu ar exista anumite indicii si marturii in traditia bisericeasca si chiar in Noul Testament care sa indreptateasca un astfel de mod de gandire. Avem in vedere I Petru 1, 1 din care rezulta ca aceasta Epistola este adresata in exclusivitate unor Biserici din Asia Mica, adica din Pont, Galatia, Capadocia, Asia (Proconsulara) si Bitinia, dovada importanta a faptului, ca autorul Epistolei a cunoscut nemijlocit aceste Biserici, iar , pe unele, le-a si intemeiat.
Potrivit traditiei bisericesti indeosebi aghiografice16, in Asia Mica a propovaduit cuvantul si Sfantul Apostol Andrei. La marturiile traditiei aghiografice privind activitatea Sfantului Apostol Andrei in Asia Mica, am repeta argumentul potrivit caruia un Apostol al Domnului nu strabate provincii si cetati in care sunt Biserici, fara sa le viziteze si sa le intareasca. El va asigura si extinderea propovaduirii Evangheliei in acele provincii invecinate, in care primul Apostol nu ajunsese dintr-un motiv sau altul. In cazul Asiei Mici, provinciile in care Apostolul neamurilor fusese oprit sa mearga (Fapte 16, 7), erau Bitinia, Pontul si Capadocia. Tocmai in aceste provincii il vom afla pe Sfantul Andrei conform traditiei aghiografice17.
Desigur ca aceste informatii n-ar fi fost transcrise in operele mentionate, daca autorii lor n-ar fi dispus de documente, traditii si indicii clare in sensul sustinerii lor. Pentru ca, trebuie mentionat ca izvoarele aghiografice nu sustin o precizare, o afirmatie, daca acestea nu apar in traditia si memoria Bisericilor locale, care, in lipsa temeiurilor exprese din Noul Testament, raman singurele surse asupra circumstantelor in care ele si-au luat inceput. Datele astfel obtinute nu au caracter legendar, pentru ca legenda nu apare in legatura cu fapte istorice sustinute de Bisericile locale despre intemeierea lor. Legenda, nu numai ca nu poate avea un suport istoric, dar ceea ce o caracterizeaza este tocmai lipsa oricarei legaturi cu istoria si cu realitatea acesteia. Aceste informatii aghiografice nu trebuie confundate cu alte prezentari pe care le intalnim in scrierile cu caracter apocrif care sunt, intr-adevar, scrieri cu caracter legendar, iar Biserica a purtat de grija ca aceste scrieri sa nu devina izvoare ale sustinerilor sale.
Dar, ceea ce impune adevarul informatiilor din scrierile aghiografice este, mai presus decat orice si inainte de toate, dinamica si logica intrinseca descoperite noua de acele pagini din Noul Testament privind lucrarea misionara din epoca. In acestea ne sunt infatisate numai modele in domeniu care nu pot sa epuizeze uriasele activitati de aceasta natura din epoca, pentru ca Noul Testament nu este o istorie a raspandirii Crestinismului in epoca apostolica, ci o carte care ne ofera temeiuri si argumente pentru intelegerea si aprofundarea fenomenului raspandirii Evangheliei, oferindu-ne drept justificare si acoperire a afirmatiilor noastre maximale asupra geografiei raspandirii Evangheliei, texte de o claritate si precizie care nu lasa loc la nici o indoiala, daca ne referim la rezultatele exceptionale ale lucrarii misionare din epoca apostolica (Romani 15, 17-23; Col. 1, 23).
Astfel pentru cercetatorul care cauta adevarul deplin cu privire la rezultatele importante ale lucrarii misionare din timpul Sfintilor Apostoli, problema nu se pune de a sti cate neamuri au primit Evanghelia in acel timp, caci acest lucru este afirmat in mod clar de Sfantul Apostol Pavel cand scrie ca Evanghelia \"a fost propovaduita la toata faptura de sub cer\" (Col. 1, 23). Tot el ne informeaza in mod la fel de clar ca, in anul 58, luase sfarsit lucrarea de propovaduire a Evangheliei in rasaritul si nordul Imperiului Roman (Rom. 15, 23).
Problema care se pune cercetatorului in acest domeniu, oricum mai putin importanta, este aceea de a identifica Evanghelia, subliniind ca, pentru mantuire, era suficienta primirea Botezului, fara obligativitatea circumciziunii, care constituia baza oricaror sustineri ale iudaizantilor. Or, prezenta unor Apostoli ca Petru si Andrei in Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor constituia cea mai buna dovada ca ei il sustin pe acesta si Evanghelia propovaduita de el. Acesta era un mod de afirmare a solidaritatii apostolice in scopul consolidarii unitatii bisericesti.
Din Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor, Sfantul Apostol Andrei va fi mers in Bitinia si Pont, unde a propovaduit ca misionar kerigmatic Sfanta Evanghelie, intemeind Biserici locale, in primul rand, in centrele urbane, de unde, ca pretutindeni, credinta crestina s-a extins in toate partile (cf. I Tes. 1, 7-8).
Din Bitinia, Sfantul Apostol Andrei a venit apoi, la Troa, de unde, ca si Sfantul Pavel in calatoria a doua misionara (Fapte 16, 11), a trecut in Macedonia, dupa cum aflam din varianta mai lunga a \"Patimirii Sfantului Apostol Andrei\".
Chiar contactul cu populatiile din Bitinia si Pont au prilejuit, fara indoiala, Sfantului Andrei informatii asupra populatiilor din Scitia Mica si Mare, asupra religiilor, culturilor si traditiilor acestora. Cu atat mai mult, trecand in Europa, mai precis, in Macedonia, cel dintai chemat a agonisit date si informatii mai amanuntite asupra acestor populatii, asupra disponibilitatii acestora de a primi Evanghelia. Caci Macedonia era una din cele mai intens crestinate provincii din epoca apostolica, Bisericile sale fiind oricand gata sa sprijine material (Filip. 4, 15-16) si, prin iradiere (I Tes. 1, 7-8), propovaduirea Evangheliei. Aici Apostolul cel dintai chemat a putut sa cunoasca pe unii locuitori ai Scitiei Mici, unde isi aflasera o noua patrie foarte multi greci si, desigur, multi macedoneni.
Din Macedonia, Sfantul Apostol Andrei a trecut, fara indoiala, in Tracia, Moesia si, in final, in Scitia Mica (Dobrogea actuala).
De la istoricul Nichifor Calist aflam ca, \"dupa ce Apostolul Andrei a predicat in cetatile Pontului stang locuit de greci, romani si geto-daci, trecand prin Tracia, a venit la Bizant, de aici, coborand prin Macedonia si Tesalia, a ajuns in orasul Patras din Ahaia (Grecia), aproape de golful Sepanto, unde avea sa moara de moarte martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X, care, pana azi se numeste Crucea Sfantului Andrei\"18.
Dupa cum se poate constata si din textul de mai sus, aria misionara a Sfantului Andrei a fost foarte intinsa, comparabila cu aceea a Sfantului Apostol Pavel. Dar mai cu seama este deosebit de important, ca Cel dintai chemat la apostolat a propovaduit Evanghelia inaintea multor neamuri, ceea ce este caracteristic si Sfintilor Apostoli Pavel si Petru, dar si celorlalti Apostoli ai Domnului, care nu au pregetat sa aduca un numar cat mai mare de neamuri la Hristos. Sfantul Andrei a adus la Hristos insa un mare numar de popoare care, pentru ca nu vorbeau limba greaca, erau numiti de cei ce stiau aceasta limba, barbari. Evenimentul este consemnat de Sfantul Pavel in Epistola catre Coloseni (3, 11) cand scrie ca, in Biserica, \"in Hristos\", au venit nu numai iudei si elini, ci si barbari si sciti. Nu incape indoiala ca afirmatii ca cel de mai sus sunt exprimate de Sfantul Apostol Pavel in legatura cu activitatea Sfantului Apostol Andrei, in Peninsula balcanica si pe tarmul Marii Negre, in Scitia Mica si Scitia Mare.
Sfantul Andrei a predicat, conform modelului misionar pe care-l cunoastem din activitatea Sfantului Pavel. Acest model presupune, in primul rand, propovaduire kerigmatica, adica o prima proclamare a Evangheliei (vezi de ex. Fapte 13, 16-41; 17, 22-31), cu chemare insistenta la credinta (Fapte 13, 39) si, pe acest temei, la Botez (Fapte 2, 38). In acest fel, ia fiinta Biserica locala care primeste, in cel mai scurt timp, pe slujitorii hirotoniti; acestia provin, de regula, din randul celor ce au primit cei dintai Botezul: \"Predicand, deci, in tari si in cetati, ne spune Sfantul Clement Romanul, (Apostolii) au pus episcopi si diaconi pentru cei ce aveau sa creada, pe cei ce au crezut intai, persoanele prin care Evanghelia a ajuns la unele neamuri si in anumite provincii ca si o cronologie, chiar aproximativa, a lucrarii acestora. Bineintels ca, in aceasta privinta, de mare folos ne sunt informatiile cuprinse in traditia bisericeasca, inclusiv in scrierile aghigrafice care sunt transmitatoarele cele mai fidele ale datelor din memoria Bisericilor locale; acestea dovedesc astfel o constiinta de sine in care problema intemeietorului si a inceputurilor sunt factori de cea mai mare insemnatate.
In ce priveste raspandirea Crestinismului in Scitia Mica, informatii ca cele cuprinse in istoria Bisericeasca (III, I, 1) a lui Eusebiu, preluate de la Origen, ca si cele cuprinse in izvoarele aghiografice etc., asupra carora nu vom mai reveni19 ne arata in mod limpede pe Sfantul Andrei ca Apostol intemeietor al Bisericii de aici. Unui Apostol i se stabilesc, in mod clar, limitele cele mai indepartate ale ariei sale misionare, dar aceasta nu exclude dezvoltarea unei activitati misionare in provincii prin care acesta a trebuit sa treaca, pentru a ajunge la destinatia cea mai indepartata a misiunii sale.
Ponind de la acele precizari facute in izvoarele aghiografice cu privire la provinciile in care Sfantul Apostol Andrei a propovaduit Evanghelia, s-ar putea stabili un itinerar misionar al acestuia care-si va avea inceputul in provinciile Asiei Mici si, inainte de toate, in Bitinia (provincie din nord estul Asiei Mici, vezi Fapte 16, 7; I Petru 1, 1), unde Apostolul neamurilor fusese oprit de \"Duhul lui Iisus\" sa mearga pentru a propovadui Evanghelia (vezi Fapte 16, 7) si Pont (provincie romana asezata in prelungirea Bitiniei pe tarmul sudic al Marii Negre), unde, de asemenea, Sfantul Pavel nu ajunsese sa o strabata cu piciorul. Cu certitudine ca, inainte de a ajunge in Bitinia si Pont, Sfantul Andrei fusese oaspete si invatator al unor Biserici din Galatia (cf. I Petru 1, 1), provincie romana din anul 25 i.d.Hr., ingloband, in epoca formarii Noului Testament, cateva regiuni meridionale ale Asiei Mici ca Pisidia, Lycaonia, o parte a Frigiei, Isauria, evanghelizate de Apostolul neamurilor in cursul celei dintai calatorii misionare (vezi Fapte 16, 6; 18, 23; I Cor. 16, 1; Gal. 1, 2; II Tim. 4, 10). Aceasta provincie fusese crestinata de Sfantul Apostol Pavel, in partile ei sudice, inca din prima calatorie misionara (Fapte 13, 14-14, 25). In cea de-a doua sa calatorie misionara, din pricina unei imbolnaviri, Apostolul neamurilor a ramas, in aceasta parte, un timp mai indelungat decat planuise si a propovaduit Evanghelia intens in Galatia de nord (Gal. 4, 13).
Apostolul neamurilor revine in Galatia si in cursul celei de-a treia calatorii misonare (Fapte 18, 23).
Deci, Bisericile din Galatia erau unitati bine structurate si puternice, putand oricand sa sprijine actiuni misionare ale unora din Apostolii Domnului, ca de pilda ale Sfantului Andrei si Sfantului Petru, pentru a putea propovadui in Bitinia si Pont, de exemplu. Cu siguranta, cei doi Apostoli, Andrei si Petru, trecand prin Bisericile amintite, le-au intarit impartasindu-se, in acelasi timp, din experienta misionara a Apostolului neamurilor, care se pastra vie in memoria crestinilor galateni. Totodata ei puteau sa cunoasca organizarea unor Biserici intemeiate in lumea pagana, sensibil deosebita de organizarea din Biserica Ierusalimului.
In acelasi timp, prezenta oricaruia dintre cei doisprezece, numiti de Sfantul Pavel \"Apostolii cei dinainte de mine\" chiar in Epistola catre Galateni (1, 17), reprezenta o consolidare a autoritatii Apostolului neamurilor, un semn vazut si clar al unitatii crestine si apostolice. Prezenta si sustinerea unora dintre Cei doisprezece era in mod deosebit necesara in Bisericile in care isi facusera aparitia iudaizantii, ceea ce se produsese si in Bisericile si comunitatile din Galatia20. Iudaizantii urmareau sa impuna si crestinilor proveniti dintre pagani circumciziunea si celelalte practici rituale din Legea mozaica. Iudaizantii subminau cu deosebire autoritatea Sfantului Pavel, pentru motivul ca el predicase pretutindeni dupa ce au fost probati de Domnul\"21. Sfantul Clement Romanul care scrie Epistola catre Corinteni (I) din care am extras citatul de mai sus, la sfarsitul primului secol crestin, prezinta o constatare generala, cu privire la randuirea slujitorilor hirotoniti pretutundeni (\"in tara si in cetati\") unde luau fiinta Biserici si comunitati crestine.
O a doua caracteristica a unei lucrari misionare apostolice era aceea ca, in regiunea in care un Apostol isi desfasura activitatea, acesta trebuia sa asigure o maxima raspandire a Evangheliei, cautand sa aduca la Hristos un numar cat mai mare de convertiti, practic pe toti cei care doreau aceasta (cf. Fapte 19, 10).
Dupa faza propovaduirii kerigmatice, deci dupa ce erau puse temeliile unei noi Biserici locale, Apostolul intemeietor se transforma in Apostol invatator al noilor convertiti, carora le infatisa prin expuneri sistematice si de mai lunga durata, principalele linii si articulatii ale doctrinei evanghelice (vezi Fapte 11, 26; 18, 11; 19, 9-10; 20, 31; 28, 30). Cand Sfantul Pavel doreste sa isi caracterizeze activitatea, pe scurt, el spune despre sine ca a fost randuit, mai intai propovaduitor si Apostol, apoi invatator al neamurilor (I Tim. 3, 7; II Tim. 1, 11). Fara indoiala ca toti ceilalti Apostoli au manifestat, in lucrarea lor, toate aceste functiuni, dupa trebuinta.
Sfantul Apostol Andrei nu va fi calatorit, in mod cert, singur. Chiar in acea misiune de proba in care Mantuitorul i-a trimis pe cei saptezeci de ucenici ai Sai, acestia au calatorit doi cate doi in indeplinirea lucrarii lor (Luca 10, 1; cf. Marcu 11, 1; 14, 13 etc.). Sfantul Apostol Pavel a avut, de fiecare data, insotitori in calatoriile sale misionare. La inceput, a calatorit impreuna cu Barnaba si Ioan Marcu (Fapte 13, 2-14, 26). E drept ca Ioan Marcu a parasit pe cei doi Apostoli la Perga Pamfiliei (Fapte 13, 13; 15, 37-38), dar oricum, Pavel si Barnaba au mers, permanent impreuna. In calatoria a doua misionara (Fapte 15, 40-18, 22), Apostolul neamurilor a fost insotit de Sila si Timotei, pe parcurs sporind numarul insotitorilor, in masura in care acest lucru era posibil si necesar.
In cea de-a treia calatorie misionara, Apostolul neamurilor avea in jurul sau un numar mare de insotitori si colaboratori (vezi, de ex., Fapte 20, 4). La fel, Sfantul Petru a avut insotitori in calatoriile sale misionare pe Silvan (I Petru 5, 12) pe care exegetii il identifica cu Sila (Fapte 15, 22, 27, 32, 34, 40 etc.) si pe Marcu, cel numit adesea si Ioan Marcu (vezi I Petru 5, 13; Fapte 13, 13; 15, 37 etc.). De regula, insotitorii Sfintilor Apostoli erau foarte buni misionari ei insisi, dar ei lucrau, permanent, sub indrumarea unui Apostol.
Sfantul Apostol Andrei a calatorit pentru a-si indeplini indatoririle sale misionare, in mod sigur, inconjurat de insotitori si colaboratori. Epifanie Monahul (sec. IX) scrie in \"Viata, faptele si sfarsitul Sfantului, laudatului Apostol Andrei\" ca \"luandu-si discipolii sai, Andrei a mers in Frigia Pacatiana, iar, de aici, a mers in Misia (Moesia) la Odyssopolis (Varna de astazi) si, dupa cateva zile, le-a pus episcop pe Apion\"22.
Informatiile oferite de Epifanie Monahul cu privire la ucenicii Sfantului Apostol Andrei se inscriu in modelul nou testamentar al Apostolului misionar, care calatorea, de fiecare data, in grup, alaturi de colaboratorii si ucenicii sai. In consecinta, trebuie sa li se acorde tot creditul.
Informatia oferita de acelasi Epifanie Monahul, potrivit careia Sfantul Apostol Andrei a randuit pe Apion, un ucenic al sau, desigur, ca episcop la Odyssopolis (Odyssos sau Odessos), Varna de astazi, este, de asemenea, una care se inscrie in cadrul modelului apostolic misionar, deoarece, in ultimii ani ai vietii sale, Sfantul Apostol Pavel si-a asigurat succesiunea in Biserica locala, prin randuirea lui Tit si Timotei ca episcopi in Bisericile din insula Creta (Tit 1,5) si, respectiv, din Efes (I Tim. 1, 3-4). Cu aceasta ocazie, Sfantul Apostol Pavel le-a adresat lui Tit si Timotei doua scrisori deschise, pentru ca ele trebuiau citite in Bisericile unde acestia fusesera randuiti episcopi (vezi I Tim. 6, 21; Tit 3, 15). In aceste scrieri sunt infatisate, pe de o parte, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cei ce doresc sa primeasca harul preotiei intr-una din cele trei trepte ierarhice ale acesteia, iar, pe de alta parte, indatoririle speciale si generale ale episcopului preotului si diaconului.
O data cu randuirea lui Apion (Apian), ca episcop la Odyssopolis, Sfantul Apostol Andrei isi asigura, la randul sau, succesiunea intr-una din Bisericile locale pe care le intemeiase prin truda sa misionara. Cu siguranta ca Apostolul Andrei se va fi asigurat de buna pregatire crestina a celui asezat episcop, caruia ii va fi facut cunoscut intregul cod al comportamentului si lucrarii episcopului, asa cum a procedat si Sfantul Apostol Pavel prin Epistola intai catre Timotei si Epistola catre Tit.
Dupa Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, numele episcopului randuit de Sfantul Andrei la Odyssos (Odyssopolis) este Amplias. Acest nume este intalnit in Epistola catre Romani, cel pe care il desemneaza, fiind astfel salutat de Apostolul neamurilor: \"Imbratisati pe Amplias, iubitul meu in Domnul\" (16, 8). Nu este exclus ca acest Amplias, sarbatorit la 31 octombrie ca Apostol alaturi de Stahie, Urban, Aristobul, Narcis si Appeles (vezi Rom. 16, 9, 10, 11) si considerat cu acestia ca facand parte din randul celor saptezeci (si doi) de ucenici ai Domnului (Luca 10, 1)23, sa se fi numarat, la inceput, printre acei misionari care au propovaduit Evanghelia in Orient, alaturi sau paralel cu Sfantul Apostol Pavel. Prezenta lui la Roma, ca si salutul atat de cald pe care i-l adreseaza Sfantul Apostol Pavel (\"iubitul meu in Domnul\"), sunt dovezi ale pozitiei sale importante in Biserica din Capitala Imperiului24.
Traditia bisericeasca ne-a pastrat si alte stiri privind randuirea de catre Sfantul Apostol Andrei a unor episcopi in aria sa misionara.
Astfel Nichifor Calist25 ne aduce la cunostinta ca Sfantul Apostol Andrei l-a asezat episcop la Bizant pe Stahis, un alt ucenic al sau amintit, prin salutul pe care I-l adreseaza, de Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Romani: \"Imbratisati... si pe Stahis, iubitul meu\" (16, 9). Stahis este sarbatorit ca si Amplias, la 31 octombrie. Este numarat intre cei saptezeci de ucenici ai Domnului, semn cert al pregatirii si lucrarii sale misionare.
In Mineiul lunii Octombrie, ziua 31, este amintit si Urban, salutat de Apostolul neamurilor in Epistola catre Romani (16, 9) ca impreuna lucrator cu el \"in Hristos\". Ca si Amplias si Stahis, Urban este intalnit in listele celor saptezeci de ucenici ai Domnului si, ca si acestia, s-a numarat printre insotitorii Sfantului Apostol Andrei, care, dupa Sinaxarul din ziua de 31 octombrie, a fost randuit de acesta ca episcop in Macedonia26.
Pastrarea in memoria Bisericii a activitatii Sfantului Apostol Andrei, ca cel ce randuieste si aseaza episcopi, este dovada unei ample lucrari misionare, o lucrare, nu numai inceputa sau in parte realizata, ci ca una dusa pana la capat, incheiata prin asezarea succesorului sau cel mai inalt in Biserica locala si anume, asezarea episcopului. Aceasta ne duce cu gandul la afirmatia foarte importanta a Sfantului Apostol Pavel si anume, aceea ca el a \"implinit propovaduirea Evangheliei lui Hristos\" (Rom. 15, 9) in cetatile si provinciile prin care a trecut ca misionar, ceea ce insemna ca a oferit Bisericilor intemeiate si acele structuri prin care se asigura continuarea lucrarii crestine la fata locului, conducerea vietii crestine, desfasurarea oricaror activitati misionare, filantropice si de ajutorare crestina.
Lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei ne apare astfel ca o componenta deplin conturata a intregii activitati misionare desfasurate in epoca apostolica.
Amintirea unor insotitori ai Sfantului Apostol Andrei care sunt citati in Epistola catre Romani ca misionari cu o deosebita experienta si activitate si ca impreuna-lucratori cu Apostolul neamurilor se inscrie deci ca o caracteristica a modelului noutestamentar al Apostolului misionar, colaboratorii altui Apostol, cum s-a aratat mai sus (cf. I Petru 5, 12 si Fapte 15, 40; I Petru 5, 13 si II Tim. 4, 11). In general, toti acesti misionari, colaboratori ai Sfintilor Apostoli, se numara in listele celor saptezeci de ucenici ai Domnului, din randul carora au provenit primii slujitori ai Bisericii din Ierusalim si care s-au instruit, sub calauzirea celor doisprezece, in scoala misionarilor din Cetatea Sfanta 27, devenind, cu timpul, ei insisi misionari incercati si destoinici sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia.
Daca am incerca o cronologie a activitatii Sfantului Apostol Andrei, pe care n-o putem concepe decat in paralel cu alte evenimente din Noul Testament, indeosebi cu evenimente din activitatea Sfantului Pavel, am putea afirma doar ca predicarea Evangheliei de catre cel dintai chemat la apostolat in Asia Mica a avut loc la scurt timp dupa Sinodul din Ierusalim (anii 49-50), dupa inceputul calatoriei a doua misionare a Sfantului Apostol Pavel, deoarece, in general, cei doisprezece se vor folosi, in misunea lor la neamuri, de Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor ca baze de pornire si de sprijin. Tinand seama ca, in anii 57-58, la data scrierii Epistolei catre Romani, propovaduirea Evangheliei era incheiata in linii generale in Orient si in partea nordica a Imperiului (Rom. 15, 23), consideram ca Sfantul Apostol Andrei isi incheiase, pana la aceasta data, o parte din lucrarea misionara in provinciile si la neamurile care-i fusesera incredintate spre evanghelizare si o continua acolo unde nu ajunsese inca. Oricum, la anul 62 cand este scrisa Epistola catre Coloseni, avusese loc propovaduirea Evangheliei in Scitia, deoarece autorul Epistolei, Sfantul Pavel, face precizarea ca, si scitii alaturi de iudei, de elini si de barbari erau \"intru Hristos\", adica in Biserica (3, 11).
Pr. Dr. Sabin Verzan,
\"Sfantul Apostol Andrei\", Bucuresti, 1998, pag. 173-197.
NOTE
1. P.G., XX, 216. Vezi traducerea romaneasca in Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea intaia, Istoria bisericeasca, trad. de prof. T. Bodogae, colectia \"Parinti si scriitori bisericesti\", Bucuresti, 1987, p. 99.
2. Cartea a doua III, 1.
3. Ibidem III, 2.
4. Sfantul Clement Romanul, Epistola catre Corinteni (V, 6-7).
5. Adv. Jud. 7.
6. Epistola catre Efeseni III, 2.
7. Comentarii la Geneza, cartea a treia, in \"Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes\", I, Bucuresti, 1964, p. 717, cit. la Epifanie Norocel, episcopul Buzaului, Pagini din istoria veche a Crestinismului la romani. Marturii ale continuitatii poporului nostru, Editura Episcopiei Buzaului, 1986, p. 21, nota 7.
