SIMONA CHIŢAN: „Identităţile” Brăilei

Spectacolul lui Victor Ioan Frunză e ca o întoarcere în timp, de o nesfârşită poezie, dat şi de impresionantele vestigii ale fostului hotel Rally construit în 1850.  Regizorul a propus o formulă scenică neabordată până acum de trupa din Brăila. În cele şapte scenete după piesele de teatru scurt ale lui Dumitru Solomon, pe acorduri de pian, eşti invitat, ceremonios, dintr-un spaţiu în celălalt.

Spectatorul păşeşte aşadar într-un spectacol cu geometrie variabilă, care îl poartă din scară, în sala de recepţii, apoi din foaierul mic, în foaierul mare, în holul monumental, pentru a ajunge, în final, în Sala Studio.

Actorii Alin Florea, Monica Zugravu Ivaşcu, Marcel Turcoaianu, Silvia Tariq şi Radu Micu, îmbrăcaţi în costume de epocă, capătă diferite identităţi, într-o gară, în drum spre Paris sau Periş, căutând o cămilă nevăzută sau înnecaţi în apa conştiinţelor noastre, în dialoguri fără partener.

Mai mult,  Brăila cea colorată şi multietnică din „Chira Chiralina” m-a învăluit încet-încet prin aerul şi prin frumuseţea sa stranie, prin Dunărea, curgând liniştită în prag de toamnă, prin faleza îmbrăcată în sălcii, prin clădirile vechi, monumentale, prin aleile nesfârşite, care duc toate, în formă de păianjen, spre fluviu.  Sub cupolele maiestuoase, acum arămii,  ale unor arbori seculari, aici, mi s-a părut că timpul şi spaţiul curg mai domol, dominate de statura bisericii elene. M-am bucurat să regăsesc, privind casele din jur, crâmpeie din descrierile lui Panait Istrati şi ale lui Fănuş Neagu şi, mai mult ca niciodată, am simţit acut nevoia să mă opresc din goana cea nebună de toate zilele, să rămân aici să degust liniştită, pe înserat, din braga cea turcească, sau să mă bucur de priveliştea din Insula Mică a Brăilei.

M-am bucurat, mai mult decât de orice, să văd teatru adevărat, să întâlnesc oameni deosebiţi, veniţi din Grecia, Slovenia, Franţa, Albania sau Croaţia.

Am descoperit două doamne inimoase, Veronica Dobrin, directorul teatrului, şi Doina Papp, directorul festivalului, care au făcut eforturi supraomeneşti să menţină acest festival în asemenea vremuri atât de înnegurate financiar.

Am descoperit aici un public liniştit şi fericit, care-şi iubeşte actorii, care vine cu un entuziasm molipsitor la teatru, cum rar mi-a fost dat să văd în Bucureşti.

Am descoperit cum ştie acest public să-şi sărbătorească artiştii băştinaşi, aclamându-i frenetic la scenă deschisă.

M-au impresionat căldura cu care spectatorii i-au primit pe actorii indigeni Monica Mihăescu şi Constantin Codrescu, care au prezentat adevărate recitaluri, în spectacolele „Domnişoara din Amherst” şi, respectiv, „Inimă de boxer”, lansându-şi şi cărţile  „Jocurile Oglinzii. Imitaţie şi creativitate în arta actorului” (Monica Mihăescu) şi „Pribeag prin viaţa mea!” (Constantin Codrescu).

De la Teatrul din Brăila au plecat nume sonore ale teatrului românesc, printre care: Vasilica Tastaman, Ştefan Mihăilescu Brăila, Irina Răchiţeanu, Mihai Berechet, Ştefan Iordănescu, Cătălina Buzoianu, George Motoi, Ileana Cernat, Dragoş Buhagiar ( care a făcut scenografia la celebrul spectacol al Cătălinei Buzoianu - „Chira Chiralina”, în 1996).  Povestea lor din acest oraş care le-a dat aripi este oglindită în monografia teatrului „Maria Filotti”, lansată în aceste zile, de către autorul Ioan Munteanu.

Mulţi alţi artişti care se trag din Brăila au venit acum la festivalul „Zile şi nopţi de teatru european”, la ediţia aniversară, dedicată teatrului care sărbătoreşte zilele acestea 60 de ani de activitate neîntreruptă: Nicu Alifantis, în concertul de deschidere,  George Motoi, în spectacolul „Noiembrie” sau Johnny Răducanu, în „Dialoguri şi fantezii în jazz”.

Astăzi, acelaşi public extraordinar o va sărbători pe Cătălina Buzoianu, tot brăileancă, director de onoare al teatrului.  Spectatorii se vor bucura în această seară de spectacolul „Cum gândeşte Amy”, de David Hare,  invitat de la Teatrul Mic, în care regizoarea Cătălina Buzoianu i-a distribuit pe actorii Valeria Seciu şi Mihai Dinvale.

Am mai  descoperit la Brăila că atunci, când Ministerul Culturii nu mai are bani pentru un festival de teatru, un primar, de profesie inginer, Aurel Gabriel Simionescu, poate să fie deschis spre arta Thaliei şi să dea aproape un miliard de lei vechi pentru a sărbători cei 60 de ani de activitate permanentă a teatrului „Maria Filotti” (1949-2009), dar şi cei 160 de ani de viaţă teatrală din Brăila.

Gestul său mi-a amintit de cel al lui Dumitru Ionescu, un alt fost primar al oraşului, care ne-a dat o formidabilă lecţie de caracter, încheindu-şi testamentul, prin care dona teatrul oraşului, cu aceste cuvinte:

„Celor ce se vor folosi de ajutorul ce le las prin acest legat, le recomand din inimă iubire de dreptate şi adevăr şi mai presus aplicaţiunea la muncă neîntreruptă şi cinstită, că numai în aceasta eu am găsit mai multă mulţumire în viaţa mea. Milă către cei nenorociţi şi suferinzi şi dragoste desăvârşită către religie şi neam.”

CITIŢI ŞI:

„Maria Filotti”, teatru în sărbătoare, la Brăila
Caramitru îl aduce pe Hamlet la Brăila