8. In antichitatea crestina, textul din Epistola intai a Sfantului Petru: \"Biserica cea mai aleasa din Babilon si Marcu, fiul meu, va imbratiseaza\" (5, 13) este interpretat ca o marturie a prezentei Sfantului Petru la Roma. Intre altii, sustin aceasta opinie Papias si Clement Alexandrinul († inainte de 215); la Eusebiu, Istoria bisericeasca, cartea a doua, XV, 2; P.G., XX, 73. Aceasta este si opinia lui Eusebiu de Cezareea insusi (Ibidem). Martiriul anuntat (Ioan 21, 22) al Sfantului Apostol Petru este descris de Sfantul Clement Romanul (Epistola catre Corinteni V, 4; VI, 1), de Gaius \"care a trait pe vremea episcopului Zefirin al Romei\" (210-217) la Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasc, cartea a doua, XXV, 6, P.G., XX, 209), de Dionisie al Corintului (Ibidem), de Tertulian, Adv. Marc. IV, 5, P.L., II, 375 etc.
9. D.M. Pippidi, Strainii de peste mari, in Geti si greci la Dunarea de Jos din cele mai vechi timpuri pana la cucerirea romana, colectia Biblioteca Historica Romaniae, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1965, p. 267.
10. Dr. Vasile Gehorghiu, Epistola catre Rom., p. 338.
11. E. Jacquier, Les actes des Apatres, deuzieme edition, col. \"Etudes Bibliques\" Paris, 1926, pp. 745-746.
12. Despre cei doisprezece Apostoli, P.G., X, 951. Ea apare in P.G., X, 920 s.u. sub indicatia Apendix ad Sancti Hippolity operum Partem II. Dubia ac supposita complectens.
13. Cit la † Epifanie Norocel, Pagini din istoria veche a crestinismului la romani. Marturii ale continuitatii poporului roman\", Buzau, 1986.
14. Cit. Ibidem.
15. H.H. Rowley, Atlas zur Bibel, R. Brochaus Verlag, Wuppertal, 9. Auflage, 1982, p. 43.
16. Vezi notele 11 si 12.
17. Pe langa Sunaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, deja citat, intalnim si alte scrieri care mentioneaza predica Sfantului si laudatului Apostol Andrei cel dintai chemat, scrisa de Epifanie Monahul (secolul IX), in care ne se arata ca Sfantul Andrei a propovaduit in mai multe provincii ale Asiei Mici. Istoricul Nichifor Kalist (secolul XIV) mentioneaza si el ca Sfantul Andrei, pe langa \"pustiul scitic\", a evanghelizat ambele tarmuri ale Pontului Euxin, de nord si de sud (Hist. ecel. II, 39, P.G. CXLV, 860).
18. Istoria bisericeasca II, 30, P.G., CXLV, 860 CD.
19. Vexi notele 11-15.
20. Dr. V. Gheorghiu \"Introducerea in sfintele carti ale Testamentului Nou\", Cernauti, 1929.
21. Epistola catre Corinteni XLII, 4.
22. P.G., CXX, 229 B.
23. Pr. Grigore Popescu, Vietile sfintilor, f.a. si loc de aparitie, vol. IV, p. 92; lista celor saptezeci ne este pastrata in Sinaxarul Bisericii din Constantinopol si Dorotei de Tir, Chron pasc. (P.G., XCII, 521-524). Despre cei saptezeci s-au publicat in revistele noastre bisericesti: Pr. Ioan Mircea, Cei saptezeci de ucenici ai Mantuitorului si problema ierarhiei bisericesti, in Studii teologice, anul XX, (1968), nr. 9-10 si Gheorghe Bogdaproste \"Cei saptezeci\", dupa Noul Testament si Sfanta Traditie, in Glasul Bisericii, anul XXXI (1972), nr. 3-4.
24. H. Marucchi, Ampliat, in Dictionnaire de la Bible publie par F. Vigouroux tome premier, premier partie, Paris 1912, col. 521-522.
25. Istoria bisericeasca, VIII, 6, P.G., CXLVI, 28.
26. Mineiul lunii Octombrie, editia IV-a, EIBM, Bucuresti, 1970, p. 405.
27. Vezi dezbaterea acestei teme la Pr. dr. Sabin Verzan, Preotia ierarhica sacramentala la sfarsitul epocii apostolice. Preotii (presbiterii), in Ortodoxia, anul XLIII (1991), nr. 2, Excursul Trei modele de pregatire a misionarilor si slujitorilor hirotonisiti, p. 56-70; Idem, Faptele Apostolilor (capitolele 1 si 2). Note exegetice, in Ortodoxia, anul XLVI, (1994), p. 102-105.
Cine va da dreptul sa votati \"o zi nationala crestina\" fara a tine cont de parerea populatiei care formeaza tara asta de nimic? Nu toti romanii isi manifesta apartenenta la secta ortodoxa, secta demonica ce denumeste locul in care te lepezi de maruntisuri prin buzunare \"paraclitorisuri\". Natiune plina de draci!
Asta este \" SFANTA BISERICA \" !
Un bărbat a depus o plângere la Parchetul General în care îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale pe când era minor, transmite RTV.
Acuzaţia este cu atât mai gravă, cu cât, mărturiseşte bărbatul, fapta s-a petrecut în urmă cu 15 ani, pe atunci el fiind minor şi frate la mănăstirea dobrogeană Dervent.
Din plângerea acestuia reiese că ierarhul i-a cerut tânărului să meargă la baie, unde i-a făcut avansuri şi l-a determinat să întreţină relaţii sexuale. Mărturia bărbatului conţine referiri şi la alţi minori, elevi ai Seminarului teologic din Constanţa.
Mai mult, adaugă RTV, această întâmplare este confirmată de unul dintre capii Arhiepiscopiei Tomisiului, condusă de Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Iată recția Arhiepiscopului Teodosie: „Eu ştiu despre cine este vorba. Se numeşte Ciprian, atâta ştiu. El mă hărţuieşte tot timpul la telefon, sună de pe numere private şi îşi modifică vocea. Chiar şi astăzi m-a sunat“, a spus Teodosie pentru Adevărul Constanța.
Arhiepiscolul Teodosie a mai fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual.
SI CARE-I LEGATURA CU SFANTUL APOSTOL ANDREI ? ASA CEVA !
Asta e tristul adevar . Calugarii au si ei testicole si glandele functioneaza normal, hormonii o I-au razna. Vai de oile si vacile crescute in gospodariile manastirilor, daca ar putea vorbi ar divulga multe faradelegi facute de calugari cu animalele.
vorbesti din experienta?...
Chiar daca numele Sfantului Andrei nu este amintit in Faptele Apostolilor si in Epistole, asa cum nu este amintit nici al altora dintre cei doisprezece, cel dintai chemat la apostolie este prezent si activ in randul propovaduitorilor Evangheliei.
In toate etapele dezvoltarii si progresului Sfintei Evanghelii, Sfantul Apostol Andrei s-a aflat, alaturi de ceilalti Apostoli, contribuind in mod substantial la propovaduirea Evangheliei, atat intre iudei, indeosebi in prima etapa a lucrarii misionare a Bisericii, cat si la neamuri, dupa Sinodul de la Ierusalim, cand nu va mai exista nici un fel de obstacol in calea predicarii noii credinte in lumea pagana.
Autoritatea Sfintilor Apostoli era uriasa, nu numai in Biserica primara a Ierusalimului (cf. Fapte 2, 42; 5, 11-12 etc), ci si in Bisericile intemeiate in lumea pagana, unde misionari, precum Sfantul Apostol Pavel si Sila, \"cand treceau prin cetati, invatau sa pazeasca invataturile randuite de Apostolii si de preotii din Ierusalim\" (Fapte 16, 4). Aceasta autoritate a Sfintilor Apostoli ii va indatora pe acestia la o lucrare misionara intensa, depusa pe o arie cat mai intinsa.
Ar fi fost, deci, cu neputinta ca Sfintii Apostoli ai Domnului sa nu valorifice in avantajul propovaduirii Evangheliei aceasta autoritate unica pe care intreaga Biserica le-o recunoastea (Gal. 1, 17; 2, 2; I Cor. 12, 28; 15, 7; II Cor. 11, 5; 12, 11 etc.) si le-o acorda. De aceea, trebuie sa privim pe orice Apostol, nu numai ca pe un misionar cu mandat incredintat, ci ca pe un conducator si organizator al marilor misiuni crestine din epoca.
Daca, in Noul Testament, informatiile si datele privind propovaduirea Evangheliei de catre cei doisprezece Apostoli raman la afirmatii cu caracter general, cercetatorul trebuie sa se foloseasca de informatiile din traditia bisericeasca patristica si aghiografica, pentru ca rolul acestei traditii consta tocmai in completarea acelor date si informatii care, in Noul Testament, au un caracter general, dar care cheama, prin logica lor, la cercetare in vederea completarii si situarii lor istorice.
Textul fundamental pe care se intemeiaza afirmatiile privind propovaduirea Evangheliei de catre Sfantul Apostol Andrei in Scitia ramane, indiscutabil, cel intalnit in Istoria bisericeasca a lui Eusebiu de Cezareea, cartea a treia I, 1-31, pe care l-am prezentat mai sus si il reproducem in continuare: \"Sfintii Apostoli ai Mantuitorului nostru si ucenicii lor s-au imprastiat in toata lumea; lui Toma, dupa traditie, i-a cazut la sorti tara partilor, lui Andrei, Scitia ( ), lui Ioan, Asia, unde si-a petrecut viata pana ce a murit la Efes. Petru pare sa fi predicat iudeilor raspanditi in Pont, Galatia, Bitinia,Capadocia si Asia, pentru ca, pana la urma, sa ajunga la Roma, unde, la dorinta lui, a fost rastignit cu capul in jos. Ce sa mai spun de Pavel, care, dupa ce plinise Evanghelia lui Hristos, din Ierusalim si pana in partile Iliriei, a suferit martiriul la Roma, sub Nero? Acestea sunt aratate de Origen in Cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei\".
In urma expunerii datelor argumentelor privind bilantul pozitiv al propovaduirii Evangheliei pana catre sfarsitul deceniului al saselea al secolului apostolic, cand este scrisa Epistola catre Romani, se impun unele precizari si comentarii in legatura cu textul lui Eusebiu de Cezareea din Istoria bisericeasca.
Inainte de toate, trebuie observat ca cea mai importanta si pretioasa informatie pe care o contine textul lui Eusebiu de Cezareea, de care ne ocupam este aceea ca \"Sfintii Apostoli ai Mantuitorului nostru si ucenicii lor s-au imprastiat in toata lumea\". Afirmatia de mai sus consuna intocmai cu aceea cu care se incheie Evanghelia dupa Marcu: \"iar ei (Sfintii Apostoli), plecand au propovaduit pretutindeni\" (16, 20). Eusebiu sustine si in alte parti ale Istoriei sale bisericesti constatarea ca \"invatatura mantuirii a putut straluci asemenea razelor soarelui in toata lumea\". In scurta vreme, glasul de Dumnezeu pazitilor evanghelisti si Apostoli a rasunat, cum zice Sfanta Scriptura, \"in toata lumea si pana la marginile lumii au ajuns cuvintele lor\" (Ps. 18, 4)2. In continuare, Eusebiu insista: \"Intr-adevar, in scurt timp, au rasarit in toate orasele si satele, ca niste \"arii\" (cf. Matei 3, 12) pline, o multime de Biserici puternice si pline de credinciosi\"3. Cu privire la afirmatiile lui Eusebiu amintite mai sus, trebuie sa retinem ca ele sunt un ecou al textelor pauline care sustin ca Evanghelia \"a fost propovaduita la toata faptura\" (Cor. 1, 23; cf. II Tim. 4, 17 etc.), inca din epoca apostolica. Aceasta e o realitate pe care se intemeiaza in buna masura sustinerile Parintilor apostolici potrivit carora Sfantul Apostol Pavel \"a fost propovaduitor atat in rasarit, cat si in apus..., invatand dreptatea (Evanghelia) in toata lumea si ajungand pana la marginile Apusului\"4.
Tertulian († dupa 240), numeste printre popoarele din antichitate care au primit invatatura crestina pe sarmati, pe daci, pe germani si pe sciti, adica populatii care au trait pe teritoriul Romaniei de azi, alaturi de gali, si de britanici si de alte neamuri5. Afirmatiile lui Tertulian care continua cu precizari privind propovaduirea Evangheliei la neamuri si provincii, in numerose insule, care nu pot fi numarate, se inscriu ca argumente pentru raspandirea si extinderea credintei crestine in primele doua secole.
Despre larga raspandire a invataturii crestine ne vorbeste si Sfantul Ignatie Teoforul (al Antiohiei) († 107) cand afirma ca episcopii erau randuiti \"pana la marginile lumii\"6. Acest text ne vorbeste, totodata, si despre organizarea Bisericii in epoca, lucrare deosebit de importanta, pentru ca o Biserica lipsita de organizare n-ar fi putut nici atunci si nici acum sa dainuiasca.
Astfel, afirmatia potrivit careia Apostolii si ucenicii Mantuitorului \"s-au imprastiat peste intreg pamantul\" trebuie considerata ca atare si, intr-un anume fel, ea cuprinde si precizarile care urmeaza cu privire la ariile misionare ale unor Apostoli ai Domnului. Traditia potrivit careia lui Toma i-a cazut, in vederea evanghelizarii, tara partilor, lui Andrei, Scitia, iar lui Ioan, Asia, pe care Eusebiu o invoca in textul sau, isi are originele in memoria Bisericii si in constiinta pe care aceasta institutie o are si o pastreaza asupra evenimentelor in baza carora ea si-a dobandit fiinta istorica. Insasi existenta sa este dovada si consecinta lucrarii apostolice.
Cand Eusebiu evoca pe Origen ca sursa a traditiei pe care o transcrie in a sa Istorie bisericeasca, el are in vedere un concentrat si o sinteza a datelor privind activitatea misionara a unor Apostoli ca Toma, Andrei, Ioan, Petru sau Pavel. Textul lui Eusebiu nu cuprinde decat termeni-semnal care ne trimit la descrierile Faptelor Apostolilor cu privire la felul in care se desfasura o calatorie si o lucrare misionara sub calauzirea unui Apostol. Chiar daca anumite circumstante diferentiau unele activitati misionare de altele, in general ele erau asemanatoare in ce priveste continutul predicii kerigmatice, administrarea Tainei Sfantului Botez, randuirea slujitorilor hirotoniti, asigurarea structurilor organizatorice necesare functionarii Biserii locale nou infiintate dupa plecarea Apostolului intemeietor etc.
Continuand ideea exprimata mai sus cu privire la faptul ca Eusebiu se margineste sa semnaleze esentialul despre lucrarea misionara a celor cinci Apostoli amintiti in textul sau, trebuie sa subliniem ca, in ce priveste pe Sfantul Pavel, scriitorul bisericesc caracterizeaza lucrarea sa folosindu-se de cea mai importanta sinteza oferita, in aceasta directie, in Noul Testament, de Apostolul neamurilor insusi in Epistola catre Romani (15, 19). In acelasi fel, caracterizeaza Eusebiu si lucrarea misionara a Sfantului Petru. In acest caz, el isi intemeiaza afirmatiile pe precizarile cuprinse in Epistola intai Petru care este adresata crestinilor din Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia, semn ca, in aceste provincii, propovaduise cuvantul Evangheliei el insusi.
Cand Eusebiu trimite la Origen pentru continutul textului sau la care ne referim, el are in vedere, nu datele privindu-i pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel care sunt integral preluate din Noul Testament, ci pe Sfintii Apostol Ioan, a carui prezenta in Asia si la Efes e subinteleasa din Apocalipsa (1, 4-3, 19).
Cand ne informeaza despre activitatea Sfintilor Apostoli Toma si Andrei, Eusebiu subliniaza ca sursa informatiilor sale o constituie \"traditia\". Aceasta traditie este, inaintea lui Eusebiu, intalnita la Origen7. Deci, traditia intalnita la Origen si preluata de Eusebiu nu este traditie, decat in cazul definirii ariilor misionare ale lui Toma si Andrei, pentru ca, in cazul Apostolilor Petru, Pavel sau Ioan, Noul Testament ne ofera dovezi si date privind activitatea lor misionara.
Daca s-ar obiecta ca traditia intalnita mai intai la Origen si evocata ca atare de Eusebiu priveste informatiile care se refera la martiriul suferit la Roma de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, este precizat ca martiriul Sfantului Apostol Pavel de la Roma este anuntat in Epistola a doua catre Timotei (4, 6-8). In ce priveste prezenta Sfantului Apostol Petru la Roma si martiriului sau in acest oras sunt numeroase alte surse, in afara scrierilor lui Origen, pe care Eusebiu le poate utiliza si le utilizeaza in alte carti ale operei sale, pentru a prezenta circumstantele in care s-a produs martiriul Sfantului Petru la Roma8. Deci, singura ratiune a lui Eusebiu de a cita Comentariile lui Origen la Geneza, ca sursa a propriei sale scrieri, se refera in exclusivitate la repartizarea Partiei si a Scitiei ca arii misionare ale Sfintilor Apostoli Toma si, respectiv, Andrei.
O problema care se pune in legatura cu textul lui Eusebiu de care ne ocupam este aceea de a sti ce trebuie sa intelegem prin Scitia. In general, se admite ca exista o Scitie Mare prin care se intelegea regiunea de stepa din sudul Ucrainei. Este, de asemenea, bine cunoscuta in antichitate, Scitia Mica (Scytia Minor), provincia care se intindea pe teritoriul Dobrogei de astazi. Numele de Scitia este dat provinciilor delimitate mai inainte de la unii din locuitorii acestora, adica de la sciti, popor migrator, care in Scitia Mica, Dobrogea de astazi, au format mici statulete in anumite parti. Dar, despre o prezenta masiva si in exclusivitate a unor populatii scitice nu se poate vorbi, mai cu seama in secolele II-i.d.Hr., deoarece cetatile pontice erau locuite de greci, indeosebi macedoneni, si de bastinasii geti dobrogeni. Inca din secolele III-II i.d.Hr., populatiile bastinase se ridica la o treapta de organizare social-politica de natura a le permite sa revendice, in legaturile cu strainii, un rol pe care nu-l mai avusesera inainte9. In aceste conditii, termenul de Scitia era mai curand denumirea geografica a unei provincii, decat indicatia unei regiuni locuite de sciti. Aceasta subliniere este valabila mai cu seama in ce priveste Scitia Mica.
Daca ne referim la impartirea lumii cunoscute in epoca intre Sfintii Apostoli in vederea evanghelizarii despre care aminteste Eusebiu in a sa Istorie bisericeasca, trebuie sa precizam ca termenul de Scitia intalnit in acest document are, inainte de toate, sens geografic. Astfel spus, cand Sfintii Apostoli au impartit provinciile intre ei prin tragere la sorti, Scitia a insemnat partea cea mai indepartata spre nordul european al Imperiului Roman, un reper geografic care se inscria - nu se putea altfel - in programul misionar al Celor doisprezece, care traiau cu ardoare si cu un profund simt al datoriei, poruncile Mantuitorului privind propovaduirea Evangheliei la \"toate neamurile\" si \"pana la marginea pamantului\" (Matei 28, 19; Fapte 1, 8). Nu vom putea intelege marile izbanzi misionare ale epocii apostolice, daca nu vom acorda deplina importanta sensului literal al ultimelor porunci ale Mantuitorului, prin care Sfintii Apostoli sunt trimisi la toate neamurile sa propovaduiasca Evanghelia.
In consecinta, cand se stabileste un obiectiv misionar in sarcina unui Apostol, acest obiectiv trebuie inteles in sens maximal. Prin Scitia trebuie, deci, inteles in sens misionar, toata provincia(iile) care purta(u), in epoca acest nume. Prin urmare, Sfantul Apostol Andrei caruia i-a cazut la sorti sa evanghelizeze Scitia, si-a indeplinit mandatul in mod integral, adica a propovaduit, atat in asa-zisa Scitie Mare, cat si in Scitia Mica. Reamintim ca, in textul de bilant misionar, al Sfantului Apostol Pavel, la inchierea celei de-a treia calatorii misionare (Rom. 15, 19) se face precizarea, ca Apostolul neamurilor nu s-a multumit sa propovaduiasca, pe traseul sau, numai in anumite centre sau chiar provincii, ci el a extins aceasta lucrare si imprejurul acestor centre sau provincii, astfel incat, \"teritoriul parcurs de dansul nu se extinde in linie dreapta pana in tara Iliricului, ci in lung si in lat sau, cum bine zice Apostolul, \"in cerc\"10.
Tot din acest text (Rom. 15, 20) asa cum am mai amintit, rezulta ca un Apostol nu parasea spatiul sau misionar pana nu-si incheia defintiv misiunea. In aceasta lucrare se cuprindea si organizarea Bisericilor locale intemeiate de Apostol (randuirea slujitorilor hirotoniti si a structurilor organizatorice locale - diaconite, vaduve, presbitere etc., vezi Fapte 14, 23; Tim. 3, 11; 5, 3-16; II Tim. 2, 3 etc.). acesta este sensul exact al expresiei: \"Am implinit Evanghelia lui Hristos\" (Rom. 15, 19).
In legatura cu propovaduirea Evangheliei in epoca inceputurilor crestine, este de observat ca, o data cu trecerea anilor si cu extinderea aceste propovaduiri in diverse provincii, denumirile etnice ale celor ce se converteau la noua credinta se diversifica, pentru a-I indica intr-un mod cat mai exact pe acestia.
Astfel, la inceputul activitatii misionare, cei ce primesc cuvantul Evangheliei, sunt, toti, iudei. O data cu venirea lui Corneliu sutasul la credinta, situatia incepe sa se schimbe, in sensul ca va incepe propovaduirea Evangheliei si la elini. Evenimentul are loc in Antiohia Siriei, unde \"cei ce se risipisera din cauza tulburarii facute pentru Stefan\" (Fapte 11, 19) \"venind in Antiohia (Siriei), vorbeau si catre elini, binevestind pe Domnul Iisus. Si mana Domnului era cu ei si era mare numarul celor care au crezut si s-au intors la Domnul\" (Fapte 11, 20-21).
In prima calatorie misionara, Pavel si Barnaba, plecati in aceasta calatorie din Antiohia Siriei, \"manati de Duhul Sfant\" (Fapte 13, 4), au propovaduit cuvantul, in mod curent, si elinilor, deci grecilor, astfel incat \"o mare multime de... elini au crezut\" (Fapte 14, 1; vezi si 17, 4; 18,4; 19, 10, 17; 20, 21).
O astfel de situatie in ce priveste venirea iudeilor si elinilor la credinta isi gaseste oglindirea in Epistola catre Galateni (scrisa in anul 55), in care citim: \"Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in Hristos Iisus... Nu mai este iudeu, nici elin\" (3, 26, 28).
In raport cu progresul predicarii Evangheliei si cu informatiile care vor fi ajuns la Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Coloseni, situatia in ce priveste neamurile aduse la credinta era cu totul alta. Intr-un prim text, autorul Epistolei afirma ca \"Evanghelia a fost propovaduita la toata faptura de sub cer\" (1, 23). In textul din 3, 11 al Epistolei, autorul ne ofera o lista a tuturor neamurilor care au primit Botezul: \"Nu mai este elin si iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si, intru toti, Hristos\". Ar fi gresit sa se creada ca lista neamurilor care, dupa autorul Epistolei, au primit Botezul, este intamplatoare sau hiperbolica (f. Rom. 15, 18).
Termenul de barbar denumeste pe toti cei care vorbeau o limba necunoscuta celui care-l folosea (cf. I Cor. 14, 11). Deci toti cei ce nu vorbeau limba greaca erau pentru Apostolul neamurilor barbari (cf. Fapte 28, 2)11, practic toate popoarele care locuiau pe fata pamantului.
Inscrierea ca primitori ai Evangheliei in mod special, alaturi de iudei si elini, a scitilor, care ar fi putut sa fie subintelesi in termenul de barbar, devine deosebit de importanta, pentru ca ne ofera un temei noutestamentar pentru afirmarea tezei crestinarii scitilor inainte de epoca scrierii Epistolei catre Coloseni. Se poate sustine ca Apostolul nominalizeaza in mod special pe sciti, ca unii care locuiau la marginea de nord-est a Imperiului Roman, vrand, prin aceasta, sa puna in evidenta cat de departe au ajuns misionarii crestini cu lucrarea lor de propovaduire. E posibil ca scitii sa fie amintiti in Coloseni 3, 11 de Apostolul neamurilor, pentru a fi subliniata in mod special lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei, numit uneori Apostolul scitilor. Prin lucrarea Apostolului Andrei, a fost evanghelizata, practic, Peninsula Balcanica si provincii din Asia Mica, precum Bitinia si Pontul. Acest fapt a creat Sfantului Apostol Pavel conditia de a merge la Roma, unde dorea cu ardoare sa ajunga, dar era impiedicat de obligatia de a propovadui pretutindeni in partea orientala a Imperiului (Rom. 15, 22-23). Prin mentionarea scitilor ca primitori ai Evangheliei, devine clar cititorilor Epistolei catre Coloseni ca propovaduirea Evangheliei in aceste parti de est si de nord ale Imperiului fusese incheiata. Continuarea propovaduirii Evangheliei in acele regiuni in care Apostolii puneau inceput unor Biserici locale revenea ca o obligatie a acestor Biserici si slujitorilor acestora randuiti sacramental (cf. Tit 1, 5), pentru ca orice Biserica era un centur de iradiere si de propovaduire crestina (vezi, I Tes. 1, 7).
Tesalonicul, unul din marile orase ale Macedoniei, cu care cetatile pontice vor avea bune legaturi comerciale, a fost unul din centrele in care Apostolul neamurilor s-a oprit pentru a predica Evanghelia (Fapte 17, 1 s.u). Adresandu-le prima sa Epistola tesalonicenilor, care este si cea mai veche scriere a Noului Testament (scrisa in anul 51), Apostolul neamurilor remarca instructiv: \"Caci, de la voi, cuvantul Domnului a rasunat, nu numai in Macedonia si Ahaia, ci credinta voastra in Dumnezeu s-a raspandit in tot locul\" (1,8). Textul paulin sugereaza, fara indoiala, ideea de raspandire a Crestinismului si prin Bisericile intemeiate in diferitele centre urbane de Sfintii Apostoli. In mod cert, Evanghelia a ajuns din Tesalonic si inspre nordul Imperiului Roman si, mai cu seama, in cetatile de pe litoralul estic al Marii Negre, mai ales ca acestea fusesera intemeiate si erau administrate de greci sau macedoneni.
Pentru a parcurge distanta dintre Ierusalim, centrul crestin si apostolic cel mai important din epoca, de unde porneau cele mai multe misiuni de evanghelizare conduse de Sfintii Apostoli insisi si teritoriul destinat lor spre evanghelizare, acestia trebuiau sa strabata o serie de distante mari. In cazul Sfantului Andrei, pentru a ajunge in Scitia Mica, acesta trebuia sa parcurga, pe uscat, Siria pentru a ajunge in Asia Mica, cea mai evanghelizata regiune din Imperiul Roman, pentru ca aici isi desfasurase activitatea misionara Sfantul Apostol Pavel in timpul celor trei calatorii misionare ale sale, dar si alti misionari ca Barnaba, Epafras (cf. Col. 1, 7) si multi altii.
Un Apostol al Domnului nu putea sa treaca printr-o cetate sau printr-o regiune unde existau Biserici fara sa le viziteze (cf. Fapte 21, 1; 28, 14) si sa le sustina prin darurile duhovnicesti unice cu care era inzestrat (cf. Rom. 1, 13; 15, 24, 28; Fapte 9, 32, 35; 15, 36). In consecinta, nici Sfantul Apostol Andrei n-a parcurs Asia Mica, intinsa regiune in care Bisericile crestine se intalneau in cea mai mare parte a centrelor urbane, fara sa le viziteze si sa le acorde indrumare, invatatura si sprijin.
O astfel de latura a activitatii Sfantului Apostol Andrei nu-si poate afla locul decat in scrierile cu continut aghiografic, care-si propun sa valorifice, cu deosebire in sinaxare, toate elementele din traditie privitoare la cei ce, prin viata, lucrarea si slujirea lor, au dobandit calitatea de sfinti ai Bisericii, devenind modele vrednice de urmat pentru toti crestinii. Sinaxarul, care e o expunere succinta a vietii si activitatii unui sfant al Bisericii sau asupra unui praznic cinstit intr-o zi sau alta, devine sursa a slujbei bisericesti inchinate sfintilor sau praznicelor sarbatorite de Biserica.
Cu privire la sfantul Apostol Andrei, izvoarele aghiografice sunt cu deosebire generoase, si se incadreaza intru totul traditiei intalnite la Origen, la Eusebiu de Cezareea si in alte surse care vorbesc despre activitatea sa misionara, cum ar fi de pilda, Ipolit Romanul (nascut pe anul 175, mort ca martir in anul 235). Ipolit ne spune: \"Andrei a vestit (Evanghelia) scitilor si tracilor. El a fost rastignit la Patras in Ahaia\"12.
Cand apreciem ca izvoarele aghiografice privitoare la lucrarea Sfantului Andrei sunt intru totul conforme cu documentele patristice amintite, avem in vedere constatarea ca aria misionara a Apostolului cel dintai chemat se inscrie in traseul parcurs de acesta din Ierusalim si pana in Scitia, obiectivul cel mai indepartat al indatoririlor sale misionare.
Urmarind itinerariul misionar al Sfantului Apostol Andrei, asa cum ne este prezentat de literatura aghiografica, vom constata o intensa activitate a acestuia in Asia Mica. Astfel, in Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, o scriere care ar putea fi datata in secolul al X-lea, citim ca \"dupa Inaltarea Domnului la cer s-a tras la sorti, unui Apostol cazandu-i o tara, altuia alta spre propovaduirea Evangheliei, astfel incat lui Andrei i-a cazut toata regiunea Bitiniei si Pontului, provinciile romane Tracia si Scitia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (in Crimeea)\"13. O alta versiune mai lunga a aceluiasi Sinaxar completeaza lista oraselor si provinciilor evanghelizate de acest Apostol scriind: Lui Andrei, celui intai chemat, i-au cazut la sorti Bitinia, partile Pontului Euxin si ale Propontidei (Marea de Marmara cu cetatile Calcedon si Bizant), Macedonia, Tracia si regiunile care se intind pana la Dunare, Tesalia, Elada (Grecia centrala), Ahaia (Peloponezul) si cetatile Amissos, Trapezunt, Heraclea Pontului si Amartris\"14.
Informatiile pe care le primim din Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae in forma sa prescurtata sunt din punctul de vedere al prezentarii de fata mai importante, pentru ca afirma tragerea la sorti ca temei al repartizarii ariei misionare a Sfantului Andrei si propovaduirea Evangheliei in provincii ca Bitinia, Pontul, Tracia si Scitia.
Din Noul Testament aflam ca Sfantul Apostol Pavel a dorit ca, in cursul celei de-a doua calatorii misionare, \"sa mearga in Bitinia, dar Duhul lui Iisus nu l-a lasat\" (Fapte 16, 7). Din datele de care dispunem din Noul Testament, Apostolul neamurilor nu a propovaduit nici in Pont si nici in Capadocia. Este drept ca, in timpul sederii sale de trei ani la Efes, Apostolul neamurilor a propovaduit in asa fel, \"incat toti cei ce locuiau in Asia, si iudei si elini, au auzit cuvantul lui Dumnezeu\" (Fapte 19, 10), dar, prin denumirea Asia, trebuie sa intelegem provincia romana Asia Proconsulara din cuprinsul careia faceau parte si unele provincii mai mici ca Misia, Lidia, Frigia si Karia15. Din relatarea Sfantului Luca privind activitatea Sfantului Apostol Pavel la Efes (Fapte 19) nu rezulta ca acesta s-ar fi deplasat in alte provincii ale Asiei Mici, caci activitatea sa la Efes a fost continua in acest oras (cf. Fapte 19, 10; 20, 31).
Asa cum am mai amintit, Sfantul Apostol Pavel a fost misionarul kerigmatic-prototip, acela care deschidea drumuri pentru toti misionarii crestini si indeosebi pentru Sfintii Apostoli.
Consideram ca oprirea Sfantului Apostol Pavel de a propovadui, in cursul celei de-a doua calatorii misionare, in Asia (Proconsulara) si in Bitinia (Fapte 16, 6-7) prin Sfantul Duh, este o lucrare a proniei dumnezeiesti; astfel, prin trecerea Apostolului neamurilor in Europa (Fapte 16, 11 s.u.), nu numai ca se deschidea o noua perspectiva propovaduirii Evangheliei - cea europeana - , dar, si in Asia Mica, se oferea loc pentru ceilalti Apostoli ai Domnului, pentru a veni sa continue lucrarea Sfantului Pavel in sensul ca noua invatatura va fi dusa in intreaga Asie Mica, adica si in acele provincii in care Apostolul neamurilor nu ajunsese.
Desigur ca problema nu ar fi putut sa fie astfel pusa, daca nu ar exista anumite indicii si marturii in traditia bisericeasca si chiar in Noul Testament care sa indreptateasca un astfel de mod de gandire. Avem in vedere I Petru 1, 1 din care rezulta ca aceasta Epistola este adresata in exclusivitate unor Biserici din Asia Mica, adica din Pont, Galatia, Capadocia, Asia (Proconsulara) si Bitinia, dovada importanta a faptului, ca autorul Epistolei a cunoscut nemijlocit aceste Biserici, iar , pe unele, le-a si intemeiat.
Potrivit traditiei bisericesti indeosebi aghiografice16, in Asia Mica a propovaduit cuvantul si Sfantul Apostol Andrei. La marturiile traditiei aghiografice privind activitatea Sfantului Apostol Andrei in Asia Mica, am repeta argumentul potrivit caruia un Apostol al Domnului nu strabate provincii si cetati in care sunt Biserici, fara sa le viziteze si sa le intareasca. El va asigura si extinderea propovaduirii Evangheliei in acele provincii invecinate, in care primul Apostol nu ajunsese dintr-un motiv sau altul. In cazul Asiei Mici, provinciile in care Apostolul neamurilor fusese oprit sa mearga (Fapte 16, 7), erau Bitinia, Pontul si Capadocia. Tocmai in aceste provincii il vom afla pe Sfantul Andrei conform traditiei aghiografice17.
Desigur ca aceste informatii n-ar fi fost transcrise in operele mentionate, daca autorii lor n-ar fi dispus de documente, traditii si indicii clare in sensul sustinerii lor. Pentru ca, trebuie mentionat ca izvoarele aghiografice nu sustin o precizare, o afirmatie, daca acestea nu apar in traditia si memoria Bisericilor locale, care, in lipsa temeiurilor exprese din Noul Testament, raman singurele surse asupra circumstantelor in care ele si-au luat inceput. Datele astfel obtinute nu au caracter legendar, pentru ca legenda nu apare in legatura cu fapte istorice sustinute de Bisericile locale despre intemeierea lor. Legenda, nu numai ca nu poate avea un suport istoric, dar ceea ce o caracterizeaza este tocmai lipsa oricarei legaturi cu istoria si cu realitatea acesteia. Aceste informatii aghiografice nu trebuie confundate cu alte prezentari pe care le intalnim in scrierile cu caracter apocrif care sunt, intr-adevar, scrieri cu caracter legendar, iar Biserica a purtat de grija ca aceste scrieri sa nu devina izvoare ale sustinerilor sale.
Dar, ceea ce impune adevarul informatiilor din scrierile aghiografice este, mai presus decat orice si inainte de toate, dinamica si logica intrinseca descoperite noua de acele pagini din Noul Testament privind lucrarea misionara din epoca. In acestea ne sunt infatisate numai modele in domeniu care nu pot sa epuizeze uriasele activitati de aceasta natura din epoca, pentru ca Noul Testament nu este o istorie a raspandirii Crestinismului in epoca apostolica, ci o carte care ne ofera temeiuri si argumente pentru intelegerea si aprofundarea fenomenului raspandirii Evangheliei, oferindu-ne drept justificare si acoperire a afirmatiilor noastre maximale asupra geografiei raspandirii Evangheliei, texte de o claritate si precizie care nu lasa loc la nici o indoiala, daca ne referim la rezultatele exceptionale ale lucrarii misionare din epoca apostolica (Romani 15, 17-23; Col. 1, 23).
Astfel pentru cercetatorul care cauta adevarul deplin cu privire la rezultatele importante ale lucrarii misionare din timpul Sfintilor Apostoli, problema nu se pune de a sti cate neamuri au primit Evanghelia in acel timp, caci acest lucru este afirmat in mod clar de Sfantul Apostol Pavel cand scrie ca Evanghelia \"a fost propovaduita la toata faptura de sub cer\" (Col. 1, 23). Tot el ne informeaza in mod la fel de clar ca, in anul 58, luase sfarsit lucrarea de propovaduire a Evangheliei in rasaritul si nordul Imperiului Roman (Rom. 15, 23).
Problema care se pune cercetatorului in acest domeniu, oricum mai putin importanta, este aceea de a identifica Evanghelia, subliniind ca, pentru mantuire, era suficienta primirea Botezului, fara obligativitatea circumciziunii, care constituia baza oricaror sustineri ale iudaizantilor. Or, prezenta unor Apostoli ca Petru si Andrei in Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor constituia cea mai buna dovada ca ei il sustin pe acesta si Evanghelia propovaduita de el. Acesta era un mod de afirmare a solidaritatii apostolice in scopul consolidarii unitatii bisericesti.
Din Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor, Sfantul Apostol Andrei va fi mers in Bitinia si Pont, unde a propovaduit ca misionar kerigmatic Sfanta Evanghelie, intemeind Biserici locale, in primul rand, in centrele urbane, de unde, ca pretutindeni, credinta crestina s-a extins in toate partile (cf. I Tes. 1, 7-8).
Din Bitinia, Sfantul Apostol Andrei a venit apoi, la Troa, de unde, ca si Sfantul Pavel in calatoria a doua misionara (Fapte 16, 11), a trecut in Macedonia, dupa cum aflam din varianta mai lunga a \"Patimirii Sfantului Apostol Andrei\".
Chiar contactul cu populatiile din Bitinia si Pont au prilejuit, fara indoiala, Sfantului Andrei informatii asupra populatiilor din Scitia Mica si Mare, asupra religiilor, culturilor si traditiilor acestora. Cu atat mai mult, trecand in Europa, mai precis, in Macedonia, cel dintai chemat a agonisit date si informatii mai amanuntite asupra acestor populatii, asupra disponibilitatii acestora de a primi Evanghelia. Caci Macedonia era una din cele mai intens crestinate provincii din epoca apostolica, Bisericile sale fiind oricand gata sa sprijine material (Filip. 4, 15-16) si, prin iradiere (I Tes. 1, 7-8), propovaduirea Evangheliei. Aici Apostolul cel dintai chemat a putut sa cunoasca pe unii locuitori ai Scitiei Mici, unde isi aflasera o noua patrie foarte multi greci si, desigur, multi macedoneni.
Din Macedonia, Sfantul Apostol Andrei a trecut, fara indoiala, in Tracia, Moesia si, in final, in Scitia Mica (Dobrogea actuala).
De la istoricul Nichifor Calist aflam ca, \"dupa ce Apostolul Andrei a predicat in cetatile Pontului stang locuit de greci, romani si geto-daci, trecand prin Tracia, a venit la Bizant, de aici, coborand prin Macedonia si Tesalia, a ajuns in orasul Patras din Ahaia (Grecia), aproape de golful Sepanto, unde avea sa moara de moarte martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X, care, pana azi se numeste Crucea Sfantului Andrei\"18.
Dupa cum se poate constata si din textul de mai sus, aria misionara a Sfantului Andrei a fost foarte intinsa, comparabila cu aceea a Sfantului Apostol Pavel. Dar mai cu seama este deosebit de important, ca Cel dintai chemat la apostolat a propovaduit Evanghelia inaintea multor neamuri, ceea ce este caracteristic si Sfintilor Apostoli Pavel si Petru, dar si celorlalti Apostoli ai Domnului, care nu au pregetat sa aduca un numar cat mai mare de neamuri la Hristos. Sfantul Andrei a adus la Hristos insa un mare numar de popoare care, pentru ca nu vorbeau limba greaca, erau numiti de cei ce stiau aceasta limba, barbari. Evenimentul este consemnat de Sfantul Pavel in Epistola catre Coloseni (3, 11) cand scrie ca, in Biserica, \"in Hristos\", au venit nu numai iudei si elini, ci si barbari si sciti. Nu incape indoiala ca afirmatii ca cel de mai sus sunt exprimate de Sfantul Apostol Pavel in legatura cu activitatea Sfantului Apostol Andrei, in Peninsula balcanica si pe tarmul Marii Negre, in Scitia Mica si Scitia Mare.
Sfantul Andrei a predicat, conform modelului misionar pe care-l cunoastem din activitatea Sfantului Pavel. Acest model presupune, in primul rand, propovaduire kerigmatica, adica o prima proclamare a Evangheliei (vezi de ex. Fapte 13, 16-41; 17, 22-31), cu chemare insistenta la credinta (Fapte 13, 39) si, pe acest temei, la Botez (Fapte 2, 38). In acest fel, ia fiinta Biserica locala care primeste, in cel mai scurt timp, pe slujitorii hirotoniti; acestia provin, de regula, din randul celor ce au primit cei dintai Botezul: \"Predicand, deci, in tari si in cetati, ne spune Sfantul Clement Romanul, (Apostolii) au pus episcopi si diaconi pentru cei ce aveau sa creada, pe cei ce au crezut intai, persoanele prin care Evanghelia a ajuns la unele neamuri si in anumite provincii ca si o cronologie, chiar aproximativa, a lucrarii acestora. Bineintels ca, in aceasta privinta, de mare folos ne sunt informatiile cuprinse in traditia bisericeasca, inclusiv in scrierile aghigrafice care sunt transmitatoarele cele mai fidele ale datelor din memoria Bisericilor locale; acestea dovedesc astfel o constiinta de sine in care problema intemeietorului si a inceputurilor sunt factori de cea mai mare insemnatate.
In ce priveste raspandirea Crestinismului in Scitia Mica, informatii ca cele cuprinse in istoria Bisericeasca (III, I, 1) a lui Eusebiu, preluate de la Origen, ca si cele cuprinse in izvoarele aghiografice etc., asupra carora nu vom mai reveni19 ne arata in mod limpede pe Sfantul Andrei ca Apostol intemeietor al Bisericii de aici. Unui Apostol i se stabilesc, in mod clar, limitele cele mai indepartate ale ariei sale misionare, dar aceasta nu exclude dezvoltarea unei activitati misionare in provincii prin care acesta a trebuit sa treaca, pentru a ajunge la destinatia cea mai indepartata a misiunii sale.
Ponind de la acele precizari facute in izvoarele aghiografice cu privire la provinciile in care Sfantul Apostol Andrei a propovaduit Evanghelia, s-ar putea stabili un itinerar misionar al acestuia care-si va avea inceputul in provinciile Asiei Mici si, inainte de toate, in Bitinia (provincie din nord estul Asiei Mici, vezi Fapte 16, 7; I Petru 1, 1), unde Apostolul neamurilor fusese oprit de \"Duhul lui Iisus\" sa mearga pentru a propovadui Evanghelia (vezi Fapte 16, 7) si Pont (provincie romana asezata in prelungirea Bitiniei pe tarmul sudic al Marii Negre), unde, de asemenea, Sfantul Pavel nu ajunsese sa o strabata cu piciorul. Cu certitudine ca, inainte de a ajunge in Bitinia si Pont, Sfantul Andrei fusese oaspete si invatator al unor Biserici din Galatia (cf. I Petru 1, 1), provincie romana din anul 25 i.d.Hr., ingloband, in epoca formarii Noului Testament, cateva regiuni meridionale ale Asiei Mici ca Pisidia, Lycaonia, o parte a Frigiei, Isauria, evanghelizate de Apostolul neamurilor in cursul celei dintai calatorii misionare (vezi Fapte 16, 6; 18, 23; I Cor. 16, 1; Gal. 1, 2; II Tim. 4, 10). Aceasta provincie fusese crestinata de Sfantul Apostol Pavel, in partile ei sudice, inca din prima calatorie misionara (Fapte 13, 14-14, 25). In cea de-a doua sa calatorie misionara, din pricina unei imbolnaviri, Apostolul neamurilor a ramas, in aceasta parte, un timp mai indelungat decat planuise si a propovaduit Evanghelia intens in Galatia de nord (Gal. 4, 13).
Apostolul neamurilor revine in Galatia si in cursul celei de-a treia calatorii misonare (Fapte 18, 23).
Deci, Bisericile din Galatia erau unitati bine structurate si puternice, putand oricand sa sprijine actiuni misionare ale unora din Apostolii Domnului, ca de pilda ale Sfantului Andrei si Sfantului Petru, pentru a putea propovadui in Bitinia si Pont, de exemplu. Cu siguranta, cei doi Apostoli, Andrei si Petru, trecand prin Bisericile amintite, le-au intarit impartasindu-se, in acelasi timp, din experienta misionara a Apostolului neamurilor, care se pastra vie in memoria crestinilor galateni. Totodata ei puteau sa cunoasca organizarea unor Biserici intemeiate in lumea pagana, sensibil deosebita de organizarea din Biserica Ierusalimului.
In acelasi timp, prezenta oricaruia dintre cei doisprezece, numiti de Sfantul Pavel \"Apostolii cei dinainte de mine\" chiar in Epistola catre Galateni (1, 17), reprezenta o consolidare a autoritatii Apostolului neamurilor, un semn vazut si clar al unitatii crestine si apostolice. Prezenta si sustinerea unora dintre Cei doisprezece era in mod deosebit necesara in Bisericile in care isi facusera aparitia iudaizantii, ceea ce se produsese si in Bisericile si comunitatile din Galatia20. Iudaizantii urmareau sa impuna si crestinilor proveniti dintre pagani circumciziunea si celelalte practici rituale din Legea mozaica. Iudaizantii subminau cu deosebire autoritatea Sfantului Pavel, pentru motivul ca el predicase pretutindeni dupa ce au fost probati de Domnul\"21. Sfantul Clement Romanul care scrie Epistola catre Corinteni (I) din care am extras citatul de mai sus, la sfarsitul primului secol crestin, prezinta o constatare generala, cu privire la randuirea slujitorilor hirotoniti pretutundeni (\"in tara si in cetati\") unde luau fiinta Biserici si comunitati crestine.
O a doua caracteristica a unei lucrari misionare apostolice era aceea ca, in regiunea in care un Apostol isi desfasura activitatea, acesta trebuia sa asigure o maxima raspandire a Evangheliei, cautand sa aduca la Hristos un numar cat mai mare de convertiti, practic pe toti cei care doreau aceasta (cf. Fapte 19, 10).
Dupa faza propovaduirii kerigmatice, deci dupa ce erau puse temeliile unei noi Biserici locale, Apostolul intemeietor se transforma in Apostol invatator al noilor convertiti, carora le infatisa prin expuneri sistematice si de mai lunga durata, principalele linii si articulatii ale doctrinei evanghelice (vezi Fapte 11, 26; 18, 11; 19, 9-10; 20, 31; 28, 30). Cand Sfantul Pavel doreste sa isi caracterizeze activitatea, pe scurt, el spune despre sine ca a fost randuit, mai intai propovaduitor si Apostol, apoi invatator al neamurilor (I Tim. 3, 7; II Tim. 1, 11). Fara indoiala ca toti ceilalti Apostoli au manifestat, in lucrarea lor, toate aceste functiuni, dupa trebuinta.
Sfantul Apostol Andrei nu va fi calatorit, in mod cert, singur. Chiar in acea misiune de proba in care Mantuitorul i-a trimis pe cei saptezeci de ucenici ai Sai, acestia au calatorit doi cate doi in indeplinirea lucrarii lor (Luca 10, 1; cf. Marcu 11, 1; 14, 13 etc.). Sfantul Apostol Pavel a avut, de fiecare data, insotitori in calatoriile sale misionare. La inceput, a calatorit impreuna cu Barnaba si Ioan Marcu (Fapte 13, 2-14, 26). E drept ca Ioan Marcu a parasit pe cei doi Apostoli la Perga Pamfiliei (Fapte 13, 13; 15, 37-38), dar oricum, Pavel si Barnaba au mers, permanent impreuna. In calatoria a doua misionara (Fapte 15, 40-18, 22), Apostolul neamurilor a fost insotit de Sila si Timotei, pe parcurs sporind numarul insotitorilor, in masura in care acest lucru era posibil si necesar.
In cea de-a treia calatorie misionara, Apostolul neamurilor avea in jurul sau un numar mare de insotitori si colaboratori (vezi, de ex., Fapte 20, 4). La fel, Sfantul Petru a avut insotitori in calatoriile sale misionare pe Silvan (I Petru 5, 12) pe care exegetii il identifica cu Sila (Fapte 15, 22, 27, 32, 34, 40 etc.) si pe Marcu, cel numit adesea si Ioan Marcu (vezi I Petru 5, 13; Fapte 13, 13; 15, 37 etc.). De regula, insotitorii Sfintilor Apostoli erau foarte buni misionari ei insisi, dar ei lucrau, permanent, sub indrumarea unui Apostol.
Sfantul Apostol Andrei a calatorit pentru a-si indeplini indatoririle sale misionare, in mod sigur, inconjurat de insotitori si colaboratori. Epifanie Monahul (sec. IX) scrie in \"Viata, faptele si sfarsitul Sfantului, laudatului Apostol Andrei\" ca \"luandu-si discipolii sai, Andrei a mers in Frigia Pacatiana, iar, de aici, a mers in Misia (Moesia) la Odyssopolis (Varna de astazi) si, dupa cateva zile, le-a pus episcop pe Apion\"22.
Informatiile oferite de Epifanie Monahul cu privire la ucenicii Sfantului Apostol Andrei se inscriu in modelul nou testamentar al Apostolului misionar, care calatorea, de fiecare data, in grup, alaturi de colaboratorii si ucenicii sai. In consecinta, trebuie sa li se acorde tot creditul.
Informatia oferita de acelasi Epifanie Monahul, potrivit careia Sfantul Apostol Andrei a randuit pe Apion, un ucenic al sau, desigur, ca episcop la Odyssopolis (Odyssos sau Odessos), Varna de astazi, este, de asemenea, una care se inscrie in cadrul modelului apostolic misionar, deoarece, in ultimii ani ai vietii sale, Sfantul Apostol Pavel si-a asigurat succesiunea in Biserica locala, prin randuirea lui Tit si Timotei ca episcopi in Bisericile din insula Creta (Tit 1,5) si, respectiv, din Efes (I Tim. 1, 3-4). Cu aceasta ocazie, Sfantul Apostol Pavel le-a adresat lui Tit si Timotei doua scrisori deschise, pentru ca ele trebuiau citite in Bisericile unde acestia fusesera randuiti episcopi (vezi I Tim. 6, 21; Tit 3, 15). In aceste scrieri sunt infatisate, pe de o parte, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cei ce doresc sa primeasca harul preotiei intr-una din cele trei trepte ierarhice ale acesteia, iar, pe de alta parte, indatoririle speciale si generale ale episcopului preotului si diaconului.
O data cu randuirea lui Apion (Apian), ca episcop la Odyssopolis, Sfantul Apostol Andrei isi asigura, la randul sau, succesiunea intr-una din Bisericile locale pe care le intemeiase prin truda sa misionara. Cu siguranta ca Apostolul Andrei se va fi asigurat de buna pregatire crestina a celui asezat episcop, caruia ii va fi facut cunoscut intregul cod al comportamentului si lucrarii episcopului, asa cum a procedat si Sfantul Apostol Pavel prin Epistola intai catre Timotei si Epistola catre Tit.
Dupa Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, numele episcopului randuit de Sfantul Andrei la Odyssos (Odyssopolis) este Amplias. Acest nume este intalnit in Epistola catre Romani, cel pe care il desemneaza, fiind astfel salutat de Apostolul neamurilor: \"Imbratisati pe Amplias, iubitul meu in Domnul\" (16, 8). Nu este exclus ca acest Amplias, sarbatorit la 31 octombrie ca Apostol alaturi de Stahie, Urban, Aristobul, Narcis si Appeles (vezi Rom. 16, 9, 10, 11) si considerat cu acestia ca facand parte din randul celor saptezeci (si doi) de ucenici ai Domnului (Luca 10, 1)23, sa se fi numarat, la inceput, printre acei misionari care au propovaduit Evanghelia in Orient, alaturi sau paralel cu Sfantul Apostol Pavel. Prezenta lui la Roma, ca si salutul atat de cald pe care i-l adreseaza Sfantul Apostol Pavel (\"iubitul meu in Domnul\"), sunt dovezi ale pozitiei sale importante in Biserica din Capitala Imperiului24.
Traditia bisericeasca ne-a pastrat si alte stiri privind randuirea de catre Sfantul Apostol Andrei a unor episcopi in aria sa misionara.
Astfel Nichifor Calist25 ne aduce la cunostinta ca Sfantul Apostol Andrei l-a asezat episcop la Bizant pe Stahis, un alt ucenic al sau amintit, prin salutul pe care I-l adreseaza, de Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Romani: \"Imbratisati... si pe Stahis, iubitul meu\" (16, 9). Stahis este sarbatorit ca si Amplias, la 31 octombrie. Este numarat intre cei saptezeci de ucenici ai Domnului, semn cert al pregatirii si lucrarii sale misionare.
In Mineiul lunii Octombrie, ziua 31, este amintit si Urban, salutat de Apostolul neamurilor in Epistola catre Romani (16, 9) ca impreuna lucrator cu el \"in Hristos\". Ca si Amplias si Stahis, Urban este intalnit in listele celor saptezeci de ucenici ai Domnului si, ca si acestia, s-a numarat printre insotitorii Sfantului Apostol Andrei, care, dupa Sinaxarul din ziua de 31 octombrie, a fost randuit de acesta ca episcop in Macedonia26.
Pastrarea in memoria Bisericii a activitatii Sfantului Apostol Andrei, ca cel ce randuieste si aseaza episcopi, este dovada unei ample lucrari misionare, o lucrare, nu numai inceputa sau in parte realizata, ci ca una dusa pana la capat, incheiata prin asezarea succesorului sau cel mai inalt in Biserica locala si anume, asezarea episcopului. Aceasta ne duce cu gandul la afirmatia foarte importanta a Sfantului Apostol Pavel si anume, aceea ca el a \"implinit propovaduirea Evangheliei lui Hristos\" (Rom. 15, 9) in cetatile si provinciile prin care a trecut ca misionar, ceea ce insemna ca a oferit Bisericilor intemeiate si acele structuri prin care se asigura continuarea lucrarii crestine la fata locului, conducerea vietii crestine, desfasurarea oricaror activitati misionare, filantropice si de ajutorare crestina.
Lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei ne apare astfel ca o componenta deplin conturata a intregii activitati misionare desfasurate in epoca apostolica.
Amintirea unor insotitori ai Sfantului Apostol Andrei care sunt citati in Epistola catre Romani ca misionari cu o deosebita experienta si activitate si ca impreuna-lucratori cu Apostolul neamurilor se inscrie deci ca o caracteristica a modelului noutestamentar al Apostolului misionar, colaboratorii altui Apostol, cum s-a aratat mai sus (cf. I Petru 5, 12 si Fapte 15, 40; I Petru 5, 13 si II Tim. 4, 11). In general, toti acesti misionari, colaboratori ai Sfintilor Apostoli, se numara in listele celor saptezeci de ucenici ai Domnului, din randul carora au provenit primii slujitori ai Bisericii din Ierusalim si care s-au instruit, sub calauzirea celor doisprezece, in scoala misionarilor din Cetatea Sfanta 27, devenind, cu timpul, ei insisi misionari incercati si destoinici sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia.
Daca am incerca o cronologie a activitatii Sfantului Apostol Andrei, pe care n-o putem concepe decat in paralel cu alte evenimente din Noul Testament, indeosebi cu evenimente din activitatea Sfantului Pavel, am putea afirma doar ca predicarea Evangheliei de catre cel dintai chemat la apostolat in Asia Mica a avut loc la scurt timp dupa Sinodul din Ierusalim (anii 49-50), dupa inceputul calatoriei a doua misionare a Sfantului Apostol Pavel, deoarece, in general, cei doisprezece se vor folosi, in misunea lor la neamuri, de Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor ca baze de pornire si de sprijin. Tinand seama ca, in anii 57-58, la data scrierii Epistolei catre Romani, propovaduirea Evangheliei era incheiata in linii generale in Orient si in partea nordica a Imperiului (Rom. 15, 23), consideram ca Sfantul Apostol Andrei isi incheiase, pana la aceasta data, o parte din lucrarea misionara in provinciile si la neamurile care-i fusesera incredintate spre evanghelizare si o continua acolo unde nu ajunsese inca. Oricum, la anul 62 cand este scrisa Epistola catre Coloseni, avusese loc propovaduirea Evangheliei in Scitia, deoarece autorul Epistolei, Sfantul Pavel, face precizarea ca, si scitii alaturi de iudei, de elini si de barbari erau \"intru Hristos\", adica in Biserica (3, 11).
Pr. Dr. Sabin Verzan,
\"Sfantul Apostol Andrei\", Bucuresti, 1998, pag. 173-197.
NOTE
1. P.G., XX, 216. Vezi traducerea romaneasca in Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea intaia, Istoria bisericeasca, trad. de prof. T. Bodogae, colectia \"Parinti si scriitori bisericesti\", Bucuresti, 1987, p. 99.
2. Cartea a doua III, 1.
3. Ibidem III, 2.
4. Sfantul Clement Romanul, Epistola catre Corinteni (V, 6-7).
5. Adv. Jud. 7.
6. Epistola catre Efeseni III, 2.
7. Comentarii la Geneza, cartea a treia, in \"Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes\", I, Bucuresti, 1964, p. 717, cit. la Epifanie Norocel, episcopul Buzaului, Pagini din istoria veche a Crestinismului la romani. Marturii ale continuitatii poporului nostru, Editura Episcopiei Buzaului, 1986, p. 21, nota 7.
8. In antichitatea crestina, textul din Epistola intai a Sfantului Petru: \"Biserica cea mai aleasa din Babilon si Marcu, fiul meu, va imbratiseaza\" (5, 13) este interpretat ca o marturie a prezentei Sfantului Petru la Roma. Intre altii, sustin aceasta opinie Papias si Clement Alexandrinul († inainte de 215); la Eusebiu, Istoria bisericeasca, cartea a doua, XV, 2; P.G., XX, 73. Aceasta este si opinia lui Eusebiu de Cezareea insusi (Ibidem). Martiriul anuntat (Ioan 21, 22) al Sfantului Apostol Petru este descris de Sfantul Clement Romanul (Epistola catre Corinteni V, 4; VI, 1), de Gaius \"care a trait pe vremea episcopului Zefirin al Romei\" (210-217) la Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasc, cartea a doua, XXV, 6, P.G., XX, 209), de Dionisie al Corintului (Ibidem), de Tertulian, Adv. Marc. IV, 5, P.L., II, 375 etc.
9. D.M. Pippidi, Strainii de peste mari, in Geti si greci la Dunarea de Jos din cele mai vechi timpuri pana la cucerirea romana, colectia Biblioteca Historica Romaniae, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1965, p. 267.
10. Dr. Vasile Gehorghiu, Epistola catre Rom., p. 338.
11. E. Jacquier, Les actes des Apatres, deuzieme edition, col. \"Etudes Bibliques\" Paris, 1926, pp. 745-746.
12. Despre cei doisprezece Apostoli, P.G., X, 951. Ea apare in P.G., X, 920 s.u. sub indicatia Apendix ad Sancti Hippolity operum Partem II. Dubia ac supposita complectens.
13. Cit la † Epifanie Norocel, Pagini din istoria veche a crestinismului la romani. Marturii ale continuitatii poporului roman\", Buzau, 1986.
14. Cit. Ibidem.
15. H.H. Rowley, Atlas zur Bibel, R. Brochaus Verlag, Wuppertal, 9. Auflage, 1982, p. 43.
16. Vezi notele 11 si 12.
17. Pe langa Sunaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, deja citat, intalnim si alte scrieri care mentioneaza predica Sfantului si laudatului Apostol Andrei cel dintai chemat, scrisa de Epifanie Monahul (secolul IX), in care ne se arata ca Sfantul Andrei a propovaduit in mai multe provincii ale Asiei Mici. Istoricul Nichifor Kalist (secolul XIV) mentioneaza si el ca Sfantul Andrei, pe langa \"pustiul scitic\", a evanghelizat ambele tarmuri ale Pontului Euxin, de nord si de sud (Hist. ecel. II, 39, P.G. CXLV, 860).
18. Istoria bisericeasca II, 30, P.G., CXLV, 860 CD.
19. Vexi notele 11-15.
20. Dr. V. Gheorghiu \"Introducerea in sfintele carti ale Testamentului Nou\", Cernauti, 1929.
21. Epistola catre Corinteni XLII, 4.
22. P.G., CXX, 229 B.
23. Pr. Grigore Popescu, Vietile sfintilor, f.a. si loc de aparitie, vol. IV, p. 92; lista celor saptezeci ne este pastrata in Sinaxarul Bisericii din Constantinopol si Dorotei de Tir, Chron pasc. (P.G., XCII, 521-524). Despre cei saptezeci s-au publicat in revistele noastre bisericesti: Pr. Ioan Mircea, Cei saptezeci de ucenici ai Mantuitorului si problema ierarhiei bisericesti, in Studii teologice, anul XX, (1968), nr. 9-10 si Gheorghe Bogdaproste \"Cei saptezeci\", dupa Noul Testament si Sfanta Traditie, in Glasul Bisericii, anul XXXI (1972), nr. 3-4.
24. H. Marucchi, Ampliat, in Dictionnaire de la Bible publie par F. Vigouroux tome premier, premier partie, Paris 1912, col. 521-522.
25. Istoria bisericeasca, VIII, 6, P.G., CXLVI, 28.
26. Mineiul lunii Octombrie, editia IV-a, EIBM, Bucuresti, 1970, p. 405.
27. Vezi dezbaterea acestei teme la Pr. dr. Sabin Verzan, Preotia ierarhica sacramentala la sfarsitul epocii apostolice. Preotii (presbiterii), in Ortodoxia, anul XLIII (1991), nr. 2, Excursul Trei modele de pregatire a misionarilor si slujitorilor hirotonisiti, p. 56-70; Idem, Faptele Apostolilor (capitolele 1 si 2). Note exegetice, in Ortodoxia, anul XLVI, (1994), p. 102-105.
tinind cont de faptul ca paul negrut creste doar la cur,vulva,penis si la subbrat,acolo unde in general pute si este mizerie in caz de cel mai mic efort,tot la fel imi estesi caracterul si neamul de tradatori de tara si neam romanesc din care ma trag !!!
Bolovane suntem in anul 2011 al sec XXI daca tu ai mustata la ochiul maro si sub brate inseamna ca ai ramas blocat in sec XIX bade, cine mai are floshtomoace urat mirositoare ? Poate numai oltenii indraciti colea in sudul blestemat al Valahiei.
paul negrut creste doar la cur,vulva,penis...........DECI BOLOVANECURLANGIU......TIE NU-TI TRANSPIRA LOCURILE ALEA DE LOC?
sau tu grohai doar pasiv...........
E foarte limpede ca din redactia asta Evz.ro se aproba aparitia acestor kilometrii de propaganda habotnica. Se prea poate chiar ca tov. Bichir sa fie chiar cel care posteaza aceste aberatii mistice.Minciunile astea hortodoaxe abunda de o vreme forumul asta. Cine altcineva e cel care permite ca aceste gunoaie sa apara pe un forum de diacutii ? Numai gazda ! Oricum sunt minciuni. Basmele astea cu pestera lui Andrei le-a.scornit onanistii calugari care innebunesc fara femei. Nicaieri nu exista dovezi . Nu poate dovedii nimeni prezenta vre-unei fiinte bipede cu nume Andrei care sa traiasca intr-o pestera. Excrocii au facut si loc de pelerinaj iar pupatorii de oase cred buluc. Pai asa o sa il canonizeze si pe Vadim Tudor ca si ala e mare poet si martor ehovist. Deja si-a ales si numele de sfant pt cind va fi canonizat. Ce penala religie in tara asta de haos.
Bai hahalerelor, eu voi fi primul canonizat de BOR, nu sectarul WC Tudor! Ca doar eu fac bani in tara asta cot la cot cu satanele in sutana!
Chiar daca numele Sfantului Andrei nu este amintit in Faptele Apostolilor si in Epistole, asa cum nu este amintit nici al altora dintre cei doisprezece, cel dintai chemat la apostolie este prezent si activ in randul propovaduitorilor Evangheliei.
In toate etapele dezvoltarii si progresului Sfintei Evanghelii, Sfantul Apostol Andrei s-a aflat, alaturi de ceilalti Apostoli, contribuind in mod substantial la propovaduirea Evangheliei, atat intre iudei, indeosebi in prima etapa a lucrarii misionare a Bisericii, cat si la neamuri, dupa Sinodul de la Ierusalim, cand nu va mai exista nici un fel de obstacol in calea predicarii noii credinte in lumea pagana.
Autoritatea Sfintilor Apostoli era uriasa, nu numai in Biserica primara a Ierusalimului (cf. Fapte 2, 42; 5, 11-12 etc), ci si in Bisericile intemeiate in lumea pagana, unde misionari, precum Sfantul Apostol Pavel si Sila, \"cand treceau prin cetati, invatau sa pazeasca invataturile randuite de Apostolii si de preotii din Ierusalim\" (Fapte 16, 4). Aceasta autoritate a Sfintilor Apostoli ii va indatora pe acestia la o lucrare misionara intensa, depusa pe o arie cat mai intinsa.
Ar fi fost, deci, cu neputinta ca Sfintii Apostoli ai Domnului sa nu valorifice in avantajul propovaduirii Evangheliei aceasta autoritate unica pe care intreaga Biserica le-o recunoastea (Gal. 1, 17; 2, 2; I Cor. 12, 28; 15, 7; II Cor. 11, 5; 12, 11 etc.) si le-o acorda. De aceea, trebuie sa privim pe orice Apostol, nu numai ca pe un misionar cu mandat incredintat, ci ca pe un conducator si organizator al marilor misiuni crestine din epoca.
Daca, in Noul Testament, informatiile si datele privind propovaduirea Evangheliei de catre cei doisprezece Apostoli raman la afirmatii cu caracter general, cercetatorul trebuie sa se foloseasca de informatiile din traditia bisericeasca patristica si aghiografica, pentru ca rolul acestei traditii consta tocmai in completarea acelor date si informatii care, in Noul Testament, au un caracter general, dar care cheama, prin logica lor, la cercetare in vederea completarii si situarii lor istorice.
Textul fundamental pe care se intemeiaza afirmatiile privind propovaduirea Evangheliei de catre Sfantul Apostol Andrei in Scitia ramane, indiscutabil, cel intalnit in Istoria bisericeasca a lui Eusebiu de Cezareea, cartea a treia I, 1-31, pe care l-am prezentat mai sus si il reproducem in continuare: \"Sfintii Apostoli ai Mantuitorului nostru si ucenicii lor s-au imprastiat in toata lumea; lui Toma, dupa traditie, i-a cazut la sorti tara partilor, lui Andrei, Scitia ( ), lui Ioan, Asia, unde si-a petrecut viata pana ce a murit la Efes. Petru pare sa fi predicat iudeilor raspanditi in Pont, Galatia, Bitinia,Capadocia si Asia, pentru ca, pana la urma, sa ajunga la Roma, unde, la dorinta lui, a fost rastignit cu capul in jos. Ce sa mai spun de Pavel, care, dupa ce plinise Evanghelia lui Hristos, din Ierusalim si pana in partile Iliriei, a suferit martiriul la Roma, sub Nero? Acestea sunt aratate de Origen in Cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei\".
In urma expunerii datelor argumentelor privind bilantul pozitiv al propovaduirii Evangheliei pana catre sfarsitul deceniului al saselea al secolului apostolic, cand este scrisa Epistola catre Romani, se impun unele precizari si comentarii in legatura cu textul lui Eusebiu de Cezareea din Istoria bisericeasca.
Inainte de toate, trebuie observat ca cea mai importanta si pretioasa informatie pe care o contine textul lui Eusebiu de Cezareea, de care ne ocupam este aceea ca \"Sfintii Apostoli ai Mantuitorului nostru si ucenicii lor s-au imprastiat in toata lumea\". Afirmatia de mai sus consuna intocmai cu aceea cu care se incheie Evanghelia dupa Marcu: \"iar ei (Sfintii Apostoli), plecand au propovaduit pretutindeni\" (16, 20). Eusebiu sustine si in alte parti ale Istoriei sale bisericesti constatarea ca \"invatatura mantuirii a putut straluci asemenea razelor soarelui in toata lumea\". In scurta vreme, glasul de Dumnezeu pazitilor evanghelisti si Apostoli a rasunat, cum zice Sfanta Scriptura, \"in toata lumea si pana la marginile lumii au ajuns cuvintele lor\" (Ps. 18, 4)2. In continuare, Eusebiu insista: \"Intr-adevar, in scurt timp, au rasarit in toate orasele si satele, ca niste \"arii\" (cf. Matei 3, 12) pline, o multime de Biserici puternice si pline de credinciosi\"3. Cu privire la afirmatiile lui Eusebiu amintite mai sus, trebuie sa retinem ca ele sunt un ecou al textelor pauline care sustin ca Evanghelia \"a fost propovaduita la toata faptura\" (Cor. 1, 23; cf. II Tim. 4, 17 etc.), inca din epoca apostolica. Aceasta e o realitate pe care se intemeiaza in buna masura sustinerile Parintilor apostolici potrivit carora Sfantul Apostol Pavel \"a fost propovaduitor atat in rasarit, cat si in apus..., invatand dreptatea (Evanghelia) in toata lumea si ajungand pana la marginile Apusului\"4.
Tertulian († dupa 240), numeste printre popoarele din antichitate care au primit invatatura crestina pe sarmati, pe daci, pe germani si pe sciti, adica populatii care au trait pe teritoriul Romaniei de azi, alaturi de gali, si de britanici si de alte neamuri5. Afirmatiile lui Tertulian care continua cu precizari privind propovaduirea Evangheliei la neamuri si provincii, in numerose insule, care nu pot fi numarate, se inscriu ca argumente pentru raspandirea si extinderea credintei crestine in primele doua secole.
Despre larga raspandire a invataturii crestine ne vorbeste si Sfantul Ignatie Teoforul (al Antiohiei) († 107) cand afirma ca episcopii erau randuiti \"pana la marginile lumii\"6. Acest text ne vorbeste, totodata, si despre organizarea Bisericii in epoca, lucrare deosebit de importanta, pentru ca o Biserica lipsita de organizare n-ar fi putut nici atunci si nici acum sa dainuiasca.
Astfel, afirmatia potrivit careia Apostolii si ucenicii Mantuitorului \"s-au imprastiat peste intreg pamantul\" trebuie considerata ca atare si, intr-un anume fel, ea cuprinde si precizarile care urmeaza cu privire la ariile misionare ale unor Apostoli ai Domnului. Traditia potrivit careia lui Toma i-a cazut, in vederea evanghelizarii, tara partilor, lui Andrei, Scitia, iar lui Ioan, Asia, pe care Eusebiu o invoca in textul sau, isi are originele in memoria Bisericii si in constiinta pe care aceasta institutie o are si o pastreaza asupra evenimentelor in baza carora ea si-a dobandit fiinta istorica. Insasi existenta sa este dovada si consecinta lucrarii apostolice.
Cand Eusebiu evoca pe Origen ca sursa a traditiei pe care o transcrie in a sa Istorie bisericeasca, el are in vedere un concentrat si o sinteza a datelor privind activitatea misionara a unor Apostoli ca Toma, Andrei, Ioan, Petru sau Pavel. Textul lui Eusebiu nu cuprinde decat termeni-semnal care ne trimit la descrierile Faptelor Apostolilor cu privire la felul in care se desfasura o calatorie si o lucrare misionara sub calauzirea unui Apostol. Chiar daca anumite circumstante diferentiau unele activitati misionare de altele, in general ele erau asemanatoare in ce priveste continutul predicii kerigmatice, administrarea Tainei Sfantului Botez, randuirea slujitorilor hirotoniti, asigurarea structurilor organizatorice necesare functionarii Biserii locale nou infiintate dupa plecarea Apostolului intemeietor etc.
Continuand ideea exprimata mai sus cu privire la faptul ca Eusebiu se margineste sa semnaleze esentialul despre lucrarea misionara a celor cinci Apostoli amintiti in textul sau, trebuie sa subliniem ca, in ce priveste pe Sfantul Pavel, scriitorul bisericesc caracterizeaza lucrarea sa folosindu-se de cea mai importanta sinteza oferita, in aceasta directie, in Noul Testament, de Apostolul neamurilor insusi in Epistola catre Romani (15, 19). In acelasi fel, caracterizeaza Eusebiu si lucrarea misionara a Sfantului Petru. In acest caz, el isi intemeiaza afirmatiile pe precizarile cuprinse in Epistola intai Petru care este adresata crestinilor din Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia, semn ca, in aceste provincii, propovaduise cuvantul Evangheliei el insusi.
Cand Eusebiu trimite la Origen pentru continutul textului sau la care ne referim, el are in vedere, nu datele privindu-i pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel care sunt integral preluate din Noul Testament, ci pe Sfintii Apostol Ioan, a carui prezenta in Asia si la Efes e subinteleasa din Apocalipsa (1, 4-3, 19).
Cand ne informeaza despre activitatea Sfintilor Apostoli Toma si Andrei, Eusebiu subliniaza ca sursa informatiilor sale o constituie \"traditia\". Aceasta traditie este, inaintea lui Eusebiu, intalnita la Origen7. Deci, traditia intalnita la Origen si preluata de Eusebiu nu este traditie, decat in cazul definirii ariilor misionare ale lui Toma si Andrei, pentru ca, in cazul Apostolilor Petru, Pavel sau Ioan, Noul Testament ne ofera dovezi si date privind activitatea lor misionara.
Daca s-ar obiecta ca traditia intalnita mai intai la Origen si evocata ca atare de Eusebiu priveste informatiile care se refera la martiriul suferit la Roma de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, este precizat ca martiriul Sfantului Apostol Pavel de la Roma este anuntat in Epistola a doua catre Timotei (4, 6-8). In ce priveste prezenta Sfantului Apostol Petru la Roma si martiriului sau in acest oras sunt numeroase alte surse, in afara scrierilor lui Origen, pe care Eusebiu le poate utiliza si le utilizeaza in alte carti ale operei sale, pentru a prezenta circumstantele in care s-a produs martiriul Sfantului Petru la Roma8. Deci, singura ratiune a lui Eusebiu de a cita Comentariile lui Origen la Geneza, ca sursa a propriei sale scrieri, se refera in exclusivitate la repartizarea Partiei si a Scitiei ca arii misionare ale Sfintilor Apostoli Toma si, respectiv, Andrei.
O problema care se pune in legatura cu textul lui Eusebiu de care ne ocupam este aceea de a sti ce trebuie sa intelegem prin Scitia. In general, se admite ca exista o Scitie Mare prin care se intelegea regiunea de stepa din sudul Ucrainei. Este, de asemenea, bine cunoscuta in antichitate, Scitia Mica (Scytia Minor), provincia care se intindea pe teritoriul Dobrogei de astazi. Numele de Scitia este dat provinciilor delimitate mai inainte de la unii din locuitorii acestora, adica de la sciti, popor migrator, care in Scitia Mica, Dobrogea de astazi, au format mici statulete in anumite parti. Dar, despre o prezenta masiva si in exclusivitate a unor populatii scitice nu se poate vorbi, mai cu seama in secolele II-i.d.Hr., deoarece cetatile pontice erau locuite de greci, indeosebi macedoneni, si de bastinasii geti dobrogeni. Inca din secolele III-II i.d.Hr., populatiile bastinase se ridica la o treapta de organizare social-politica de natura a le permite sa revendice, in legaturile cu strainii, un rol pe care nu-l mai avusesera inainte9. In aceste conditii, termenul de Scitia era mai curand denumirea geografica a unei provincii, decat indicatia unei regiuni locuite de sciti. Aceasta subliniere este valabila mai cu seama in ce priveste Scitia Mica.
Daca ne referim la impartirea lumii cunoscute in epoca intre Sfintii Apostoli in vederea evanghelizarii despre care aminteste Eusebiu in a sa Istorie bisericeasca, trebuie sa precizam ca termenul de Scitia intalnit in acest document are, inainte de toate, sens geografic. Astfel spus, cand Sfintii Apostoli au impartit provinciile intre ei prin tragere la sorti, Scitia a insemnat partea cea mai indepartata spre nordul european al Imperiului Roman, un reper geografic care se inscria - nu se putea altfel - in programul misionar al Celor doisprezece, care traiau cu ardoare si cu un profund simt al datoriei, poruncile Mantuitorului privind propovaduirea Evangheliei la \"toate neamurile\" si \"pana la marginea pamantului\" (Matei 28, 19; Fapte 1, 8). Nu vom putea intelege marile izbanzi misionare ale epocii apostolice, daca nu vom acorda deplina importanta sensului literal al ultimelor porunci ale Mantuitorului, prin care Sfintii Apostoli sunt trimisi la toate neamurile sa propovaduiasca Evanghelia.
In consecinta, cand se stabileste un obiectiv misionar in sarcina unui Apostol, acest obiectiv trebuie inteles in sens maximal. Prin Scitia trebuie, deci, inteles in sens misionar, toata provincia(iile) care purta(u), in epoca acest nume. Prin urmare, Sfantul Apostol Andrei caruia i-a cazut la sorti sa evanghelizeze Scitia, si-a indeplinit mandatul in mod integral, adica a propovaduit, atat in asa-zisa Scitie Mare, cat si in Scitia Mica. Reamintim ca, in textul de bilant misionar, al Sfantului Apostol Pavel, la inchierea celei de-a treia calatorii misionare (Rom. 15, 19) se face precizarea, ca Apostolul neamurilor nu s-a multumit sa propovaduiasca, pe traseul sau, numai in anumite centre sau chiar provincii, ci el a extins aceasta lucrare si imprejurul acestor centre sau provincii, astfel incat, \"teritoriul parcurs de dansul nu se extinde in linie dreapta pana in tara Iliricului, ci in lung si in lat sau, cum bine zice Apostolul, \"in cerc\"10.
Tot din acest text (Rom. 15, 20) asa cum am mai amintit, rezulta ca un Apostol nu parasea spatiul sau misionar pana nu-si incheia defintiv misiunea. In aceasta lucrare se cuprindea si organizarea Bisericilor locale intemeiate de Apostol (randuirea slujitorilor hirotoniti si a structurilor organizatorice locale - diaconite, vaduve, presbitere etc., vezi Fapte 14, 23; Tim. 3, 11; 5, 3-16; II Tim. 2, 3 etc.). acesta este sensul exact al expresiei: \"Am implinit Evanghelia lui Hristos\" (Rom. 15, 19).
In legatura cu propovaduirea Evangheliei in epoca inceputurilor crestine, este de observat ca, o data cu trecerea anilor si cu extinderea aceste propovaduiri in diverse provincii, denumirile etnice ale celor ce se converteau la noua credinta se diversifica, pentru a-I indica intr-un mod cat mai exact pe acestia.
Astfel, la inceputul activitatii misionare, cei ce primesc cuvantul Evangheliei, sunt, toti, iudei. O data cu venirea lui Corneliu sutasul la credinta, situatia incepe sa se schimbe, in sensul ca va incepe propovaduirea Evangheliei si la elini. Evenimentul are loc in Antiohia Siriei, unde \"cei ce se risipisera din cauza tulburarii facute pentru Stefan\" (Fapte 11, 19) \"venind in Antiohia (Siriei), vorbeau si catre elini, binevestind pe Domnul Iisus. Si mana Domnului era cu ei si era mare numarul celor care au crezut si s-au intors la Domnul\" (Fapte 11, 20-21).
In prima calatorie misionara, Pavel si Barnaba, plecati in aceasta calatorie din Antiohia Siriei, \"manati de Duhul Sfant\" (Fapte 13, 4), au propovaduit cuvantul, in mod curent, si elinilor, deci grecilor, astfel incat \"o mare multime de... elini au crezut\" (Fapte 14, 1; vezi si 17, 4; 18,4; 19, 10, 17; 20, 21).
O astfel de situatie in ce priveste venirea iudeilor si elinilor la credinta isi gaseste oglindirea in Epistola catre Galateni (scrisa in anul 55), in care citim: \"Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in Hristos Iisus... Nu mai este iudeu, nici elin\" (3, 26, 28).
In raport cu progresul predicarii Evangheliei si cu informatiile care vor fi ajuns la Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Coloseni, situatia in ce priveste neamurile aduse la credinta era cu totul alta. Intr-un prim text, autorul Epistolei afirma ca \"Evanghelia a fost propovaduita la toata faptura de sub cer\" (1, 23). In textul din 3, 11 al Epistolei, autorul ne ofera o lista a tuturor neamurilor care au primit Botezul: \"Nu mai este elin si iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si, intru toti, Hristos\". Ar fi gresit sa se creada ca lista neamurilor care, dupa autorul Epistolei, au primit Botezul, este intamplatoare sau hiperbolica (f. Rom. 15, 18).
Termenul de barbar denumeste pe toti cei care vorbeau o limba necunoscuta celui care-l folosea (cf. I Cor. 14, 11). Deci toti cei ce nu vorbeau limba greaca erau pentru Apostolul neamurilor barbari (cf. Fapte 28, 2)11, practic toate popoarele care locuiau pe fata pamantului.
Inscrierea ca primitori ai Evangheliei in mod special, alaturi de iudei si elini, a scitilor, care ar fi putut sa fie subintelesi in termenul de barbar, devine deosebit de importanta, pentru ca ne ofera un temei noutestamentar pentru afirmarea tezei crestinarii scitilor inainte de epoca scrierii Epistolei catre Coloseni. Se poate sustine ca Apostolul nominalizeaza in mod special pe sciti, ca unii care locuiau la marginea de nord-est a Imperiului Roman, vrand, prin aceasta, sa puna in evidenta cat de departe au ajuns misionarii crestini cu lucrarea lor de propovaduire. E posibil ca scitii sa fie amintiti in Coloseni 3, 11 de Apostolul neamurilor, pentru a fi subliniata in mod special lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei, numit uneori Apostolul scitilor. Prin lucrarea Apostolului Andrei, a fost evanghelizata, practic, Peninsula Balcanica si provincii din Asia Mica, precum Bitinia si Pontul. Acest fapt a creat Sfantului Apostol Pavel conditia de a merge la Roma, unde dorea cu ardoare sa ajunga, dar era impiedicat de obligatia de a propovadui pretutindeni in partea orientala a Imperiului (Rom. 15, 22-23). Prin mentionarea scitilor ca primitori ai Evangheliei, devine clar cititorilor Epistolei catre Coloseni ca propovaduirea Evangheliei in aceste parti de est si de nord ale Imperiului fusese incheiata. Continuarea propovaduirii Evangheliei in acele regiuni in care Apostolii puneau inceput unor Biserici locale revenea ca o obligatie a acestor Biserici si slujitorilor acestora randuiti sacramental (cf. Tit 1, 5), pentru ca orice Biserica era un centur de iradiere si de propovaduire crestina (vezi, I Tes. 1, 7).
Tesalonicul, unul din marile orase ale Macedoniei, cu care cetatile pontice vor avea bune legaturi comerciale, a fost unul din centrele in care Apostolul neamurilor s-a oprit pentru a predica Evanghelia (Fapte 17, 1 s.u). Adresandu-le prima sa Epistola tesalonicenilor, care este si cea mai veche scriere a Noului Testament (scrisa in anul 51), Apostolul neamurilor remarca instructiv: \"Caci, de la voi, cuvantul Domnului a rasunat, nu numai in Macedonia si Ahaia, ci credinta voastra in Dumnezeu s-a raspandit in tot locul\" (1,8). Textul paulin sugereaza, fara indoiala, ideea de raspandire a Crestinismului si prin Bisericile intemeiate in diferitele centre urbane de Sfintii Apostoli. In mod cert, Evanghelia a ajuns din Tesalonic si inspre nordul Imperiului Roman si, mai cu seama, in cetatile de pe litoralul estic al Marii Negre, mai ales ca acestea fusesera intemeiate si erau administrate de greci sau macedoneni.
Pentru a parcurge distanta dintre Ierusalim, centrul crestin si apostolic cel mai important din epoca, de unde porneau cele mai multe misiuni de evanghelizare conduse de Sfintii Apostoli insisi si teritoriul destinat lor spre evanghelizare, acestia trebuiau sa strabata o serie de distante mari. In cazul Sfantului Andrei, pentru a ajunge in Scitia Mica, acesta trebuia sa parcurga, pe uscat, Siria pentru a ajunge in Asia Mica, cea mai evanghelizata regiune din Imperiul Roman, pentru ca aici isi desfasurase activitatea misionara Sfantul Apostol Pavel in timpul celor trei calatorii misionare ale sale, dar si alti misionari ca Barnaba, Epafras (cf. Col. 1, 7) si multi altii.
Un Apostol al Domnului nu putea sa treaca printr-o cetate sau printr-o regiune unde existau Biserici fara sa le viziteze (cf. Fapte 21, 1; 28, 14) si sa le sustina prin darurile duhovnicesti unice cu care era inzestrat (cf. Rom. 1, 13; 15, 24, 28; Fapte 9, 32, 35; 15, 36). In consecinta, nici Sfantul Apostol Andrei n-a parcurs Asia Mica, intinsa regiune in care Bisericile crestine se intalneau in cea mai mare parte a centrelor urbane, fara sa le viziteze si sa le acorde indrumare, invatatura si sprijin.
O astfel de latura a activitatii Sfantului Apostol Andrei nu-si poate afla locul decat in scrierile cu continut aghiografic, care-si propun sa valorifice, cu deosebire in sinaxare, toate elementele din traditie privitoare la cei ce, prin viata, lucrarea si slujirea lor, au dobandit calitatea de sfinti ai Bisericii, devenind modele vrednice de urmat pentru toti crestinii. Sinaxarul, care e o expunere succinta a vietii si activitatii unui sfant al Bisericii sau asupra unui praznic cinstit intr-o zi sau alta, devine sursa a slujbei bisericesti inchinate sfintilor sau praznicelor sarbatorite de Biserica.
Cu privire la sfantul Apostol Andrei, izvoarele aghiografice sunt cu deosebire generoase, si se incadreaza intru totul traditiei intalnite la Origen, la Eusebiu de Cezareea si in alte surse care vorbesc despre activitatea sa misionara, cum ar fi de pilda, Ipolit Romanul (nascut pe anul 175, mort ca martir in anul 235). Ipolit ne spune: \"Andrei a vestit (Evanghelia) scitilor si tracilor. El a fost rastignit la Patras in Ahaia\"12.
Cand apreciem ca izvoarele aghiografice privitoare la lucrarea Sfantului Andrei sunt intru totul conforme cu documentele patristice amintite, avem in vedere constatarea ca aria misionara a Apostolului cel dintai chemat se inscrie in traseul parcurs de acesta din Ierusalim si pana in Scitia, obiectivul cel mai indepartat al indatoririlor sale misionare.
Urmarind itinerariul misionar al Sfantului Apostol Andrei, asa cum ne este prezentat de literatura aghiografica, vom constata o intensa activitate a acestuia in Asia Mica. Astfel, in Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, o scriere care ar putea fi datata in secolul al X-lea, citim ca \"dupa Inaltarea Domnului la cer s-a tras la sorti, unui Apostol cazandu-i o tara, altuia alta spre propovaduirea Evangheliei, astfel incat lui Andrei i-a cazut toata regiunea Bitiniei si Pontului, provinciile romane Tracia si Scitia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (in Crimeea)\"13. O alta versiune mai lunga a aceluiasi Sinaxar completeaza lista oraselor si provinciilor evanghelizate de acest Apostol scriind: Lui Andrei, celui intai chemat, i-au cazut la sorti Bitinia, partile Pontului Euxin si ale Propontidei (Marea de Marmara cu cetatile Calcedon si Bizant), Macedonia, Tracia si regiunile care se intind pana la Dunare, Tesalia, Elada (Grecia centrala), Ahaia (Peloponezul) si cetatile Amissos, Trapezunt, Heraclea Pontului si Amartris\"14.
Informatiile pe care le primim din Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae in forma sa prescurtata sunt din punctul de vedere al prezentarii de fata mai importante, pentru ca afirma tragerea la sorti ca temei al repartizarii ariei misionare a Sfantului Andrei si propovaduirea Evangheliei in provincii ca Bitinia, Pontul, Tracia si Scitia.
Din Noul Testament aflam ca Sfantul Apostol Pavel a dorit ca, in cursul celei de-a doua calatorii misionare, \"sa mearga in Bitinia, dar Duhul lui Iisus nu l-a lasat\" (Fapte 16, 7). Din datele de care dispunem din Noul Testament, Apostolul neamurilor nu a propovaduit nici in Pont si nici in Capadocia. Este drept ca, in timpul sederii sale de trei ani la Efes, Apostolul neamurilor a propovaduit in asa fel, \"incat toti cei ce locuiau in Asia, si iudei si elini, au auzit cuvantul lui Dumnezeu\" (Fapte 19, 10), dar, prin denumirea Asia, trebuie sa intelegem provincia romana Asia Proconsulara din cuprinsul careia faceau parte si unele provincii mai mici ca Misia, Lidia, Frigia si Karia15. Din relatarea Sfantului Luca privind activitatea Sfantului Apostol Pavel la Efes (Fapte 19) nu rezulta ca acesta s-ar fi deplasat in alte provincii ale Asiei Mici, caci activitatea sa la Efes a fost continua in acest oras (cf. Fapte 19, 10; 20, 31).
Asa cum am mai amintit, Sfantul Apostol Pavel a fost misionarul kerigmatic-prototip, acela care deschidea drumuri pentru toti misionarii crestini si indeosebi pentru Sfintii Apostoli.
Consideram ca oprirea Sfantului Apostol Pavel de a propovadui, in cursul celei de-a doua calatorii misionare, in Asia (Proconsulara) si in Bitinia (Fapte 16, 6-7) prin Sfantul Duh, este o lucrare a proniei dumnezeiesti; astfel, prin trecerea Apostolului neamurilor in Europa (Fapte 16, 11 s.u.), nu numai ca se deschidea o noua perspectiva propovaduirii Evangheliei - cea europeana - , dar, si in Asia Mica, se oferea loc pentru ceilalti Apostoli ai Domnului, pentru a veni sa continue lucrarea Sfantului Pavel in sensul ca noua invatatura va fi dusa in intreaga Asie Mica, adica si in acele provincii in care Apostolul neamurilor nu ajunsese.
Desigur ca problema nu ar fi putut sa fie astfel pusa, daca nu ar exista anumite indicii si marturii in traditia bisericeasca si chiar in Noul Testament care sa indreptateasca un astfel de mod de gandire. Avem in vedere I Petru 1, 1 din care rezulta ca aceasta Epistola este adresata in exclusivitate unor Biserici din Asia Mica, adica din Pont, Galatia, Capadocia, Asia (Proconsulara) si Bitinia, dovada importanta a faptului, ca autorul Epistolei a cunoscut nemijlocit aceste Biserici, iar , pe unele, le-a si intemeiat.
Potrivit traditiei bisericesti indeosebi aghiografice16, in Asia Mica a propovaduit cuvantul si Sfantul Apostol Andrei. La marturiile traditiei aghiografice privind activitatea Sfantului Apostol Andrei in Asia Mica, am repeta argumentul potrivit caruia un Apostol al Domnului nu strabate provincii si cetati in care sunt Biserici, fara sa le viziteze si sa le intareasca. El va asigura si extinderea propovaduirii Evangheliei in acele provincii invecinate, in care primul Apostol nu ajunsese dintr-un motiv sau altul. In cazul Asiei Mici, provinciile in care Apostolul neamurilor fusese oprit sa mearga (Fapte 16, 7), erau Bitinia, Pontul si Capadocia. Tocmai in aceste provincii il vom afla pe Sfantul Andrei conform traditiei aghiografice17.
Desigur ca aceste informatii n-ar fi fost transcrise in operele mentionate, daca autorii lor n-ar fi dispus de documente, traditii si indicii clare in sensul sustinerii lor. Pentru ca, trebuie mentionat ca izvoarele aghiografice nu sustin o precizare, o afirmatie, daca acestea nu apar in traditia si memoria Bisericilor locale, care, in lipsa temeiurilor exprese din Noul Testament, raman singurele surse asupra circumstantelor in care ele si-au luat inceput. Datele astfel obtinute nu au caracter legendar, pentru ca legenda nu apare in legatura cu fapte istorice sustinute de Bisericile locale despre intemeierea lor. Legenda, nu numai ca nu poate avea un suport istoric, dar ceea ce o caracterizeaza este tocmai lipsa oricarei legaturi cu istoria si cu realitatea acesteia. Aceste informatii aghiografice nu trebuie confundate cu alte prezentari pe care le intalnim in scrierile cu caracter apocrif care sunt, intr-adevar, scrieri cu caracter legendar, iar Biserica a purtat de grija ca aceste scrieri sa nu devina izvoare ale sustinerilor sale.
Dar, ceea ce impune adevarul informatiilor din scrierile aghiografice este, mai presus decat orice si inainte de toate, dinamica si logica intrinseca descoperite noua de acele pagini din Noul Testament privind lucrarea misionara din epoca. In acestea ne sunt infatisate numai modele in domeniu care nu pot sa epuizeze uriasele activitati de aceasta natura din epoca, pentru ca Noul Testament nu este o istorie a raspandirii Crestinismului in epoca apostolica, ci o carte care ne ofera temeiuri si argumente pentru intelegerea si aprofundarea fenomenului raspandirii Evangheliei, oferindu-ne drept justificare si acoperire a afirmatiilor noastre maximale asupra geografiei raspandirii Evangheliei, texte de o claritate si precizie care nu lasa loc la nici o indoiala, daca ne referim la rezultatele exceptionale ale lucrarii misionare din epoca apostolica (Romani 15, 17-23; Col. 1, 23).
Astfel pentru cercetatorul care cauta adevarul deplin cu privire la rezultatele importante ale lucrarii misionare din timpul Sfintilor Apostoli, problema nu se pune de a sti cate neamuri au primit Evanghelia in acel timp, caci acest lucru este afirmat in mod clar de Sfantul Apostol Pavel cand scrie ca Evanghelia \"a fost propovaduita la toata faptura de sub cer\" (Col. 1, 23). Tot el ne informeaza in mod la fel de clar ca, in anul 58, luase sfarsit lucrarea de propovaduire a Evangheliei in rasaritul si nordul Imperiului Roman (Rom. 15, 23).
Problema care se pune cercetatorului in acest domeniu, oricum mai putin importanta, este aceea de a identifica Evanghelia, subliniind ca, pentru mantuire, era suficienta primirea Botezului, fara obligativitatea circumciziunii, care constituia baza oricaror sustineri ale iudaizantilor. Or, prezenta unor Apostoli ca Petru si Andrei in Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor constituia cea mai buna dovada ca ei il sustin pe acesta si Evanghelia propovaduita de el. Acesta era un mod de afirmare a solidaritatii apostolice in scopul consolidarii unitatii bisericesti.
Din Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor, Sfantul Apostol Andrei va fi mers in Bitinia si Pont, unde a propovaduit ca misionar kerigmatic Sfanta Evanghelie, intemeind Biserici locale, in primul rand, in centrele urbane, de unde, ca pretutindeni, credinta crestina s-a extins in toate partile (cf. I Tes. 1, 7-8).
Din Bitinia, Sfantul Apostol Andrei a venit apoi, la Troa, de unde, ca si Sfantul Pavel in calatoria a doua misionara (Fapte 16, 11), a trecut in Macedonia, dupa cum aflam din varianta mai lunga a \"Patimirii Sfantului Apostol Andrei\".
Chiar contactul cu populatiile din Bitinia si Pont au prilejuit, fara indoiala, Sfantului Andrei informatii asupra populatiilor din Scitia Mica si Mare, asupra religiilor, culturilor si traditiilor acestora. Cu atat mai mult, trecand in Europa, mai precis, in Macedonia, cel dintai chemat a agonisit date si informatii mai amanuntite asupra acestor populatii, asupra disponibilitatii acestora de a primi Evanghelia. Caci Macedonia era una din cele mai intens crestinate provincii din epoca apostolica, Bisericile sale fiind oricand gata sa sprijine material (Filip. 4, 15-16) si, prin iradiere (I Tes. 1, 7-8), propovaduirea Evangheliei. Aici Apostolul cel dintai chemat a putut sa cunoasca pe unii locuitori ai Scitiei Mici, unde isi aflasera o noua patrie foarte multi greci si, desigur, multi macedoneni.
Din Macedonia, Sfantul Apostol Andrei a trecut, fara indoiala, in Tracia, Moesia si, in final, in Scitia Mica (Dobrogea actuala).
De la istoricul Nichifor Calist aflam ca, \"dupa ce Apostolul Andrei a predicat in cetatile Pontului stang locuit de greci, romani si geto-daci, trecand prin Tracia, a venit la Bizant, de aici, coborand prin Macedonia si Tesalia, a ajuns in orasul Patras din Ahaia (Grecia), aproape de golful Sepanto, unde avea sa moara de moarte martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X, care, pana azi se numeste Crucea Sfantului Andrei\"18.
Dupa cum se poate constata si din textul de mai sus, aria misionara a Sfantului Andrei a fost foarte intinsa, comparabila cu aceea a Sfantului Apostol Pavel. Dar mai cu seama este deosebit de important, ca Cel dintai chemat la apostolat a propovaduit Evanghelia inaintea multor neamuri, ceea ce este caracteristic si Sfintilor Apostoli Pavel si Petru, dar si celorlalti Apostoli ai Domnului, care nu au pregetat sa aduca un numar cat mai mare de neamuri la Hristos. Sfantul Andrei a adus la Hristos insa un mare numar de popoare care, pentru ca nu vorbeau limba greaca, erau numiti de cei ce stiau aceasta limba, barbari. Evenimentul este consemnat de Sfantul Pavel in Epistola catre Coloseni (3, 11) cand scrie ca, in Biserica, \"in Hristos\", au venit nu numai iudei si elini, ci si barbari si sciti. Nu incape indoiala ca afirmatii ca cel de mai sus sunt exprimate de Sfantul Apostol Pavel in legatura cu activitatea Sfantului Apostol Andrei, in Peninsula balcanica si pe tarmul Marii Negre, in Scitia Mica si Scitia Mare.
Sfantul Andrei a predicat, conform modelului misionar pe care-l cunoastem din activitatea Sfantului Pavel. Acest model presupune, in primul rand, propovaduire kerigmatica, adica o prima proclamare a Evangheliei (vezi de ex. Fapte 13, 16-41; 17, 22-31), cu chemare insistenta la credinta (Fapte 13, 39) si, pe acest temei, la Botez (Fapte 2, 38). In acest fel, ia fiinta Biserica locala care primeste, in cel mai scurt timp, pe slujitorii hirotoniti; acestia provin, de regula, din randul celor ce au primit cei dintai Botezul: \"Predicand, deci, in tari si in cetati, ne spune Sfantul Clement Romanul, (Apostolii) au pus episcopi si diaconi pentru cei ce aveau sa creada, pe cei ce au crezut intai, persoanele prin care Evanghelia a ajuns la unele neamuri si in anumite provincii ca si o cronologie, chiar aproximativa, a lucrarii acestora. Bineintels ca, in aceasta privinta, de mare folos ne sunt informatiile cuprinse in traditia bisericeasca, inclusiv in scrierile aghigrafice care sunt transmitatoarele cele mai fidele ale datelor din memoria Bisericilor locale; acestea dovedesc astfel o constiinta de sine in care problema intemeietorului si a inceputurilor sunt factori de cea mai mare insemnatate.
In ce priveste raspandirea Crestinismului in Scitia Mica, informatii ca cele cuprinse in istoria Bisericeasca (III, I, 1) a lui Eusebiu, preluate de la Origen, ca si cele cuprinse in izvoarele aghiografice etc., asupra carora nu vom mai reveni19 ne arata in mod limpede pe Sfantul Andrei ca Apostol intemeietor al Bisericii de aici. Unui Apostol i se stabilesc, in mod clar, limitele cele mai indepartate ale ariei sale misionare, dar aceasta nu exclude dezvoltarea unei activitati misionare in provincii prin care acesta a trebuit sa treaca, pentru a ajunge la destinatia cea mai indepartata a misiunii sale.
Ponind de la acele precizari facute in izvoarele aghiografice cu privire la provinciile in care Sfantul Apostol Andrei a propovaduit Evanghelia, s-ar putea stabili un itinerar misionar al acestuia care-si va avea inceputul in provinciile Asiei Mici si, inainte de toate, in Bitinia (provincie din nord estul Asiei Mici, vezi Fapte 16, 7; I Petru 1, 1), unde Apostolul neamurilor fusese oprit de \"Duhul lui Iisus\" sa mearga pentru a propovadui Evanghelia (vezi Fapte 16, 7) si Pont (provincie romana asezata in prelungirea Bitiniei pe tarmul sudic al Marii Negre), unde, de asemenea, Sfantul Pavel nu ajunsese sa o strabata cu piciorul. Cu certitudine ca, inainte de a ajunge in Bitinia si Pont, Sfantul Andrei fusese oaspete si invatator al unor Biserici din Galatia (cf. I Petru 1, 1), provincie romana din anul 25 i.d.Hr., ingloband, in epoca formarii Noului Testament, cateva regiuni meridionale ale Asiei Mici ca Pisidia, Lycaonia, o parte a Frigiei, Isauria, evanghelizate de Apostolul neamurilor in cursul celei dintai calatorii misionare (vezi Fapte 16, 6; 18, 23; I Cor. 16, 1; Gal. 1, 2; II Tim. 4, 10). Aceasta provincie fusese crestinata de Sfantul Apostol Pavel, in partile ei sudice, inca din prima calatorie misionara (Fapte 13, 14-14, 25). In cea de-a doua sa calatorie misionara, din pricina unei imbolnaviri, Apostolul neamurilor a ramas, in aceasta parte, un timp mai indelungat decat planuise si a propovaduit Evanghelia intens in Galatia de nord (Gal. 4, 13).
Apostolul neamurilor revine in Galatia si in cursul celei de-a treia calatorii misonare (Fapte 18, 23).
Deci, Bisericile din Galatia erau unitati bine structurate si puternice, putand oricand sa sprijine actiuni misionare ale unora din Apostolii Domnului, ca de pilda ale Sfantului Andrei si Sfantului Petru, pentru a putea propovadui in Bitinia si Pont, de exemplu. Cu siguranta, cei doi Apostoli, Andrei si Petru, trecand prin Bisericile amintite, le-au intarit impartasindu-se, in acelasi timp, din experienta misionara a Apostolului neamurilor, care se pastra vie in memoria crestinilor galateni. Totodata ei puteau sa cunoasca organizarea unor Biserici intemeiate in lumea pagana, sensibil deosebita de organizarea din Biserica Ierusalimului.
In acelasi timp, prezenta oricaruia dintre cei doisprezece, numiti de Sfantul Pavel \"Apostolii cei dinainte de mine\" chiar in Epistola catre Galateni (1, 17), reprezenta o consolidare a autoritatii Apostolului neamurilor, un semn vazut si clar al unitatii crestine si apostolice. Prezenta si sustinerea unora dintre Cei doisprezece era in mod deosebit necesara in Bisericile in care isi facusera aparitia iudaizantii, ceea ce se produsese si in Bisericile si comunitatile din Galatia20. Iudaizantii urmareau sa impuna si crestinilor proveniti dintre pagani circumciziunea si celelalte practici rituale din Legea mozaica. Iudaizantii subminau cu deosebire autoritatea Sfantului Pavel, pentru motivul ca el predicase pretutindeni dupa ce au fost probati de Domnul\"21. Sfantul Clement Romanul care scrie Epistola catre Corinteni (I) din care am extras citatul de mai sus, la sfarsitul primului secol crestin, prezinta o constatare generala, cu privire la randuirea slujitorilor hirotoniti pretutundeni (\"in tara si in cetati\") unde luau fiinta Biserici si comunitati crestine.
O a doua caracteristica a unei lucrari misionare apostolice era aceea ca, in regiunea in care un Apostol isi desfasura activitatea, acesta trebuia sa asigure o maxima raspandire a Evangheliei, cautand sa aduca la Hristos un numar cat mai mare de convertiti, practic pe toti cei care doreau aceasta (cf. Fapte 19, 10).
Dupa faza propovaduirii kerigmatice, deci dupa ce erau puse temeliile unei noi Biserici locale, Apostolul intemeietor se transforma in Apostol invatator al noilor convertiti, carora le infatisa prin expuneri sistematice si de mai lunga durata, principalele linii si articulatii ale doctrinei evanghelice (vezi Fapte 11, 26; 18, 11; 19, 9-10; 20, 31; 28, 30). Cand Sfantul Pavel doreste sa isi caracterizeze activitatea, pe scurt, el spune despre sine ca a fost randuit, mai intai propovaduitor si Apostol, apoi invatator al neamurilor (I Tim. 3, 7; II Tim. 1, 11). Fara indoiala ca toti ceilalti Apostoli au manifestat, in lucrarea lor, toate aceste functiuni, dupa trebuinta.
Sfantul Apostol Andrei nu va fi calatorit, in mod cert, singur. Chiar in acea misiune de proba in care Mantuitorul i-a trimis pe cei saptezeci de ucenici ai Sai, acestia au calatorit doi cate doi in indeplinirea lucrarii lor (Luca 10, 1; cf. Marcu 11, 1; 14, 13 etc.). Sfantul Apostol Pavel a avut, de fiecare data, insotitori in calatoriile sale misionare. La inceput, a calatorit impreuna cu Barnaba si Ioan Marcu (Fapte 13, 2-14, 26). E drept ca Ioan Marcu a parasit pe cei doi Apostoli la Perga Pamfiliei (Fapte 13, 13; 15, 37-38), dar oricum, Pavel si Barnaba au mers, permanent impreuna. In calatoria a doua misionara (Fapte 15, 40-18, 22), Apostolul neamurilor a fost insotit de Sila si Timotei, pe parcurs sporind numarul insotitorilor, in masura in care acest lucru era posibil si necesar.
In cea de-a treia calatorie misionara, Apostolul neamurilor avea in jurul sau un numar mare de insotitori si colaboratori (vezi, de ex., Fapte 20, 4). La fel, Sfantul Petru a avut insotitori in calatoriile sale misionare pe Silvan (I Petru 5, 12) pe care exegetii il identifica cu Sila (Fapte 15, 22, 27, 32, 34, 40 etc.) si pe Marcu, cel numit adesea si Ioan Marcu (vezi I Petru 5, 13; Fapte 13, 13; 15, 37 etc.). De regula, insotitorii Sfintilor Apostoli erau foarte buni misionari ei insisi, dar ei lucrau, permanent, sub indrumarea unui Apostol.
Sfantul Apostol Andrei a calatorit pentru a-si indeplini indatoririle sale misionare, in mod sigur, inconjurat de insotitori si colaboratori. Epifanie Monahul (sec. IX) scrie in \"Viata, faptele si sfarsitul Sfantului, laudatului Apostol Andrei\" ca \"luandu-si discipolii sai, Andrei a mers in Frigia Pacatiana, iar, de aici, a mers in Misia (Moesia) la Odyssopolis (Varna de astazi) si, dupa cateva zile, le-a pus episcop pe Apion\"22.
Informatiile oferite de Epifanie Monahul cu privire la ucenicii Sfantului Apostol Andrei se inscriu in modelul nou testamentar al Apostolului misionar, care calatorea, de fiecare data, in grup, alaturi de colaboratorii si ucenicii sai. In consecinta, trebuie sa li se acorde tot creditul.
Informatia oferita de acelasi Epifanie Monahul, potrivit careia Sfantul Apostol Andrei a randuit pe Apion, un ucenic al sau, desigur, ca episcop la Odyssopolis (Odyssos sau Odessos), Varna de astazi, este, de asemenea, una care se inscrie in cadrul modelului apostolic misionar, deoarece, in ultimii ani ai vietii sale, Sfantul Apostol Pavel si-a asigurat succesiunea in Biserica locala, prin randuirea lui Tit si Timotei ca episcopi in Bisericile din insula Creta (Tit 1,5) si, respectiv, din Efes (I Tim. 1, 3-4). Cu aceasta ocazie, Sfantul Apostol Pavel le-a adresat lui Tit si Timotei doua scrisori deschise, pentru ca ele trebuiau citite in Bisericile unde acestia fusesera randuiti episcopi (vezi I Tim. 6, 21; Tit 3, 15). In aceste scrieri sunt infatisate, pe de o parte, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cei ce doresc sa primeasca harul preotiei intr-una din cele trei trepte ierarhice ale acesteia, iar, pe de alta parte, indatoririle speciale si generale ale episcopului preotului si diaconului.
O data cu randuirea lui Apion (Apian), ca episcop la Odyssopolis, Sfantul Apostol Andrei isi asigura, la randul sau, succesiunea intr-una din Bisericile locale pe care le intemeiase prin truda sa misionara. Cu siguranta ca Apostolul Andrei se va fi asigurat de buna pregatire crestina a celui asezat episcop, caruia ii va fi facut cunoscut intregul cod al comportamentului si lucrarii episcopului, asa cum a procedat si Sfantul Apostol Pavel prin Epistola intai catre Timotei si Epistola catre Tit.
Dupa Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, numele episcopului randuit de Sfantul Andrei la Odyssos (Odyssopolis) este Amplias. Acest nume este intalnit in Epistola catre Romani, cel pe care il desemneaza, fiind astfel salutat de Apostolul neamurilor: \"Imbratisati pe Amplias, iubitul meu in Domnul\" (16, 8). Nu este exclus ca acest Amplias, sarbatorit la 31 octombrie ca Apostol alaturi de Stahie, Urban, Aristobul, Narcis si Appeles (vezi Rom. 16, 9, 10, 11) si considerat cu acestia ca facand parte din randul celor saptezeci (si doi) de ucenici ai Domnului (Luca 10, 1)23, sa se fi numarat, la inceput, printre acei misionari care au propovaduit Evanghelia in Orient, alaturi sau paralel cu Sfantul Apostol Pavel. Prezenta lui la Roma, ca si salutul atat de cald pe care i-l adreseaza Sfantul Apostol Pavel (\"iubitul meu in Domnul\"), sunt dovezi ale pozitiei sale importante in Biserica din Capitala Imperiului24.
Traditia bisericeasca ne-a pastrat si alte stiri privind randuirea de catre Sfantul Apostol Andrei a unor episcopi in aria sa misionara.
Astfel Nichifor Calist25 ne aduce la cunostinta ca Sfantul Apostol Andrei l-a asezat episcop la Bizant pe Stahis, un alt ucenic al sau amintit, prin salutul pe care I-l adreseaza, de Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Romani: \"Imbratisati... si pe Stahis, iubitul meu\" (16, 9). Stahis este sarbatorit ca si Amplias, la 31 octombrie. Este numarat intre cei saptezeci de ucenici ai Domnului, semn cert al pregatirii si lucrarii sale misionare.
In Mineiul lunii Octombrie, ziua 31, este amintit si Urban, salutat de Apostolul neamurilor in Epistola catre Romani (16, 9) ca impreuna lucrator cu el \"in Hristos\". Ca si Amplias si Stahis, Urban este intalnit in listele celor saptezeci de ucenici ai Domnului si, ca si acestia, s-a numarat printre insotitorii Sfantului Apostol Andrei, care, dupa Sinaxarul din ziua de 31 octombrie, a fost randuit de acesta ca episcop in Macedonia26.
Pastrarea in memoria Bisericii a activitatii Sfantului Apostol Andrei, ca cel ce randuieste si aseaza episcopi, este dovada unei ample lucrari misionare, o lucrare, nu numai inceputa sau in parte realizata, ci ca una dusa pana la capat, incheiata prin asezarea succesorului sau cel mai inalt in Biserica locala si anume, asezarea episcopului. Aceasta ne duce cu gandul la afirmatia foarte importanta a Sfantului Apostol Pavel si anume, aceea ca el a \"implinit propovaduirea Evangheliei lui Hristos\" (Rom. 15, 9) in cetatile si provinciile prin care a trecut ca misionar, ceea ce insemna ca a oferit Bisericilor intemeiate si acele structuri prin care se asigura continuarea lucrarii crestine la fata locului, conducerea vietii crestine, desfasurarea oricaror activitati misionare, filantropice si de ajutorare crestina.
Lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei ne apare astfel ca o componenta deplin conturata a intregii activitati misionare desfasurate in epoca apostolica.
Amintirea unor insotitori ai Sfantului Apostol Andrei care sunt citati in Epistola catre Romani ca misionari cu o deosebita experienta si activitate si ca impreuna-lucratori cu Apostolul neamurilor se inscrie deci ca o caracteristica a modelului noutestamentar al Apostolului misionar, colaboratorii altui Apostol, cum s-a aratat mai sus (cf. I Petru 5, 12 si Fapte 15, 40; I Petru 5, 13 si II Tim. 4, 11). In general, toti acesti misionari, colaboratori ai Sfintilor Apostoli, se numara in listele celor saptezeci de ucenici ai Domnului, din randul carora au provenit primii slujitori ai Bisericii din Ierusalim si care s-au instruit, sub calauzirea celor doisprezece, in scoala misionarilor din Cetatea Sfanta 27, devenind, cu timpul, ei insisi misionari incercati si destoinici sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia.
Daca am incerca o cronologie a activitatii Sfantului Apostol Andrei, pe care n-o putem concepe decat in paralel cu alte evenimente din Noul Testament, indeosebi cu evenimente din activitatea Sfantului Pavel, am putea afirma doar ca predicarea Evangheliei de catre cel dintai chemat la apostolat in Asia Mica a avut loc la scurt timp dupa Sinodul din Ierusalim (anii 49-50), dupa inceputul calatoriei a doua misionare a Sfantului Apostol Pavel, deoarece, in general, cei doisprezece se vor folosi, in misunea lor la neamuri, de Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor ca baze de pornire si de sprijin. Tinand seama ca, in anii 57-58, la data scrierii Epistolei catre Romani, propovaduirea Evangheliei era incheiata in linii generale in Orient si in partea nordica a Imperiului (Rom. 15, 23), consideram ca Sfantul Apostol Andrei isi incheiase, pana la aceasta data, o parte din lucrarea misionara in provinciile si la neamurile care-i fusesera incredintate spre evanghelizare si o continua acolo unde nu ajunsese inca. Oricum, la anul 62 cand este scrisa Epistola catre Coloseni, avusese loc propovaduirea Evangheliei in Scitia, deoarece autorul Epistolei, Sfantul Pavel, face precizarea ca, si scitii alaturi de iudei, de elini si de barbari erau \"intru Hristos\", adica in Biserica (3, 11).
Pr. Dr. Sabin Verzan,
\"Sfantul Apostol Andrei\", Bucuresti, 1998, pag. 173-197.
NOTE
1. P.G., XX, 216. Vezi traducerea romaneasca in Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea intaia, Istoria bisericeasca, trad. de prof. T. Bodogae, colectia \"Parinti si scriitori bisericesti\", Bucuresti, 1987, p. 99.
2. Cartea a doua III, 1.
3. Ibidem III, 2.
4. Sfantul Clement Romanul, Epistola catre Corinteni (V, 6-7).
5. Adv. Jud. 7.
6. Epistola catre Efeseni III, 2.
7. Comentarii la Geneza, cartea a treia, in \"Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes\", I, Bucuresti, 1964, p. 717, cit. la Epifanie Norocel, episcopul Buzaului, Pagini din istoria veche a Crestinismului la romani. Marturii ale continuitatii poporului nostru, Editura Episcopiei Buzaului, 1986, p. 21, nota 7.
8. In antichitatea crestina, textul din Epistola intai a Sfantului Petru: \"Biserica cea mai aleasa din Babilon si Marcu, fiul meu, va imbratiseaza\" (5, 13) este interpretat ca o marturie a prezentei Sfantului Petru la Roma. Intre altii, sustin aceasta opinie Papias si Clement Alexandrinul († inainte de 215); la Eusebiu, Istoria bisericeasca, cartea a doua, XV, 2; P.G., XX, 73. Aceasta este si opinia lui Eusebiu de Cezareea insusi (Ibidem). Martiriul anuntat (Ioan 21, 22) al Sfantului Apostol Petru este descris de Sfantul Clement Romanul (Epistola catre Corinteni V, 4; VI, 1), de Gaius \"care a trait pe vremea episcopului Zefirin al Romei\" (210-217) la Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasc, cartea a doua, XXV, 6, P.G., XX, 209), de Dionisie al Corintului (Ibidem), de Tertulian, Adv. Marc. IV, 5, P.L., II, 375 etc.
9. D.M. Pippidi, Strainii de peste mari, in Geti si greci la Dunarea de Jos din cele mai vechi timpuri pana la cucerirea romana, colectia Biblioteca Historica Romaniae, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1965, p. 267.
10. Dr. Vasile Gehorghiu, Epistola catre Rom., p. 338.
11. E. Jacquier, Les actes des Apatres, deuzieme edition, col. \"Etudes Bibliques\" Paris, 1926, pp. 745-746.
12. Despre cei doisprezece Apostoli, P.G., X, 951. Ea apare in P.G., X, 920 s.u. sub indicatia Apendix ad Sancti Hippolity operum Partem II. Dubia ac supposita complectens.
13. Cit la † Epifanie Norocel, Pagini din istoria veche a crestinismului la romani. Marturii ale continuitatii poporului roman\", Buzau, 1986.
14. Cit. Ibidem.
15. H.H. Rowley, Atlas zur Bibel, R. Brochaus Verlag, Wuppertal, 9. Auflage, 1982, p. 43.
16. Vezi notele 11 si 12.
17. Pe langa Sunaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, deja citat, intalnim si alte scrieri care mentioneaza predica Sfantului si laudatului Apostol Andrei cel dintai chemat, scrisa de Epifanie Monahul (secolul IX), in care ne se arata ca Sfantul Andrei a propovaduit in mai multe provincii ale Asiei Mici. Istoricul Nichifor Kalist (secolul XIV) mentioneaza si el ca Sfantul Andrei, pe langa \"pustiul scitic\", a evanghelizat ambele tarmuri ale Pontului Euxin, de nord si de sud (Hist. ecel. II, 39, P.G. CXLV, 860).
18. Istoria bisericeasca II, 30, P.G., CXLV, 860 CD.
19. Vexi notele 11-15.
20. Dr. V. Gheorghiu \"Introducerea in sfintele carti ale Testamentului Nou\", Cernauti, 1929.
21. Epistola catre Corinteni XLII, 4.
22. P.G., CXX, 229 B.
23. Pr. Grigore Popescu, Vietile sfintilor, f.a. si loc de aparitie, vol. IV, p. 92; lista celor saptezeci ne este pastrata in Sinaxarul Bisericii din Constantinopol si Dorotei de Tir, Chron pasc. (P.G., XCII, 521-524). Despre cei saptezeci s-au publicat in revistele noastre bisericesti: Pr. Ioan Mircea, Cei saptezeci de ucenici ai Mantuitorului si problema ierarhiei bisericesti, in Studii teologice, anul XX, (1968), nr. 9-10 si Gheorghe Bogdaproste \"Cei saptezeci\", dupa Noul Testament si Sfanta Traditie, in Glasul Bisericii, anul XXXI (1972), nr. 3-4.
24. H. Marucchi, Ampliat, in Dictionnaire de la Bible publie par F. Vigouroux tome premier, premier partie, Paris 1912, col. 521-522.
25. Istoria bisericeasca, VIII, 6, P.G., CXLVI, 28.
26. Mineiul lunii Octombrie, editia IV-a, EIBM, Bucuresti, 1970, p. 405.
27. Vezi dezbaterea acestei teme la Pr. dr. Sabin Verzan, Preotia ierarhica sacramentala la sfarsitul epocii apostolice. Preotii (presbiterii), in Ortodoxia, anul XLIII (1991), nr. 2, Excursul Trei modele de pregatire a misionarilor si slujitorilor hirotonisiti, p. 56-70; Idem, Faptele Apostolilor (capitolele 1 si 2). Note exegetice, in Ortodoxia, anul XLVI, (1994), p. 102-105.
Pagina precedenta | Cuprins | Pagina urmatoare | Ac
In calendarul lunii noiembrie in ziua de 30, crestinatatea praznuieste pe Sf. Apostol Andrei, cel dintai chemat. Pentru cre;tinul roman, Sf. Apostol Andrei are o semnificatie aparte. Sf. Apostol Andrei este cel care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pamantul tarii noastre, acum aproape 2000 de ani, in Dobrogea si la Gurile Dunarii. Intre cei 12 apostoli alesI de Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa fie \"pescar de oameni\" se remarca Sf. Apostol Andrei, fratele lui Simon Petru, fii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, Sf. Apostol Andrei era pescar.
\"La inceput Sf. Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Apoi, auzind de intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos s-a dus in Carpenaum, unde locuia Domnul si L-a intrebat: \"Invatatorule, unde locuiesti\"? Iar Domnul I-a raspuns: \"Vino si vezi\" ! sI a ramas cu El in ziua aceea. Astfel, Sfantul Apostol Andrei a fost cel dintai chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos. Nu dupa multe zile, Andrei si Simon-Petru se aflau intr-o corabie cu tatal lor, Iona; voiau sa plece pe mare la pescuit de peste.
Atunci Fiul lui Dumnezeu I-a chemat pe amandoi la apostolie, zicandu-le: \"Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni\" ! Din clipa aceea au lasat toate si au urmat lui Hristos pana la moarte si inviere, fiind martori ai minunilor si Invierii Lui. Iar dupa inaltarea sa la cer, tragand la sorti unde sa plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfantului Apostol Andrei I-a cazut sortul sa increstineze mai ales tarile din jurul Marii Negre. Deci mai intaI a crestinat Armenia, Iviria si Scythia Mare, adica Ucraina de astazi, infingand Sfanta Cruce pe locul unde era Kievul.
Apoi a crestinat Crimeea, sudul Basarabiei si, trecand pe la Gurile Dunarii a zabovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe multi din Scythia Mica, adica Dobrogea de azi. El a stat cu ucenicii saI intr-o pestera din apropiere, unde ficea Sfanta Liturghie, de teama paganilor inchinatori la idoli. Pestera poarta numele Sfantului Apostol Andrei pana astazi si se afla in comuna Ion Corvin din sud-vestul judetului Constanta. Astazi s-a construit acolo o manastire mare cu hramul \"Sfantul Apostol Andrei\".
Dupa ce a hirotonit episcopi si preoti la Tomis-Constanta de azi - Sfantul Apostol Andrei a trecut prin Tracia-Bulgaria de azi -prin Macedonia, prin Grecia si a ajuns in Peloponez unde a zabovit doi ani in orasul Patras. Aici a crestinat pe multi inchinatori la idoli, a facut nenumarate minuni, a darmat capistile idolilor si a marturisit pe Hristos cu multa putere. Vazand aceasta ighemonul cetatii ce se chema Egheat l-a prins, l-a batut tare si l-a aruncat in temnita cu unii din ucenicii sai. Apoi, vazand ca multi credeau in Hristos prin Sfantul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin rastignire pe cruce in forma de X, dandu-si sufletul in mainile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul imparatului Nero\". (Arhimandrit Cleopa Ilie-\"Predici la praznice imparatesti si la sfintii de peste an\", Ed. Episcopiei Romanului-1996, p.263).
Marturii ale prezentei Sf. Apostol Andrei pe meleagurile tarii noastre gasim la Origen ( 254) care scrie: \"Cand Sfintii Apostoli ai Mantuitorului s-au raspandit in toata lumea, Toma, dupa cum spunea traditia, a primit (prin tragere la sorti) Partia, iar Andrei, Scythia; la Eusebiu de Cesarea ( 340) \"Cand Sfintii Apostoli si ucenici ai Mantuitorului nostru-scria el-s-au imprastiat peste tot pamantul locuit. Toma a luat (spre evanghelizare) tara Partilor. Andrei Scythia, Ioan Ava…\"
Calugarul Epifanie (sec. Vlll) in viata Sf.Ap.Andrei afirma ca intre popoarele increstinate de el se numara si scitii. In sinaxarul Bisericii Constantinopolitane se precizeaza ca Sf. Ap. Andrei \"a predicat in Pont, Tracia si Scythia\". Istoricul bizantin Nichifor Calist (sec.XlV) scrie ca Sf. Ap. Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici in \"provinciile scitice\" care puteau fi Scythia si Minor (Dacia Pontica) locuita de greci, romani si geto-daci.
In proloagele tiparite de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei ( 1693) se spune: \"Apostolul Andrei I-a revenit Bitinia si Marea Neagra…, |arigradul, Tracia si Macedonia si sosind la Dunare, ce I se zice Dobrogea, si altele ce sunt pe Dunare, Tesalia si acestea toate le-a umblat…\" Noi crestinii romani avem Biserica de origine apostolica intemeiata in primul secol, dupa inaltarea Mantuitorului nostru Iisus Hristos la Cer. Noi suntem din inceput aici in Carpati si la Gurile Dunarii, pe cand ungurii au venit in Europa in sec lV, din Mongolia si s-au crestinat in anul 950 de stefan cel Sfant; slavii au venit si ei prin sec. Vll-Vlll din nord Asiei si s-au crestinat mai tarziu - bulgarii, in anul 864, sarbii, in anul 868 si rusii in anul 988… Referitor la Sf. Andrei s-au creat anumite obiceiuri sau colinde: \"Ne dati ori nu ne dati?/Ca mergem la alta casa/Unde Sf. Andrei ne lasa/sI ne face tolba groasa…\"/.
Se pune grau incoltit, ramuri de mar, visin si cires care se tin pana la Anul Nou, considerandu-se ca aduc noroc. In popor Sf. Apostol Andrei este considerat protectorul oamenilor impotriva lupilor a strigoilor si a altor duhuri rele. Poetul Vasile Alecsandri in poezia \"Noaptea Sf. Andrei\" spune: \"Zgomot trist in camp rasuna/ Vin strigoii, se aduna/ Parasind al lor sicriu/ Voi, crestinilor popoare/ Faceti cruci mantuitoare/ Caci e noapte ingrozitoare/ Noaptea Sf. Andrei…\"
Credintele populare au facut din Sf. Andrei \"mai marele peste lupi\" deoarece 30 noiembrie este considerat \"cap de iarna\", inceputul \"lunii lupilor\", luna decembrie care mai este numita \"luna lui Andrei\", popular \"Indrea\". Aceasta asociere intre Sf. Andrei si primejdiile timpului de iarna poate aminti misiunea incredintata apostolilor de a \"scoate pe diavoli\", de a intari sufletele oamenilor impotriva uneltirilor nimicitoare ale Duhului Rau.
Sf. Andrei ne spune impreuna cu fratele sau Petru: \"Fiti cumpatati si privegheati, caci potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu si cauta pe cine sa inghita; caruia sa-I stati impotriva, ramanand tari in credinta\" (Petru, 5,8-9). Multi crestini poarta numele Sf. Apostol Andrei. Etimologic Andrei provine din aner-andreos - om si andreios - curajos si inseamna om curajos, barbat vrednic. Exista si forma feminina Andreia. Amandoua prenumele au multe variante si diminutive.
\"Fiul Galileei si frate al lui Petru, dintre pescari in soborul Apostolilor intaI ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormantul tau din Patras chemi popoarele la Dumnezeu si acum ne-ai umplut de bucurie ca in Romania iarasI ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovaduit\". (Condacul Sfantului)
preot Constantin Mihaescu, parohul Bisericii Spirea Noua
Părinte profesor, prima mărturie istorică despre Sfântul Apostol Andrei o constituie Sfintele Evanghelii. Ce spune textul Noului Testament în legătură cu fratele Sfântului Apostol Petru?
Potrivit textelor Sfintelor Evanghelii, Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Apostol Petru, amândoi fii ai pescarului Iona şi viitori Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe ţărmul lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte, având aceeaşi ocupaţie ca tatăl lor. Aveau o casă în Capernaum.
Sfântul Andrei s-a numărat printre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, de la care a auzit cuvintele: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. A fost şi el martor, alături de alţi ucenici, la Botezul Domnului, întărindu-se în convingerea că Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. După repetata mărturisire a Sfântului Ioan Botezătorul la adresa Mântuitorului Hristos: “Iată Mielul lui Dumnezeu”, Andrei împreună cu Ioan, viitorul Apostol şi Evanghelist, au pornit după Iisus, în dorinţa de a-L cunoaşte. “Iisus, întorcându-se şi văzând că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei i-au zis: Rabi, care se tâlcuieşte Învăţătorule, unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea”. Dorinţa curată de a-L întâlni pe Mântuitorul Hristos şi de a rămâne împreună cu El a născut în sufletul Sfântului Andrei o bucurie lăuntrică nemărginită, care l-a făcut să exclame în faţa fratelui său, Simon Petru, că l-a găsit “pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos”. Conştiinţa propovăduirii Celui Întâlnit era deja lucrătoare. Tot atunci, Sfântul Andrei l-a şi dus pe fratele său, Simon Petru, la Iisus.
Sfântul Evanghelist Ioan mai aminteşte despre Sfântul Apostol Andrei, încă de două ori: la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr când împreună cu Filip au înştiinţat pe Domnul că nişte elini (greci), veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, voiau să-L vadă.
Chemarea Sfântului Andrei la apostolat este relatată de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu: “Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El”.
Itinerarul misionar al Sfântului Apostol Andrei
Care sunt mărturiile tradiţiei bisericeşti privind vestirea cuvântului lui Hristos de către Sfântul Apostol Andrei? Unde îl întâlnim pe Sfântul Andrei propovăduind Evanghelia după Pogorârea Duhului Sfânt?
Sinodul de la Ierusalim (49-50) a marcat trecerea de la activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli desfăşurată în mediul iudaic siro-palestinian la propovăduirea Evangheliei către neamuri.
Ipolit Romanul (†235), contemporan cu Origen († 256), transmite informaţia potrivit căreia “Andrei a vestit [Evanghelia] sciţilor şi tracilor. El a fost răstignit la Patras, în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin şi este înmormântat acolo” .
Istoricul Eusebiu de Cezareea (†339/340) menţionează în lucrarea sa, Istoria bisericească, începutul activităţii misionare a Sfinţilor Apostoli, făcând referire şi la Sfântul Apostol Andrei: “Când Sfinţii Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiţiei, i-a căzut la sorţi ţara parţilor, lui Andrei – Scythia, lui Ioan – Asia, unde şi-a petrecut toată viaţa până ce a murit în Efes. Petru a predicat iudeilor împrăştiaţi în Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia şi Asia… Ce să mai spun de Pavel, care, după ce a predicat Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim până în părţile Iliriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Acestea – afirmă Eusebiu de Cezareea – sunt spuse întocmai de Origen, în cartea a treia a Comentariilor sale la Facere”. Activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei în Sciţia este menţionată şi în cel mai vechi calendar al goţilor nord-dunăreni, redactat la sfârşitul secolului al IV-lea în Thracia.
Ulterior, această tradiţie bisericească a fost menţionată adeseori, în scrierile bizantine. Epifanie Monahul (sec. IX) afirmă că “luându-şi ucenicii (Andrei) a mers în Phrygia Pacatiana din Laodiceea şi de aici a plecat în Mysia (Moesia) la Odysopolis de astăzi. Şi după câteva zile, a hirotonit lor ca episcop pe Apion”. În Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (sec. X) găsim informaţia că “lui Andrei, celui dintâi chemat, i-au căzut la sorţi Bitinia, părţile Pontului Euxin şi ale Propontidei cu cetăţile Chalcedon şi Bizanţ, Macedonia, Thracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Thessalia, Elada, Ahaia şi cetăţile Amissos, Trapezunt, Heracleea şi Amastris”. Nikephoros Kallistos Xantopoulos (1256-1335) menţionează că Sf. Andrei “a plecat în ţara care se cheamă a antropofagilor sau pustiul Sciţilor, la Pontul Euxin, de ambele părţi, atât în regiunile de Nord, cât şi de Sud”.
Martirologiile istorice occidentale menţionează, şi ele, activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei. Florus din Lyon († 860) menţionează cetatea Patras, din provincia Achaia, unde “se sărbătoreşte trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol Andrei, care a predicat în Scythia. Sfintele sale moaşte au fost mutate la Constantinopol în al douăzecilea an de domnie al împăratului Constanţius”. Rabanus Maurus († 856) menţionează “trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol Andrei, care se tâlcuieşte bărbatul sau frumosul, fratele lui Petru. Acesta a propovăduit în Scythia şi Achaia, iar acolo în cetatea Patras a murit răstignit pe cruce”. Usuard (†875) atestă acelaşi lucru, arătând că “în cetatea Patras din provincia Achaia se pomeneşte trecerea la cele veşnice a Sfântului Andrei, care a propovăduit şi în Scythia”. Le martyrologe dâUsuard. Texte et commentaire, par Jacques Dubois, Bruxelles, 1965, p. 351
Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, scria, la sfârşitul secolului al XVII-lea, în cartea sa Viaţa şi petrecerea sfinţilor că “Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorţi) Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontului, Halcedonului şi Vizantea, unde sunt acum Ţarigradul, Tracia şi Macedonia, Tesalia şi, sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat”.
După cum putem constata, aria misionară a Sfântului Apostol Andrei a fost foarte largă, ea incluzând Asia Mică (Pont, Bitinia, Calcedon, Bizanţ), Sciţia, Tracia, Moesia, Epirul, Macedonia, Tesalia şi Ahaia.
“Dobrogea, pământul îmbibat de sângele martirilor”
Ce ne puteţi spune despre lucrarea misionară a celui dintâi chemat dintre Apostoli în Scythia Minor? Există mărturii certe ale prezenţei Sfântului Apostol Andrei în acest spaţiu (mărturii istorice, tradiţii orale, obiceiuri, toponime)?
Aşa cum am putut constata deja din cele menţionate mai sus, Scythia apare în cele mai multe informaţii ca spaţiu cert de activitate misionară a Sfântului Apostol Andrei. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem şi la care trebuie să răspundem este dacă Scythia menţionată de izvoarele literare şi istorice antice şi medievale cu referire la Sfântul Andrei indică teritoriul Dobrogei de azi, structurat mai târziu în viitoarea provincie Scythia Minor, în cadrul reformelor administrative ale Imperiului Roman efectuate în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Constantin cel Mare (323-337), sau alte teritorii.
Există argumente nepărtinitoare, care nu pot fi suspectate de interese ideologice confesionale, ale unui pasionat al arheologiei creştine din Dobrogea, savantul Raymund Netzhammer, arhiepiscop al Bisericii Romano-Catolice din România, între anii 1905 şi 1924, un cercetător de vocaţie, care a manifestat un interes special pentru cunoaşterea mărturiilor arheologice ale primelor secole de viaţă creştină de la Dunărea de Jos. În anul 1918, vedea lumina tiparului în limba germană lucrarea sa Antichităţile creştine din Dobrogea (Die christlichen Altertümer der Dobrudscha). Au rămas celebre cuvintele sale despre pământul Dobrogei, spuse la plecarea definitivă din România, în anul 1924: “Înainte de despărţire, trimit încă un salut în Dobrogea. Ea este pentru mine ţara favorită… Ceea ce m-a atras în fiecare an în acea foarte interesantă fâşie de pământ de la Marea Neagră este bătaia pulsului vechii lumi creştine, care acolo, neslăbită de lungimea secolelor, încă se mai poate auzi şi simţi clar. Acolo este pământul care a fost îmbibat de sângele martirilor, acolo sunt îngropate oraşe, sate, vile, în care sfinţii episcopi de Tomis au predicat, acolo zac sub dărâmături şi pământ resturi de vechi clădiri de cult şi sfinţite lăcaşuri creştine” (Raymund Netzhammer, Antichităţile creştine din Dobrogea, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, p. IX).
El afirmă că “pe bună dreptate se poate presupune că Sfântul Apostol Andrei a călcat în cursul călătoriilor sale apostolice şi pe pământul Dobrogei de azi, unde a predicat Evanghelia” (op. cit., p. 6). Netzhammer face un excurs asupra teritoriilor care puteau cuprinde Scythia, arătând că prin Scythia se înţelegeau în Antichitate, cu precădere ţinuturile de la nord şi răsărit de Marea Neagră, dar şi ţinuturile de la Don şi până în Basarabia şi până în România de azi. În secolul al IV-lea î.Hr., sciţii au dispărut din zona Dunării, fiind izgoniţi de către sarmaţi, pentru a fi menţionaţi din nou în secolul al III-lea î.Hr, în regiunea dintre Odessos (Varna) şi Callatis (Mangalia). În a doua jumătate a secolului I î.Hr., Strabo numea regiunea unde se varsă Dunărea în Marea Neagră Sciţia Mică. În anul 29 î.Hr., teritoriul Dobrogei a fost ocupat de armatele romane, pentru a fi alipit provinciei romane Moesia Inferior în anul 46 d.Hr. Graniţa de la Dunăre a căpătat denumirea de “limes scythicus”, dovadă că sciţii şi-au continuat existenţa pe aceste teritorii şi în primul secol după Hristos (p. 6).
În anul 8 d.Hr. a fost exilat la Tomis poetul Ovidius Naso, de către împăratul Augustus. În diverse locuri ale operei sale, poetul se plânge de faptul că locuieşte acum la marginea lumii, pe cel mai nefericit ţărm al mării scitice, că aude cu urechile lui limba sciţilor şi că este înconjurat de poporul sciţilor şi geţilor. Drept cel mai straniu cadou indigen, pe care i-l poate trimite prietenului său Maximus la Roma, exilatul alege o tolbă scitică împănată cu săgeţi otrăvite. Scythia lui Ovidiu era fără îndoială Dobrogea noastră (p. 7).
Dacă este să dăm crezare mărturiilor ruseşti, conform cărora Sfântul Apostol Andrei ajunsese departe, până în interiorul Ucrainei şi Rusiei, putem trage concluzia că în călătoria lui spre Tracia a luat-o pe drumul care şerpuia de-a lungul litoralului pontic, având posibilitatea de a vizita numeroasele colonii greceşti, precum Olbia, Tyras, Istros (Histria), Tomis, Calatis, Dionysopolis, Odessos şi Mesembria (p. 8).
“Iară Sânt Andrei
Sub crucea din tei,
Se roagă mereu
La bun Dumnezeu…”
Prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul Dobrogei de azi este probată de numeroase toponimice sau tradiţii orale specifice acestor locuri. O serie de hidronime păstrează amintirea Sfântului Apostol în zonă, cum ar fi “Pârâiaşul Sfântului Andrei” sau “Apa sfântului”.
Numele Sfântului Apostol Andrei este prezent în memoria tradiţiei orale şi a folclorului românesc, mai ales din zona Dobrogei de astăzi. Există o tradiţie folclorică care vorbeşte despre popasul făcut de Sfântul Andrei în Dobrogea, pe teritoriul dregătorilor Cutusun şi Dura, în satul Cuzgun, astăzi hotarul comunei Ion Corvin (judeţul Constanţa), în apropiere de graniţa româno-bulgară. În apropierea acelei aşezări se află o pădure ce adăposteşte două peşteri, care au servit Apostolului şi însoţitorilor săi drept loc de odihnă. Aceste peşteri au devenit lăcaşuri de cult pentru populaţia din zonă. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit peştera, însă a urmat o perioadă dificilă până în anul 1990, când a început ridicarea unei mănăstiri.
Tot în tradiţia străbună românească s-a păstrat şi o serie de colinde: “Ne daţi ori nu ne daţi/ Că mergem în altă casă/ Unde Sânt Andrei ne lasă/ Şi ne face tolba grasă”. Balada “Peştera Sfântului Andrei” leagă amintirea celui dintâi ales între Apostoli de numele lui Decebal şi Traian, socotiţi ctitori ai neamului nostru. Versurile acestei balade, armonizate, au dat naştere unui frumos colind închinat Sfântului Andrei: “Colo pe grindei,/ Crâng de alunei,/ Val de arţărei,/ Sfânta mănăstire,/ Loc de tăinuire/ Şi tămăduire,/ Şi piteşte-n tei/ Casa lui Andrei,/ De la schit la cruce,/ Scară care duce,/ Din cruce la schit,/ Scări de coborât…/ De la schit în sus,/ Crucea lui Iisus,/ De la cruce în tei/ Casa lui Andrei…/ La schitul din tei/ Crucea lui Andrei,/ Cine că-mi venea/ Şi descăleca?/ Venea Decebal/ Călare pe-un cal,/ Sfinţii că-i găsea,/ Cu ei că-mi vorbea,/ Dar nu se închina,/ Nici cruce-şi făcea./ La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Traian că venea,/ La slujbă şedea,/ Slujba asculta,/ Şi îngenunchea,/ Şi nu se închina…/ Pe murg călărea/ Şi cale-şi lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului…/ Andrei col-la schit/ Uita c-a ieşit,/ Cu papucii lui,/ Talpa raiului,/ Şi potcapul lui/ Arca cerului,/ Cu veşminte sfinte,/ Fraţii înainte,/ Cu toiag şi cruce,/ Candele-n răscruce,/ Lumânări aprinse,/ Vâlvătăi cuprinse…/ Iară Sânt Andrei/ Sub crucea din tei,/ Schitul din grindei,/ Se roagă mereu/ La bun Dumnezeu”.
Moaştele Apostolului
Cum şi-a sfârşit viaţa Sfântul Apostol Andrei?
Activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei s-a încheiat în cetatea Patras din Ahaia, în Grecia de astăzi, unde a convertit, printre alţii, pe Maximila, sora proconsulului Egeas al Ahaiei. Din porunca acestuia, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat, răstignit cu capul în jos pe o cruce din tei, în formă de X. În Martirologiul lui Usuard aflăm că Sfântul Apostol Andrei care predicase în Sciţia “a fost prins de proconsulul Egeas, care mai întâi l-a ţinut închis la carceră şi apoi l-a bătut grav, iar la sfârşit l-a răstignit pe cruce, supravieţuind acolo două zile”. Anul martiriului său oscilează, în datele istoricilor, între persecuţia împăratului Nero (54-68) şi cea a împăratului Domiţian (81-96). Biserica primară a stabilit, încă de la sfârşitul secolului al II-lea, ziua de 30 noiembrie ca dată a prăznuirii Sfântului Apostol Andrei.
Moaştele Sfântului Andrei s-au păstrat în cetatea Patras până în anii 356-357, când împăratul Constanţiu le-a aşezat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, cu ocazia slujbei sfinţirii, după restaurare. În a doua jumătate a secolului al IV-lea, Sfântul Ambrozie, episcopul Milanului, scria că părticele din sfintele moaşte au fost oferite bisericilor din Milan, Nola şi Brescia din Italia. În jurul anului 850, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul restituie locuitorilor din Patras racla cu capul Sfântului Apostol Andrei. După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaştele Sfântului Andrei, păstrate în capitala imperiului, să fie aşezate în catedrala din Amalfi, Italia. În aprilie 1462, în timpul papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei din Patras a fost aşezat într-o biserică din Roma. La 26 septembrie 1964, papa Paul al VI-lea a restituit racla cu capul Sfântului Apostol Andrei Mitropoliei de Patras a Bisericii Ortodoxe a Greciei.
Citim în calendarul bisericesc ortodox că Sfântul Apostol Andrei este socotit “ocrotitorul României”. Ce a motivat acest nume?
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997 a fost proclamat ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare naţională bisericească, urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. Sunt acestea, desigur, expresii ale raportării noastre la propria identitate creştină, activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei de pe teritoriul de azi al României fiind semnificativă pentru istoria noastră bisericească. Evlavia de care se bucură Sfântul Apostol Andrei în rândul credincioşilor români ortodocşi poate fi identificată şi în alegerea sa drept ocrotitor al viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.
Nu exista nicio dovada istorica a prezentei lui Andrei in Dobrogea, exista doar speculatiile BOR-ului. Marturiile istoricilor spun ca Andrei a mers in Scitia, asta e tot ce se cunoaste. Numai ca Scitia reprezinta un teritoriu extrem de vast, nu e Dobrogea.
cand prostia nu doare nu se vindeca dar se raspandeste... asa ca adevarul il cunosti numai tu, pentru ca tu esti ala care cunosti tot adevarul din lume. de fapt tu esti pe lume de cand umbla Dumnezeu pe pamant.
Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deși Sfântul Apostol Andrei era iudeu.
Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus din Nazaret. Conform evangheliei lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42).
Apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de Apostolul Pavel și de alti Apostoli, ajungând pâna in Peloponezul grecesc, în orasul Patras. Acolo a murit ca martir, fiind rastignit pe o cruce in forma de X. Dupa moartea sa relicvele s-au pastrat la Patras.
Scytia nu era Dobrogea. Dobrogea era Scytia Minor, nu Scytia. Daca Andrei a fost in Scytia nu inseamna ca a fost neaparat in Dobrogea, aici e o mare confuzie.
Tragerea la sorti intre apostoli e o gogorita. Istoricul Eusebius Pamphili arata ca n-a fost vorba de asa ceva si ca Andrei nici n-a fost in Dobrogea. Scitia nu e Dobrogea, ci un teritoriu mult mai vast, cuprinzand Ucraina, Caucazul, parti din Rusia , Kazahstan etc.
Traficantii de nemurire
Interzise pe vremea regimului comunist, sectele religioase s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie o data cu schimbarea sistemului politic. Termenul nu este insa foarte bine stapinit de multi romani, care confunda culte recunoscute de lege, asemeni Bisericii Baptiste sau celei Adventiste, cu secte obscure sau interzise din cauza practicilor pe care le impun. Daca in democratie fiecare este liber sa creada in orice, atita vreme cit nu-si lezeaza semenii, permisivitatea legii romanesti a cultelor a permis aparitia pe strazi a unei puzderii de sarlatani care pozeaza in profeti. Saracia generalizata din Romania face din tara noastra un teren din cale afara de fertil pentru secte, tot mai multi romani, ametiti de speranta mintuirii sufletului, de avantajele materiale pe care le ofera in prima faza sectantii, sint racolati de tot soiul de organizatii dubioase. Despre acest subiect s-a discutat inca din 1990, pina la saturatie, insa concluziile dezbaterilor s-au batut de fiecare data cap in cap. Departe de a incerca sa judecam macar in vreun fel convingerile, ideile si obiceiurile sectelor care si-au facut aparitia in ultimul timp in Romania, am selectat citeva dintre cele mai stranii asa-numite culte care isi desfasoara activitatea in tara noastra. Am pornit de la o idee unanim acceptata: sperantele oamenilor nu sint ceva cu care semenii lor au voie sa se joace. Iar cea in viata de apoi e una dintre cele mai delicate. Tocmai din aceasta cauza, vinzatorii de iluzii din acest domeniu reprezinta un pericol pentru potentialele lor victime. A afla, deci, din timp, despre “ispravile” unora dintre organizatiile care promit mintuirea sufletului nu poate fi decit benefica, pentru ca astfel se pot preveni adevarate tragedii.
“Fiii luminii”
De aproape sase ani, pestera de la Roscani a devenit una dintre curiozitatile judetului Hunedoara. Acolo traiesc patru credinciosi ai unei religii nerecunoscute de statul roman, intemeiata de Francisc Horvath Maitreya si numita “Fiii luminii”. Maitreya pretinde ca este fiul lui Iisus si ca a fost inzestrat cu darul vindecarii. De citeva ori pe an, oameni din toata tara se aduna in fata pesterii pentru a beneficia de ajutorul lui.
Ciudatii din pestera
Intr-o zona calcaroasa, cu aproape sase ani in urma, in pestera de la Roscani, citiva oameni si-au gasit adapost. Venisera aici pentru a-l urma pe invatatorul lor, Francisc Maitreya, si pentru credinta intemeiata de acesta, “Noua invatatura”. Si-au parasit familiile si au renuntat la viata lumeasca pentru a trai in post si rugaciune, asa cum le cere mentorul lor. Au primit intelegere din partea autoritatilor locale si a Directiei Silvice Deva si, intr-un timp scurt, au ridicat un schit, pe care l-au numit “Schitul luminii si iubirii”. Iar ei, pustnicii din pestera de la Roscani, s-au autointitulat “Crestinii noii ere” sau “Fiii luminii”. Noua invatatura, credinta imbratisata de “fiii luminii” din pestera de la Roscani, a stirnit, pe de-o parte, valuri de protest si de neincredere din partea satenilor de aici, iar pe de alta parte, a atras adepti si discipoli de pretutindeni, din tara si din strainatate. Credinta este un amestec cel putin ciudat intre ortodoxism imbinat cu cutume din religiile orientale, hinduism si budism. Adeptii lui Maitreya fac cruce ca ortodocsii, ii slavesc pe Iisus Hristos si pe Maica Domnului, dar cred in reincarnare, fac exercitii de yoga si meditatii. Pustnicii din pestera de la Roscani nu maninca deloc carne si, de cele mai multe ori, nici oua, lapte si brinza. Locul de rugaciune, altarul din pestera, unde n-ai voie sa intri incaltat, este o incapere mica, circulara, tapisata cu stofa rosie. Simbolurile credintei “Noii invataturi” sint aplicate pe unul din peretii altarului: o cruce din lemn, o candela, trei imagini reprezentind calea initiata de invatator si fotografia acestuia, in timpul unei meditatii. Atit drumul pina la altar, cit si locul de rugaciuni sint luminate feeric de luminari. In rugaciuni, invatatorul Maitreya, maestrul spiritual, este invocat de multe ori si preaslavit. “In numele Tatalui, al Fiilor si-al sfintului Soare” este inceputul unei rugaciuni a discipolilor lui Maitreya. Invatatorul este cel de-al saptelea avatar, adica fiu al lui Dumnezeu, primii sase fiind Krishna, Rama, Buda, Mahomed, Zamolxes si Iisus, afirma discipolii lui Maitreya. Credinciosii de la schitul din Roscani sustin ca invatatorul lor a vindecat sute de persoane, din tara si din strainatate. “A vindecat oameni bolnavi de cancer si a extirpat tumori de pe creier”, spun discipolii.
Lasata sa moara
Unul dintre evenimentele care au socat opinia publica din intreaga tara s-a petrecut in urma cu patru ani. In aprilie 1997, Ofelia, o tinara de 26 de ani din Oradea, judetul Bihor, asistenta medicala, bolnava de diabet si dependenta de insulina, indrumata de discipolii lui Maitreya, a ajuns la Roscani. Aici, cu acordul ei, Ofelia a acceptat tratamentul naturist cu ceaiuri din plante si ierburi facut de pustnici. La citeva zile dupa ce a ajuns in pestera, tinara a intrat in coma diabetica si, la putin timp, a murit. Parintii fetei i-au dat in judecata pe Ionel Pirvan, “fratele Ionel”, si pe Ana Biro, asistenta medicala la dispensarul din Dobra, pentru ca n-a acordat ingrijirile medicale. Asistenta a fost achitata, insa Ionel Pirvan a primit un an cu suspendare si obligatia de a plati familiei daune de 17 milioane de lei.
Profesor de desen, transformat in guru
Francisc Horvath are 50 de ani si s-a nascut in Deva. Copilaria si-a petrecut-o la Cristur, pina la 15 ani. A urmat Liceul de arte plastice, lucrind mai apoi la Elba Timisoara, ca tehnician, apoi designer si profesor de desen in Vaslui. Despre Francisc Horvath, care dupa 1990 si-a schimbat numele in Maitreya (existind chiar in buletin), se poate spune ca la ora actuala este unul dintre cele mai controversate personaje. Unii il cred vindecator sadea, daruit cu puteri divine miraculoase. Cert este insa ca el este departe de a putea fi considerat un om obisnuit. Membrii sectei infiintate fara nici un cadru juridic il considera al doilea fiu al lui Dumnezeu, desi mai multi specialisti l-au caracterizat drept un om bolnav. Adeptii lui Francisc se imbraca in togi albe, cu briu verde si desagi rosii, si fac dese pelerinaje prin tara. Adeptii consuma “bauturi sfinte”, in realitate euforizante.
“Copiii Domnului” - prostitutie si santaj
Numele oficial al sectei este “Copiii Domnului” si a fost infiintata in 1968, in California. In Romania functioneaza sub denumirea de Fundatia Romana Familia, inregistrata prin Hotarirea nr. 5680 din 1 iulie 1994 a Judecatoriei Sectorului 6, Bucuresti. In mai multe tari precum Australia, Spania, Argentina, secta a fost acuzata de proxenetism, prostitutie, crima, trafic cu droguri, iar fondatorul sau, David Moses Berg, era cautat, la un moment dat, de Interpol. In afara de evanghelizarea sexuala, aceasta secta a mai fost acuzata si de “pescuitul cu ochi dulci” - o specie mai aparte de santaj. Persoane influente erau filmate in timp ce intretineau raporturi sexuale cu prostituate care lucrau in intelegere cu cei care santajau. Doctrina sectei “Copiii Domnului” este cunoscuta drept “Legea Iubirii”, si potrivit acesteia, relatiile de dragoste heterosexuale intre adultii care fac parte din “Familie” nu sint considerate un pacat. Multi dintre membri acestei secte renunta la familie, refuza recunoasterea institutiilor statului, traiesc in colonii independente si practica casatoriile colective. “Copiii Domnului” urmaresc instaurarea “Legii Iubirii”, prin “Revolutia lui Iisus”.
O alta fundatie sub care se ascunde secta este “Farmecul cerului”. Cel mai socant caz a avut loc la Zagujeni, judetul Caras-Severin. Familia Hasak a refuzat sa o ingroape pe bunica Tuser, cu toate ca aceasta se afla intr-o avansata stare de putrefactie. Cei doi nepoti erau convinsi ca femeia va invia
intr-o buna zi din morti, asa cum li se aratase intr-o revelatie. Alarmata de absenta femeii, politia din localitate a demarat o ancheta. Acum doi ani, o alta batrina a fost ascunsa de o familie din Resita, fiind mumificata sub o patura.
“Apostolii” sau sexul ca religie
Aceasta secta este relativ recenta, fiind infiintata in 1992. Este nonviolenta si propaga libertatea sexuala. La fel ca si alte grupari religioase, refuza orice inscriere sau legitimitate juridica, considerind ca tot ce este pamintesc este trecator. Intreaga ideologie se bazeaza pe raporturile sexuale, acuplarea fiind considerata singura cale de eliberare si fericire a omului. Membrii sectei practica sexul in grup, indiferent de gradul de rudenie dintre ei. Biblia este interpretata
intr-un mod aparte si cu totul curios, “Apostolii” considerind ca ea a fost amputata de Biserica crestina traditionala, din cauza puritanismului existent in trecut. In realitate, sustin ei, Iisus Hristos ar fi intretinut relatii sexuale si chiar si-a indemnat apostolii sa procedeze la fel, de unde si denumirea sectei. Raporturile sexuale practicate sint si de natura homosexuala, “doar placerea contind”. “Sedintele” de spiritualizare au loc la domiciliile membrilor, iar numarul adeptilor nu depaseste, deocamdata, citeva sute.
Sectele “internationale”au si la noi filiale
Adeptii lui Moon - sectanti sau spioni?
Dintre toate sectele care au avut adepti in tara noastra, cea a lui Moon este poate cea mai ciudata si cea mai viu “colorata” grupare religioasa care
si-a gasit adepti aici. Membrii sectei au avut mai intii activitati in Republica Moldova, unde erau veniti pe filiera rusa. Imediat, ei si-au extins “tentaculele” si au ajuns si in Romania. Membrii sectei Moon s-au manifestat pentru prima oara in tara noastra in Bucuresti, in 1996, unde Federatia Familiilor pentru Pacea Lumii din Romania si-a facut inaugurarea. La aceasta manifestare au participat mai multi lideri ai sectei Moon care au facut donatii. Participantii au semnat o clauza in formularul de inscriere prin care treceau de la religia ortodoxa la secta Moon.
Baha’i: secta care accepta toate religiile
Una dintre sectele cele mai bine organizate la nivel mondial, care si-a trimis emisarii si la noi in tara, este Baha’i. Izvorita dintr-un mediu islamic, ea promoveaza idei revolutionare despre unitatea tuturor religiilor. In Romania, secta s-a dezvoltat rapid, in momentul de fata numarind sase centre teritoriale si unul la Bucuresti. Pina acum, nu au existat manifestari care sa scoata mult in evidenta secta, principala campanie de racolare a membrilor desfasurindu-se la inceputul anilor '90
.
Mormonii sau goana dupa arhivele romanesti
Mormonii, membrii unei organizatii religioase care a isterizat Statele Unite la sfirsitul secolului trecut, au ajuns si in tara noastra si si-au dezvoltat o “filiala” destul de mare. Religia mormona, care a permis la inceputurile ei bigamia, s-a facut cunoscuta peste tot in lume pentru predilectia membrilor cultului de a inmagazina date despre arborele genealogic al membrilor.
In Romania, adeptii lui Mormon au intrat sub forma Asociatiei religioase Liahona. Desi in toate statele din Europa mormonii au acces la arhive pentru a alcatui aceasta baza de date, la noi ei nu au primit aprobare in ciuda faptului ca ofereau sume importante de bani Ministerului de Interne pentru a realiza aceste copii. Mai mult decit atit, ei au socat, la mijlocul anilor Ô90, opinia publica din tara prin dorinta de a boteza mortii dupa religia mormona. Acest lucru a stirnit numeroase critici din partea bisericilor crestine.
Intentia mormonilor de a fotocopia documentele inaintasilor membrilor lor a fost oprita de autoritatile de la Bucuresti, dar campania lor de recrutare de noi membri a continuat. Aceasta campanie are la baza tinerii misionari care pot fi vazuti de multe ori pe strazile din Bucuresti imbracati in costume impecabile si cu biblia lui Mormon in mina.
“Aum Shinrikyo” - Adevarul Suprem
Secta este cunoscuta romanilor prin atentatele pe care le-a produs in Japonia, soldate cu mai multe mii de morti. Liderul sectei, in prezent in inchisoare, se considera Iisus Hristos, dar si reincarnarea lui Buda. La scurt timp dupa intrarea in secta, candidatii racolati devin fanatici, refuzind absolut orice institutie a statului. Mai multi membri sau adepti ai acestei secte extrem de periculoase au activitati si in Romania, in mod ilegal. Sub masca unor dezbateri privind stiintele oculte si prin distribuirea de carti sint atrasi din ce in ce mai multi membri. Deocamdata secta cauta sa-si mareasca numarul de membri, si nu functioneaza legal, desi s-a incercat infiintarea unei fundatii cu aceasta denumire. Influenta se face simtita mai ales in zona Moldovei, cu un centru in Bacau si altul linga muntele Ceahlau. Membrii AUM sint sprijiniti fianciar si logistic din Rusia, unde secta are zeci de mii de membri.
Visarion, un Mesia cinefil
Recent, in Romania, a aparut o noua secta, extrem de periculoasa, sosita din Rusia via Republica Moldova, unde are multi adepti. Proaspatul Mesia este Visarion. Pe numele sau adevarat Nikolai Anatolievici Torop, s-a nascut in 1961, la Krasnodar. Fost lacatus, mai tirziu militian, Nikolai a fost concediat pentru betie si cind a avut, in 1990, prima “viziune”, nu avea ocupatie stabila. “Viziunea” coincide ciudat de exact cu aparitia pe ecranele sovietice a filmului lui Zeffirelli, “Iisus din Nazaret”. Asemanarea fizica a lui Nikolai Anatolievici cu actorul care interpreta rolul lui Iisus a nascut in mintea primului ideea identificarii sale cu Mintuitorul. Nikolai, “Fiul lui Dumnezeu”, a infiintat rapid “Biserica ultimului Testament”. Visarion propovaduieste sfirsitul lumii, care va veni foarte curind, in 2003. Numai membrii “Bisericii ultimului Testament” au sansa de a supravietui urmatorilor cinci ani, perioada in care li se va schimba codul genetic si se va naste o noua rasa de oameni. Admiratorii lui Visarion construiesc in Siberia un oras in care vor infrunta iminentul potop. Orasul se numeste “Cuvintul”, sau “Orasul Soarelui”, si are o populatie de aproximativ 5.000 de locuitori. Acesta este construit in intregime din lemn, pentru a evita poluarea. In centrul orasului se afla un templu de 45 metri, construit special pentru Visarion si familia acestuia.
Grozav de mult ce seamana intre ele minciunile comunistilor cu cele ale BOR-ului (tot securisto-comunist). Daca tineti minte povestile din copilarie pe care le invatam la scoala, asa ni se spunea si despre instaurarea bolsevismului. Se spunea ca tot poporul cu mic cu mare a aderat la comunism in frunte cu maretul PCR si a izgonit exploatatorii. Nu se spunea ca PCR-ul nu insemna decat vreo 2-3 jiidani iar bolsevismul l-au adus tancurile sovietice. La fel si cu cre(s)tinismul. Vin BORfasii si ne spun ca l-am primit cu totii cu paine si sare pe Sf. Andrei si ne-am cre(s)tinat intr-o voiosie. Nu se spune ca de fapt Andrei, si el tot jiidan ca si bolsevicii, n-a crestinat pe nimeni pe aici, de fapt nici n-a trecut pe la noi, iar cre(s)tinismul ni l-au adus tot slavii cotropitori, ca si bolsevismul, numai ca cei din sud.
D-le Bichir
De ce trebuie sa persistati in minciuna? Sfantul Andrei a fost in Romania? Care-i dovada ...spuneti dv. ca apare din faptul ca exista o perioada de 20 ani in care nu se stie pe unde a fost si ce-a facut, iar afirmatia este ca era in zona Dobrogei. Asa ceva numiti dv. logica? Exista o perioada despre care nu se stie nimic iar dv. (impreuna cu altii) o arogati ca fiind cea in care apostolul ar fi fost...dar asta nu este o dovada. A fost cineva acolo dar in conditiile in care ramasitele sfantului Andrei sunt in Grecia, si nici un istoric nu poate afirma ca si dv. ca poate prezenta vreo dovada a trecerii lui prin Dobrogea...restul sunt povesti babesti despre care sfantul Pavel ne sfatuieste sa ne ferim si sa nu ne pierdem vremea cu ele.
Sau credeti ca are rost sa persistam in falsul ca uite ce neam deosebit suntem noi, a venit unul dintre apostoli si ne-a invatat crestinismul, noi n-am ajuns crestini de la vreun oarecare necunoscut. Asta-i ideea ca si cu catedrala aia megalomana, daca n-avem una, obligatoriu trebuie sa ne facem si noi, si clar ca trebuie sa fie cea mai mare, si vizibila din spatiu.
Povestile cu ce se crede/ presupune/ doreste nu inlocuiesc dovezile si nu sunt dovezi
Cezarul traian a fost un mare cuceritor , a cucerit Dacia si a jefuito de zeci de tone de aur ( si nu numai ) reusind sa salveze imperul roman din criza in care era . A incercat sa-i ninvinga pe parti si a murit in acele lupte . A fost un bun administrator dar era homosexual si prigonea pe cei ce credeau in Isus Hristos .
Cu bune, cu rele , asta a fost marele cuceritor de la Roma : imparatul Traian.
doar ca la acel moment imperiul nu era in criza
Nu credea nimeni in jiidanul ala de Isus pe teritoriul Daciei noastre pagane!
cum crezi tu ca ne-ai \"luminat\"?
DE CE VA BATETI JOC DE ADEVARUL ISTORIC SI SCRIETI MINCIUNI ?
Imparatul TRAIAN cuceritorul Daciei a fost un pagan care a prigonit pe crestini si a omorat multi crestini.... Din punct de vedere al persecutiilor nu a fost la nivelul lui Nero , omitian sau Deocletian , dar a fost un dusman al crestinismuli. Deci prin anul 60 Andrei moare iar prin anii 100 si ceva Traian omora crestini. Decebal se pare ca s-a nascut in jurul anului 60 deci sigur nu s-a intalnit cu Andrei si nici Andrei nu a avut de suferit dupa ce s-a urcat Decebal pe tron deoarece Andrei era mort de mult !
trebuie sa-l intelegi pe Traian. Pentru epoca respectiva crestinii erau niste ciudati; si asa cum azi exista diferite tipuri de fobii socilae fata de ciudati (de ex. homofobia) atunci exista o fobie fata de acesti ciudati; si cum la vremea respectiva tot soiul de cruzimi erau acceptabile pana la persecutii nu a mai fost decat un pas.
Daca i-a persecutat, bine le-a facut!
Andrei a fost nasul grecilor din cetatile de la tarmul Marii Negre. N-a avut el curajul sa intre in salbaticia Daciei ca sa crestineze dacii barbari.
Numai ca paganismul nu inseamna barbarism. Cre(s)tinismul a fost cel mai mare barbarism al omenirii!
.........................................APOSTOLUL ANDREI A FOST UN OM DEOSEBIT CARE A TRAIT SI A MARTURISI INVATATURILE LUI ISUS HRISTOS ! .........A MURIT IN ANUL 60 ............... CUM S-A INTALNIT CU DECEBAL MAI PRIMITIVILOR ? ..... NICI NU ESTE SIGUR DACA A TRAIT SAU DOAR A TRECUT PRIN DOBROGEA ! ...... IAR CHESTIA CU PREOTII ESTE MINCIUNA GOGONATA !....
Domnilor cititori,
Sfantul Andrei a fost candva in teritoriul pe care romanii il numesc azi Dobrogea. Sa presupunem ca e adevarat. Prin anii 60 DH.
Dar existau romani pe atunci? NU.
Existau dacii.
Au vreo legatura romanii care traiesc acum in romania cu dacii? In afara de faptul ca in mod cronologic,locuiesc un teritoriu care a fost locuit candva de daci,NU:
Este exact ca si cum moldovenii si tiganii care au ocupat satele parasite de sasi si svabi in Transilvania si Banat ar spune ca sunt urmasii sasilor si svabilor. Absurd.
Romanii s-au crestiat la sud de dunare in pind si albania. Au veniot la nrd de dunare gata crestinati, cum spune cronica Cantacuzineasca: mai intai in in zona Severinului apoi in subcarpati si spre baragan pana s-a umplut tot locul de ei .
Nimic nu e mai rusinos pentru o natie decat sa traiasca intr-o farsa istorica.
Are dreptate By Kyr, romanii au fost cre{s}tini inainte ca poporul roman sa existe si o dovada indubitabila a acestei aberatii { minuni} cre{s}tine se gaseste in zona { dupa cite stiu eu} : este vorba de asa-numitul Tropaeum Traiani , care este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor CRESTINI asupra dacilor CRESTINI în anul 102 d.Hr.
Este clar ca daca acest monument a fost edificat dupa 50 de ani de la stabilirea \"sfintului\" in Dobrogea toti locuitorii {bastinasii} dar si romanii erau CRESTINI.
Despre ce munti vorbiti dvs. in Dobrogea in momentul de fata? Articolul e interesant, dar mai bine fara exagerari pentru a preaslavi religia. Suntem oricum crestini si nu ne mai trebuie exagerari ptr copii de clasa I.
Cum despre ce munti ? Pai n-ai invatat la geografie ca in Dobrogea se gasesc cei mai vechi mumti din Romania, Muntii Macinului, plantati acolo chiar de d-zeul crestin pt ca \"sfintul\" Andrei sa crestineze romanii care nu existatu atunci ?
Este adevarat ca din Muntii Macinului pina la pestera \"sfintului\" este distanta mare, da' \"sfitul\" a facut o minune si gata, By Kyr a vazut munti acolo unde nu sint, caci asa sint toate \"minunile\" religiei : ii fac pe cre{s}tini sa vada ceea ce nu exista.
Protocronism si pseudo-istorie.
Un bărbat a depus o plângere la Parchetul General în care îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale pe când era minor, transmite RTV.
Acuzaţia este cu atât mai gravă, cu cât, mărturiseşte bărbatul, fapta s-a petrecut în urmă cu 15 ani, pe atunci el fiind minor şi frate la mănăstirea dobrogeană Dervent.
Din plângerea acestuia reiese că ierarhul i-a cerut tânărului să meargă la baie, unde i-a făcut avansuri şi l-a determinat să întreţină relaţii sexuale. Mărturia bărbatului conţine referiri şi la alţi minori, elevi ai Seminarului teologic din Constanţa.
Mai mult, adaugă RTV, această întâmplare este confirmată de unul dintre capii Arhiepiscopiei Tomisiului, condusă de Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Iată recția Arhiepiscopului Teodosie: „Eu ştiu despre cine este vorba. Se numeşte Ciprian, atâta ştiu. El mă hărţuieşte tot timpul la telefon, sună de pe numere private şi îşi modifică vocea. Chiar şi astăzi m-a sunat“, a spus Teodosie pentru Adevărul Constanța.
Arhiepiscolul Teodosie a mai fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual.
\"Omul este ceea ce ramane dupa judecata lui Cristos Dumnezeu, nu dupa judecatile oamenilor\"...
Este vorba despre o serie de informatii referitor la prezenta Sfantului Apostol Andrei In „teritoriile lupilor”, adica teritoriul actual al Romaniei.
In mare parte, aceste informatii sunt mai putin stiute, unele dintre ele ele creioneaza o prezenta certa a Sf. Apostol Andrei In momentul astral al crestinarii poporului roman In aceasta zona.
Foarte multi sunt tentati sa caute cartea de identitate a Sf. Andrei si daca eventual exista si o viza de flotant cu el, In Dacia.
Foarte putini au Incercat sa cerceteze traditiile, In primul rand, cele legate de prezenta Sf. Apostol Andrei aici. Pentru ca daca le-ar fi cercetat ar fi descoperit primele elemente de predica crestina, primele informatii crestine care apar la noi si care sunt cele mai vechi.
Deci ele apar In aceste traditii despre Sf. Apostol Andrei. Iata un element care certifica prezenta lui pe teritoriul de astazi al Romaniei.
Va Intrebati de momentul acela astral al transformarii dacilor din credinciosi In Zamolxis In dacii crestini.
Este un moment cu totul special si a avut mai multe etape. Sf. Apostol Andrei un a venit aici Intr-un teritoriu necunoscut.
El a avut informatii.
Sa nu uitam ca apostolii se Intalneau In fiecare an pentru a praznui Pastele la Ierusalim, si cu aceasta ocazie faceau si un fel de informare Intre ei, dadeau un fel de dare de seama fiecare, In asa fel Incat a doua misiune pe care o Incepeau sa aiba sorti de izbanda.
Si atunci Bineinteles, exista In Evanghelia lui Ioan si In faptele apostolilor 2 informatii care fac referire la grecii (elinii) din Pont.
Intr-o traditie pe care parintele Ghelasie de la Armeti a consemnat-o pentru prima data si o avea ca traditie care a circulat exclusiv printre sihastrii din muntii Carpati se spune clar ca ultimul preot al cultului zamolxian l-a cunoscut pe Iisus si In aceeasi masura l-a cunoscut pe Andrei.
In momentul In care acesta s-a adresat poporului, preotilor din jurul lui, a fost acuzat ca s-a crestinat, ca este cu Hristos, ceea ce Inseamna ca dacii auzisera despre ceea ce se Intamplase la Ierusalim
. A fost momentul In care el le-a explicat ca, de fapt, ceea ce Zamolxe a spus mai Inainte se Implinea prin venirea Fiului omului pe pamant, respectiv prin Iisus Hristos! Acesta este motivul pentru care dacul s-a transformat din preotul lui Zamolxis In preotul lui Hristos.
In aceasta traditie exista de fapt taina crestinarii poporului roman care nu are o data specifica, la fel ca la alte popoare.
In jurul nostru, toate popoarele respectiv maghiarii, rusii s-au crestinat la o mie de ani dupa noi.
Despre noi nu se cunoaste cand ne-am crestinat, pentru ca cei care conduc lumea la ora actuala nu vor sa spuna ca am fost cel dintai popor de crestini. Poporul roman s-a nascut crestin!
Ce trebuie sa cunoasca un roman despre Sfantul Apostol Andrei?
Un roman trebuie sa cunoasca despre Sf. Andrei In primul rand, ca el a fost aici, ca a calcat acest pamant si ca a locuit In pesterea de la Ion Corvin. Trebuie sa cunoaste ca Sfantul Apostol Andrei este primul apostol chemat de Iisus ca ucenic si ca este unicul apostol care a plecat catre noi aducandu-ne Invatatura Hristosului.
Trebuie sa mai cunoaste ca biserica noastra dateaza din a doua parte a primului secol crestin si ca pana In secolul IV aceste biserici au functionat In spatiile subterane, cum este Pestera Sfantului Andrei, abia In sec. IV, iesind la suprafata pentru ca atunci s-a oficializat cultul crestin de catre Imparatul Constantin cel Mare.
Cine cauta dovezi sa mearga sa viziteze cetatea de la Adamclisi, sa vada cele 7 biserici care sunt acolo, sa vada biserica episcopala care este datata din sec. IV- sec V, care are dimensiuni de catedrala episcopala, ceea ce dovedeste ca pana In sec. IV a existat o viata crestina extrem de ferventa, de puternica, aici si ca atunci cand s-a oficializat cultul, ea s-a desfacut, a iesit la suprafata avand un numar foarte mare de crestini.
Trebuie sa mai cunoaste ca momentul crestinarii s-a
facut, In primul rand, prin convertirea preotilor daci, ceea
ce a facut ca raspandirea crestinismului sa nu se faca prin
ordin, sa nu se faca haotic, sa nu se faca prin forta, sa nu
creeze conflicte In societate. Evident ca persecutiile au
venit din partea romanilor, pana In sec. IV.
Bineinteles ca a existat o rezistenta a cultului local, respectiv a cultului lui Zamolxis, dar noua religie a avut capacitatea ca anumite elemente ale cultului precrestin sa si-l Insuseasca sa si-l puna ca baza si pe el sa contruiasca noul cult.
Foarte frumos. Multumesc de informatii.